38,301 matches
-
veniți de prin toate părțile. După ,90, clădirea fabricii a fost părăsită, prădată de hoți, smuls și furat totul, până și acoperișurile. Au rămas numai pereții halelor siniștri, goi, iar În blocul care adăpostea muncitorii, rămas și el gol după plecarea lor, s-au aciuiat cei ca noi, fără căpătâi și fără viitor, stăpânii gunoaielor și-ai maidanelor. De unde vrei să fie lumină? Aici e infernul mizeriei, aici te lupți pentru mizerie, nu o obții cu una cu două, nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
demisol În care au locuit mulți ani la rând, până și-au cumpărat un apartament de trei camere la bloc În care s-au mutat Împreună cu unicul copil-mama mea. În casa asta, destul de șubrezită de cutremure și transformări succesive, prin plecarea uneia din familii, câștigasem dreptul de-a ocupa apartamentul de la parter. Împreună cu cei patru copii, decisesem să iau totul de la Început la vârsta de 43 de ani. Am părăsit domiciliul conjugal, cu mari temeri În privința violenței părăsitului soț și tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În gioarsa lor de căruță câte-o bucată din caroseria mașinii simțeam În trup o durere ascuțită, de parcă el era despicat și nu nenorocita de rablă scorojită. Atunci, mi-am dat seama că sfârșitul meu nu a fost legat de plecarea din ghetou și, după cum vezi m-am târât cu ultimele puteri ĂKawabata Își greblează cu degetele barba Încâlcităă să mai ascult măcar una din nenumăratele povești inventate de tine...,, Kawabata oftează, un oftat care-l impresionează pe Antoniu și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Eram tănâr, și mî găndeam la viitor ca la ceva foarte ăndepârtat, dar ăn nici un caz nesigur. Terminasem printre primii pe țarî facultatea și aveam toate șansele sî râmăn asistent la o catedrî importantî și, de ce nu sî sper ăntr-o plecare definitivî câtre Occidentul visurilor de bunâstare ale celor din Estul comunist. Toate aceste gănduri erau legate ănsî și de Ema, fiindcî nu concepeam cî voi putea vreodatî sî trâiesc fârî ea. Ceva se schimbase totuși ăn atitudinea ei vizavi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spaimă. Pentru faptul că a Încercat să-i mai potolească pe disperații care se luptau Între ei cu atâta Înverșunare, Antoniu a primit și el, un zaț de la această darnică asociație: câteva haine, un cozonac și niște ouă roșii. De la plecarea Plăcințicăi, Încăperea nu a mai fost atât de curată. Antoniu a măturat, a șters praful, a scuturat țoalele, ba chiar a și spălat niște lucrușoare, cum s-a priceput mai bine. Ceva totuși Îl neliniștește: boala lui Kawabata, care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mobilier somptuos din timpuri apuse, dar acum, Înăuntrul zidurilor ciuntite, mormanele de gunoaie, care făcuseră de-a lungul anilor un fel de strat geologic, erau adăpostul șobolanilor pe care nu-i tulburau nici măcar șatrele zgomotoase de țigani, din apropiere,. După plecarea mea din casa soților bătrâni, urma să vină pentru a lucra În liniște, un pictor vestit. De zece ani venea cu regularitate În lunile de toamnă, cu un geamantan de culori, un șevalet, pensule, hârtii și pânze. Locuia de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
este singur, că femeia a dispărut și, odată cu ea și portretul. Se dă jos din pat, inspectează holul, bucătăria, cele două băi și terasa, dar Își dă seama că e singur. Încearcă ușa de la intrare care a rămas descuiată după plecarea ei. Se Îndreaptă spre telfonul alb din ebonită, formează numărul poliției, dar nu apucă să-l ducă până la capăt: la ultimul zero, cade secerat de un stop cardiac. Douăzeci și patru -Măi vagabondule , vocea polițistului cade ca un trăznet, răscolindu-i simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
văzusem atât de fericită; și mi-am dat seama, cu un amestec de sentimente, că o mare parte din fericirea ei se datora faptului că îmi purta mie de grijă. Iar eu o lăsam. Insistase ca ultimele două nopți înaintea plecării mele să le petreacă în locuința noastră din Hereford Square unde noi în mod obișnuit dormeam în dormitoare separate. M-am culcat în fiecare seară beat mort. Refuzasem oferta lor de Crăciun, nu din teama unei izbucniri de mânie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tot ceea ce însemnase siguranță și căldură; și tot ciudat era și faptul că, deși cu câteva zile în urmă mi se părea că-mi divizasem viața și-i dădusem Antoniei doar o parte din ea, acum aveam senzația că, prin plecarea ei, ea îmi lua totul. Era ca și cum aș fi fost jecmănit. Sau, mai exact, ca și cum globul luminos al existenței mele, care fusese o replică perfect modelată după sufletul meu, era acum sfărâmat, lăsându-mă cu obrazul gol în bătaia vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Te rog, stai jos și mai ia o înghițitură de vișinată. Nici unul dintre noi nu s-a așezat, iar Georgie nu s-a atins de paharul de băutură. S-a întors spre mine, așteptând să dau încă un semnal de plecare. Dacă în clipa aceea m-am temut că s-ar putea să-i fie milă de Antonia, privirea ei ar fi trebuit să-mi liniștească temerile. Era mult prea preocupată de propria ei persoană, de dorința de a fi corectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
spus. — Ascultă, Martin, spuse Palmer fără să dea drumul mâinii lui Georgie și întorcându-se spre mine, ești cu adevărat un om norocos! Nu, nu, mă văd nevoit să insist în virtutea drepturilor mele. Georgie, nici nu vreau să aud de plecare! Un sunet venit din spatele nostru ne-a făcut să ne întoarcem. Antonia își acoperise fața cu batista. Trase adânc aer în piept și scoase un suspin prelung. Palmer dădu drumul mâinii lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
săptămâna viitoare. Noi ne-am iubit cu adevărat, nu-i așa, Georgie? Nu-i așa? În numele acelui adevăr... M. Am încheiat scrisoarea și m-am uitat la ceas. Era aproape opt. M-am hotărât să mă mut în salonul destinat plecărilor ca să-mi găsesc o poziție discretă înainte de venirea lor. Voiam să-i văd pentru ultima oară. Era în seara zilei de unsprezece și îmi petrecusem toată ziua în aeroport. Nu-mi fusese greu să aflu cu ce avion urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
toată ziua în aeroport. Nu-mi fusese greu să aflu cu ce avion urmau să plece Palmer și Honor. Era o cursă de seară. Cum mă hotărâsem să fac acest demers cu ceva timp în urmă, când a venit ziua plecării n-am mai putut sta acasă. M-am mutat dintr-un bar într-altul și am mâncat tot felul de sandvișuri. În cele din urmă, în încercarea disperată de a-mi ocupa mintea într-un fel, m-am apucat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
între cei doi cu privire la cea mai bună cale de a mă zdrobi definitiv. Demersul meu echivala cu încercarea de a afla ce discută zeii între ei. Era însă cert că acum Palmer știa. Antonia și Alexander plecaseră la Roma. La plecarea lor am simțit o mare ușurare. Îmi mutasem lucrurile din nou în Lowndes Square. Muncitorii de la firma de transport de mobilier se obișnuiseră, se pare, să tot ducă lucrurile dintr-o parte într-alta. Nu știam dacă o să rămân acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult mai nemilos. Ciudat era însă faptul că durerea pe care o simțeam semăna atât de mult cu singurătatea. Prin Alexander trecutul meu fusese intens populat, iar acum se transformase într-un pustiu deprimant. M-am instalat în salonul destinat plecărilor într-un colț îndepărtat și am deschis în fața mea un ziar. Mi se părea puțin probabil ca ei să mă vadă. În orice caz, eram dispus să îmi asum riscul. Dincolo de fereastra imensă, avioane luminate treceau încet îndreptându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
păreau că le înțeleg. Totul semăna cu sala de așteptare dinaintea Judecății de Apoi. Am băut whisky, ținând ziarul ridicat în fața mea și privind cu atenție, peste marginea lui, punctul final al scărilor rulante. Mai era aproape o oră până la plecarea avionului lor, dar eram deja cuprins de o stare bolnăvicioasă, așa că singurul lucru pe care-l mai puteam face era să privesc. Mă simțeam de parcă urma să iau parte la o crimă, deși nu-mi era prea clar dacă aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nimic altceva, nu mă mai preocupa nimic altceva. A o vedea efectiv plecând, ieșind din viața mea pentru totdeauna printr-o anumită ușă, era asemeni unui gest de autodistrugere care ascunde în sine o sumbră satisfacție. Când a sosit ziua plecării, chiar și această idee era doar vag conturată iar în mintea mea rătăcită nu mai rămăsese decât gândul de a o vedea în carne și oase. Faptul însuși îmi părea a fi un miracol, o bucurie dureroasă, chiar dacă nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gestul său rutinat, apoi trase următoarea concluzie de după mâna cu care se șterse la gură: — Să fiu al naibii! Sascha, pe post de garderobistă... Am ridicat din umeri. Putea să-mi zică cum voia. Acum că m-am gândit la plecarea Dorei, la fel de neașteptată ca apariția ei, mi-am dat seama că, Într-adevăr, părea cam agitată. Din păcate nu știam de ce, iar acum, tot din păcate, era prea târziu s-o Întreb. Anton se uita la mine nedumerit. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu - poliția - ă - Knisch? Capitolul șase Fotografia granulată Îmi evocase amintiri. Chiar dacă n-o văzusem pe fata care privea lumea cu ochi Îndrăzneți și blazați În același timp, ca și când ar fi văzut destul, aveam ceva În comun cu ea. După plecarea lui Wickert am Început să frunzăresc printre amintirile comune, printre imaginile colorate țipător, În culori nervoase, după care m-am oprit. Chiar aveam? Ce Împărțisem eu cu Dora, În afară de câteva articole de Îmbrăcăminte și tipuri de comportament? Nu, acum serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Însă de data asta corpul nu mi se mai Înfiorase și nici nu reacționase În vreun fel - și abia atunci se destrămă și cadrul. Stând lângă ușă, cu o mână răsucită la spate, Dora mă aștepta să mă pregătesc de plecare. Apoi Îmi spuse simplu, aproape nepăsătoare: — Era chestia aia cu emanciparea, nu-i așa? Și după câteva zile am devenit niște persoane cu trecut comun. Ne-am Întâlnit la Barul Paris, un restaurant franțuzesc nu departe de locul unde locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai spune ceva. Din obișnuință, absolut inutil Într-o zi Însorită ca aceasta, m-am Întins după brățara de alamă conectată la lampa de citit cu abajur verde și am aprins lumina. Karp nu-mi spusese nimic despre o eventuală plecare de la fundație. Desigur, era decizia sa, dacă dorea să-și dea demisia. Dar nu era ciudat că plecase imediat după vizita mea? Îl speriasem cumva cu ceva ce i-am spus? Sau poate că el era cel care nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ne Împrumutam hainele tot timpul - chiar dacă Adele era cu câțiva ani mai mare și mai târziu a preferat pantalonii. Când Îmi țineam tivul cu bărbia, Încercând să-mi dau seama ce făcea, de obicei prietena mea era pe picior de plecare pe ușa din spate. Dora Îmi povesti că angajații de la bucătărie zâmbeau și o Întrebau dacă are de gând să repete reprezentația În versiunea adultă peste câțiva ani. Dar un bucătar i-a zis de acum să se ducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
unul dintre cei mai venerați oameni din tot Newark-ul. Ve-ne-ra-tî. Patru silabe, întocmai cum ar rosti rabinul însuși în stilul lui vârtos, anglo-oracular. Încep să bat darabana încetișor în buzunarul mănușii mele de baseball, e semnalul că sunt gata de plecare, numai să mi se dea odată voie. E mort după baseball, ar fi în stare să joace baseball douăsprezece luni pe an, îi spune maică-mea doamnei Ve-ne-ra-tî. Eu bâigui ceva despre un meci de campionat. — E finala. Finala campionatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Caramba, Jack! Tăiați-o de-aici, da’ repede! Hai să zicem, de pildă, că ăsta-i un banc pentru tine. Trei evrei se plimbă pe stradă, maică-mea, taică-meu și cu mine. Acțiunea se petrece astă-vară, cu puțin înainte de plecarea mea în concediu. Am cinat („Aveți ceva pește?“ îl întreabă taică-meu pe ospătarul de la restaurantul franțuzesc de lux unde-i ducă ca să le arăt că sunt om mare, „Oui monsieur, avem...“, „În regulă, adu-mi o bucată pește, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
poșetă doar cincisprezece mii de lire de la mine, ci și o rezervă de-o lună din Enovid-ul Maimuței - tot eu i-l dădusem și ei. Ah, grozav mai știi să faci pe mântuitorul! s-a apucat să zbiere Maimuța după plecarea Linei. — Ce-ai vrea să facă, să rămână borțoasă o dată la două săptămâni? Ce rost ar avea? Da’ ce-mi pasă mie ce i se-ntâmplă ei! se rățoi Maimuța pe un ton de țărancă meschină. Ea e curva! Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]