3,728 matches
-
sa aproape directă cu cei care au trăit pe el și ale căror rămășițe sînt Îngropate În el - acest țărm care se Întindea cu nepăsarea uriașă a naturii În tăcere și singurătate trebuie să fi avut un aspect neobișnuit de pustiu. Spaniolul a resimțit aceasta, iar Înfățișarea aridă și pustie a locului este notată conștiincios În jurnalul său, care, În cea mai mare parte, oferă o lectură destul de seacă. Aici Însă spaniolul este cuprins de o emoție ciudată, care se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În numele regelui Spaniei și de a Înfige drapelul În pămînt. Astăzi, cînd citim despre această ceremonie solemnă, dramatismul și trufia sa măruntă ne stîrnesc milă, căci ce alt sentiment putem avea față de acești cîțiva aventurieri lacomi, care „iau În stăpînire“ pustiul veșnic În numele altui individ slăbănog, aflat la peste șase mii de kilometri depărtare și care n-a văzut și n-a auzit nicicînd despre locurile acestea și care nu le-ar fi priceput mai bine decît oamenii săi? Căci pămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Căci a scos din pămînt rîuri de petrol bogat azvîrlindu-le spre cer, a dezgropat munți de cărbune și de fier și de cupru, a strîns În fiecare an grîu auriu de pe mii de hectare, a aruncat uriașe căi ferate peste pustiuri, a unit marginile continentului cu vuietul roților grele, a doborît păduri de copaci uriași și le-a dat drumul la vale pe cursul rîurilor, a cultivat porumb pentru Întreaga lume, pămîntul ei s-a acoperit de zahăr, de citrice suculente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
treceau pe deasupra lui la zbor Înalt, drept și iute, spre mlaștinile de la mal. Asta a fost tot. Pămîntul uriaș și-a regăsit liniștea. Spre apus, pe dealurile mărețe pe care n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este istoria a milioane de gesturi și momente din viața lor, neconsemnate, uitate; este istoria soarelui și a lunii și a pămîntului; a mării ce se zbuciumă veșnic lîngă coastele pustii și a copacilor falnici ce se prăbușesc În singurătatea pustiului. Istoria statului Catawba este istoria a mii de oameni care trăiesc singuri În pustietate, este istoria a mii de oameni care și-au petrecut viața scurtă În tăcere pe pămîntul veșnic, care au ascultat glasul pămîntului și i-au Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vedeți voi pe zmeoaica Lăcomia? Desenați-o aici: Apropo, copii, să vă spună și Ticuță ceva, din mintea lui: voi știți povestea deșertului Sahara? Nu știți ce e un deșert? Nu știți ce e cu Sahara? Un deșert e un pustiu în care nu crește nimic, nici un arbore, nici o floare, nimic. În care ființele vii o duc greu. Sahara e un deșert, adică un ocean vălurit de nisip fierbinte, de pe harta continentului african. Acolo călătorul se poate topi de căldură și
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de apă în cocoașa lor. Oamenii n-au cocoașă, ei caută disperați o oază, adică un loc cu ceva verdeață și ceva apă. Să-și potolească setea și fierbințeala. Dar oazele sunt rare în Sahara, pentru că Sahara e un imens pustiu. Are însă o poveste pustiul ăsta. Nu-i basm, e o poveste adevărată despre o grădină pe care zmeii au transformat-o în deșert. Mă ascultați, copii? Vă spun povestea. A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Oamenii n-au cocoașă, ei caută disperați o oază, adică un loc cu ceva verdeață și ceva apă. Să-și potolească setea și fierbințeala. Dar oazele sunt rare în Sahara, pentru că Sahara e un imens pustiu. Are însă o poveste pustiul ăsta. Nu-i basm, e o poveste adevărată despre o grădină pe care zmeii au transformat-o în deșert. Mă ascultați, copii? Vă spun povestea. A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti... A
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
arme... Așa au rămas plantele fără apă și pe oameni i-au lăsat fără grădini... Pentru că, fără arbori și fără apă, pământul sa uscat, s-a transformat într- un deșert din ce în ce mai mare. Frumoasa grădină a devenit, în cele din urmă, pustiul imens care este astăzi. Nici urmă de câmpii mănoase, de frunze verzi, de fântâni și de răcoare, nici urmă de oameni care să se bucure de dărnicia pământului. ...De unde știu eu povestea asta - mă întrebați? De la părinții mei care o
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
întâmplă cu grădinile și cu oamenii. Așa se face că au aflat și nenorocirea care s-a abătut asupra grădinii înfloritoare care era Sahara și au transmis urmașilor și urmașilor urmașilor lor povestea zmeilor care au făcut din Sahara un pustiu. ... Dacă vreți, puteți desena aici povestea Saharei: Eu intru din nou în vis pentru că ard de nerăbdare să aflu ce se mai întâmplă; voi nu? Nu prea cred că ar mai fi nevoie de încă un pustiu ca Sahara, aici
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
din Sahara un pustiu. ... Dacă vreți, puteți desena aici povestea Saharei: Eu intru din nou în vis pentru că ard de nerăbdare să aflu ce se mai întâmplă; voi nu? Nu prea cred că ar mai fi nevoie de încă un pustiu ca Sahara, aici, în Țara lui Verde Împărat. Mai bine să rezolvăm problema cu zmeii. Cum anume? Îi preface Ana în statui? Și ce facem cu statuile? Cel mai bine ar fi să-i facem să plece singuri și să
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
har, nu prin calitățile sale, nu prin meritele sale, ci pentru că, fiind ascultător, duce în orice loc pe buze și în inima sa mesajul Maestrului, și îl poartă pe Isus însuși, ca măgarul în sărbătoarea Floriilor. 2. Măgarul, animal al pustiului; preotul, om al misiunii. Măgarul care călătorește în pustiu, simbol al preotului mi-sionar în câmpiile necultivate ale timpului și ale lumii, semnifică ardoarea și liniștea cu care îndeplinește dura traversare. Într-adevăr, măgarul domestic este asociat cu lenea și cu
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ci pentru că, fiind ascultător, duce în orice loc pe buze și în inima sa mesajul Maestrului, și îl poartă pe Isus însuși, ca măgarul în sărbătoarea Floriilor. 2. Măgarul, animal al pustiului; preotul, om al misiunii. Măgarul care călătorește în pustiu, simbol al preotului mi-sionar în câmpiile necultivate ale timpului și ale lumii, semnifică ardoarea și liniștea cu care îndeplinește dura traversare. Într-adevăr, măgarul domestic este asociat cu lenea și cu dorința, simbolizează trupul, învelișul sufletului, care invită la creștere
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
și liniștea cu care îndeplinește dura traversare. Într-adevăr, măgarul domestic este asociat cu lenea și cu dorința, simbolizează trupul, învelișul sufletului, care invită la creștere și permite parcurgerea drumului; pe când celălalt mă-gar, cel sălbatec, reprezintă principiul de foc al pustiului arid care devorează orice lucru. Și acest al doilea tip de măgar re-prezintă un simbol al preotului: „El păstrează pustiul sub stăpânirea sa, cu sirocco a cărui rafală de vânt arde tot ceea ce în-tâlnește în calea sa”. Acest măgar sălbatec
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
învelișul sufletului, care invită la creștere și permite parcurgerea drumului; pe când celălalt mă-gar, cel sălbatec, reprezintă principiul de foc al pustiului arid care devorează orice lucru. Și acest al doilea tip de măgar re-prezintă un simbol al preotului: „El păstrează pustiul sub stăpânirea sa, cu sirocco a cărui rafală de vânt arde tot ceea ce în-tâlnește în calea sa”. Acest măgar sălbatec, greu de domesticit, personifică independența și sobrietatea eremitului. Visurile se nasc de obi-cei în momentele de „secetă” și în momentele
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
domesticit, personifică independența și sobrietatea eremitului. Visurile se nasc de obi-cei în momentele de „secetă” și în momentele de profundă sin-gurătate, cum este cea a eremitului. Măgarul este, așadar, ani-malul-simbol și al experienței înfocate, al experienței înflăcărate a deșertului, a pustiului. După cum am afirmat mai înainte, măgarul se referă la elementul-foc, înțeles în mai multe sensuri, spre exemplu ca foc creator și ca foc al cunoașterii. Elementul foc animează toată viața. Fără foc nimic nu este posibil. Și, în această privință
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
regi care vor sta pe tronul lui David în care și călare pe cai, ei, slujitorii lor și poporul lor. Dar dacă nu veți face după aceste cuvinte, mă jur pe mine însumi - oracolul Domnului - casa aceasta va deveni un pustiu›” (Ier 22,3-5). «Eu (zeul Haddu) nu-ți cer nimic (Zimri-Lim). Când cineva oprimat se îndreaptă spre tine, să fii gata să-i faci judecată. Iată ce îți cer! Dacă vei împlini ceea ce ți-am scris și vei împlini cuvântul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
câmp, deasupra digului proaspăt consolidat după ultimele inundații, era un cer dușmănos, totul în jurul meu era dușmănos, vrăbiile și ciulinii încercau să-mi zgârie ochii, nu mă iubea nimeni, mă aflam într-un cerc de ostilitate dezlănțuită, acolo, în locul acela pustiu, și vântul îmi vâjâia pe la urechi, mă și durea o ureche, cea stângă, aveam nevoie de cineva, neapărată nevoie, ca să scap, să ies din cerc, aveam nevoie de cineva care să mă iubească măcar până trece primejdia, când am dat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vâslă o prăjină, am început să cutreier mlaștina. De multe ori, culcat în barcă, ascultam zgomotul apei, al vântului, al trestiilor sau al viețuitoarelor, n-am să le enumăr, am să spun doar că, împreună, ele alcătuiau țiuitoarea liniște a pustiului; o dată însă, am auzit un fel de grohăit ciudat a cărui origine, la început, în ciuda disponibilităților mele, mi-a fost cu neputință s-o determin; apoi, după un alt grohăit, ceva mai consistent, un glas neîndoielnic omenesc a strigat de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
când limpezi, când tulburi, le intuiam exact pe cele care trecuseră dincolo. Altă dată, când pohemele mele mă plictiseau (simțeam fiecare literă-frână, fiecare cuvânt menit să mă întoarcă, să readucă îngerul în closetul comun al mentalului și rătăceam prin imensul pustiu al revanșei), o rugam să-mi citească din cine știe ce carte, uitată de Maria. O dată, a nimerit niște poeme în flamandă. Atunci glasul ei ușor speriat mi-a șoptit în întuneric : „Sunt într-o limbă străină...“. „Nu-i nimic“, i-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
atingea urechea. Am stat acolo până s-a înnorat din nou. Era cam răcoare. Spiritul-Femeie s-a ridicat de pe șezlonguri, și-a încălțat sandalele și s-a întors în cabană. Eu am plecat, bătea vântul. Am străbătut un fel de pustiu acoperit cu ierburi aspre și neliniștite, vorbeau de ploaie, apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea ca pe o cămașă udă, aș fi vrut să mă adăpostesc undeva, am nimerit pe o vale, la o căsuță proaspăt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cuprinsese o cumplită apatie, simțeam cum cad, lipsit de umeri și de aripi, într-un gol fără sunete și fără peisaje. Trăiam o stare de inexistență, o prăbușire în nimic, din care nici măcar nu mai doream să ies. Era un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela. De obicei, pentru mine
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
doream să ies. Era un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urât și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela. De obicei, pentru mine, asemenea stări anticipau sau încheiau atingerea unor puncte prea înalte, greu de suportat. (Gândiți-vă : rătăcisem singur acolo unde alții sunt conduși cu grijă...) Cunoșteam mecanismul înlăturării lor, dar îl uitam, de fiecare dată, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un ritm de trei pe minut și care a durat 204 zile. 8. Ca să nu scriu, vorbeam. Aveam o stranie senzație ascultându-mă : mi se părea că aud glasul unui străin destrămându-se în propriul său vuiet, ca vântul în pustiu. Continuam, firește, să caut sunete independente, dar îmi dădeam seama că ascultam ecoul propriei mele destrămări. Singurul punct de sprijin, marcat și el de vlăguirea perfectă a sensurilor, consta în faptul că, și atunci, orice fapt pohetic mi se părea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram, vag, să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe coridor. Fereastra cea mare dinspre terasă era deschisă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]