4,088 matches
-
că e sigur pe sine. Arăta cu totul altfel decât în camera de așteptare de la ambasada americană. Bravo, tată. „Atunci arătați-ne cum rezolvați situația asta.” „Care situație, tovarășe Petrea?” „Păi, vedeți și dumneavoastră că nevastă-mea nu se mai potolește. Și-a ieșit din minți. Eu nu pot să-i țin piept. Faceți ceva. Altfel o să i se dărâme femeii acoperișul în cap și într-adevăr am să fiu acuzat pentru asta.” „Într-adevăr”, a repetat tata. „Tovarășe Petrea, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spatele. Când se ridica, iute și hotărât, ai fi zis că răspunsul va veni într-o clipă, încât profesorii își opreau răsuflarea și noi la fel, dar când începea să vorbească, nu ne putem ține de râs, iar profesorii ne potoleau cu amenințări. El născocea mereu scuzele cele mai bune și, dacă ne trebuia ceva pentru carnetul de absențe, îi ceream totdeauna părerea. Odată a povestit că, din fragedă copilărie, tatăl lui îl bătuse numai în cap, motiv pentru care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cuviință. Viața mea e în mâinile dumneavoastră.» Așa mi-a vorbit ea, fiule, iar eu am găsit de cuviință să mă ridic și să plec. În lift m-am ținut cu mâinile de burtă de râs. După ce m-am mai potolit, am urcat la etaj, am sunat la ușa vecinei și am rugat-o să nu-și mai spele covorul dimineața la ora șapte și să ia seama când toarnă lichid pe lângă radiatoare. Apoi m-am băgat iarăși în pat. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de gutui, te gândești la bietul de Gerilă cum l-au luat hingherii și ce câine bun era, cum te jucai tu cu Gerilă și Începi să plângi. Ești cam plângăcios. Mama Îți spune să stai liniștit și să te potolești că a vorbit cu madam Lulu și a aflat că nea Ene i-a spus că dacă se duce la Ecarisaj cu douăzeci și cinci de lei o să-i dea drumul lui Gerilă acasă. Douăzeci și cinci de lei este mult, te gândești tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fugi și explică la facultate, cine să te creadă, „violatorule!”, tocmai acum când este psihoza asta cu Râmaru, și te exmatriculează cât ai zice pește și visul tău se năruie la nici un an de la Împlinire și abia când lucrurile se potolesc și un procuror te scoate din cauză, „că nu s-a aruncat, ci a căzut, iar blugii i-au funcționat ca o parașută”, și povestea cu Însurătoarea pe care tatăl fetei ți-o bagă sub nas, tu fără să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
își dau foc legați de stâlpi, zic ei că pentru dreapta credință... Știu, a venit vremea împărăției sultanului să cadă, ienicerii s-au răsculat, l-au tăiat pe marele vizir, au schimbat chiar și sultanul și tot nu s-au potolit. Ar fi de ajuns doar un bobârnac ca iar să bată clopotele noastre la Constantinopol. Dar cine să-l dea? Toți stau și trag cu ochiul unul la altul, doar atât. Nu vor să se unească. Dacă am face-o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că atunci când s-au răsculat seimenii și dorobanții în vremea lui Constantin Vodă Cârnul, de l-au ucis pe Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Voievod, au vrut să-l omoare pe vodă care era prunc pe atunci. Dar i-au potolit pe ticăloși, dându-le pruncul unei țigănci roabe, una Zamfira. Blestemații au ucis copilul țigăncii, lovindul de peretele cerdacului. De atunci se spune că, dacă n-ar vărui zidurile de fiecare Paște, ar apărea pata sângelui nevinovat vărsat. Selin acum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fericire, care l miră pe prinț. — Ștefane, m-am gândit cum să fac să-ți dăruiesc neuitarea. — Și? — O să vezi peste vreo două luni, și vodă înfipse pintenii în coastele armăsarului, care-și căută loc și o porni în galop potolit pe partea stângă a șirului de rădvane. Pe 30 iunie, când au prins din urmă carele și căruțele de cantonament, alaiul și-a recâștigat toată măreția lui și, deși în întâmpinarea lor ieșeau la drum creștinii de prin sate, parcurgeau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
l-au cerut pe beizadea Gheorghiță, vărul nostru, ostatic la Istanbul, garanție că nu vom închina țara austriecilor. L-am dat, naș Dinule, sau nu l-am dat? Țiaduci aminte de unde am luat cele trei sute de pungi pentru a-l potoli pe padișah, știi că i-am trimis pe doamna Maria și pe Gheorghiță la Drăgănești? Știe Casandra că banii erau ai mei, că visteria țării o găsisem goală? Bani strânși de pe moșiile Brâncovenilor... Atunci m-am rupt de aga Bălăceanu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
plăcile de beton ale cuibușorului lor, care noaptea emana damfuri încinse de pucioasă. Iadul pe care-l cutreierăm mână-n mână, dragostea mea, suntem niște umbre. Suntem tot mai străini în orașul ăsta în care ne-am pomenit însetați și potolindu-ne setea cu apă de canalizare, iar stomacurile noastre au devenit apte să recicleze gunoaie, în timp ce sângele a căpătat fluiditatea și consistența nedezmințită a fecalelor. Respirăm gerul și arșița morții, tot mai vii și mai străini aici, în locul ăsta unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
revolver Nagan. În mijlocul tăbliei jegoase a mesei trei cartușe stau frumos aliniate ca soldații la paradă. Ia nu-mi mai suflați în ceafă! strigă brusc locotenentul, cu voce aspră. Rapid, în jurul său se formează un gol respectabil. Curând, vacarmul se potolește și clicul sec al percutorului lovind în gol răsună puternic în liniștea încăperii. Darie privește uimit fața locotenentului. Nu arată de loc crispată, dimpotrivă, afișează indiferența unui om care parcă nici nu se află acolo. La fel de nepăsător, rusul învârte butoiașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Deznodământul e aproape, dar rusul simte fiecare clipă ce trece ca o eternitate. Tensiunea așteptării se revarsă în valuri prin vene, aproape să-l sufoce. Își încleștează pumnii în buzunarul pantalonilor. Uimit, constată că nu are nici o putere să-și potolească tremurul ciudat din mâini si picioare care urcă spre pântec unde-i transformă mațele în gelatină. "Haide odată! Renunță! Sau trage! Oricum șansele să scapi sunt aproape nule. Dar să se termine odată!" Cling! Nimeni nu mișcă, parcă incapabili să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scoate batista și începe să șteargă frenetic petele ruginii. Duce pumnul la gură și mușcă din el cu ochi suferinzi. E sângele lui! Viața lui! Cu un gest iute, Marius îl prinde de guler și îl trage brutal către el. Potolește-te sublocotenente! Aici nu se poartă crizele de nervi. Ai făcut ce trebuie. Dacă nu îl omorai tu, te achita el pe tine. Simplu. Uită-l și mergi mai departe. Este cel mai bine așa, nu uita că ești ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
timpul. Încercați cu tact și diplomație să rezolvați astfel de incidente. Eventual motivați că dotarea noastră hipo este necesară pentru diferiți comisari sau grade înalte din N.K.V.D. Clipește scurt și se încruntă. De regulă, la astfel de cuvinte, sovieticii se potolesc imediat. Da, comandantul lor are dreptate și aflase acest lucru printr-o îngrozitoare experiență personală. În urmă cu aproape o lună de zile, fetița lui de nici paisprezece ani, fusese violată de câțiva mongoli beți. Tocmai se repeziseră și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puțini sunt cei care încearcă, inutil, o rezistență. Artileriștii cad rând pe rând. Doi sau trei dispar în pădure, dar nimeresc exact în fața oamenilor lui Mâțu care-i anihilează rapid. Cât durase totul? Exact 12 minute. Încet, încet, ninsoarea se potolește. Ieșită dintre nori, luna luminează cu raze reci corpurile a douăzeci și trei germani și doi români așa cum fuseseră surprinse de coasa morții. Aflate departe, familiile lor habar nu au că fratele, soțul sau copilul lor murise într-o obscură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ordinul primit a rămas în vigoare. Nu ne mai rămâne decât să ne conformăm și noi. Ca locțiitor la comandă îmi fac datoria să vă informez că hrana oamenilor este terminată, apa la fel, de mult. Noroc de zăpadă, mai potolește setea și amăgește foamea. Cât despre muniție... Știu, Darie, cunosc situația. Cum, de altfel, o știm toți foarte bine. Cu un gest scurt, își ascunde sub căciulă firele de păr lipite pe fruntea transpirată. Tușește puternic și sec de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca sigur evacuează echipamentele odată cu apropierea frontului. Am înțeles că aici este un centru de transmisiuni foarte important. Iar asta nu o pot face decât noaptea, când sunt mai puțin vulnerabil în fața atacurilor aviației. Oricum, nu pornim decât atunci când se potolește agitația. Hai înapoi! Se retrag târâș până la o distanță sigură și atunci când se ridică pornesc grăbiți, scrutând cu priviri atente înainte sau împrejur. Zăpada înaltă până la genunchi este neatinsă. Nici o urmă de om sau animal, cât vedeau cu ochii. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un miracol dacă reușim asta până mâine la prânz." Întins pe o parte, rămâne gânditor cu ochii ancorați în întunericul dușmănos, acolo de unde inamicul poate declanșa oricând un atac prin surprindere. Înghite puțină zăpadă, într-o zadarnică încercare de a potoli arșița chinuitoare a temperaturii. O pușcă mitralieră latră scurt și câteva gloanțe trasoare își desenează liniile peste ei. Zgomotul îi lovește ca un baros în nervii încordați. Ce naiba se află aici, în clădirea asta, încât nemții să se înverșuneze împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
toți oamenii care fugeau pe afară dispăruseră, am spus: — E liniște. Au plecat toți. Ea nu mi-a răspuns. În schimb copilul a început să plângă încetișor. Era tot atât de slăbit ca și maică-sa. A bâzâit puțin și s-a potolit. - Doarme acum, a șoptit Sonia. Nu mai putea să pronunțe cuvintele ca lumea, vocea îi scârțâia. E fetiță, știi? Cred că se uita la mine și aștepta să o felicit. I-am căutat ochii și am văzut că am dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mare tămbălău. Capetele nemulțumite ale unor vecini s-au și ițit la geamuri, cerând ca zgomotele să înceteze. Acest lucru n-a fost posibil până când Sgsdgff n-a ajuns lângă el și nu l-a mângâiat pe cap ca să-l potolească. Pe urmă și-a trecut pe după ureche părul blond și a ridicat spre mine o față încruntată. Avea obrajii lungi și netezi, iar urechile, puțin ascuțite, o făceau să semene cu o vulcaniană. — De ce țipi așa? Vorbele ei mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și nu ieșise pe ușa aia, nu putea să se afle decât în spatele rafturilor. Acum că mă lămurisem în privința pericolului, opțiunile mi s-au clarificat: ori fug înapoi pe scări și trântesc ușa după mine, ori inspir o dată adânc, îmi potolesc creierul și pășesc rar spre rafturi. Am strâns pumnii. Am inspirat adânc o dată, de două ori, de trei ori, dar nervozitatea tot creștea și creștea, iar picioarele nu voiau să se miște. Am tresărit când am auzit cuvintele palide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
făcut. Din acest motiv, Ioana se plimba întotdeauna pe străzi pustii, unde singura animație era dată de câțiva băieți șezând pe marginea caldarâmului, iar când aceștia scremeau câte un comentariu aparent admirativ, Ioana tremura de plăcere, bătăile inimii i se potoleau, fața i se destindea, încrederea în sine îi umplea fiecare nerv și căuta din nou aglomerația marilor bulevarde. Prietenia dintre aceste două fete a început în septembrie 2000, odată cu admiterea la una din cele mai promițătoare facultăți din țară. Stătuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
glasul pițigăiat al celor ce au râs cu lacrimi, ce prostie, ce prostie... Repetau întruna „ce prostie”, deși uitaseră amândouă despre ce era vorba (probabil un nou banc, sau pur și simplu pocnetul șampaniei). Adormiră înainte de ora unsprezece. Apartamentul se potoli și pereții nu mai vibrară. Se auzeau doar chiotele obișnuite din vecini. Ceasul din perete ticăia cuminte, însoțind sonorul slab al televizorului uitat aprins. Perdelele fuseseră trase pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Se dă alarma. Niște lunetiști au fost văzuți dispărând în tufișuri. Cioara croncăne și dispare în nori. Toată tabăra prinde viață; soldații ies de peste tot, din barăci, din șoproane, din tranșee. Panica se umflă, crește, așteaptă ca cineva să o potolească. Unii trag la întâmplare, doborându-și chiar proprii camarazi. Alții sunt mai lucizi și pornesc în urmărirea inamicului. Un ofițer își face apariția, organizând forța de reacție rapidă. Cea mai apropiată bază dușmană devine responsabilă pentru mârșavul atac. Comandantul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Nu ești infailibil, cu toate armele și cuceririle tale. Probabil ăsta e motivul pentru care Mallami și Jo își tot amână atacul. Sunt demoralizați. Cafeaua avea un gust foarte bun și Sun o bău dintr-o înghițitură. Fierbințeala ei îi potoli gândurile care începeau să fie dezordonate. Ceva trebuie să se schimbe, ceva trebuie să se schimbe, îi șoptea o voce insistentă. E prea multă liniște. Poate că ar fi bună încă o ședință cu statul major. S-ar întrevedea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]