2,788 matches
-
aceasta umple un gol în literatura sociologică de la noi".) Ei au nevoie de prezentări sintetice, nu simpliste, în care firul ideatic să poată fi urmărit fără ocolișuri și bariere artificiale, în care esența să se prezinte ca firească și să răzbată cu claritate. M-a interesat logica nașterii sociologiei, mecanismele intelectuale, dar și obiective care au făcut-o posibilă și necesară. Acest obiectiv m-a determinat să nu insist asupra extensiei prezentărilor, asupra caracteristicilor curentelor, asupra asocierii de idei sau deosebirilor
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
causes de la grandeur des Romains et de leur décadence * De l'esprit des lois (Spiritul legilor) * La défense de L'Esprit des lois * Pensées suivies de Spicilège Învățăturile * Viața socială se supune, ca și natura, unor legi; explicațiile vieții sociale răzbat din sine și nu trebuie căutate în afara ei. * Starea naturală a oamenilor nu este pornirea spre înfrângerea celuilalt, așa cum susținea Hobbes, ci pacea și egalitatea. Societatea este anterioară, oamenii "se nasc legați cu toții unii de alții". * Înainte de a se constitui
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
povestite și pe care îl găsește în persoana cumnatei sale. Din spațiul acordat povestirii, ca și din multitudinea detaliilor, trăsături caracteristice și pentru relatarea ultimei întâlniri cu mama sa în Poltava, ne dăm seama de un sentiment de vinovăție care răzbate printre rânduri și pe care, probabil, Paisie Velicikovski l-a purtat în suflet toată viața sa, față de mama sa și de durerea pe care i-a pricinuit-o fugind din lume și intrând în monahism. Spațiul larg rezervat chipului mamei
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
își fac încă urări pentru Noul An, pe ici pe colo mai stăruie câte un brăduț împodobit prin vitrina vreunui magazin de cartier, sclipind din toate beculețele de fericire că lumea încă nu l-a uitat. Timidă, prin tramvaie, mai răzbate vreo colindă. Parcă și jurnalele de știri sunt zilele acestea mai puțin belicoase decât altă dată, mai moderate, folosesc un ton mai calm și nu mai vestesc grozăvii de tot felul. Câte o cisternă răsturnată pe la noi, câte o furtună
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Zăpada înghețată se așterne neatinsă pe dalele de piatră și printre copaci. Doar pe aleea ce duce spre intrarea în biserică sunt întipăriți câtiva pași ce-și păstrează secretul... or fi de bărbat, or fi de femeie... Din biserica înaltă răzbat cântările slujbei, câte o pală de vânt mai face să scârțâie trist copacii desfrunziți, pe aleea din dreapta curții se aude un târn măturând regulat zăpada. O femeie în vârstă de tot, aplecată din șale, curăță încet, fără de nici o grabă, dală
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Bună impresie într-o exprimare simplă, îmi zic. Ceea ce dă un plus de farmec și substanță e, înainte de toate, poezia. Parcă ea plutește ca o aură iubitoare de imagini cu Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos. Câte ceva din eminescianismul remanent spune altcineva răzbate și-n poezia ieșeană contemporană. Cu mici excepții, aș completa, care excepții se nasc din mediocritate, șoc și perfidie, din neprețuirea și bagatelizarea poeziei românești de la începuturi. Dar sub ochii orbi și sub mintea înceată lumina nu mai luminează. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
a dat roade, prin rezultatele obținute la testările naționale. Doamna Lascăr a însemnat pentru mine drumul către reușită. Am învățat de la dumneaei că niciodată nu trebuie să renunț la ceea ce îmi propun și că așa voi avea succes și voi răzbate în viață. Îi mulțumim cu căldură pentru tot, pentru anii în care ne-a format și ne vom gândi mereu cu recunoștință la iubita noastră dirigintă. Ne bucurăm că putem păstra legătura cu dumneaei și vrem să o bucurăm și
Mulţumesc, doamnă profesoară Olga Lascăr. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Mihai Simona Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1857]
-
profesorul trebuie să fie idealist. În el trebuie să ardă focul sacru al neamului său, dragostea de locul în care au trăit și s-au născut părinții lui. El trebuie să revină mereu spre originile sale, din care să-i răzbată din toată ființa sa puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când condițiile sunt mai dificile. Să parafrazăm că nu ne naștem profesori, ci devenim, și această devenire perpetuă trebuie să fie în fiecare profesor care se dorește ideal
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
și-și făcu semnul crucii. Simeon Îngenunche lângă calul căzut, cercetând-i cu grijă gleznele fine. Mintea lui lucra febril. Fata cea blondă avea o voce dulce, dar se vedea că-i deprinsă să poruncească, să fie ascultată. În totul, răzbătea din făptura nespus de frumoasă o măreție princiară. Omul trăit vreme Îndelungată În Bizanțul intrigilor și al crimelor politice rafinate Își dădu seama că avea În față o persoană de viță aleasă și-și spuse că va trebui să fie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
stâlpii podului, pe care tocmai se pregătea să pășească, niște scâncete slabe. Urs se opri și, luându-se după ele, coborî la malul apei. Adăpostit sub una din grinzi și Înțepenit Între pietre, văzu un coșuleț cu capac din care răzbăteau plânsete răgușite. Omul se aplecă asupra coșulețului. Dintre faldurile unei Învelitori groase, din blană de lup, răsărea căpșorul rotund cu fețișoara Înghețată și ochii roșii ai unui sugar. „Dumnezeule mare, ce mână criminală l-a lăsat aici? Nu mai are
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să răzbune infernul părăsit al vieții pedestre. Când scriu poezie, pe metereze de fum, lupta care pe care rămâne tot timpul nedecisă; când împung cu floretă, pe planșă criticii, exercițiul devine subit înviorător; când răscolesc prin arhive și de afară răzbat vocile florăreselor trebuie să-mi autoflagelez temeinic simțurile pentru că să nu-mi urmez în plină stradă bicisnicul trup. Sub mii de subterfugii pe care sunt meșter în a le inventa, părăsesc totuși destul de des biblioteca borgesiană, pentru câte un flecușteț
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
simpatetice cu cât teza de doctorat a lui Wikander despre societățile secrete indo-iraniene s-ar fi născut dintr-o dorință aprinsă de a „plagia”2 cartea lui Höfler, Kultische Geheimbünde der Germanen (Frankfurt am Main, 1934). Sunt fante prin care răzbat deja virulente fixații „indo-germanice” - necesitatea epurării sau discreditării elementelor semite din contextul comparativ al cercetărilor: „...de curând Wüst, de la München, mi-a povestit că în tibetană se păstrează mărturii solide, care trebuie să stea alături de probele mele germane. Ai cercetat
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
scurtul meu moment de iritare față de decoratorii care uitaseră parte din recuzită se transformă în spaimă când m-am pomenit îndreptându-mă spre ea. Solul de sub piatră părea să fi explodat - ca și cum cineva ar fi scurmat pământul, ca piatra să răzbată. Peste vâjâiala vântului cred că am deslușit sunetul unei fâlfâieli. Pe măsură ce mă apropiam de piatră, eram tot mai convins că ceva chiar ieșise din falsul mormânt. Ceva negru și uriaș trecu peste casă - zburând - apoi se învârti de jur împrejur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nevoit să le ignor. Negarea totală mă salva grațios de realitate, doar pentru moment, fiindcă unele linii începuseră să se întrepătrundă cu alte linii și încet-încet o întreagă rețea prindea contur devenind coerentă, cu un înțeles special, iar în final răzbătea din vid imaginea tatălui meu: avea fața albă, ochii închiși împăciuitor, iar gura doar o linie care se deschise curând, urlând. Mintea mea continua să-și șoptească sieși, iar în amintirile mele totul era acolo - casa cu stucatură roz, mocheta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ca dojană la adresa cuiva. Fusese eliminat din toate. Însă acum se întorsese și am înțeles că exista o altă lume sub cea în care trăiam. Exista ceva dincolo de suprafața lucrurilor. Frunzele din grădină trebuiau greblate. O ceartă secretă, abia auzită, răzbătea dinspre casa soților Allen. Subit m-am gândit: curând vine Crăciunul. De pe scaunul din verandă puteam vedea în bucătăria noastră în care a erupt o lumină strălucitoare la exact șapte dimineața. Urmăream un film într-o limbă străină: Jayne în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
elegant aranjate, urmându-l pe tata care ieșise pentru a se îndrepta în direcția în care bolborosea jacuzzi-ul, aburul fiind împrăștiat de briza care unduia peste grădină. Luna atârna deasupra acestui peisaj și era într-atât de albă încât răzbătea printre nori și ilumina iedera de bougainvillea acoperind porțiunea de zid care delimita acest spațiu. Tatăl meu înaintă împleticit spre jacuzzi cu paharul în mână și încercă să intre grațios în bazin, dar se împiedică și stropi cu apă gresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spate, înaintând anevoie în parcare. Aerul rece se năpustea ca un pumnal. Ciorile se roteau acum deasupra mea, negre, blestemând, croncănitul lor ascuțit de rafalele de vântul care scutura atât de tare steagul încât din coada pe care era tras răzbăteau niște sunete aidoma unor trosnituri. Vântul se potoli o clipă, apoi o altă pală imensă pur și simplu m-a gonit afară din parcare și când am dat cu ochii de niște studenți, năuci și strâmbându-se, am lăsat capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Însă era teribil de curios, poftea pătimaș, argumentă scriitorul. Să fi fost vina lui că își abandonase sufletul?) Chiar și atunci când e mistuit de flăcări, el declară: „Sunt pretutindeni.“ Exact în momentul în care definitivam această ultimă propoziție, vocile care răzbăteau din DVD m-au forțat să le iau în seamă. M-am întors pe scaun cu fața la ecran, pentru că veneau din monitorul TV, și am văzut că se derulaseră treizeci de minute de film, după care am auzit cuvintele: - Un anunț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
într-un restaurant din Beverly Hills, și, înșurubându-mă mai bine în pat, m-am întrebat: Ce-ar fi fost dacă-aș fi făcut ceva în ziua aia? Stătusem foarte pasiv într-un separeu la Maple Drive în timp ce lumina amiezii răzbătea în restaurantul pe jumătate gol; cântăream o opțiune. Opțiunea era: oare să-l dezarmez? Ăsta e cuvântul pe care mi-l amintesc: dezarmez. Oare să-i spun ceva ce nu e adevărat dar care va provoca reacția dorită? Și ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lasă în ceață. Îi rog să vorbească mai rar și în mai puține cuvinte. Tea or coffee?. Asta era, trebuia să alegem ce bem - cafea sau ceai. Restul se servește după un meniu standard. Mâncăm acompaniați de ritmuri chineze care răzbat de la bucătărie. Bruxelles-ul - o lume adunată cu furca, fără prea multă grijă să se potrivească. VITALIE CIOBANU: Gara Bruxelles. Ne regăsim „casa noastră pe roți de fier”, o garnitură pe care scrie, în câteva limbi, Literatur Express Europa 2000
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ai mai multor firme din oraș, firme care își desfășoară stegulețele cu sigle, asemenea flamurilor medievale. Mă gândesc la cum arată chiolhanurile de la noi. Câtă vulgaritate și, mai ales, câtă murdărie. Se lasă seara, beau bere, ascult muzică nemțească. Deodată, răzbat niște voci cunoscute: la o masă alăturată, Felicitas Hoppe și Richard Wagner, ajunși aici înaintea noastră, s-au avântat într-o odisee gastronomică. Richard ne vorbește despre tradiția reuniunilor populare, de weekend, din Germania, manifestări ce compensează spiritul individualist care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vrea să se culce în seara aceasta. VITALIE CIOBANU: Hell Hunt, în estonă, înseamnă „Lupul gentilom”. Data trecută când vizitasem localul, citez: „era un frig afară de trosneau pietrele caldarâmului, dar în localul pustiu, căldura însuflețea pereții. De undeva de la subsol, răzbăteau valuri de muzică violentă amestecate cu hohotele de râs ale clientelei... Pe o scară, aproape de ușa de la intrare, dispar la subsol chelnerii aferați, cu câte șase halbe de bere în mâini: se grăbesc să astâmpere setea mușteriilor. În prima zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de vin moldovenesc - Cabernet și Roșu de Purcari (soiuri faimoase în întreaga Rusie și preferate, aflu cu această ocazie, și de intelectualii Petersburgului, pe lângă, desigur, nelipsita vodcă). Un fum înecăcios de țigară învăluie încăperea. Rumoarea surdă abia de lasă să răzbată, ca într-un vis, vocile unor poeți locali care recită niște versuri într-o rusă greu de înțeles. Găsesc câțiva colegi de echipă, hotărâți, ca și mine, să guste „deliciile” boemei locale, între cele câteva opțiuni ce ni s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
turul casei memoriale, urmează concertul în aer liber. Ne instalăm pe niște bănci lungi, de lemn, cu fața spre fereastra larg deschisă, înrămată de crengile legănate ale pomilor. Din interiorul odăii spre care privim, încep la un moment dat să răzbată sunetele pianului. Firește, un recital Chopin. Interpreta se numește Joanna Ławrynowicz. Este absolventă a Academiei de Muzică „Frederic Chopin” din Varșovia. O fată blondă, cu o înfățișare austeră, dar sobrietatea ei pare mai degrabă impusă de împrejurări, nu îi este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
primele volume, păreau a aborda teme asemănătoare, mai viguroase, cu tentă abstractă la Cezar, populate de metafore surprinzătoare și un timbru liric de o acută originalitate la Nichita, Grigore, în ochii noștri, cel puțin, părea „poetul bărbat”, lăsând rareori să răzbată în strofele sale tonuri triste, elegiace, sau melancolia ca o poză cu care se drapau uneori tinerii „atunci”! Înalt, cu membre puternice, lat în umeri, fruntea clară, un nas pronunțat, gura strânsă, mică, crispată parcă în reținerea oricărui sunet intim
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]