4,062 matches
-
băieții lui au putut să se înfrupte din ea iar și iar, fără să fie deranjați. Fără îndoială s-a descurcat bine, adăugând colecției Naasri din curtea lui minunății care i-ar ajunge să-și deschidă un muzeu al său. Prostul de fiu-său a săpat cât era ziua de lungă luni întregi, ascunzând capturile pe care marea lui rețea de curieri i le aducea zilnic din Irak. Câteodată, dacă îi suspecta că îl înșelau, aprovizionându-l pe unul din rivalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tău exagerează, dar cred că îți vei da seama că ăsta e un lucru diferit. Brusc Uri se aplecă înainte și opri derularea filmului pe calculator. Se întoarse spre Maggie cu o figură de genul „cum putem fi atât de proști?“, Microfoane! Avea dreptate. Rosen îi dăduse telefon lui Uri; dacă telefonul lui Uri era ascultat, atunci serviciile de informații israeliene sau oricine ar fi fost, ar fi avut timp să vină aici și să monteze microfoane peste tot. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
speranța că vreun individ suspect a aruncat o bombă sau s-a împușcat, dădu colțul în goană, ieșind pe St. Anne Street și văzu șapca verde de vânătoare vomitând printre ruine. Doi „Odată cu prăbușirea sistemului medieval, zeii haosului, nebuniei și prostului gust căpătară influență“, scria Ignatius pe una dintre foile sale de însemnări Big Chicf. După o perioadă în care lumea apuseană se bucurase de ordine, liniște, unitate și se identificase cu Dumnezeul ei adevărat și Sfânta Treime, apărură valurile schimbării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
casa asta de sub tine, băiete și mă duc la azil. Ridică un colț al mușamalei și se șterse la ochi. Dacă nu pleci, îi spuse Ignatius lui Mancuso, care își agăța barba la loc, voi chema poliția. — El e poliția, prostule. — Toată situația asta e absurdă, constată Ignatius și plecă târșâindu-și picioarele. Mă duc în camera mea. Trânti ușa și luă o foaie de însemnări de pe podea. Aruncându-se peste pernele de pe pat, începu să mâzgălească pe hârtia gălbuie. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Tu, propria mea mamă! — Atacat de o pasăre! exclamă plângând doamna Reilly. Asta numa’ ție ți se poate-ntâmpla, Ignatius. Nimeni altu’ n-ar fi atacat de o pasăre. — Unde e șoferul de autobuz? Trebuie reclamat imediat. — Ai leșinat doar, prostule. — Și atunci de ce am bandajul asta? Nu mă simt bine deloc. Când am căzut pe stradă mi-am vătămat probabil o parte vitală a trupului. — Te-ai zgâriat doar puțin la cap. N-ai nimic. Ți-au făcut raze X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
am scrântit glezna. Era cât pe ce să fac un accident conducând mașina-ncoa’. Încă un accident! se sperie Ignatius. De data aceasta va trebui să mă duc să muncesc în minele de sare ca să fac rost de bani. Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta. Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Consolația filozofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius. — Aau! se văită Ignatius. — Angelo a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ceea ce fusese toată viața. Nu părea o persoană care să se sperie ușor. Alex știa că acele întrebări erau esențiale pentru a stabili bazele fraudei și ale suferinței mintale. Dar totul trebuia făcut cu atenție. Iar avocatul lor principal avea prostul obicei, pe care Alex îl cunoștea foarte bine, de a-și ignora propriile notițe, odată ce începea mărturia. — Ce s-a întâmplat după aceea, domnule Burnet? — M-am dus să fac testele. Doctorul Gross a repetat totul. A făcut chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
întrebă el pe Hagar. Nu, răspunse acesta. Bărbatul arătă spre urangutan. — Asta e olandeză, zise el. Sumatra a fost colonie olandeză. E limba olandeză. — N-am de unde să știu, spuse Hagar. — Eu, da. Animalul a spus: „Lasă-mă în pace, prostule“. Apoi a zis: „Fără lumini“. Când s-au declanșat blițurile. Nu știu ce au fost sunetele acelea, zise Hagar. — Dar le înregistrezi. — Doar din curiozitate ... — Ai scos microfonul mult înainte să înceapă sunetele. Știai că animalul va vorbi. — Urangutanii nu pot vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
e foarte bine pentru noi. Suntem norocoși că purtăm genele blondului din Neanderthal, pentru ca specia noastră să nu fie de o prostie iremediabilă. Dar, chiar și așa, dăm dovadă de suficientă prostie“. Conform opiniei sale, să spui că blonzii sunt proști este „o prejudecată a bruneților, cu scopul de a distrage atenția de la adevărata problemă a lumii, și anume lipsurile bruneților“. „Faceți o listă cu cei mai proști oameni din istorie“, a adăugat el. „Veți constata că erau cu toții bruneți“. Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
el. — Hei, vorbește destul de bine, spuse Stan. — Oh, e tare vorbăreț, zise Jenny. — Oh, e tare vorbăreț, repetă Gerard, imitându-i vocea. Nu mă mai lua de sus. Stan se încruntă. — Ce vrea să spună? întrebă el. — Sunt înconjurat de proști, zise Gerard. — Vorbește mult, spuse Jenny, ridicând din umeri. — E ceva în neregulă cu el? — Nu, nimic. Gerard se întoarse spre Stan. — Îți spun eu, zise el, infatuat. Am fost răpit. Ea e implicată. Este unul dintre răpitori. — Este furat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
soț. Pretinde că mașina asta e a lui, dar nu e adevărat. Vrea doar să mă hărțuiască. Am un ordin judecătoresc împotriva lui și am câștigat un proces împotriva paznicului de la Wal-Mart. — Cum așa? zise el. — Nu o face pe prostul, zise ea. Știu că ai primit un telefon de la el. Susține că e avocat, altădată că e vânător de recompense sau agent al curții, și vrea ca să verifici dacă mașina mea e în parcare. Spune că e vorba de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
idee a mea i-a plăcut enorm: la Întoarcerea de la Salzburg, Îi spusesem că am putea pune la punct un număr de clovnerie. L-am putea juca În timpul vacanței În fața familiei și a musafirilor. Eu l-aș face pe August Prostul, iar el ar fi Clovnul Alb. „Clovnii joacă de obicei cîte doi“, i-am spus eu, „și fac parte uneori din aceeași familie, ca Rico și Alex, care erau unchi și nepot, sau ca familia Rivel. Mai sînt și Foottit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și nu își putea continua treaba până când următoarea notă nu se făcea auzită. Purta o rubashka murdară, a cărei țesătură se deșira. ă Cine e responsabilul aici? Băiatul răspunse interogării bruște a lui Salitov cu o privire de speriată. Patronul, prostule! Salitov bătu cu pumnul în masă, însă gestul nu fuses așa de înfricoșător pe cât ar fi sperat el, dar a fost îndeajuns să îl facă pe băiat să tresară a doua oară. Mai mult, reuși să o amuțească, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de la Biroul de Poliție al Districtului Haymarket. Abia acum gura băiatului se deschise. Nu înțelegi rusește? Unde este? ă Cine? se auzi într-un târziu o voce spartă care reuși să întindă un cuvânt pe mai multe octave. ă Patronul, prostule! ă Este în camera cealaltă. ă Cheamă-l aici! Voi oameni nu înțelegeți nimica? Simțea, pe scalpul său, contaminarea. Se întinsese pe suprafața corpului și acum îl pătrundea. Cu orice secundă petrecută în aceste locuri contaminarea se adâncea. Tremurând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că d-d-da. ă Bun. Deci care sunt numele lor? ă Acesta este Ra-Ra-Ra-Ra. Bâlbâiala băiatului se uscă. ă Ra-Ra-Ra? Ce fel de nume este Ra-Ra-Ra, imbecilule? ă Ra-Ra-Rataziaiev! reuși acesta să scoată numele la iveală. ă știu că este Ra-Ra-Rataziaiev, prostule. Nu-i nevoie să-mi spui mie că ăsta-i Ra-Ra-Rataziaiev. Vreau să știu despre celălalt. Bărbatul cu care vine aici. ă Govorov. De data aceasta numele fu rostit fără bâlbâială într-o regurgitare bruscă și involuntară. ă Govorv? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
trecu prin minte: ă Are fotografii. ă Continuă. Băiatul strânse din buze speriat și începus să tremure. ă Spune-mi mai multe despre aceste fotografii. Ce arătau? ă Prostii. ă Cum adică - prostii? ă Doar... prostii. ă Băiete, tu ești prostul aici. Spune-mi exact ce ai văzut când te-ai uitat la fotografii. ă Fete. ă Fete? și ce e prost la asta? Nu te-ai uitat niciodată la poze cu fete? ă Nu aveau haine pe ele. Salitov slobozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
erau privite ca pe o sursă de mândrie? Studenții nu sunt cu nimic mai buni decât mojicii ignoranți care scurmă pământul. Nu, aceștia sunt mai răi, cu mult mai răi. Cel puțin mojicii au simțul datoriei și sufletul intact, pe când proștii ăștia educați și l-au pierdut demult. Asemeni lui Hristos printre negustorii din templul din Ierusalim, Salitov se imagina răsturnând și distrugând toate cărțile. Cum intrarea la numărul trei era deschisă, Salitov sări pe scări și trase ușa după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri. ă Nu personal. Dar îi voi transmite cooperarea ta superiorului meu și el i-o va comunica superiorului său și tot așa până ajunge la Țar. Sunt convins că el va fi mulțumit. ă Își bate joc de tine, prostule, rânji brusc portarul. ă Te asigur că ăsta e modul în care funcționează sistemul, spuse Porfiri, clipind calm. Gratitudinea Majestății Sale Imperiale - sau neplăcerea - este transmisă de sus în jos. Își coborî capul pentru a-l amenința pe Portar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
traficul e redus, atacurile pe șosea s-au terminat, cel puțin n-am mai auzit despre ele, așadar nu mi se va putea întâmpla nimic în afara monotoniei dintotdeauna, aceiași pași, aceleași cuvinte, aceleași gesturi, ghișeul achizițiilor, subșeful zâmbitor sau celălalt prost crescut, sau șeful, dacă nu e în ședință și are chef să mă primească, după aceea ușa furgonetei se va deschide, va intra Marçal, Bună ziua, tată, Bună ziua, Marçal, cum ți-a mers săptămâna asta, nu știu dacă zece zile pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
enervat tata. Și a început să-mi explice din nou: „Numele pe care-l porți tu nu e un nume oarecare. Trebuie să fii demn de el”. „Păi nu s-ar putea să mi-l schimb?” am făcut eu pe prostul. Și am simțit imediat, din ochii tatei, că lovisem bine. Nu se așteptase la atâta impertinență. „Pleacă, du-te, să nu te mai văd”, m-a expediat el furios. Poate că mama ar fi reușit să lămurească lucrurile, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un cer pustiu și un Christos batjocorit, lovit, înțepat cu sulița și sfințit omenește de suferință, pentru că adversarii lui n-au avut încredere nici în școlile de corecție, nici în spitalele psihiatrice; au preferat soluția radicală, crucea, fără să priceapă, proștii, că abia astfel cel răstignit va cuceri lumea, cu mâinile găurite de cuie. Dar asupra acestei chestiuni delicate voi reveni. Acum e nevoie să vorbesc despre ce s-a întâmplat la spital, deoarece trecerea pe-acolo a însemnat o schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la închisoare; mi-am dat seama că boala, bătrânețea, egoismul său și Luchi înăbușiseră în el orice sentiment. Uitase până și supărările pe care i le pricinuisem. Venisem acolo cu gândul să-i cer scuze că mă înverșunasem ca un prost la proces împotriva lui, dar n-am mai adus vorba despre asta. Omul din fața mea îmi era complet străin. Se părea că întrucât nu ne mai lega ura, nu ne mai lega nimic. Așa ne-am despărțit. Închisoarea îmi schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbă mai ca lumea și ești pierdut. M-am prefăcut eu cât m-am prefăcut, însă imbecilii pur sânge au mirosul fin. Simt până la urmă când unul nu e din rasa lor. Mai venea câte un deștept care făcea pe prostul, care nu avusese noroc în meseria lui și căuta să se chivernisească altfel. La început reușea să se descurce, să se piardă printre ceilalți. Dar a fi deștept într-o societate de proști e un defect pe care nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
venea câte un deștept care făcea pe prostul, care nu avusese noroc în meseria lui și căuta să se chivernisească altfel. La început reușea să se descurce, să se piardă printre ceilalți. Dar a fi deștept într-o societate de proști e un defect pe care nu ți-l poți ascunde la nesfârșit. Într-o zi ceva te trădează. Un nimic și adevărul iese ca o pată de ulei la suprafață. Iar impostorii prinși de imbecili nu sunt iertați niciodată. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te somez să deschizi!» nu s-a sinchisit. Până la urmă a trebuit să plecăm. Când a venit, tăcut și îngândurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: «Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?» Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a răspuns? Ne-a zis: «Dacă deschideam, ar fi omorât câinele». Ei, ați mai pomenit vreun hingher care să se îndrăgostească de un câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]