5,478 matches
-
un salvator. El avea să aranjeze totul cu trei pilule și o seringă, și îi strângeau brațul conducându-l de-a lungul culoarelor. Era măgulitor, dar primejdios. Acum, dimpotrivă, se prezenta cu soldați și era nevoie de lovituri cu patul puștii ca familia să se hotărască să deschidă. Ei ar fi vrut să-l ia cu ei și să ia cu ei în mormânt întreaga omenire. Și era, vai, foarte adevărat că oamenii nu se puteau lipsi unii de alții, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cărți. O legătură la ochi, un stâlp, și, mai încolo, câțiva soldați. Ei bine, nu! Știi că, dimpotrivă, plutonul de execuție se așează la un metru jumătate de condamnat ? Știi că, dacă condamnatul ar face doi pași înainte, ar atinge puștile cu pieptul ? Știi că, la această scurtă distanță, soldații își concentrează tirul asupra regiunii inimii și că toți, împreună cu gloanțele lor mari, fac acolo o gaură în care ai putea să bagi pumnul ? Nu, nu știi, pentru că astea sunt amănunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
puteai ghici decât vedea un fel de agitație la ușile acestor case. Apoi lumea a așteptat. Câinele nu mai mișca, zăcea acum mort într-o baltă întunecată. Deodată, de la ferestrele caselor ocupate de agenți, s-a dezlănțuit un tir de pușcă automată. În timpul tirului, oblonul care era țintit s-a desfăcut literalmente și a lăsat descoperită o suprafață neagră în care Rieux și Grand, de la locul lor, nu puteau distinge nimic. Când tirul s-a oprit, o a doua împușcătură automată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de cafea și pe care, în taină, întotdeauna dorise să o doneze Voluntarilor Americii, împreună cu alte câteva articole din îmbrăcămintea favorită a lui Ignatius. — Înțelegi, eram atât de copleșit de grosolănia desăvârșită a acelui așa-zis „director“, încât am ieșit pușcă de la el din birou, în mijlocul uneia dintre divagațiile lui cretine și m-am repezit în cea mai apropiată toaletă care s-a nimerit să fie cea a „profesorilor“. În orice caz, mă așezasem într-una din cabine, după ce îmi pusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
care nu o vedea pe Debbie zburdând colorată, ci mai degrabă pe Jean Harlow, în alb și negru, făcând baie. Doamna Reilly se întreba cum ar putea să-și tragă ușor mâna din cea a domnului Robichaux și să iasă pușcă din sală, când Santa strigă: — Ian privește, Irene, pun pariu cu tine că Debbie o să aib-un copilaș! Un ce? făcu doamna Reilly, rătăcită și izbucni într-un plâns isteric care nu se potoli decât atunci când domnul Robichaux, speriat, îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
șeful de birou, ascultând numai cu o ureche. Din fabrică răzbăteau zgomote îngrijorătoare. — Du-te și vezi ce-i în fabrică, Gonzalez, spuse domnul Levy. Iau eu legătura cu Reilly. — Da, domnule. Făcu o plecăciune adâncă și ieși ca din pușcă din birou. Domnul Levy ținea ușa deschisă. — Ajunge să te apropii de Levy Pants și ești pe dată asaltat de tot felul de plictiseli și aspecte deprimante. Locul ăsta nu poate fi lăsat fără supraveghere nici o clipă. Dacă cineva vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pompier ketchup și muștar pe marfa vândută. Ce splendidă zi! Semnele Fortunei erau mai mult decât promițătoare. Domnul Clyde, mut de uimire, primi salutul vesel al vânzătorului Reilly și zece dolari, iar Ignatius, cu halatul plin de bancnote, primite de la puști și de la magnatul crenvurștilor, se urcă în troleu cu inima ușoară. Intră în casă și o găsi pe mama lui vorbind cu voce scăzută la telefon. — M-am gândit la ceea ce mi-ai spus, șoptea doamna Reilly în receptor. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
niște biete suflete care pur și simplu nu pot suferi lanolina, celofanul, materialele plastice, televiziunea și subdiviziunile. — Ignatius, nu-i adevărat. Ți-aduci aminte de bătrânu’ domn Becnel care locuia în capu’ străzii? L-au închis pentru c-alerga gol pușcă pe stradă. — Firește că alerga pe stradă gol pușcă! Pielea lui nu mai suporta hainele de nylon și dacron care îi astupau porii. Am considerat întotdeauna că domnul Becnel este un martir al vremurilor noastre. Bietul om a căzut victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
suferi lanolina, celofanul, materialele plastice, televiziunea și subdiviziunile. — Ignatius, nu-i adevărat. Ți-aduci aminte de bătrânu’ domn Becnel care locuia în capu’ străzii? L-au închis pentru c-alerga gol pușcă pe stradă. — Firește că alerga pe stradă gol pușcă! Pielea lui nu mai suporta hainele de nylon și dacron care îi astupau porii. Am considerat întotdeauna că domnul Becnel este un martir al vremurilor noastre. Bietul om a căzut victimă. Și acum dă o fugă la ușa din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
imită un sunet cam leșinat de fanfară. Lana Lee apăru pe scenă în ceva ce părea să fie o salopetă de lame auriu. — Doamne Sfinte, se bâlbâi Ignatius. Tâmpitul de negru îl păcălise! Ar fi dorit să iasă ca din pușcă din local, dar își dădu seama că era mai înțelept să aștepte până când femeia termina ce avea de spus și ieșea din scenă. Cât ai clipi, se ghemui jos, lipindu-se de scenă. Deasupra capului său, patroana nazistă spunea: — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gândiți la o modalitate de a vă finanța următorul atac terorist sau poate doriți să tranzacționați niște arme furate în schimbul unor țigări? Dar ce ziceți de un discount acordat pentru valută în dolari (falsificată) de înaltă calitate.Veți primi o pușcă miltralieră AK-47 pentru fiecare milion de dolari falși pe care îi cumpărați, cu discountul aferent, desigur. Aceasta este o conversație reală care are loc astăzi în momentul încheierii unor tranzacții și care nu va ajunge niciodată la știrile de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Văzu ceva blană maronie și un cap negru. Animalul avea maxim șaizeci de centimetri și scoase aproape imediat strigătul jos și tânguitor al macacului cu coadă de porc. Echipele de filmare erau electrizate. Microfoanele erau îndreptate ca niște țevi de pușcă spre animalul care se deplasa rapid. Auziră alte tânguieli din frunzișul îndepărtat. Era evident că acolo era un grup măricel. Germanii îl recunoscură primii. — Nein, nein, nein! Cameramanul se îndepărtă iritat de cameră. — Es ist ein macaque. După scurt timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ale lui Dave în familia Kendall au mers surprinzător de bine. Când ieșea afară, purta o șapcă de baseball, ceea îi îmbunătățea mult înfățișarea. Cu părul tuns, purtând blugi, adidași și un tricou Quicksilver, semăna destul de bine cu orice alt puști. Și învăța repede. Avea o coordonare bună și învăță repede să își scrie numele, sub îndrumarea lui Lynn. Cu cititul mergea mai greu. Dave se descurca bine la sporturile de week-end, deși uneori era de-a dreptul deconcertant. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
venise cu avionul, din Tanzania. Gorevici se instală sub un ficus mare, trase fermoarul raniței și scoase o plasă de nailon, ca un hamac. O așeză cu grijă pe pământ. Apoi scoase o cutie metalică, o deschise și asamblă o pușcă. — Știi, asta e ilegal, spuse Hagar. Aceasta e o rezervație. — Pe bune? Dacă vin pădurarii, ar fi bine să ascunzi chestia aia. — Nici o problemă. Gorevici încărcă compresorul, deschise magazia de gloanțe. — Cât de mare e individul? — E tânăr, are doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
frunzelor și crengilor reîncepu. Urangutanul se mișca, acum aproape exact deasupra lor. — Nu, nu l-am nimerit. Gorevici ridică iar carabina. — Ba da. Dacă tragi din nou ... Gorevici trase. Un șuierat de gaz lângă urechea lui, apoi liniște. Gorevici coborî pușca și reîncepu să o încarce, ținându-și privirea îndreptată spre bolta de deasupra. Se ghemui, deschise cutia metalică și pipăi după alte cartușe. Se uita tot timpul în sus. Liniște. — L-ai nimerit, spuse Hagar. — Poate. — Știu sigur că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
timpul în sus. Liniște. — L-ai nimerit, spuse Hagar. — Poate. — Știu sigur că l-ai nimerit. — Nu, nu știi. Gorevici introduse alte trei cartușe în carabină. — Nu știi asta. — Nu se mișcă. L-ai nimerit. Gorevici își reluă poziția, ridică pușca, chiar la timp ca să vadă o umbră întunecată prăbușindu-se. Era urangutanul, căzând direct din bolta junglei, de la aproape cincizeci de metri. Animalul se prăbuși pe pământ la picioarele lui Gorevici, împrăștiind noroi. Și nu se mai mișcă. Hagar aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
piruetă de trei sute șaizeci de grade cu spatele, ținând placa cu mâna, și viră din călcâi pe trotuar. Reuși manevra fără greșeală, ceea ce era bine, pentru că simțea că în acea zi își pierduse ceva din stilul lui marfă. Cei patru puști care-l urmau erau tăcuți, în loc să urle, ca de obicei. Și era vorba de marea coborâre spre Market Street, din San Diego. Dar ei tăceau. Ca și cum își pierduseră încrederea în el. Billy Cleever fusese umilit în ziua aceea. Îl durea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Pentru că „problemă“ e porecla mea și problemele sunt păcatul meu. Zâmbi. — E un cântec. — E foarte ciudat, zise ea. — Tatăl meu obișnuia să-l cânte. — Înțeleg. — A murit. — Înțeleg. — S-a sinucis. — Îmi pare rău să aud asta. Cu o pușcă. — Îmi pare rău. — Vreți să o vedeți? Ea clipi des. — Poate altă dată. — O țin chiar aici, zise el, arătând cu capul sub tejghea. Neîncărcată, bineînțeles. Bătea în continuare ritmul și cântă: — Numai probleme am avut. — Dați-mi să semnez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dar era bună, pentru moment. Avea să facă rost de cartușe mai târziu. Se întoarse în mașină. — Pentru ce e arma? întrebă Jamie. — Pentru orice eventualitate, zise ea. Porni mașina, cotind pe Camino Real. Îl văzu prin oglinda retrovizoare pe puști întorcându-se în lobby, cu o față nedumerită. — Vreau să mă uit la televizor, spuse Jamie. — Nu astă seară, zise ea. În seara asta vom avea o aventură. — Ce fel de aventură? — O să vezi. Porni spre est, departe de lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nimeni. Intră pe poartă, în parcare. Drumul din spate era în capătul îndepărtat al parcării. — Ce facem? zise ea. Îi urmărim pe drum? Nu cred. Dacă o facem, or să ne vadă. Mai bine parchează. Deschise portiera. — Vrei să lași pușca aia aici? — Nu, zise ea. Deschise portbagajul, găsi un prosop, înfășură arma în el și spuse: Sunt gata. — OK, zise Henry. Să mergem. — La naiba, spuse Vasco, apăsând pe frână. O luase pe acest drum ca să parcheze în spatele centrului chirurgical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de măsuri drastice au fost luate pentru a-l proteja de soarta necruțătoare care Îi aștepta pe toți bărbații din familie. Când era bebeluș Îl Înfășurau din cap până-n picioare În șiraguri de mărgele și amulete Împotriva deochiului; când era puști era supravegheat necontenit și până la opt ani a purtat părul lung ca al fetițelor pentru a-l Înșela pe Azrail, Îngerul morții. Când i se adresa cineva, Îi spuneau „fetițo“, „vino aici, fetițo!“ Deși era un elev bun, mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Unde e Barsam? a Întrebat unchiul Dikran luând o köfte din grămada de pe platou. Știe ce pune nevastă-sa la cale? Fosta nevastă! l-a corectat mătușa Zarouhi. Ca proaspătă profesoară de școală elementară care se lupta toată ziua cu puști neascultători nu se putea abține să nu corecteze orice greșeală pe care o auzea. — Daaa, fosta! Doar că ea nu recunoște asta! Femeia aia e nebună, vă spun eu. Face chestia asta special. Dacă Rose nu face asta ca să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mute și-a strâns pumnii și a bombănit nemulțumită. — Biata de tine! a exclamat Armanoush. Asya a pus piesele negre rămase pe margine pe când asculta un vânzător ambulant care țipa afară cât Îl țineau plămânii: — Stafide! Am stafide aurii. Pentru puști și bunici fără dinți, stafide aurii pentru toți! Când a vorbit din nou a ridicat vocea ca să-l acopere pe vânzător. Sunt sigură că mama ta e bine. Gândește-te puțin, dacă n-ar fi fost bine, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care o făcuse prea tîrziu, după părerea mea... Pentru a-mi arăta cu adevărat independența, nu mi-am pus pijamaua pe care mama mi-o călcase și, pentru prima oară În viață, la paisprezece ani și jumătate, am dormit gol pușcă. La sfîrșitul perioadei de reculegere, am fost primiți unul cîte unul de Părintele Buzelet. Voia să-l cunoască mai bine pe fiecare dintre noi, astfel că afișase la ieșirea din capelă o foaie de hîrtie liniată pe care se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
acestui lucru. Două familii În formație completă veneau să se amestece În ceva ce, după părerea mea, nu le privea. Tina și cu mine petrecuserăm ore Întregi, ani Întregi, doctore, dezbrăcîndu-ne și mîngîindu-ne fără să ajungem pînă la orgasm. Gol pușcă, tresăream la cel mai mic zgomot: „Tina, dacă e tata care vine să bată la ușă? Dacă cere să-i deschidem?“. Tata, care știa că eram În cameră și care ne Încredința mental În mîinile lui Dumnezeu... Poate că spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]