KorAP: Find »[drukola/base=prosper & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 >

2,600 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

1959 și au constituit Asociația Europeană a Comerțului Liber (European Free Trade Association - EFTA). Statele membre ale EFTA - Austria, Elveția, Danemarca, Norvegia, Suedia, Portugalia și Marea Britanie, cărora li s-au adăugat mai târziu Irlanda, Islanda și Finlanda - erau În majoritate prospere, mărginașe și adepte fervente ale comerțului liber. Agricultura lor, cu excepția Portugaliei, era la scară redusă, Însă foarte eficientă și orientată spre piața externă. Din aceste motive, precum și din cauza legăturilor lor strânse cu Londra (Îndeosebi În cazul țărilor scandinave), ele nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
comparate cu performanța acelorași țări În deceniile anterioare: Între 1913 și 1950, rata de creștere a Germaniei per annum a fost de doar 0,4%, a Italiei de 0,6%, iar a Franței de 0,7%. Chiar și În deceniile prospere de după 1870 ale Imperiului wilhelmian, media anuală de creșetere a economiei germane a fost de 1,8%. Până În anii ’60, rata de creștere a Început să Încetinească, dar economiile occidentale au crescut În continuare Într-un ritm neobișnuit. În total

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din trei femei angajate erau funcționare sau secretare. Chiar și În Italia, unde, prin tradiție, femeile mai În vârstă nu lucrau (oficial), la sfârșitul anilor ’60, 27% din forța de muncă era feminină. Cererea de muncă nestăvilită din sfertul nord-vestic prosper al Europei justifică impresionanta migrație În masă din anii ’50 și de la Începutul anilor ’60. Aceasta a luat trei forme. În primul rând, bărbații (și Într-o măsură mai mică femeile și copiii) au abandonat satul pentru oraș și s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lungă și ieftină) se cifrau, un deceniu mai târziu, la aproape 6,3 milioane pe an. Turismul de masă, după cum s-a mai spus, nu e foarte responsabil din punct de vedere ecologic, dar prezintă avantaje redistributive specifice. Cum nordicii prosperi se Îngrămădeau să viziteze zonele mediteraneene sărace, au apărut slujbe pentru muncitori În construcții, bucătari, chelneri, cameriste, șoferi de taxi, prostituate, portari, echipaje de Întreținere a aeroporturilor și așa mai departe. Pentru prima dată, muncitorii tineri și necalificați din Grecia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la pachet, haine ieftine și colorate, mașini și accesorii etc. Asta Însemnau prosperitatea și consumul ca mod de viață - „modul de viață american”. Pentru tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără. Un aspect al americanizării deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta deja ragtime la Viena, iar trupele de dans americane și grupurile de jazz circulau În toată lumea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al doilea război mondial. În afară de distrugerile provocate de bombe și pierderile umane aferente, structura țării - drumuri, căi ferate, porturi, fabrici și mine - supraviețuise intactă. Cu toate acestea, la Începutul anilor ’60, Republica Federală era forța motrice a Europei, expansivă și prosperă, În timp ce Marea Britanie era Întârziată și neperformantă, cu o rată de creștere mult În urma celorlalte țări occidentale 1. În 1958, economia vest-germană era deja mai prosperă decât cea a Marii Britanii. În ochii multor observatori, Regatul Unit avea toate șansele să devină

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toate acestea, la Începutul anilor ’60, Republica Federală era forța motrice a Europei, expansivă și prosperă, În timp ce Marea Britanie era Întârziată și neperformantă, cu o rată de creștere mult În urma celorlalte țări occidentale 1. În 1958, economia vest-germană era deja mai prosperă decât cea a Marii Britanii. În ochii multor observatori, Regatul Unit avea toate șansele să devină oaia neagră a Europei. Sursele acestei răsturnări ironice de situație sunt instructive. Premisa „miracolului” economic german al anilor ’50 a fost revirimentul din anii ’30

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mică, neutră, situată la marginea Europei de Vest, aproxima idealul social-democrat: Austria. Similaritatea era atât de mare la suprafață, Încât mulți vorbeau despre „modelul austro-scandinav”. Austria, o țară fără bogății, predominant rurală, ca și Suedia sau Norvegia, devenise o oază prosperă și calmă de bunăstare asigurată de stat. și În Austria se Încheiase un adevărat pact - Între socialiști și conservatorii din Partidul Popular - pentru a evita Întoarcerea la conflictul deschis din deceniile interbelice. Dar asemănările se sfârșesc aici. Austria era Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede decât În trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată și independentă cultural și cea a părinților lor, neobișnuit de mică, nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
adesea chiar În Anglia, și migrau apoi spre sud și est, Împinse de o cultură preponderent vizuală (și, prin urmare, transfrontalieră), stânjenită prea puțin de alternative locale sau, mai des, de intervenții politice 3. Noile mode se adresau negreșit tinerilor prosperi: copiii albi ai clasei de mijloc din Europa, care Își permiteau discurile, concertele, pantofii, hainele, machiajul și coafura aferente. Dar prin prezentare, aceste produse sfidau distincțiile sociale tradiționale. În muzică, succesul maxim a fost Înregistrat de Beatles și de epigonii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de Început de secol al XIX-lea Împotriva modernității capitaliste și efectului dezumanizant al societății industriale se potrivea perfect cu protestele contemporane Împotriva „toleranței represive” din Europa Occidentală postindustrială. Criticii Occidentului erau scoși din sărite de flexibilitatea infinită a Vestului prosper și liberal, de capacitatea sa de a absorbi pasiuni și diferențe. În societatea burgheză, pretindeau ei, represiunea este endemică. Imposibil să se fi evaporat. Represiunea care lipsea pe străzi trebuia să fie undeva: ea se mutase În sufletul oamenilor - și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu aceasta) și gherilele țărănești de pretutindeni, din America Centrală până la Marea Chinei de Sud. Împreună cu „studenții” și cu tinerii În general, acestea constituiau o masă revoluționară mai vastă și mai ușor de mobilizat decât proletariatul mulțumit și somnolent din Vestul prosper. După 1956, tinerii radicali din Occident au Întors spatele deprimantei realități comuniste din Est, căutând inspirație pe tărâmuri mai Îndepărtate. Noul gust pentru exotic era alimentat, pe de o parte, de decolonizarea În curs și de aspirațiile mișcărilor de eliberare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și broșurile spuneau explicit acest lucru. Pentru autorități, era o veste bună, În sensul că această nemulțumire difuză nu viza direct o țintă politică, dar și una rea, fiindcă starea generală de insatisfacție era mai greu de soluționat. Franța era prosperă și stabilă, iar unii comentatori conservatori au conchis că valul de protest s-a născut nu din nemulțumire, ci din simplă plictiseală. Dar frustrarea era autentică - nu numai În uzinele Renault, unde condițiile de lucru erau de mult nesatisfăcătoare, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ci cel mult o soluție practică parțială pentru dificultățile locale. Ungaria avea, Într-adevăr, o situație unică: cu cinism, Kádár flutura În fața conaționalilor dornici de călătorii, ca pe un soi de premiu de bună purtare, perspectiva accesului liber la Occidentul prosper - recunoscând astfel tacit eșecul comunismului. țara era condusă acum de și pentru „noua clasă”, cum o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze traiul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de plastic, prima lenjerie din nylon... prima excursie la Trieste”. În Bulgaria sau România, de exemplu, o asemenea listă de nimicuri de consum ar fi fost mai greu de evocat, iar „prima excursie la Trieste” era exclusă. Iugoslavii nu erau prosperi și nici liberi, dar nici Întemnițați Într-un sistem Închis ermetic. „Titoismul” era opresiv, nu represiv. Pe atunci, diferența conta. A treia cale spre stabilitate era „stalinismul național”. Era opțiunea albaneză: o societate Închisă, oprimată, condusă tiranic de un autocrat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rușii din generația sa), Încercase să-i atribuie un rol exclusiv agricol În distribuția internațională a muncii În blocul comunist. Dar șefii de partid de la București nu aveau de gând să se limiteze la aprovizionarea economiilor comuniste mai avansate și prospere cu alimente și materii prime. După ce fuseseră complici la stăvilirea și Înăbușirea revoltei maghiare, românii au obținut retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul național În 1958 și au adoptat o cale din ce În ce mai independentă. Sub Dej și (din 1965) sub Ceaușescu, România

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
adepții teoriei culturale - și, Într-un fel, chiar a fost. Robert Hewison Nici nu se stinsese bine efervescența anilor ’60 și complexul de factori care o făcuse posibilă a dispărut pentru totdeauna. În numai trei ani de la sfârșitul celui mai prosper deceniu din istoria umanității, explozia economică postbelică se terminase. Celor „treizeci de ani glorioși” le-au urmat, În Europa de Vest, o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot mai mici, șomaj pe scară largă și nemulțumiri sociale. Majoritatea radicalilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noutate: expresia colectivă a temerilor clasei mijlocii În fața poluării, autostrăzilor, centralelor nucleare și urbanizării galopante. Dar mișcarea ecologistă nu ar fi avut atât de mult succes În Europa dacă ar fi fost o simplă notă de subsol la șaizecism: hedoniști prosperi de week-end Îmbrăcați doar În fibre naturale prelucrate manual, oscilând Între instincte și interese. Dorul față de o lume mai „naturală” și politica „autenticității” aveau rădăcini adânci de ambele părți ale faliei ideologice: ele Începuseră cu oroarea romanticilor față de stricăciunile industrialismului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
parlament În 1988, și În Finlanda, unde mai Întâi au fost aleși candidați ecologiști independenți În 1987, În anul următor formând Asociația Verde, un partid ecologist (nu e de mirare că „verzii” finlandezi au avut mai mult succes În sudul prosper, urban, „modern” al țării decât În zonele sărace și rurale din centru și nord). Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști cu cauză unică erau atât de siguri de un climat cultural

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aceasta Însemna o despărțire radicală de aderența lor energică din tinerețe la marxism și prioritățile sale socioeconomice. Pentru cei care, asemenea lui Václav Havel, nu fuseseră niciodată implicați În polemici marxiste, tranziția a fost mult mai ușoară. Fiu al unui prosper om de afaceri praghez a cărui familie fusese expropriată de guvernul comunist după 1948, Havel nu manifesta entuziasmul revoluționar tineresc al contemporanilor săi angajați și nici nu jucase un rol foarte activ În eforturile lor reformiste Înainte de 1968. Relațiile lui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ele erau mai expuse la influența Occidentului decât orice altă regiune a Uniunii Sovietice. Estonii În special aveau contacte cu țările scandinave, prindeau televiziunea finlandeză Încă din anii ’70 și erau foarte conștienți de contrastul dintre ei și vecinii lor prosperi. Lituanienii, care aveau afinități istorice și geografice mai ales cu Polonia Învecinată, nu puteau să nu remarce că, până și sub comunism, polonezii erau mai liberi și mai Înstăriți decât ei. În al doilea rând și În pofida comparației deloc flatante

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai ales cu Polonia Învecinată, nu puteau să nu remarce că, până și sub comunism, polonezii erau mai liberi și mai Înstăriți decât ei. În al doilea rând și În pofida comparației deloc flatante cu vecinii lor, statele baltice erau totuși prospere după criteriile sovietice. Ele erau principalele producătoare sovietice de produse industriale (automobile, aparate de radio, produse de papetărie) și, de asemenea, o sursă importantă de pește, bumbac și produse lactate. Prin bunurile pe care le produceau și care tranzitau prin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Orléanais. Dacă antipatia sârbilor față de albanezi izvora din proximitate și nesiguranță, la extremitatea nordică a Iugoslaviei disprețul pentru amărâții din sud nu avea substrat etnic și se baza nu pe naționalitate, ci pe situația economică. Ca și În Italia, nordul prosper antipatiza populația mizeră din sud, care trăia, aparent, din subvenții asigurate de concetățenii mai harnici. Contrastul dintre bogăție și sărăcie se accentua În Iugoslavia și se corela provocator cu geografia. Deși Slovenia, Macedonia și Kosovo reprezentau fiecare aproximativ același procent

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era de 11‰, În Croația vecină 12‰, În Bosnia 16‰. Dar În Serbia atingea 22‰, În Macedonia 45‰, iar În Kosovo 52‰. Aceste cifre sugerează că Slovenia și (În mai mică măsură) Croația erau deja la nivelul țărilor mai puțin prospere din Comunitatea Europeană, În vreme ce Kosovo, Macedonia și Serbia rurală aduceau mai mult cu Asia sau America Latină. Slovenii și croații deveneau tot mai agitați În patria lor iugoslavă comună nu fiindcă Înviaseră sentimente religioase, preferințe lingvistice sau particularisme etnice mai vechi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
miracolele transfomării economice care erau palpabile În anumite capitale - Praga, Varșovia sau Budapesta - nu au fost egalate În provinciile mai Îndepărtate. Ca Întotdeauna, adevăratele granițe din Europa Centrală și de Est nu se aflau Între țări, ci Între centrele urbane prospere și zonele rurale oropsite. Mai revelatoare decât diferențele dintre experiențele statelor foste comuniste sunt similitudinile dintre ele. La urma urmelor, În toate aceste țări, noile elite conducătoare au fost puse În fața acelorași alegeri strategice. „Idila cu economia de piață”, cum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]