4,527 matches
-
neant, adică sunt În noi atât de confuze fiindcă noi nu suntem cu totul perfecți. Și este evident că nu e nimic mai respingătoare ideea că falsitatea sau imperfecțiunea ar purcede de la Dumnezeu ca atare, decât aceea că adevărul sau perfecțiunea ar proveni din neant. Dar, dacă n-am ști că tot ce este În noi real și adevărat vine de la o ființă perfectă și infinită, oricât de clare și perfecte ar fi ideile noastre, n-am avea nici un temei care
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
am ști că tot ce este În noi real și adevărat vine de la o ființă perfectă și infinită, oricât de clare și perfecte ar fi ideile noastre, n-am avea nici un temei care să ne asigure că ele ar avea perfecțiunea de a fi adevărate. Or, după ce cunoașterea lui Dumnezeu și a sufletului ne-a dat certitudinea acestei reguli, este foarte ușor să admitem că visele pe care le avem În somn nu trebuie deloc să ne facă să ne Îndoim
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
dincolo de cea comună, ar trebui să-i fie rușine să-și găsească ocaziile de Îndoială În formele și cuvintele vorbite de cei mulți; aș vrea să trec peste astea, și să cercetez, de șîntr-adevărț concepeam cu mai multă evidență și perfecțiune ce anume era ceara, atunci când am cercetat-o la Început, și când am crezut că o cunosc prin intermediul simțurile exterioare sau cel puțin datorită simțului comun, după cum Îl numesc unii, adică puterea imaginativă, pe care nu o concept acum, după ce
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să se găsească În mod formal sau eminament În cauza sa, oricare ar putea fi această cauză. Tot așa, trebuie gândită și realitatea obiectivă ce se află În ideea de Dumnezeu. Dar În ce poate consta toată această realitate sau perfecțiune, dacă nu Într-un Dumnezeu existând cu adevărat? Iar acest minunat spirit a văzut foarte bine toate aceste lucruri; iată pentru ce mărturisește că ne putem Întreba pentru ce conține această idee mai multă realitate obiectivă decât o alta: Întrebare
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care ar exista Într-adevăr Întreaga ingeniozitate imaginabilă, chiar dacă n-ar fi decât În mod obiectiv și nu În fapt În această idee. Și printr-o rațiune asemănătoare, pentru că avem În noi ideea de Dumnezeu În care este conținută Întreaga perfecțiune ce am putea-o imagina vreodată, se poate trage de aici concluzia că această idee este dependentă și purcede dintr-o cauză care conține, În sine, Într-adevăr Întreaga această perfecțiune, a unui Dumnezeu existând În mod real. Și bineînțeles
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
noi ideea de Dumnezeu În care este conținută Întreaga perfecțiune ce am putea-o imagina vreodată, se poate trage de aici concluzia că această idee este dependentă și purcede dintr-o cauză care conține, În sine, Într-adevăr Întreaga această perfecțiune, a unui Dumnezeu existând În mod real. Și bineînțeles că dificultatea nu va părea mai mare Într-un caz decât În celălalt, deoarece, având În vedere că nu toți oamenii sunt savanți sau mecanici, nu ștoțiț pot avea ideea unei
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
prin mine șînsumiț sau prin altcineva și de a-mi recunoaște greșelile. Și În ultimul rând, ea e cea care mă Învață numai că există o cauză a ființei mele, ci mai mult de atât, că această cauză conține toate perfecțiunile, și prin urmare că este Dumnezeu. PRINCIPIILE FILOSOFIEI Prima parte Principiile cunoașterii omenești §1. Pentru a verifica adevărul e nevoie, o dată În viață, să se pună la Îndoială toate lucrurile, atât cât se poate Deoarece am fost copii Înainte de a
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
muncă ca modalitate de educație integrală a tineretului. Stanciu Stoian (1900-1984) se caracterizează el însuși „sociopedagog”, lucrările sale fiind impregnate de ideea „esenței sociale a educației” (Stoian, 1976). Idealul educativ, socotește pedagogul bucureștean, îl oferă societatea în funcție de „tendințele ei de perfecțiune”. („Pedagogul va trebui să fie chiar mai întâi sociolog și apoi pedagog” - iată o frază adesea invocată de analiștii operei sale.) Pedagogia socială, crede, „are ca obiect mai ales menținerea și promovarea diferitelor unități sau stări sociale, prin conformarea și
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
în capital social și economic. Vârsta adultă, rezultă din caracterizarea de mai sus, solicită un alt tratament decât vârsta copilăriei. Analizând specificul educației adulților, Guy Avanzini (1996), profesor de științele educației la Universitatea Lyon II, insistă asupra nevoii adultului de „perfecțiune”, de „creștere” și de „independență”. Individul în proces de „adultizare” (termenul îi aparține) caută autonomie, statut profesional, inserare într-o rețea relațională caracterizată prin afecțiune, stabilitate socială. Adultizarea implică o unificare a personalității prin integrarea factorilor aparent disjuncți - afectivi, intelectuali
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
secolului al II-lea d.Hr.; urmează etapa în care se dezvoltă punctuația (vocalele și accentele) și diferitele tipuri de masora, spre sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, sistemul de punctuație și de masora atingând perfecțiunea, asigurându-și o autoritate cvasinormativă. Asistăm, așadar, la trecerea de la o fază de proliferare, la o fază de unificare, prima referindu-se în mod deosebit la textul consonantic, iar a doua la „ajutătoare în lectura” acestui text (vocale, accente, masora
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
putea face o singură dată în viața unui om. Motivul pentru care acest text se bucură de foarte mare prețuire în anumite cercuri iudaice îl constituie faptul că marele Maimonide a folosit acest text și a lăudat tradiția tiberiană pentru perfecțiunea sa. Maimonide, sau rabbi Moșe ben Maimon, a fost un om învățat, foarte bun cunoscător al Talmudului, astrologiei, matematicii, medicinei și filosofiei, devenit cu timpul conducătorul religios al evreilor din Egipt 4. A murit în anul 1204, în Egipt, trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fiecare sfat enunțat mai jos are în spate lacrimi, sudoare și durere; te poți baza pe acest manual, crede-mă, am descris aici numai operațiuni pe care le-am repetat de zeci, de sute de ori chiar, până am atins perfecțiunea. Până să ajung cu picioarele pe Pământ, am trăit și eu aceeași poveste pe care o trăiești tu, alături de mii și mii de extraterestre: mai întâi a fost meniul standard, pe care o bună perioadă l-am savurat fără nazuri
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
n-am învins mânia și mai ales urmările ei decât cu ajutorul salvator al lui la ce bun?” (I, 96). Numai că acest surogat de izbăvire e dublat de sterilitate: „Nimic nu-l face mai steril pe un scriitor decât obsesia perfecțiunii. Ca să produci, trebuie să-ți urmezi firea, să te abandonezi, să-ți asculți vocile..., să elimini cenzura ironiei sau a bunului gust” (I, 49). Cum vom vedea, Cioran se luptă adesea cu cenzura bunului gust, cu exigențele înțelepciunii (și, tot
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu e un mijloc, ci un țel, adică însăși mântuirea. Căci numai îndoiala ne poate elibera, ne poate scăpa de legăturile noastre. Ceea ce pentru majoritatea oamenilor e o stare abia suportabilă, aproape un coșmar, pentru sceptic e un fel de perfecțiune, oricum o împlinire, o stare pozitivă” (II, 68), sau: „Fiecare cu drogul lui; al meu e scepticismul. M-am otrăvit cu el. Dar această otravă îmi dă viață și, fără ea, mi-ar trebui ceva și mai puternic, și mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-lea prin cei mai talentați constituenți ai cercului literar: Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu. Fiecare din aceștia o reactualizează în felul său: Stanca prin procedee specifice artei teatrale, Olteanu printr-un epos de sursă folclorică, Doinaș printr-o perfecțiune formală îndatorată marelui clasicism trecut prin Mallarmé, prin parnasianism, prin Ion Barbu, modernizat și prin Rilke. Universul baladelor lui Doinaș amintește de cel al Greciei elenistice, cu o vegetație mediteraneană dimensionată fantastic, cosmicizată, cizelată până la filigran de un meșteșugar însetat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lor. Unele poeme transcriu și emoții generate de momente ale spaimei, ale iubirii și ale morții: "pasul acela, palidul, unde-i?/ o, fragil străveziu,/ zilnic mi-l fură-n cearcănul unde-i/ marea, târziu." Poemele devin descriptive, fără strălucire, în perfecțiunea formei și a includerii ideii, dar și narative. Volumul antologic "Versuri" (1972) cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetului și a poeziei. Poetul caută cuvintele "mume", cuvintele "sacre", în contrast cu sunetele moarte din care nu se mai poate crea marea frază ("Oracolul mut"). Cuvintele devin toate menite să reziste în fața timpului ("Structură"). În ciclul "Voluptatea limitelor", principiul clasic al perfecțiunii înțelese ca fapt precis conturat și împlinit e trăit intens: "Ah! Unde-i timpul cald când orice gest/ era îmbrățișare sau ofensă!/ Azi soarele minunilor s-a stins./ Iar armonia muzicii de sfere/ cu strune rupte tinde-n necuprins/ o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet divin". Cetatea cu lăutari și menestreli, Ierusalimul, drumul spre hagialâc, spre perfecțiune trece prin umilință, în volumul "Balcanice" (1970): "Cu orbii, vom cerși călare pe măgari". Cu o anumită plasticizare, mai accentuată pictural, poetul creează peisaje de basm, reînvie motive orientale covorul persan, ceașca cu ceai: "Covorul șters, pătat de dragoste și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
odaia în care locuiește va avea pereții de frig; un sentiment de singurătate străbate cel de-al treilea ciclu: "Sunt un pui de cuc/ născut de-o mamă străină,/ singur în cuib". Dar în acest context nu lipsește aspirația spre perfecțiune: Dacă aș fi eu Dumnezeu/ stăpânul rugăciunii bisericilor goale/ aș crea o lume după capul meu/ în care gândul serii să nu se mai răscoale". Matei Gavril evoluează "de la tradiționalismul senzualizat al versurilor de debut la estetismul întrucâtva prerafaelit al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Registre moderne unitate în diversitate Tematica poeziei cuprinsă în acest capitol este complexă: poetul participă la marile evenimente sociale, afirmă idealuri general omenești, definește sensul actului poetic și condiția poetului și a poeziei, realizează dialogul cu absolutul în sensul căutării perfecțiunii în artă și încearcă o vastă mitologie a cotidianului. O neliniște creatoare străbate poezia, o agitație a spiritului bântuit de dorința de a transforma în act poetic totul: lumea fenomenală, sensul material al lumii, triumful umanității, sentimentul timpului, sufletul veacului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ultimului vers, care devine cheia poeziei. Astfel din adânc strigătul este al durerii permanente, "urmele pe nisip sunt alunecătoare", dar rămân așa cum "fluxul și refluxul mării" dau țărmului vamă: stelele, crabii și schelete "de-albaștri delfini"1. Ulciorul, simbol al perfecțiunii motiv existent și în poezia lui Lucian Blaga este înfrumusețat de prezența saturată de mișcări și linii similare torsului feminin: "I-am văzut aseară șoldul ei/ scăpat din cingătoare/ Toarce-l, roată, din căușul palmei mele din ulcioare" ("Cântec de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cerând un sunet nou în vechea goarnă: "Condeiul tău nu-l face bisturiu!/ Ci nici nu-l face peană, nici scalpel,/ Când fulgerul n-a zămislit prin el!" Asistăm la o estetizare a naturii: astfel, nu creatorul modelează arta după perfecțiunea naturii, ci râul sculptor pare un herculean Brâncuși cu braț de apă: "Netemător de timp, prin vaduri sapă statui de lemn, pietroase amulete"; munții scriși direct pe cer au dâre fastuoase "din toga unui Gulliver". Poetul vine cu un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un sentiment de neliniște este semnul citit pe fața "supusă la câte n-a fost peste zi". Poetul este obsedat de imaginea mamei, mama pământului, a vieții, a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cadaverică a îngerului și a iubitei plutesc străveziu de la un poem la altul, contribuind la întregirea spirituală a unei structuri eminesciene întârziate. Timpul hărțuit de devalorizarea omului, de devitalizarea orașului sunt elemente care vor genera setea de golul primar similar perfecțiunii. Așa explicăm evadările în lumea hăului și a mării în care trăirea este realizată cu voluptate, în timp ce moartea este tărâmul "nisipurilor mișcătoare"3 de aur ca la Eminescu. Ion Drăgănoiu "Aproape sonete", E. P. L., 1969; "Discurs împotriva metodei", Editura Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fată a venit./ Și s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice" se subordonează sferei, fără să se greveze pe simbolistica cunoscută în poezia lui Nichita. Invocarea corpurilor geometrice nu creează stări lirice, nici nu leagă simboluri care să trimită la perfecțiune, la angoasă, la inefabil; sfera presupune doar un contur al numelor pe care poetul nu reușește să-l umple cu sens. De-altfel, singur ne mărturisește: "Hei, aproape minunatelor/ aproape perfecțiunilor/ aproape sferelor/ Să strigi,/ Numai așa..." sau în "Dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]