2,944 matches
-
haoticului, O VIAȚĂ DE EROU? 23 a forțelor distructive, Kraus credea că fantezia și creativitatea își au sursa în sensibilitate. Fără o autentică adeziune afectivă la valori, intelectul omului degenerează și poate să devină un instrument al bestialității. Pentru Kraus, raționalitatea nu aparținea lumii celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru atingerea țelurilor superioare. Kraus și Weininger au fost preocupați însă, în egală măsură
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și creativitatea își au sursa în sensibilitate. Fără o autentică adeziune afectivă la valori, intelectul omului degenerează și poate să devină un instrument al bestialității. Pentru Kraus, raționalitatea nu aparținea lumii celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru atingerea țelurilor superioare. Kraus și Weininger au fost preocupați însă, în egală măsură, să distingă net intelectul și sensibilitatea, cunoașterea și valorile. Aceasta va fi și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pentru o varietate de activități între care există doar asemănări parțiale.32 Când reflectează asupra unor întrebări pe care și le-au pus filozofii, cum este întrebarea privitoare la semnificația expresiilor limbajului, Wittgenstein pornește de la supoziția că nu există o raționalitate superioară celei pe care o conține și o exprimă modul obișnuit de a trăi și de a acționa al oamenilor. Cu toții suntem de acord că o expresie a limbajului are sens dacă ea este folosită așa cum o folosesc ceilalți membri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fel, și-a legat Russell speranțele într-o societate mai luminată, mai tolerantă și mai sensibilă la suferință. Cu greu am putea găsi un sistem de referință mai potrivit pentru a caracteriza orientarea gândirii lui Wittgenstein decât acea pledoarie pentru raționalitate, pe care Russell nu numai că a susținut-o cu strălucire, dar și-a asumat-o totodată, cu seriozitate și onestitate, de-a lungul unei vieți îndelungate. Din 1911, atunci când Wittgenstein îl va cunoaște pe Russell și va deveni studentul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și simbolice) ale sistemului social. Ele preiau rolul dominant În societate deținut odinioară de comunități sau de alte forme mai puțin structurate de cooperare. Caracteristica de bază ce diferențiază organizațiile de celelate forme de agregare a indivizilor este aceea a raționalității instrumentale, un concept care a fost introdus de M. Weber (1964) și care este folosit pentru a fundamenta rolul dominant al organizațiilor În societățile moderne. Expansiunea organizațiilor nu poate fi astfel detașată de influența covârșitoare a conceptului de raționalitate În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a raționalității instrumentale, un concept care a fost introdus de M. Weber (1964) și care este folosit pentru a fundamenta rolul dominant al organizațiilor În societățile moderne. Expansiunea organizațiilor nu poate fi astfel detașată de influența covârșitoare a conceptului de raționalitate În științele sociale. Capitalismul Însuși, așa cum este teoretizat de M. Weber, este asociat cu actorul rațional și „propovăduit” de știința economică ce Împărtășește aceleași asumpții ale raționalității. Organizațiile sunt coextensive unui mod de gândire raționalist și pragmatic a cărui Întruchipare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Expansiunea organizațiilor nu poate fi astfel detașată de influența covârșitoare a conceptului de raționalitate În științele sociale. Capitalismul Însuși, așa cum este teoretizat de M. Weber, este asociat cu actorul rațional și „propovăduit” de știința economică ce Împărtășește aceleași asumpții ale raționalității. Organizațiile sunt coextensive unui mod de gândire raționalist și pragmatic a cărui Întruchipare tipică este știința economică. Începând cu deceniul al cincilea al secolului trecut, poziția dominantă a organizațiilor În plan social și epistemologic determină nu numai o reorientare a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de mecanisme de reproducere proprii, fiind caracterizate prin stabilitate (Douglas, 2002; Scott, 2004). Acțiunea presupune existența unor semnificații subiective (sub forma relației dintre scopuri și mijloace), În timp ce instituția implică existența unor consecințe sociale obiective (sub forma funcțiilor sau disfuncțiilor sociale). Raționalitatea acțiunii este evaluată În raport cu scopurile subiective stabilite, În timp ce eficiența instituției se judecă din perspectiva funcției Îndeplinite În sistemul social. Ambele sunt evaluate Însă prin prisma unei teleologii fie individuale ori colective. În timp ce actorii sociali conștientizează scopurile și mijloacele acțiunii, ei
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
tipuri de tranzacții cu structuri de guvernare (instituții), apoi urmărește suprapunerea dintre modelul teoretic și realitatea empirică a organizării economice. Continuator al instituționalismului clasic, Williamson consideră tranzacția drept unitatea primară de analiză. Factorii de mediu și, În special, factorii umani (raționalitatea limitată și oportunismul) determină existența costurilor tranzacționale. Variația acestor costuri, de la o tranzacție la alta, este explicată de către unul din factorii de mediu - o variabilă tehnologică - specificitatea investiției. Atunci când investiția necesară realizării unei tranzacții este specifică acelei tranzacții, având o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
bază conceptul de imersiune (embeddedness) a acțiunii În sistemul de relații sociale. În economia neoclasică se operează cu modelul actorului rațional subsocializat, ale cărui preferințe și dispoziții sunt Înnăscute, date, principiu ce impune oricărei acțiuni, indiferent de contextul social, normativitatea raționalității instrumentale. Ordinea socială este contractuală, de tip hobbesian, indivizii raționali alegând, prin prisma interesului propriu, să stabilească un contract social. Pe de altă parte, În sociologie se operează, spune Granovetter, cu o viziune suprasocializantă a actorului; fundamentul acțiunii este constituit
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
fenomenologice sau de felul celor descrise În teoria constructelor enunțaă de D.C. North), mai precis de sistemul simbolic. Atât modelul economic clasic, cât și modelele instituționaliste și cele sociologice accentuează normativitatea acțiunii, fie că aceasta este exprimată În forma principiului raționalității instrumentale, ori a normelor sociale, sau a rutinelor luate ca atare (raționalității procedurale). Granovetter respinge aceste modele ale acțiunii criticând concepția atomistă asupra sistemului social pe care toate aceste tipare o implică În egală măsură. El argumentează că „actorii nu
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
North), mai precis de sistemul simbolic. Atât modelul economic clasic, cât și modelele instituționaliste și cele sociologice accentuează normativitatea acțiunii, fie că aceasta este exprimată În forma principiului raționalității instrumentale, ori a normelor sociale, sau a rutinelor luate ca atare (raționalității procedurale). Granovetter respinge aceste modele ale acțiunii criticând concepția atomistă asupra sistemului social pe care toate aceste tipare o implică În egală măsură. El argumentează că „actorii nu se comportă și nici nu decid ca atomi În afara contextului social” (1985
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
costul obținerii informațiilor și al luării deciziilor de maximizare a profitului este asumat a fi zero. „Toate produsele, piețele, tehnicile de producție și prețurile sunt cunoscute fără a implica nici un cost” (Demsetz, 1993:161). O altă asumpție se referă la raționalitatea completă de care dispun toți agenții economici În egală măsură. Managementul ar fi astfel o funcție „lipsită de productivitate” În acest model, atâta timp cât deciziile manageriale sunt firești, logice și accesibile oricui fără a implica vreun cost. Mai mult, impunerea deciziilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a firmei pentru a limita costurile agentului: o finanțare bazată pe credit sau pe capital social? Principala preocupare este aceea de a identifica modalități de aliniere a intereselor agenților cu cele ale principalilor (proprietarilor legitimi). Teoriile behavioriste ale firmei resping raționalitatea instrumentală pe care se bazează primele două teorii. H. Simon (1945) este cel care a introdus conceptul de raționalitate limitată, referindu-se la limitările indivizilor În capacitatea de prelucrare a informației. El propune Înlocuirea modelului de maximizare a utilității cu
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
aceea de a identifica modalități de aliniere a intereselor agenților cu cele ale principalilor (proprietarilor legitimi). Teoriile behavioriste ale firmei resping raționalitatea instrumentală pe care se bazează primele două teorii. H. Simon (1945) este cel care a introdus conceptul de raționalitate limitată, referindu-se la limitările indivizilor În capacitatea de prelucrare a informației. El propune Înlocuirea modelului de maximizare a utilității cu unul de satisfacere. Pragul obiectiv de maximizare este Înlocuit cu unul subiectiv de suficiență. În organizații, conceptul de om
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În capacitatea de prelucrare a informației. El propune Înlocuirea modelului de maximizare a utilității cu unul de satisfacere. Pragul obiectiv de maximizare este Înlocuit cu unul subiectiv de suficiență. În organizații, conceptul de om economic este Înlocuit de omul administrativ; raționalitatea este diferită În funcție de nivelul ierarhic al organizației, cei de la nivelele superioare având o raționalitate mai cuprinzătoare. Firma este o colectivitate, iar colectivitățile nu pot avea scopuri, deci nu pot fi maximizatoare. Doar indivizii au scopuri, iar raționalitatea acestora este limitată
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cu unul de satisfacere. Pragul obiectiv de maximizare este Înlocuit cu unul subiectiv de suficiență. În organizații, conceptul de om economic este Înlocuit de omul administrativ; raționalitatea este diferită În funcție de nivelul ierarhic al organizației, cei de la nivelele superioare având o raționalitate mai cuprinzătoare. Firma este o colectivitate, iar colectivitățile nu pot avea scopuri, deci nu pot fi maximizatoare. Doar indivizii au scopuri, iar raționalitatea acestora este limitată. Organizațiile, În sens larg, au scopuri multiple ce rezultă din jocul intereselor celor care
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de omul administrativ; raționalitatea este diferită În funcție de nivelul ierarhic al organizației, cei de la nivelele superioare având o raționalitate mai cuprinzătoare. Firma este o colectivitate, iar colectivitățile nu pot avea scopuri, deci nu pot fi maximizatoare. Doar indivizii au scopuri, iar raționalitatea acestora este limitată. Organizațiile, În sens larg, au scopuri multiple ce rezultă din jocul intereselor celor care participă Într-un fel sau altul În activitățile din cadrul lor. Cyert și March (1963) și Pfeffer și Salancik (1978,2003) consideră organizația drept
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ce se stabilesc Între actori raționali. Prin actori raționali Înțelegem intenția și capacitatea acestora de a realiza acțiuni urmărind scopuri utilitariste și care selectează cele mai bune mijloace la Îndemână În acest sens. În concepția lui O.E. Williamson (1981a), raționalitatea actorilor include și caracteristica de oportunism a acestora; prin oportunism sunt desemnate acele acțiuni de maximizare a utilității prin fraudă, Înșelătorie și chiar furt, mai precis acele comportamente ghidate exclusiv după logica interesului și care ignoră orice considerații legale sau
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a costurilor tranzacționale presupune: Identificarea factorilor microanalitici responsabili de diferențele Între costurile de tranzacționare ale diferitelor tranzacții. Asocierea tranzacțiilor cu structuri de guvernare. Decelarea și respectarea caracteristicilor procesuale inter-temporale ale organizării economice. În ceea ce privește factorii microanalitici, Williamson identifică următoarele: Asumpții behavioriste: raționalitatea limitată și oportunismul actorilor. Dimensiunile tranzacției: frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției. Caracteristici ale procesului de tranzacție: procesualitatea, prezența consecințelor neanticipate, caracterul subtil. Structurile de guvernare/alternativele de organizare economică/instituțiile sunt cadrele de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
termenul de instituție (structură de guvernare) se referă doar la latura tranzacțională, la acele convenții care, asumate colectiv, produc eficiență În organizarea schimburilor economice. Termenul este astfel deposedat de latura cultural-cognitivă. Aceasta din urmă se referă la faptul că strategiile, raționalitatea și, În general, procesele interpretative interne (inclusiv constituirea intereselor) În funcție de care actorii Își ghidează acțiunea, sunt modelate de cadrele culturale externe. În acest sens, instituțiile ar fi entități pur economice și nu fenomenologice. Instituțiile economice sau alternativele de organizare a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cu cele ale organizării ierarhice. Contractorii sunt „blocați” (locked-in) să coopereze prin angajamente reciproce credibile (commitments), Într-o situație de dependență bilaterală, reciproc avantajoasă, pe termen lung. Noua economie instituțională, În general, și teoria lui Williamson, În special, resping asumpția raționalității instrumentale a actorilor, preluând teoria behavioristă a raționalității limitate. Comportamentul actorilor este, conform teoriei behavioriste, unul ce urmărește satisfacerea anumitor nevoi și nu maximizarea utilității (satisficient, nu maximizator). Conform concepției lui Williamson, oportunismul și raționalitatea limitată sunt mai aproape de „natura
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
locked-in) să coopereze prin angajamente reciproce credibile (commitments), Într-o situație de dependență bilaterală, reciproc avantajoasă, pe termen lung. Noua economie instituțională, În general, și teoria lui Williamson, În special, resping asumpția raționalității instrumentale a actorilor, preluând teoria behavioristă a raționalității limitate. Comportamentul actorilor este, conform teoriei behavioriste, unul ce urmărește satisfacerea anumitor nevoi și nu maximizarea utilității (satisficient, nu maximizator). Conform concepției lui Williamson, oportunismul și raționalitatea limitată sunt mai aproape de „natura umană așa cum o știm” (1985:ix, apud Rowlinson
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Williamson, În special, resping asumpția raționalității instrumentale a actorilor, preluând teoria behavioristă a raționalității limitate. Comportamentul actorilor este, conform teoriei behavioriste, unul ce urmărește satisfacerea anumitor nevoi și nu maximizarea utilității (satisficient, nu maximizator). Conform concepției lui Williamson, oportunismul și raționalitatea limitată sunt mai aproape de „natura umană așa cum o știm” (1985:ix, apud Rowlinson, 1997:26). Aceste caracteristici ale naturii umane (factorii umani) și caracteristicile tranzacțiilor (specificitatea investiției), cele din urmă fiind determinate de tehnologie, sunt determinanții costurilor tranzacționale. Adoptând inițial
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
consens. (2001:133 - 134) Dacă ar funcționa doar acest mecanism instituțional, alocând drepturile reziduale de control Întotdeauna și În mod exclusiv actorului desemnat drept proprietarul bunului respectiv, atunci posibilitățile de cooperare Între indivizi ar fi puternic limitate de oportunism și raționalitatea limitată așa cum este evident din exemplul oferit mai sus. Asimetria de informații, externalitățile, acțiunea colectivă sunt exemple clasice de eșec al pieței concurențiale, altfel spus de eșec al mecanismului instituțional de cooperare bazat exclusiv pe dreptul de proprietate (drepturile reale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]