3,087 matches
-
să dea năvală peste el acum o liotă de petrecăreți? Toți vor să profite de zilele libere de 1 și 2 mai și de coincidența cu sărbătoarea Paștelui ca să se bulucească pentru patru zile la mare. Toți vor să-i pipăie rănile, cicatricile și poate, mai știi, să se bucure într-ascuns că acel accident oribil nu li s-a întâmplat lor, ci altcuiva, unuia dintre ei care a preluat asupra sa, printr-un hazard, prăbușirea în gol în timpul escaladării unei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-și putea explica de ce simțea nevoia să se concentreze atât de intens asupra brațului banal, lipsit de fe minitate, al Ionelei Neacșu, și mai ales asupra brățării ei șerpuitoare din aur masiv. în mod instinctiv, își duse mâna la gât, pipăindu și lanțul ei din aur alb, primit cadou de la domnul Ionescu în ziua logodnei lor. A fost o noapte de pomină, recunoscu domnul Neacșu, surâzând și el îmbujorat și misterios. Ehe, câte s-au întâmplat în noaptea aia! Poate am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
după una din grup, de care abia mai târziu mi-am dat seama că nu făcea nici cât o cea pă degerată! — Și a trecut 1 Mai? întrebă Clara, pe neașteptate, cu un glas răgușit. își duse mâinile la gât, pipăindu-și lanțul - dintr-odată i se păruse că pierduse lanțul sau pandantivul de la gât, dar apoi își aminti la fel de brusc că nu avea nici un pandantiv, nu purta pandantive sau medalioane la lanțuri. Ion Ionescu îi aruncă o privire mirată, încercând
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să vadă cum arată, va clătina din cap observând că astăzi nu este machiată și nu și-a pus nici o bijuterie la gât, nici măcar lanțul de aur cu medalion pe care i l-a dat ea în dar. Clara se pipăi la gât, instinctiv. Așa e, uitase să-și pună ceva la gât. Domnul Ionescu îi cumpăra mereu seturi întregi de bijuterii cu pietre prețioase de diferite culori, ca să se poată asorta la orice toaletă, oricând, iar ea purta mereu la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu furie. „Nu se poate“, murmura cu glas răgușit și tremurător. „Nu se poate!“ Furia îi creștea incontrolabil și în curând nu mai suportă și aruncă din mână cartea cât colo, în noroi. își aruncă și ochelarii, mânioasă, și se pipăi frenetic pe obraz. Nu se recunoștea. Nu-și recunoștea pielea, nu-și recunoștea pomeții, nu-și recunoștea forma ochilor și nu-și recunoștea nici glasul răgușit, care continua să murmure: „Nu se poate! Nu mai sunt Clara Martin, sunt doamna
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și că, dintr-odată, pășește prin aer fără să mai atingă pământul, înălțându-se tot mai sus, înspre o spărtură de un albastru nefiresc de pur din cerul nefiresc de întunecat. 8. Clara se trezi cu un icnet de spaimă, pipăindu se cu degete înfrigurate. își recunoscu cu un oftat de ușurare pielea, își recu noscu pomeții și forma ochilor. Privi mirată în jur. Domnul Ionescu dormea liniștit lângă ea, sforăind ușor. „Am visat“, își spuse. „Mi-a revenit visul din
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
recu noscu pomeții și forma ochilor. Privi mirată în jur. Domnul Ionescu dormea liniștit lângă ea, sforăind ușor. „Am visat“, își spuse. „Mi-a revenit visul din avion. Numai că, de data asta, m-am trezit înainte de final, când mă pipăiam și nu mai știam cine sunt.“ Se dădu jos din pat cu grijă să nu-l trezească pe Ion și ieși pe balcon, aprinzându-și o țigară mentolată. Pe măsură ce contempla lucirea nopții, îi devenea tot mai clar că trebuia să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-i orice suflare. Stinse țigara și se înapoie în pat, căzând într-un somn compact, fără vise. Când se trezi, era soare afară. Se îndreptă cu pași de robot spre baie. Rămase mult timp în fața oglinzii rotunde, privindu-se și pipăindu-se din nou. Cine era femeia aceea care se uita la ea cu răceală, chiar cu dispreț? își recunoștea atingerea, dar nu recunoștea sclipirea ciudată din pupile, care luceau ca niște vietăți străine și pân ditoare. Se privi din nou
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Sper să-ți placă! Am ezitat mult până să aleg setul, dar ăsta mi s-a părut cel mai de efect! Uite și cerceii! M-aș bucura să porți setul diseară, la restaurant, normal! Clara își duse mâna la gât, pipăindu-și colierul. Nu îndrăzni să-i spună soțului ei că nu-i place, nu i se potrivește, nu și-l do rește. Nu îndrăzni să și-l scoată de la gât. Era gros ca o zgardă. Dar dacă și-l scotea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pretindea piciorul lui, făcut ferfeniță de explozia de artilerie sovietică. Printre mese foarte sărace, cu mâncăruri lipsite de gust, dar la ore precise, asigurate de subzistența nemțească, printre vizite medicale îndelungate, în care doctori cu ochelari reci, de sticlă, îi pipăiau căputa lipsă a piciorului ferfeniță și îi băgau în anus degetul unei mănuși de cauciuc, printre bombardamente anglo-americane și alte apocaliptice năpaste ale războiului, care zdrobeau metodic tărâmurile nemțești, dărâmând orașe întocmite din palate și gări uriașe, construite de împărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În țeasta cu creier de nevoiaș, devenit mijlocaș în tranzit și recent colectivist goldăneștean, a lui Nicanor Galan, sfârâi ca o scăfârlie de chibrit aducerea aminte și înțelegerea. Dădu înapoi, cedând terenul în fața masei de copii agitați, intră în grajd, pipăind, prin obscuritatea înserării, biciul cu coada de sânger. Stând în cumpănă o clipă, renunță la bici, luă un pripon cu capul întărit printr-o brățară de fier, dezlegă de pe sârmă lanțul lui Stalin, câinele cel bătrân, trăitor de pe vremea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
seama și când am apăsat cu degetele în pulpa piciorului să văd dacă nu e congelată, am simțit carnea fierbinte și dureroasă și parcă înțepenind Așa că m-am urcat încetișor pe scară să mă încălzesc și ajungând la geamblac, am pipăit, nimerindu-l pe Pamfil Duran, care se trăsese să viețuiască în vizuina cugetului său, ca ariciul în bârlogaș și scuturându-l ușurel i-am zis că: măi frate, fă-mi și mie un loc, să mă încălzesc, că mă ustură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
către urechea mea, a șoptit, zicând: că acuși se adună de trei ori câte șapte zile și Apa stă tot câinoasă și acum, într-o oră, nu avea ea cum să se milostivească și să dea înapoi Deci eu am pipăit bolta de piatră de deasupra noastră și scurmând din ea o fărâmătură, i-am dat drumul în jos și am auzit plescăind în mreaja nedestrămată, așa că m-am convins că Apa nu scăzuse Tare amărât în suflet de neputința noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tot ar mai fi avut de dat rest, în monedă măruntă de argint, cu cap de rege în efigii tocite, unor clienți care cumpărau stafide, acadele și alte multe produse coloniale, escamotate de comerțul socialismului biruitor; cu țațe grăsune, care pipăiau perdelele de mătase de la ferestre, în serile geroase și vineții, căutând, cu o atroce duioșie, fisuri în morala nevestelor tinere, după părerea lor, prea frumoase, pentru un singur bărbat, având premoniția morții subite a elegantei și desfrânatei cartierului (ce purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de muzeu și replicase cu convingere: E trusa de stilouri Parker și de pixuri americane, domnișoară. Acum, fiindcă își amintise de cele zise la controlul bagajelor, clămpăni încuietorile maletei-diplomat și, depărtându-i capacul numai un pic, își strecură mâna înăuntru: pipăi curios și neliniștit teancurile de bancnote, simțind, sub degete, obiect de metal. Îl trase afară încetișor să nu zăticnească pachetele de milioane și să le împrăștie cumva pe sub scaunele din salonul avionului. Se trezi între degete cu cheia de la camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
înfricoșării celor din cale. Fața-i, cu toate că era boită în diverse și războinice sulimanuri, degaja o expresie familiară, iar căutătura-i arăta o neprefăcută blândețe. Omul cu ochelari demodați, cu plete fâlfâind la întâmplare și cu trenciul albineț îl contemplă, pipăindu-și, gânditor, zgârietura roșie și usturătoare de pe obrazul drept și, amintindu-și cu efort câteva expresii pe care le folosiseră cândva navigatorii din Sumer, deschise vorba, zicând: Vânătorule, o, tu, Vânătorule, oare nu cumva noi doi ne-am mai întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
poartă numele O'Piatră. Dacă nu mă înșeală intuiția mea naturală, Vânătorul s-a furișat după mine în timpul urcușului. Poate că și acum o fi încă prezent, pe aici, prin preajma noastră. După un scurt moment de cugetare, în timpul căruia își pipăi inelul de platină din ureche, ghidul-șofer o porni cu un mers agil de prepelicar, înapoi, prin tunelul pe care profesorul îl lăsase, ca un marcaj tubular, în vegetația abundentă a Munților Violeți. Bărbatul gonflabil se arătă interesat de un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
căuta să-i stea mereu prin preajmă. O invită la dans și, pe netede hexagoane de piatră pestriță, își exhibă nenumărata colecție de figuri coregrafice. Pe când ghitarele se tânguiau languros, o înghesui ofensiv în extremitățile obscure ale sălii de marmură, pipăindu-i talia filiformă. Considerând delicatele împotriviri ale tinerei furnici drept avansuri acceptate, greierele-viorist încercă să o ademenească spre o canapea cu husă vegetală, care era dispusă în penumbră. Se trezi cu un croșeu fulgerându-i fragilul maxilar și pe când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
poponar. Fițe, scheme, figuri. Decât ca ei, mai bine ca italianul de la masa de colo: mai burtos și mai chel decât mine, cu celularul mai mic, iar lângă el, cu o gagică cu țâțe mai grozave decât tot ce-am pipăit eu vreodată. B27 seri cu una ca aia! Țâțele ei meritau toate pliantele publicitare din lume. Și n-ar fi stricat și niște pliante cu instrucțiuni de folosire. Mie, cel puțin, nu mi-ar fi stricat. Scriu golănește! Sulă bleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un zbucium pentru ea. Ar fi timpul să vină și zile fericite, a suferit destul. În glasul Amaliei se simte o sinceră compasiune. Tace pentru câteva clipe, lovind ușor cu unghia toarta cănii. Dragostea...oh, ce sentiment minunat! murmură ea, pipăind visătoare cu vârful degetelor de la mâna dreaptă inelarul gol, lipsit de podoaba verighetei. I-ai cunoscut, pe ei, atunci? Cum să nu. Mai puțin pe el, venea rar pe acolo. De fapt, l-am văzut o singură dată. Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cele două trepte ale prispei și intră în casă. În față se întinde un hol îngust, în semiîntuneric. Rămâne nemișcat câteva clipe, ascultând. Nimic. Liniște. Sau nu. Distinct, un scârțâit ajunge la urechile lui. Face câțiva pași, către sursa zgomotului, pipăind peretele cu degetele mâinii drepte până ce acestea se opresc în balamalele groase ale unei uși. Apasă clanța și lumina puternică a soarelui intrat pe fereastra mare aproape că îl orbește. Clipește de câteva ori să vadă mai bine, apoi privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei asemeni unei ninsori venite din iad. Nepregătit pentru astfel de priveliști terifiante nici măcar după grozăviile frontului, Marius încremenește sub impactul unei slăbiciuni puternice, vecină cu leșinul. O transpirație rece îi invadează subit fruntea. Cu mișcările nesigure ale unui orb pipăie aerul după un punct de sprijin. Mâinile lui întâlnesc resturile unui gard de lemn. Din spatele lui izbucnește un hohot de plâns amar. Dacă pentru el, veteran încercat, ceea ce vede acum este un coșmar atroce desprins parcă din viziunile demonice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
printre umbrele indiferente și reci ale copacilor. Cea mai mică mișcare îi poate da de gol pe toți și atunci adio atac surpriză. Din poziția în care se află, nemții au asupra lor un câmp de tragere minunat. Lumina reflectorului pipăie metru cu metru toate ungherele pădurii apoi se stinge. Ca la comandă, oamenii se trântesc la pământ. Lovit de ceva pe umăr, Marius tresare violent, gândindu-se îngrozit că fusese luat la ochi de un trăgător ascuns printre copaci. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cuprins vechea aristocrație germană odată cu venirea la putere a lui Hitler. La fel ca toți ceilalți și el crezuse că noul cancelar va fi liderul carismatic așteptat ce va reda demnitatea pierdută a Germaniei, după capitularea rușinoasă din 1918. Își pipăie Crucea de Fier primită pentru nimicirea unei subunități de asalt rusești. Dacă atunci când fusese medaliat se arătase bucuros și mândru, acum privește la ea cu greață. Ca fiecăruia din lungul șir de strămoși, armata i s-a părut întotdeauna singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
este o româncă. Da. Sturmbannführer-ul s-a arătat deosebit de interesat de ea. Hm, curios. Aveți idee pentru care motiv? Habar nu am, ridică maiorul din umeri. Oricum, nu mai are importanță acum. Domnule locotenent... Tace un scurt moment, în timp ce își pipăie mâna rănită ca și cum dorește să se convingă că toate sunt la locul lor. Mulțumesc pentru înțelegerea dumneavoastră. Vă rămân încă o dată dator. Și se pare că sunteți în avantaj. Marius schițează un surâs discret. Un fapt mărunt pentru care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]