2,821 matches
-
idée républicaine, liberalismul francez, respinge net orice formă de antistatism sau orice aparentă resurecție a unor referințe și fantasme regresive, cum ar fi punerea în chestiune a separației Bisericii de stat. Uneori francezii opun „Franța republicană” „Americii comunitariste”. În Québec, pledoariile comunitariste ale unui Charles Taylor (de exemplu, pentru ceea ce el numește „diversitate profundă”) au putut fi apropiate de tradiția unui survivalisme communautarien antiliberal, cu rădăcini în secolul al XIX-lea, în scrierile bizarului Franșois-Xavier Garneau. În Statele Unite, doar cei ce-
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
agresiv pe al său. E vorba de un „anticanon” (adică tot un canon, așa cum „antimateria” e tot materie) care își ascunde ipocrit propria canonicitate, legitimându-și noua redefinire a normelor (absolut normală, practic inevitabilă și în principiu bine-venită) printr-o pledoarie pro domo, întemeiată pe o autoatribuită superioritate etico-morală. Această imaginară superioritate provine, în opinia celor care o reclamă, din noua formă a „luptei de clasă”, un „război cultural” în care profesori bine plătiți și cu acces la felurite alte privilegii
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
într-un fel de religie laică a științelor sociale din Germania denazificată, aflată în căutare disperată de genealogii intelectuale imposibil sau greu de asociat cu spectrul lui Hitler. (Raportul complex al lui Weber cu Marx și marxiștii, principală motivație a pledoariei sale pentru o știință socială „obiectivă”, wertfreie, a dus și la o anumită ambiguitate a Stângii intelectuale germane.) Lectura lui Tocqueville a fost relansată de lucidul Raymond Aron - transformat din filozof al istoriei în „spectator angajat”- într-o Franță postbelică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Hayek observa cu amar realism că „intelectualul tipic e astăzi cu atât mai plauzibil să fie socialist cu cât este călăuzit de bunăvoință și inteligență” și că „pe planul argumentului pur intelectual va fi în general capabil să construiască o pledoarie mai bună decât majoritatea oponenților săi din aceeași clasă” (ceilalți intelectuali). Spre deosebire de Schumpeter (cu care Hayek polemizează chiar în paginile din care citez; Schumpeter îl acuzase primul că nu-și respectă intelectual preopinenții, Hayek se apără), Hayek are și o
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
putem recâștiga credința în puterea ideilor, care era marca liberalismului în momentele sale cele mai bune, bătălia nu e pierdută. Revigorarea intelectuală a liberalismului este deja în curs în multe părți ale lumii. Se va petrece ea la timp8? Asemenea pledoarii patetice nu „rimează” cu profilul auster al lui Hayek, contrazicând și clișeul doctrinarului liberal autentic, un ins mai curând cerebral decât emoțional, calculat, puțin mizantrop, încrezător în regularitatea implacabilă a mecanismelor pieței și în jocul ineluctabil al intereselor individuale, privind
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mișcarea ce avea să ducă la faimosul Congress for Cultural Freedom, lansat la Berlin acum cincizeci și cinci de ani, pe 26 iunie 1950, după ce contraconferința organizată pe 30 aprilie 1949 la Paris eșuase oarecum în neutralism, pacifism și vagi pledoarii pentru libertate. Berlinul, care se găsea în prima linie a confruntării dintre cele două tabere ale Războiului Rece și trecuse prin etapa simbolică a victoriei prin pod aerian asupra blocadei sovietice, s-a dovedit locul ideal pentru lansarea noii organizații
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
doilea fenomen al succesului comercial : repetiția, sau mai pe larg, o dată văzut un film romînesc și plăcut să trezească spectatorului dorința de a mai vedea și alt film romînesc. Orientarea fostului șef al cinematografiei, tov. Mihnea Gheorghiu, este „spiritualistă”, o pledoarie pentru desprinderea cinematografului socialist de considerentele bănești în favoarea îndeplinirii normelor artistice cu finalitate ideologică. În repetate rînduri ni s-a atras atenția că beneficiile pe care patria noastră le trage din arta noastră nu trebuie să fie de natura aceasta
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sunt poezia lui Macedonski Destul și prefața volumului său de poezii din 1882, apărute aici. În critică Macedonski va contesta poziția lui Titu Maiorescu - ceea ce el numea, evident nedrept, verdictul dat de la înălțimea „unei simple slăbiciuni sau bunăvoințe” - printr-o pledoarie pentru critica analitică. Atacurile împotriva Junimii (față de care la început se încercase timid o politică de apropiere: Macedonski îi dedicase „cu înaltă stimă” volumul Poezii din 1882 lui T. Maiorescu) debutează prin lovirea lui Eminescu. Frunze găsite prin volume, semnat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Macedonski în Despre logica poeziei (1880), reprezintă o aproximare intuitivă a inefabilului poetic. Într-o formă mai simplă, Macedonski anticipează experiențele instrumentaliste ale lui René Ghil. În 1892 el proclama unirea simbolismului cu instrumentalismul drept „ultimul cuvânt al geniului omenesc”. Pledoaria pentru simbolism este continuată în 1899 (În pragul secolului); cuceririle simboliste („muzică, imagine, culoare”) rămân însemnele adevăratei poezii. Tot în L. a schițat (Simțurile în poezie, 1895) și o teorie senzorialistă a cunoașterii poetice, punct de plecare pentru acea direcție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
în lucrările care "împărtășesc" din experiența practică acumulată în domeniu. Nu întîmplător privirea autorului, fără a neglija tehnicile și practicile, focalizează elementele teoretice și urmărește surprinderea ansamblului. Cartea de față este, în egală măsură, o bună introducere în domeniu, o pledoarie pentru multidimensionalitatea obiectului și un act legitimator deliberat. Timpul de incubație și rizomii proaspetei discipline o fac, cumva, paradigmatică pentru soarta științelor în epoca postmodernă. Pe de o parte, dezvoltarea tehnicilor și mutația practicilor, iar, pe de altă parte, eclectismul
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
cu tristețea, boala și mizeria, biruind cu surâsul său chiar moartea, învățându-i pe oameni să iubească stelele, copacii, păsările și caii, băiatul cu fesul alb iese din această experiență apăsat de suferința tuturor înfrânților. În ansamblu, cartea rămâne o pledoarie, poate prea patetică, pentru apărarea „călăilor buni”, pentru făurirea „zilei a opta”, când oamenilor li se va da „puțină tandrețe, puțină candoare, puțină fericire, puțină inocență”. Următoarele culegeri de nuvele, Pisica roșcată și îngerii și De chemat bărbatul pe stele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
despre darwinism, materialism, ateism. Derivată din aceste opțiuni, neocolite de eclectism și empirism, orientarea spre chestiunile sociale este marcată de vehemență critică și zel doctrinar. Atacul împotriva sistemului oficial de instrucție și educație, împotriva instituțiilor „burgheze” (școala, armata, familia ș.a.), pledoaria pentru drepturi democratice (articolele Sofiei Nădejde despre emanciparea femeii stârnesc reacții puternice, contradictorii) și pentru un învățământ integral laic sunt chestiuni tratate în mod obișnuit, atitudinea fiind, de regulă, exprimată brutal, intolerant. Mai eficientă s-a dovedit campania împotriva „monstruozităților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
români, București, 1974. Traduceri: Al. Gavard și A. Périer, Călătoriile lui Livingston, București, 1940. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, VI, 261-265; Papadima, Scriitori, 35-43; Octav Șuluțiu, „Mișcarea sămănătoristă”, „România literară”, 1933, 72; Dragoș Vrânceanu, Sămănătorismul, CRE, 1933, 1971; Șerban Cioculescu, O pledoarie sămănătoristă, ADV, 1933, 15 263; Mihail Ilovici, Negativismul tinerei generații, București, 1934, 185-187; I. Răducanu, Istoria unui curent literar, DEP, 1935, 2 296; Zaciu, Bivuac, 108-118. V. V. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică, autorul militând pentru restabilirea autonomiei religioase a românilor, pentru respectarea drepturilor stipulate inițial. Înrudită îndeaproape cu Istoria Besearicei.... este Protopapadichia (publicată abia în 1865-1866, în revista „Sionul românesc” din Viena, și editată în 1997), o pledoarie la fel de vie pentru apărarea prerogativelor funcției de protopop, după canoanele ortodoxe. În spiritul acelorași imperative și al convingerii iluministe că un mijloc de ridicare a unui popor este cultivarea limbii, M. a fost preocupat de formarea și istoria limbii române
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
binele să-l împărtășim și să nu mai fim necăjiți de aici înainte, fă pe toți rumânii să iubească dreptatea și unirea, ca să poată împărți dragostea Națională și între ei, amin (pp. 35-36). Abecedarul lui Pleșoianu este, indiscutabil, o pasionantă pledoarie pentru dragostea patriotică și națională. Problema care survine este aceea de decodare semantică: ținând cont de multiplele semnificații ale națiunii, cum trebuie înțelese conceptele de patrie și națiune așa cum sunt ele puse în circulație în paginile acestui abecedar din 1828
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nobil al popoarelor civilizate este caracterizat înainte de toate de dragostea pentru instituțiile, legile și așezămintele sociale specifice societății ai cărei "mădulari" sunt. Treptat, urmând o strategie incrementalistă, Aaron introduce, una câte una, idei din ce în ce mai radicale, care vor sfârși chiar cu pledoaria pentru unirea tuturor țărilor românești sub același sceptru al autorității politice. Pentru început, Aaron afirmă că "un patriotism înfocat [...] nu se poate găsi decât în republici adevărate, așezate pe principii populare" (p. 29). Aceasta deoarece doar în societățile în care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trebuie considerat] ca făcând parte dintr-o națiune determinată, dintr-un tot cu care și el se confundă" (I.P. Eliade, 1874, p. 74 cf. Murgescu, 1999, p. 79). Instructivă în ilustrarea acestei evoluții dinspre moralitatea creștină înspre etica națională este pledoaria pasionantă făcută de Spiru Haret (1907) pentru crearea "Școlii Naționaliste", un proiect care se va desăvârși prin elaborarea unei "Pedagogii Naționale". În laboratorul uman al instituției școlii, crearea sinelui național a dobândit prioritate în fața modelării sinelui creștin. Anul 1870 poate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este și motivul pentru care Delavrancea recurge la una dintre cele mai limpezi analogii organiciste, atunci când le transmite copiilor ideea Patriei ca ființă etnică ce dispune de un corp social. Metafora biologică a organicității Patriei românești este pusă în slujba pledoariei pentru încorporarea Transilvaniei în trupul reprezentat de regatul României: Țările noastre au fost mărginite, dar totdeauna Patria ne-a fost mai mare ca Muntenia, Moldova și Ardealul. Patria noastră a fost, este și va fi, va trebui să fie, e
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 208). Au existat, desigur, și curente filodemocratice care au configurat antipodul ideologic al extremismului naționalist al interbelicului românesc. Suficient este de menționat numele lui Eugen Lovinescu, a cărui Istoria civilizației române moderne (1997) [1924-1925, 3 vol.] constituie o viguroasă pledoarie pentru necesitatea sociologică a europenizării ca efect al legii inexorabile a sincronizării. Pe aceeași baricadă s-a situat și Mihail Ralea, care a ridicat revista Viața Românească în jurul tripticului axiologic alcătuit din "raționalism, democrație, europenism" (cf. Ornea, 1996, p. 62
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
integratoare, particularul românesc trebuind subordonat universalului istoric. Disputa în jurul optimului național-universal va avea răsfrângeri cu reverberații prelungi, ecourile sale continuând se răzbată în breaslă pentru următoarele trei decenii în vocile lui G.I. Ionescu-Gion (propunător al unei formule integraționiste), G.N. Costescu (pledoarie apăsat neaoșistă) sau I. Lupaș (care pledează pentru o variantă moderat particularistă) (Zub, 2000, pp. 177-178). Un prim pas era făcut, o primă bătălie era câștigată. Impunându-și viziunea integraționistă în controversa manualelor didactice, școala critică a trecut prin botezul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
concentrează ideile forță ale cărții, pus în circulație textuală sub denumirea "Antipatriotism". Hervé era pe deplin conștient de puternicul șoc pe care îl provocau ideile sale care lezau sentimentele patriotice. Acesta este motivul pentru care se ante-pronunță în locul juraților în pledoaria sa susținută la tribunal, condamnându-se în numele dogmei naționaliste la arderea pe rug: Într-adevăr, rugul este cel pe care noi, ca toți ereticii, îl merităm: noi, cei ce suntem ereticii religiei patriotice" (Hervé, 1905, f.p.). Patria - obiectul de venerație
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aderat și alți istorici și intelectuali germani (Joachim Fest, Michael Stürmer, Andreas Hillgruber), propunea istoricizarea Holocaustului, înțelegându-se prin aceasta plasarea fenomenului în contextul istoric, social, economic și cultural în care s-a petrecut, precum și înțelegerea sa în perspectivă comparativă. Pledoaria lui Nolte suna în felul următor: Cel de-al Treilea Reich trebuie scos din izolarea în care încă se găsește chiar și atunci când este analizat în cadrul "Epocii Fascismului". [...] Demonizarea celui de-al Treilea Reich trebuie să înceteze. [...] O investigare amănunțită
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
The End of Postcommunism in Romania. Journal of Democracy, 16(2), 146-162. Halbwachs, M. (1992). On Collective Memory. Chicago și Londra: The University of Chicago Press. Hayes, C.J.H. (1960). Nationalism: A Religion. New York: The Macmillan Company. Hervé, G. (1905). Anti-patrotism [Pledoarie susținută în fața juraților la procesul său din 1905 în care a fost acuzat de "activități antipatriotice"]. Disponibil online la adresa https://www.marxists.org/archive/herve/1905/anti-patriotism.htm, accesată în 19 august 2014. Hervé, G. (1910). My Country, Right or
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Bath se opune oricărei ordini, constrângeri sau autorități, atacă tradiția ce o forța să-și nege instinctele, este cu siguranță o feministă convinsă. Devine o adevărată eretică în încercarea de a-și impune punctul de vedere, știe să se apere. Pledoaria ei se îndreaptă împotriva acelor atacuri care priveau feminitatea și rolul ei ca pe ceva negativ, insignifiant, și atrage consimțământul criticilor moderni. Aceștia au lăudat, în mod deosebit, „reflexivitatea” discursului târgoveței, care încearcă să combată niște opinii mai mult decât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
început, căci de născut ei toți se nasc și s-au născut de o potrivă”110, rostește una dintre cele mai inteligente și mai emancipate eroine boccaccești, Ghismonda. Spiritul renascentist este antropocentric, militează pentru egalitate socială și distincția prin valoare. Pledoaria tinerei în apărarea propriei cauze, pe lângă un retorism specific Evului Mediu, reliefează și dimensiunea moralizatoare urmărită de exemplele date, sub forma aforismelor. Dorește instituirea unei alte lumi, are o viziune nouă asupra ordinii sociale, ce nu e dictată doar de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]