9,297 matches
-
générale, op. cît., p. 66-67 : " Puisque la poésie est centrée sur le signe, alors que la prose, pragmatique, l'est, au premier chef, sur le référent, on a étudié leș tropes et leș figures essentiellement comme des procédés poétiques. Le principe de similarité gouverne la poésie. [...] La prose, au contraire, se meut essentiellement dans des rapports de contiguïté. De sorte que la métaphore pour la poésie et la métonymie pour la prose constituent la ligne de moindre résistance. " C'est nous
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
l'on pourrait dire en général sur la traduction seră valable aussi pour la traduction littéraire, mais pas tout ce que l'on pourrait dire en général sur la traduction littéraire seră valable pour la traduction en général. Le même principe peut être appliqué à la relation entre la traduction de la littérature en général et la traduction du discours poétique. " Notre traduction. 528 V. Henri Meschonnic, Poétique du traduire, op. cît., p. 84 : " Le paradoxe de la traduction littéraire est de viser
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
de Babel : poésie et traduction chez Paul Celan ", în op. cît., p. 31. C'est nous qui soulignons. 604 V. Român Jakobson, Essai de linguistique générale, op. cît., p. 86 : " En poésie, leș équations verbales șont promues au rang de principe constructif d'un texte. [...] la paronomase règne sur l'art poétique ; que cette domination soit absolue ou limitée, la poésie, par définition, est intraduisible. Seule est possible la transposition créatrice. " C'est nous qui soulignons. 605 V. Philippe Lacoue-Labarthe, La
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
p. 189. 674 Ibid. 675 V. Ludovic Heyraud, " Traduire la poésie contemporaine portugaise ", op. cît., p. 9 : " L'analyse dialogique du texte correspond donc mieux aux exigences d'une grande pârtie de la poésie actuelle, du fait qu'elle part du principe que tout texte est une entité hétérogène considérée comme un dialogue réel, qui n'existe que dans l'immédiateté de la relation entre un Je et un Tu. " 676 Henri Meschonnic, Leș Noms. Traduction de l'Exode, Desclée de Brouwer, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
ainsi leș adaptations roumaines des faibles de La Fontaine, réalisées par Tudor Arghezi. " 1185 Idem, p. 118. 1186 Idem, p. 120. 1187 Ibid : " J'ai relevé certains aspects de la traduction des poèmes de Blaga, pour mettre en lumière quelques questions de principe. Je n'ai pas tânt signalé leș difficultés, innombrables en traduction poétique, que la relation entre leș particularités fondamentales de la création et la technique de traduction. " C'est nous qui soulignons. 1188 Ibid. C'est nous qui soulignons. 1189 Idem
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
temps, sur leș vertus du style. Blaga dans La Philosophie du style (Roumanie, 1924), Cioran dans Le Style comme aventure (France, 1956). "Dans la vie de l'esprit, îl arrive un moment où l'écriture", dit Cioran, "s'érigeant en principe autonome, devient destin. C'est alors que le Verbe, tânt dans leș spéculations philosophiques que dans leș productions littéraires, dévoile să vigueur et son néant. " On s'est arrêté sur ces considérations de Cioran parce que, mieux que cela, on
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Dunărea pe la Dinogetia sau Durostorum, acum are loc prima mare emigrare. În 377, profitând de spaima și dezordinea garnizoanelor romane, trec dincolo de Dunăre și cete de taifali și alani, iar dinspre răsărit trec Dunărea o parte din ostrogoți, conduși de principii lor, Alatheus, Safrax și Farnobius. Regele Athanaric, rămas în fruntea vizigoților din nordul Dunării, nu se poate hotărî să treacă în Imperiu și încearcă o ultimă rezistență în fața hunilor, retrăgându-se cu armata sa în "locul Caucaland" (undeva în Munții
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bătrâni". Pe măsură ce diferențierea socială s-a accentuat, iar pământurile arabile devin ereditare în aceeași familie, funcția social-politică e însușită de un singur om-de la sfatul (organism colectiv), în secolele VI-VII, funcția în obște se individualizează: jupani, cnezi, voievozi (duci), principi, reguli, primores, proceres, în terminologia documentelor latine și slave. În mod concret, locuințele din cadrul așezării de la Udești (jud. Suceava) și Budureasca (jud. Prahova) aparțin unor elemente înstărite din obște, conform dimensiunilor și inventarului descoperit. Ei sunt conducătorii acelor uniuni de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
treptat, după încetarea incursiunilor și sedentarizarea lor, în evoluția ungurilor s-a produs un eveniment decisiv: creștinarea lor. La început, ungurii au primit printre ei în vederea convertirii, misionari greci (bizantini). În a doua jumătate a secolului al X-lea, ducele (principele) Gyula mergea la Constantinopol, unde se boteza în ritul bisericii răsăritene și, la înapoiere, aducea cu sine ca episcop al ungurilor pe călugărul Ierotei, apoi se înființa o mănăstire cu monahi aduși de la Bizanț. Însă, în ciuda acestei creștinări inițiale, adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a numit ˝legat apostolic˝ în Cumania și în ˝țara vecină a brodnicilor˝, fiind împuternicit să predice, să boteze, să ridice biserici, să sfințească preoți și să numească episcopi. După ce-a ajuns la est de Carpați, arhiepiscopul Robert, însoțit de principele Bela, a botezat pe Bortz Membrok și pe mulți cumani doritori să se creștineze. Apoi a numit ca episcop pe Teodoric, priorul provincial al dominicanilor din Ungaria, numire confirmată de papă în martie 1228. Teodoric a cerut ca noua episcopie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei. Situația bisericească a românilor extra-carpatici se reflectă și în Scrisoarea papei Grigore al IX-lea (1227-1241), datată 14 noiembrie 1234, adresată principelui coregent al Ungariei, Bela. Este un document însemnat al istoriei noastre medievale, din care rezultă stadiul organizării politice și bisericești în secolul al XIII-lea. Scrisoarea preciza că "în Episcopia cumanilor" se află niște populații, care se numesc valahi (walati
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-se una cu acei valahi primesc zisele taine" de la acei "pseudo-episcopi". În această situație, papa, pe de o parte, dispunea ca episcopul Teodoric să numească un păstor (episcop) catolic din neamul lor (al românilor), iar pe de alta îi cerea principelui Bela să silească pe acei români să primească pe episcopul, care urma să li se dea, și să i se acorde venituri corespunzătoare din dijmele care se strângeau de la ei. Însă nu știm, nu avem nici o dovadă că s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Atena și Larissa cu Vojusa de la Adriatică. Împăratul Alexie Comnenul, în 1087, se oprește în apropierea acestui drum, la "Ezeba, un sat românesc" (Anna Comnena). Beniamin de Tudela, călător evreu, vorbind despre vlahii din munți spune, în 1166, că "nici un principe nu-i stăpânește", iar în timpul cruciadelor (1190), un nobil din suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug de produse". Vlahia Mare a dăinuit, ca ținut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prestatale sunt urmarea firească a evoluției generale a societății și a structurării sale. Astfel, în epica medievală islandeză, "Saga lui Eymund", se relevă implicarea vlahilor (Blokumenn) alături de pecenegi în luptele fratricide (intestine) pentru tronul Rusiei kievene. Pe sprijinul lor conta principele Sviatopolk, refugiat la pecenegi, în iarna 1018-1019, pentru ajutor împotriva lui Iaroslav cel Înțelept, cneazul Kievului. Aceasta este o dovadă a existenței unei formațiuni ce dispunea de resurse militare importante. Un alt episod ar fi cel din 1148, când o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează, la 1111, pentru prima dată în Transilvania, un conducător politic al ei, pe "Mercurius princeps Ultrasilvanus", despre care nu se mai știe nimicse pare că era un principe fictiv, pe hârtie. Mercurius nu și-a exercitat efectiv atribuțiile de principe, nu există nici o urmă a prezenței sale în Transilvania. Nici instituția (apuseană) a principatului nu s-a impus, fiind respinsă ca străină de tradiția populației românești. Cnezatele și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
menționează, la 1111, pentru prima dată în Transilvania, un conducător politic al ei, pe "Mercurius princeps Ultrasilvanus", despre care nu se mai știe nimicse pare că era un principe fictiv, pe hârtie. Mercurius nu și-a exercitat efectiv atribuțiile de principe, nu există nici o urmă a prezenței sale în Transilvania. Nici instituția (apuseană) a principatului nu s-a impus, fiind respinsă ca străină de tradiția populației românești. Cnezatele și voievodatele aflate pe văile râurilor și în regiuni natural organizate, în "țările
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflau frații săi Ordu, Berke și Siban, doi fii ai lui Ogodai, Guyuk și Kadan, Mongke, fiul lui Tului, fiul lui Gingis, Baidar și Buri, fiul și nepotul lui Djagatai, al doilea fiu al lui Gingis. Creierul militar al acestor principi ginghishanizi era marele strateg și general mongol, Subotai, care va juca un rol considerabil în expediția asupra Europei. Primul obiectiv al acesteia a fost atacul asupra bulgarilor de pe Volga mijlocie, stat eurasiatic care atinsese o înaltă dezvoltare și prosperitate. Capitala
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cnejilor ruși li s-a impus să distrugă fortificațiile mai puternice și li s-a interzis construirea altora noi. Apoi, deși statele rusești se bucurau de autonomie administrativă, funcția de cneaz trebuia confirmată periodic de hanii Hoardei de Aur, iar principii (cnejii) ruși erau nevoiți să meargă, în persoană, la curtea lor pentru a presta omagiul de vasalitate față de suzeranul mongol. Pentru a-și asigura veniturile din tribut, mongolii au impus în teritoriile ocupate de ei înregistrarea (recensământul) întregii populații ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și metropolă (Genova).11 Hoarda de Aur, ce dispunea de cele mai mari forțe militare, și-a consolidat continuu pozițiile în spațiul ponto-dunărean. Pentru ca administrarea teritoriilor întinse ale statului lor să fie eficace, hanii mongoli le-au împărțit între diferiți principi din familiile lor. După informațiile lui Pian del Carpini, în regiunile din dreapta Niprului stăpânea Corenza, pe malul stâng al râului era Manci, de-a lungul Donului Katan, iar în zona Volgăi, Batu însuși, căpetenia supremă a Hoardei de Aur. Stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rătăcitor și nestatornic. În urma convertirii, se construiesc cetăți și târguri, biserici, au loc colonizări de locuitori privilegiați, ocrotiți de Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat de rege și fiul său, a urmat un nou aflux spre botez cu principi și nobili ce se produse în 1231, urmată de situația reflectată în scrisoarea din 1234 deja menționată. Odată cu pătrunderea până la Câmpulung a trupelor regești, dominicanii, miliție disciplinată a Sf. Scaun, au început opera misionară între păgâni (cumani)-probabil vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tătarilor ("hostes crucis"), alături și cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de scrisoarea papei Ioan XXII trimisă din reședința sa de la Avignon, în februarie 1327: Aflând de credința ta, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic al Romei..., ești ca un stâlp neclintit ce susține credința adevărată, turn al puterii, apărător al evlaviei...Ne bucurăm când ne gândim la faptele tale cele pline de laudă (...) pentru nimicirea neamurilor păgâne" (DRH D
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erou eponim, personificând neamul întreg, iar N. Drăganu vedea și el în Epopeea Nibelungilor o "mărturie destul de timpurie despre existența românilor, fie ei din oricare parte". În schimb, N. Iorga vedea în Ramunc "un nume de om (persoană) și anume principele Roman Mâstislavici al Volhiniei, ajuns, în 1199, principe al Haliciului sau Galiției, un suveran energic și războinic, cunoscut în epocă, aflat chiar în vecinătatea Moldovei. Gh. Brătianu se întreba: ducele Ramunc, mit etiologic sau figură istorică? El menționează că poate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vedea și el în Epopeea Nibelungilor o "mărturie destul de timpurie despre existența românilor, fie ei din oricare parte". În schimb, N. Iorga vedea în Ramunc "un nume de om (persoană) și anume principele Roman Mâstislavici al Volhiniei, ajuns, în 1199, principe al Haliciului sau Galiției, un suveran energic și războinic, cunoscut în epocă, aflat chiar în vecinătatea Moldovei. Gh. Brătianu se întreba: ducele Ramunc, mit etiologic sau figură istorică? El menționează că poate fi o referire (aluzie) la "partea de miazănoapte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alaiul său...Iar toți aceștia sunt duci ruteni". Așadar, este vorba despre doi duci sau voievozi, dintre care unul era în drum spre reședința hanului Batu, iar celălalt se întorcea de-acolo. Cine sunt ei ? Roman este fiul lui Danilo, principele Haliciului, iar Olaha este un nume mai greu de identificat. Olaha poate să reprezinte forma ungurească a unui Vlaha avem în față, conform informațiilor, două figuri istorice de voievozi, din secolul al XIII-lea, este mărturia neîndoielnică a unui contemporan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiune. În 1335, tătarii conduși de Uzbek au cucerit unele teritorii din sudul Moldovei-aici, ca și în Dobrogea de nord, în cursul luptelor ce au dus la lichidarea autorității Hoardei de Aur (1352-1359) s-a ajuns la guvernarea unui "principe" local, Dimitrie, creștin, de origine mongolă, dar care fusese asimilat în rândurile stăpânilor feudali români din aceste teritorii. El a continuat un timp să mențină legăturile cu unele căpetenii ale Hoardei de Aur, dar loviturile primite de mongoli din partea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]