KorAP: Find »[drukola/base=repezi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...203 >

5,064 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

a proptit peste picioarele legate două câte două scândura pe care s-au așezat el și Încă un vlăjgan Înalt și grăsan. S-au Întors a doua zi, nu izbutiseră s-o vândă la prețul cerut de tata, s-au repezit să o descarce În curtea noastră și să plece, grăbiți, pe la casele lor. Scândura pe care șezuseră ei și hurducăielile căruței Îi frânseseră scroafei picioarele. De aia nu o vânduseră: nimeni nu dă bani pe un dobitoc bolnav. Zăcea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
lepră care n-ai fost În stare să-ți ții o familie și ți-ai gonit de-acasă nevasta, copilul și chiar și pe mă-ta, de-a ajuns biata femeie, la bătrânețe, să doarmă pe sub șoproanele rudelor?” Câțiva se repeziră să-l oprească pe tânăr, care se și avântase cu pumnii ridicați. Îl Înconjurară și-l luară În brațe. Ăstuia i se Înroșiseră ochii și zvârlea scuipați către Gogoașă. Câteva femei care stăteau pe șanț la divan scoaseră chiot de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
trebuie desființat! E o rămășiță comunistă! Luați-vă vaci, oameni buni, că sunt ale voastre. Nu lăsați leprele comuniste să vi le fure! Luați-le voi, că ale voastre sunt! Acuma e democrație, să nu vă fie frică!” S-au repezit și-a luat cine cum a apucat. Cum nu era cu putință să ajungă măcar o vacă de fiecare gospodărie, câțiva s-au Întărâtat la bătaie, alții s-au Înțeles omenește, au tăiat vitele și-au Împărțit carnea, cei mai mulți s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
În beznă, s-a speriat de moarte. Mai târziu chiar spunea că se temuse ca nu cumva cineva să-l fi crezut mort și să-l fi Îngropat de viu. Se mai pomeniseră cazuri. S-a ridicat și s-a repezit ca un bezmetic Încoace și Încolo, a răsturnat aparate, tăvi, sticle cu revelator și fixator ba chiar, nefericitul, s-a pomenit În brațe cu scheletul care atârna cuminte În stativul lui. Norocul l-a Îndrumat către ușă și i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
magazia de sub fânărie și-și dădură drumul la vale, pe coasta dinspre Dunăre, după ce-i strigaseră bătrânei care stropea curtea că se duc În Baltă ca să adune lintiță pentru boboci. Opriră În dreptul măturilor și unul dintre ei, cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți, mari, nemâncați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
praful din mijlocul drumului și abia așteptau ca vreun străin să le calce locurile. Dacă acela nu s-ar fi apărat cu un băț ori cu pietre, n-ar fi scăpat Întreg din colții potăilor. Ale dracului jigodii, nu se repezeau să-i muște decât pe cei cu pielea albă; la ceilalți doar lătrau, dar nu-și săltau burțile din țărână. Însă de data aceasta, cei doi băieți nu trebuiră să se bată pe viață și pe moarte cu haita: prietenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
sfert din căcatul Europei se scurge În unda lină - așa zicea el - și Încăpătoare a Danubiului. Dar nu știu câtă dreptate avea, iar treaba cu scursul n-o aruncase degeaba În vorbă. Stați să vă spun.” Se ridică dintr-odată și se repezi spre o tufă. Din traista țesută În casă de maică-sa scoase o sticlă cu vin, astupată cu un vârf de cocean, și un pachet de țigări fără filtru. Verii rămaseră cu gurile căscate de uimire și Încântare. Lică se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
la tuciul de pe pirostrii. De obicei, la țuică, băga În el două și chiar trei castroane de borș. De data asta, Însă, din pricina copiilor ce nu fuseseră puși la socoteală de la Început, ceaunul se golise mai repede. Când Foiște se repezise să-și umple a doua oară castronul, nu mai avea cu ce. S-a Întors cuminte la locul lui, a văzut că domnișoara Lori, care stătea lângă el, nu-și Începuse ciorba, s-a scărpinat În lațe, s-a mângâiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
căldura molatecă a asfințitului, voise să se plimbe Împrejurul satului În care venise să-și sfârșească zilele În pace. A Încălecat bicicleta și s-a lăsat purtat la vale pe coasta dinspre Dunăre. Drumul, Îndată ce ieșea din sat și se repezea spre ogoare, fusese cândva Întrerupt de o barieră de lemn. De multă vreme, Însă, nimeni n-o mai Închisese și trunchiul de lemn se oțăra, războinic, către cer, iar de capătul Înălțat cu semeție atârna o bucată de funie putredă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
frământe, se auziră huruituri Îndepărtate de furtună sălbatică. Cerul porni să se miște și să-și schimbe culoarea. Pe măsură ce Tușa Își Întețea truda, toate se dezghiocară din locurile lor, Învârtite ca aluatul din căpistere. Pământul se văluri, Își Încrâncenă scoarța, repezi copacii cu vârfurile În jos și, În rădăcinile din care curgea țărâna, aruncă spice de grâu și buruieni la un loc. Apa Dunării se ridică și ea peste Coastă, Își Învolbură și Își răsuci valurile cenușii: pe ulițele satului se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
neștiutori În ale matematicilor, luam lecții de la o profesoară cam Înțepată. Nu Înțelegeam absolut nimic, Îmi era rușine să cer lămuriri și momentul cel mai fericit era când, la terminarea celor două ore, dădeam femeii plicul cu bani și mă repezeam către autogară. După ceva vreme, Însă, au Început să mă bântuie remușcări pentru banii părinților azvârliți degeaba. (Aia Îi Îmbrobodea la telefon și le spunea că fac progrese, dar foarte lent, și că sunt nespus de leneș.) Într-o duminică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Tovarăși! Dragi colegi! Prieteni! Ceea ce urmează e tratație din partea mea!” Apoi, spre ușă: „Dați-i bătaie, băieți!”. Pe muzică de marș intrară, cu instrumentele În brațe sau atârnate de gât, alde Căloi. Bărbații din jurul mesei urlară de bucurie și se repeziră să-l ia În brațe și să-l pupe pe Director. Ochii li se cam Împăienjeniseră de la lacrimile beției, se băteau pe spate, vorbeau despre orice, dovedind mare știință În toate. De mâncare aproape că nu se atingeau - Își umflaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
vorbă, se scotoci În buzunarul de la piept, scoase un sul de bancnote mici și mototolite - averile tuturor rămașilor - și-l Întinse uneia dintre fete. După ce numără banii, ea Îl Întrebă pe mijlocitor: „Câți sunteți?”. „Șase”, răspunse cam tare și cam repezit soldatul și se temu ca nu cumva vocea să-l fi dat de gol. La fel și ceilalți douăzeci, ascunși după tufele de merișor. „Păi doar atât pentru șase hăndrălăi? O să ne rupeți, n-o să putem lucra o săptămână. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
un braț, coastele Îi ardeau și din frunte i se scurgea sânge pe obraji. Mașina părăsi drumul, trecu printr-un gard de uluci putrede, străbătu o curte plină de buruieni, dărâmă o casă de paiantă și un coteț și se repezi spre lanul de porumb timpuriu de la poalele coastei. Se propti cu roțile din față Într-un șanț, se dădu peste cap, se rostogoli de câteva ori și se aprinse, cu o bubuitură de obuz. Soldatul Cătănuță ședea, cu ochii spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
În albușul cleios scurs din pielița ruptă a unor ouă câțiva pui negri de șarpe ce se Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru din care ieșeau, Încovoiați, colții ascuțiți ca două iatagane. Printre hățișurile de pe malurile abrupte, când În stânga, când În dreapta, zăreau mișcându-se alene părți din trupul Balaurului, stăpânul Văii. Știau asta de la femeile de pe uliță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
au fost și destui care și-au boțit mașinile, dacă pe jos era mâzgă făcută de noroiul de pe roțile tractoarelor, polei ori zăpadă. Câțiva nefericiți nici n-au apucat să cârmească așa cum trebuia, au lăsat volanul drept și s-au repezit fie În duzii de pe marginea șoselei, fie printre ei și apoi În curtea unuia mic și dat dracului de glumeț, tehnician - ori cam așa ceva - la Telefoane. Primarul a nutrit nobila dorință să-i ferească și pe străini, și pe săteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
din vârf. Înainte să ridice brațele și să se lase să cadă ca din cer, strigase de umpluse pustietatea câmpurilor ce Începeau dincolo de gardul de sârmă ghimpată: „Uite la mine, mamăăăă!!!”. Când a ajuns pe salteaua de jos, ne-am repezit să vedem dacă era Întreg ori dacă nu cumva, Doamne ferește, murise În timp ce zbura. Căci ne spusese nouă cineva (după ce văzuserăm Într-unul dintre filmele lui Ghiță cum căzuse cineva de la etaj și se făcuse zob, ne tot Întrebam, Înfiorați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
a lui Hristu - oameni obligați de nenorocitul sistem să ne punem, dezinteresat, la dispoziția obștii. Nici n-apucaserăm să deschidem gurile și să rânjim către Director cu bărbăție și seriozitate, așa cum șade bine unor oameni responsabili, că Dordonea se și repezise, cu Încântare aproape și cu nerăbdare În glas: „Eu merg, tovarășu’ Director!”. L-am Înjurat În gând că ne cam luase fața, dar l-am iertat repede, că n-o făcuse din răutate. Era chiar un om bun, puțin cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
mergeți la vreun doctor, că spun tot la Miliție. Cel mai bine ar fi să se mute ea la mine Încă de mâine chiar, ca să fie ferită de rele”. Directorul n-a mai zis vorbe multe după aia. S-a repezit acasă la el și, În ziua următoare, fata lui nu mai era gravidă. Pentru că fusese atât de deștept, părinții l-au admirat nițeluș pe Hristu, după care l-au luat la poceală, l-au lăsat să doarmă o săptămână În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
dar cu latul, nu cu vârful. Aruncaseră două tubulețe În oală și măsuraseră cele zece minute numărând, nici prea repede, nici prea tărăgănat, până la șase sute. Scoseseră pe lama de sticlă o picătură cleioasă și alburie dintr-un tub, apoi se repeziseră toți trei, cu capetele Înainte, să vadă mormolocii care Înotau, sprințari, În acea scârboasă alcătuire. Răsturnaseră, În avântul lor, scaunul și microscopul căzuse și el, cu un zgomot Înfundat, pe pardoseala de pământ amestecat cu balegă de cal a prispei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
și armele lor se auzeau zile Întregi. Însă socotelile celui care avusese ideea cu importul de cerbi lopătari nu se prea potriviseră: animalele fuseseră crescute În țarcuri și nu numai că nu se fereau de oameni, dar, văzându-i, se repezeau spre ei să capete bunătăți de mâncare ori mângâieri. Mititelu vorbea În gura mare, lăudându-l pe tată-său cum ferea recolta de stricăciunile acelor vite sălbatice. „Să fiu al dracu’ dacă vă mint, tovarășu’! Tata omoară d-ăștia cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
sigur, să Împletești ilice pentru țânțari! Duceți-vă dracului amândoi și altă dată să nu vă mai prind cu nasu’ la curu’ meu, că dau cu voi de pământ!” Vieru o și luase la goană cu bicicleta, iar Baronu se repezi după el să-i dea cuvenita pedeapsă. Lui Ectoraș i se rupse lanțul. Oftă plin de necaz și porni și el către casă, ținându-și amărăciunea de bicicletă de coarne. Ajunse În apropierea satului, acolo unde, chiar aproape de șosea, oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
el - mica vietate se Împotrivea - și-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând binețe preotului Îmbrăcat În sutană cenușie. „Să trăiești, să trăiești!” răspunse popa cu graba și ușoara bâlbâială a celui care e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
prea tolomac pentru asemenea fapte de bravură. Asta era una dintre distracțiile favorite ale unui prieten al meu, Ion, zis Vieru din pricina avânturilor sale adolescentin-zoofile. De câte ori venea pe la mine și ai mei nu erau acasă, prima grijă era să se repeadă la telefonoiul străvechi din ebonită, să Învârtă, până se Încingea, manivela și să strige În microfon: „Alo, coană Marițo, alo!”. Într-un târziu aia răspundea totuși, cu toate că știa bine, după rotirea sălbatică a manivelei, cu cine avea de-a face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
curios să afli de ce și cum am ratat și de astă dată. A venit Foiște, domnule. L-am auzit șchiopătând prin curte și bocănind cu bastonul În poteca de ciment taman când mă pregăteam să ling plicul și să mă reped cu el până la poștă. Mi-a zădărnicit suicidu’, domnule! M-a transformat Într-un ratangiu de suiciduri. Mi-a amânat blânda și liniștita și lucida plecare. Când am să mai găsesc eu așa ceva? Cel puțin o oră n-am izbutit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]