301,101 matches
-
tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
Contemplarea prăbușirii universale - o delectatio morosa - se condensează în imaginea demoniei, alegorie a decepțiilor și angoaselor ce se prezintă într-o manieră terifiant-amuzantă. Însă demonii ce bîntuie conștiința poetului (și aci caricatura vizionară își resoarbe ironia), nu se livrează văzului, rămînînd invizibili, inomabili: „Cum mi se-arată fără de vină/ demonii negri de pe colină!/ Tace orașul, ora-i pustie,/ nimeni pe cale se-alătură mie,/ de pe coline pînă sub stele/ demoni visează sub genele mele.// Oare doar mie mi se arată/ neamul lor
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
așa. Ofensiva împotriva materiei își schimbă pe alocuri strategia, nu și ținta. Chiar dacă nu mai sînt vituperate „limitele care izbesc”, „rămînerea pe cruce”, strigătul care îneacă „surparea-n goluri”, „lacrima necruțătoare”, adică acea recuzită (melo)dramatică a lui homo patiens, rămîne statornică năzuința către divorțul de materie. Năzuință potențată (oarecum sensibilizată, umanizată) în urma armistițiului cu lumea fenomenală. Irealizarea începe cu propria alcătuire somatică a făpturii auctoriale: „Prin anotimp străin, la ceasul/ cînd aburi ca sudoarea curg pe zidurile lumii,/ vîrtej țîșnit
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
începe cu propria alcătuire somatică a făpturii auctoriale: „Prin anotimp străin, la ceasul/ cînd aburi ca sudoarea curg pe zidurile lumii,/ vîrtej țîșnit sub pasul meu de frunze/ asurzitor învăluindu-mă./ Cu ochii închiși, oprit în spaima tandră/ eu am rămas cu haita-n răsucire:/ limbi roșii, boturi în ocol, și rug/ suind pe căi de fum spre cer.// Neașteptată, repede pierită, fericită/ mînie a văzduhului!/ Ca dintr-un val m-am reîntors,/ o frunză de rugină/ căzu de-a lungul
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
Constantin un efort nedus pînă la capăt, torturant însă nefinalizat, căci se cuvine să recunoaștem că repudierea materiei e sub pana sa mai mult un „vis înalt” decît o realitate moral-lirică. Avînd rădăcini comune cu Arghezi și Voiculescu, autorul Fiarei rămîne un teluric convertit la abstragere și organizare, un artifex realizat prin ambițioase decantări. Lupta sa cu materia rămîne indecisă în fondul său vizionar, compensată fiind de acuratețea scriiturii cristalizate. Prin armonia sa scriptică, prin severitatea ordonării geometrizante a verbului și
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
e sub pana sa mai mult un „vis înalt” decît o realitate moral-lirică. Avînd rădăcini comune cu Arghezi și Voiculescu, autorul Fiarei rămîne un teluric convertit la abstragere și organizare, un artifex realizat prin ambițioase decantări. Lupta sa cu materia rămîne indecisă în fondul său vizionar, compensată fiind de acuratețea scriiturii cristalizate. Prin armonia sa scriptică, prin severitatea ordonării geometrizante a verbului și prin lumina limpidă, casantă emanată de acesta, lirica lui Ilie Constantin se vădește mai apropiată totuși de creația
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
din înfruntări. În toată agitația “lumii de jos” n-a uitat că “permanentele colivii” în care se zbat oamenii au o poartă care se deschide brusc spre înălțimi și prin care filosoful, poetul, misticul, circulă fără a fi condamnat să rămână doar într-un loc. Marea șansă a poetului e tocmai aceea de a trăi în lumi paralele, dând chip nevăzutelor (după expresia plotiniană, to en swmati aswmaton, necorporalul întrupat), ținând în echilibru „cele de sus ca și de jos”. Două
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
cît la tendința de a oculta, cel mai adesea dintr-un impuls naționalist, anumite implicații așa-zicînd internaționale ale evenimentelor sărbătorite. Și dacă, să zicem, fiind vorba se sărbătorirea propriu-zisă, lucrul se explică în parte, trecerea lor cu vederea de către istorici rămîne pentru mine de neînțeles. La 28 februarie 1859, Titu Maiorescu îi scria de la Berlin surorii lui: „Mie însă nu mi se pare deloc roză dubla alegere a lui Cuza ș...ț Ultimul Congres de la Paris vorbește de 2 principi. Nu
“Să-și vază de trebile ei, Europa” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13180_a_14505]
-
special, opera literară - nu ni se impune doar ca obiect de plăcere sau de cunoaștere; ea se oferă spiritului ca obiect de interogație, de anchetă, de perplexitate”. Este simptomatic, în această ordine de idei, faptul că, deși textul lui Caragiale rămâne unul dintre cele mai asiduu frecventate de comentatori, aproape nici unul nu abordează Inspecțiune din perspectivă estetică, interesul cvasiunanim focalizându-se obsesiv pe dimensiunea sa de enigmă sau de „ghicitoare”, ca să preiau formularea lui Paul Zarifopol, primul care a semnalat-o
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
nu mai poate veni decât din afară, având un chip și un nume: inspectorii de control care îi pot transmite spaima de a fi divulgat ca delapidator, determinându-l astfel să renunțe la intenția de fraudă. Șansa lui de a rămâne onest este inspecția. Dacă, într-adevăr, Anghelache suferă de frică (și suferă), frica lui nu este că vine controlul, ci, dimpotrivă, că nu vine. Îl așteaptă demult ca pe un semn providențial, de la un timp văzând în el singura salvare
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
îi este pecetluită: mai devreme sau mai târziu va delapida! Virtual, a făcut-o deja. Și atunci omul moral din Anghelache alege calea unică de a evita producerea efectivă a „nenorocirii”: sinuciderea. Casa de bani - permanenta, diabolica ispită - trebuie să rămână intactă. Prețul integrității sale este viața lui nenea Anghelache. Camaradul i-a citit, parcă, post-mortem, gândurile: decât dezonoarea, mai bine... Se pune întrebarea: cum află Anghelache în seara fatală că destinul a făcut din el, fără putință de dubiu, un
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
a avea „priviri inteligente”. Piesa se încheie simbolic cu o nuntă grotescă între doi soldați, o nuntă batjocoritoare regizată și urmărită îndeaproape de sergentul beat care așază pe capul „miresei” o coroniță de spini. Stagiul militar se încheie, însă soldații rămân și în civilie închiși în dormitoarele unității ascultând zgomotele lumii de afară strecurându-se, probabil, prin canalele de aerisire. Piesa are, după părerea mea, două handicapuri: e scrisă cam târziu și pare o schiță de Vișniec (pentru a o raporta
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
ce scriu: poate că efectul va fi un exorcism pentru demonul cronologiei...”. Respingând polemic contextualizările istorice și trecătoarele politizări ale fenomenului literar, pe care le consideră derizorii și irelevante în abordarea “vieții paralele” a operelor cu adevărat valoroase, Ion Vartic rămîne același comparatist de excepție, adept fervent al eternului Canon estetic. Ion Vartic, Clanul Caragiale, Cluj-Napoca, Ed. Biblioteca Apostrof, 2002, 276 p.
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
nu se ferește prea tare să vorbească admirativ despre Il Duce. Cînd e vorba de politică externă, dă senin cu mucii în fasole, știind că, diplomatic, are drum de întors. El e însă absolut sigur că declarațiile lui mai apelpisite rămîn în mintea băieților de cartier din țara lui. În privnța legilor, nici Berlusconi nu se omoară cu respectarea lor - corupție, inginerii financiare, acuzații care ar doborî orice politician de carieră, pe Berlusconi nu-l fac nici să ridice din umeri
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
de o cîrjă politică? Din cîte știu eu nu. Băiatul de cartier și marele investitor s-a apucat, cred, de politică, fiindcă a ajuns la fundul sacului și cu „Steaua” și cu altele. Așa că el vinde ce i-a mai rămas, popularitatea în lumea fotbalului și calitatea de VIP mediatic de pe urma declarațiilor sale. Cum se știe, Gigi Becali e în mari procese de calomnie. I se cer bani grei de pe urma vorbelor sale. Încît nu m-aș mira ca dorința lui de
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
Florin Manolescu într-un articol special consacrat editurii în Enciclopedia exilului literar românesc (1945-1989), un foarte util instrument de lucru. Despre Teodor Scorțescu nu se mai știe nimic din 1946, când a refuzat să se mai întoarcă în țară. A rămas în Italia (poate în Sicilia), de unde era originară soția lui și unde trebuie să-și fi sfârșit de multă vreme zilele. Româniștii noștri din Italia ar putea contribui la elucidarea ultimelor detalii biografice legate de un scriitor care s-a
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
pământ: s-a spart un rulment, e în comă pompa de injecție, motorina seamănă cu telemeaua de Sibiu, lama unui buldozer s-a înțepenit în poziție de rugă pentru mama-lopată și tatăl-hârleț, un șofer, aplecându-se după o piuliță a rămas în poziția “legat șireturi cu acompaniament de gemete din cauza sciaticii”, lipsesc trei anvelope... Directorul Direcției “Drumuri și Zăpezi”, nervos, dă exemplu personal urcându-se la volanul unui greder și pornește vijelios. Trece prin gard ca prin ceapă, se întoarce cu
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
un manual; dar acesta nu este decât un punct de plecare și cred că și elevilor trebuie să li se explice, de la bun început, că acolo nu sunt scrise lucruri absolute și bătute în cuie. În materie de interpretare, totul rămâne deschis. Vrem să formăm oameni care să gândească sau oameni care să învețe pe de rost ceva, o dată pentru totdeauna și care, apoi, să se răstească la cei care gândesc în mod independent? Eu cred că trebuie făcute eforturi pentru
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
în același timp, e bine să ai și o doză de relativism și să îți dai seama că nu ai, de fapt, cum să atingi adevărul în totalitatea lui. Trebuie să cauți să fii cât mai aproape de el, dar să rămâi conștient că există și alte abordări și că alții pot gândi altfel decât tine. Aceeași realitate va naște mereu alte și alte interpretări. Suntem însetați de absolut, dorim să ajungem la o cunoaștere deplină, sigură, definitivă dar, pe de altă
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
a Occidentului, nu neapărat la ziua de azi. Întâlnești în istoria Occidentului mai multe bune decât în alte părți și poate... și mai multe rele. “Se creează, chiar sub ochii noștri, un nou tip de civilizație” - În fine, trăgând linie, rămâne faptul că civilizația occidentală este marea civilizație a ultimului mileniu și că nu există astăzi alternativă rezonabilă la modelul occidental. Se creează chiar sub ochii noștri un nou tip de civilizație. Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
perioadă de “deschidere” a regimului comunist. - Coborând în istoria dumneavoastră personală, ce v-a atras spre studierea trecutului ? - Este, în primul rând, o chestiune de familie. M-am născut într-o casă de intelectuali, am avut o bibliotecă destul de mare, rămasă de la bunicul meu, cu multe cărți de istorie și de literatură, și cu tot felul de enciclopedii. Am fost un pasionat al enciclopediilor și încă nu e zi în care să nu mă uit într-una dintre ele. Mama a
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
paragraf. O pînză deasă care relatează, rece, în fraze lungi, schimbul de cuvinte și gesturile unor muncitori care lucrează la o gură de canal. Comicul de limbaj, de factură caragealescă, e absolut fantastic, dar el aparține cititorului, nu naratorului, care rămîne tot timpul absent. Unul dintre muncitori descoperă un craniu și începe, brusc, fără să înțeleagă ce se întîmplă cu el, să recite fragmente din monologul lui Hamlet. Se hotărăște apoi, sub impuls fiziologic, să urineze în craniul întors, „pînă ce
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
noi, despre anvergura puterii, chiar și în felul în care organizează spectacolul crimelor în lanț, în final, ca în tragediile grecești. Un incendiu de proporții instalează pustiul din fiecare și peste pustiitul oraș Dogville. Pe urmă, totul te doare. Nu rămîne colțișor din corp și din minte nedureros. Și se instalează tăcerea. Nu intuiești nici o secundă ce va urma, situațiile și succesiunea lor te iau absolut prin surprindere. Felul cum este realizat filmul diferă fundamental de conținutul tragediilor pe care le
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
prezentat și la Avignon acum trei ani, un text special, scris impecabil, greu digerabil, un text care nu-ți dă pace, indiferent dacă ești interesat sau nu de astfel de piese din dramaturgia actuală, dacă le guști sau dacă îți rămîn în gît. Și aici, ca și în filmul Dogville, de pildă, este vorba despre lucruri tari. Acolo, starea mi se strecoară ușor, parșiv, pe sub piele, mi se vîră în suflet, în trup, în conștiință și mă prinde. Sînt prizonierul lui
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
de aceea, senzația unui pleonasm. Și este prima oară în ultimii ani cînd văd asta la Felix Alexa, pe care îl prețuiesc și de care mă leagă o seamă, importantă, de persoane și de amintiri. (Hora iubirilor de la Teatrul Nottara rămîne un spectacol selectat de memoria mea afectivă, fără rețineri). N-am reușit să-mi decodific nici spațiul scenografei Diana Ruxandra Ion, colaboratoare fidelă a regizorului. Siluetele bărbătești din fundal - ipostazele lui Kurt? - planul înclinat - zona în care se obține “libertatea
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]