6,394 matches
-
Închizătorile au sunat cu clinchetul ușor pe care îl așteptam în fiecare seară. Am ridicat capacul acela mare, m-am aplecat asupra hârtiilor vechi ca un pirat - asupra comorii dintr-un sipet... La suprafață, am recunoscut câteva fotografii, i-am revăzut pe Țar și pe Țarină în fața Panteonului, apoi pe malul Senei. Nu, ceea ce căutam eu se afla mai la fund, în mulțimea compactă, înnegrită a caracterelor tipografice. Dădeam la o parte, ca un arheolog, strat după strat. Nicolae și Alexandra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
necunoscut, visam eu la balconul Charlottei, la Atlantida ei, în care lăsasem parcă, în vara care trecuse, o parte din mine. II 1 În vara aceea, mi-a fost teamă să-l întâlnesc din nou pe Țar... Da, să-l revăd pe tânărul împărat împreună cu soția lui pe străzile Parisului. Așa cum te temi să întâlnești un prieten despre al cărui sfârșit iminent ai aflat de la medic, un prieten care, într-o fericită ignoranță, îți încredințează planurile lui. Într-adevăr, cum aș
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața, am plecat în stepă ca să visez singur la nemaipomenita schimbare adusă în viața mea de moartea Președintelui. Spre marea mea surpriză, revăzută în rusește, scena aceea nu mai era bună de spus. Ba chiar era imposibil de spus! Cenzurată de o inexplicabilă pudoare a cuvintelor, suprimată brusc de o ciudată morală ofuscată. Spusă, în sfârșit, ezita între obscenitatea morbidă și eufemismele care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vedea portțigaretul pe masă și, lovindu-se ușor cu palma peste frunte, va exclama: „Ce prost sunt! L-am căutat peste tot...”), da, dimineața aceea de iunie va fi prima dintr-o lungă perindare de zile fericite... Aveau să se revadă peste patru ani. Iar Fiodor nu avea să-și mai regăsească niciodată portțigaretul, schimbat de Charlotte, în plin război, pe o pâine neagră. Cei mari vorbeau. Televizorul, cu actualitățile lui radioase, cu ecourile ultimelor performanțe ale industriei naționale, cu concertele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
le văzuse deja, într-o zi, într-un alt oraș. Într-o altă viață. S-a trezit, surprinsă că nu mai aude nici cel mai mic zgomot. Tancurile părăsiseră strada. Liniștea asurzea. Și, în întunericul acela compact și mut, Charlotte revedea ochii răniților din primul război mondial. Perioada spitalului de la Neuilly s-a apropiat dintr-o dată. „Parcă era ieri”, s-a gândit Charlotte. S-a ridicat și s-a dus la fereastră ca să închidă un geam. Gestul ei s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
purtată la premiera piesei Hernani, bastoanele lui Balzac, narghileaua lui George Sand și scena trădării în brațele medicului menit să-l îngrijească pe Musset. Admiram eleganța cu care îi oferea iubitului ei subiectul piesei Lorenzaccio. Nu mă mai săturam să revăd secvențele pline de imagini pe care le înregistra, e drept, în mare dezordine, memoria mea. De pildă, cea în care Victor Hugo, patriarh încărunțit și melancolic, îl întâlnea, sub bolta de verdeață a unui parc, pe Leonte de Lisle. „Știți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trupul ei. Le contemplam cu o tulburare crescândă. Trupurile lor îmi erau inaccesibile. Da, nu era vorba despre o imposibilitate reală de a le întâlni. De multă vreme, imaginația mea erotică învățase să dejoace obstacolul acela. Închideam ochii și le revedeam pe frumoasele mele plimbărețe - goale. Asemenea unui chimist, printr-o savantă sinteză, puteam să le reconstitui corpul plecând de la elementele cele mai banale: greutatea coapsei femeii care, într-o zi, mă atinsese, în treacăt, într-un autobuz înțesat, rotunjimile trupurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dimineața aceea de toamnă, pomenindu-mă sub un cer deja aproape negru. Obosit, ca și cum tocmai aș fi traversat înotând un mare fluviu, priveam în jurul meu recunoscând cu greu obiectele familiare. Totuși, am dorit să fac cale întoarsă pentru a le revedea pe cele trei plimbărețe din Belle Époque. Dar vraja pe care tocmai o încercasem parcă mi-a scăpat din nou. Memoria mea, fără să știu, a reînviat cu totul altă imagine din trecut. Am văzut un bărbat frumos, îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de nepătruns, cu privirea liniștită, a văzut de treburile casei, primind vizitatorii, instalând rudele venite din alte orașe. Sobrietatea ei le displăcea profund oamenilor... „Poți să vii la mine când vrei”, mi-a spus ea la plecare. Am ridicat capul, revăzând Saranza, balconul, cufărul înțesat cu ziare vechi franțuzești. Din nou mi-a fost rușine: în timp ce noi ne spuneam povești, viața continua cu adevăratele ei iubiri și cu adevăratele ei dureri, mama lucra, deja bolnavă, suferea fără să mărturisească nimănui, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al violatorului lor; Charlotte, tânără, de nerecunoscut, aruncată pe nisip, bătută, torturată. Eram dezamăgit, mi-era ciudă pe mine pentru indiferența mea obtuză. Chiar în noaptea aceea, toate reflecțiile mele despre incoerența liniștitoare a vieții mi-au părut false. Am revăzut, visând cu ochii deschiși, brațul înfășurat într-un ziar... Nu, era de o sută de ori mai înspăimântător în ambalajul acela banal! Realitatea, cu toată incredibilitatea ei, întrecea cu mult ficțiunea! Am scuturat din cap, ca să alung imaginea bășicuțelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
povestea asta prietenului meu chiulangiul. Dimineața, îndrăgostiții se aflau pe malul Mării Negre, într-o braserie pustie, într-un oraș înecat în zăpadă. Beau un ceai fierbinte în fața unei ferestre tapisate cu promoroacă... Cu mulți ani mai târziu, aveau să se revadă la Paris și să-și declare că cele câteva ore matinale le erau mai scumpe decât toate iubirile sublime din viața lor. Da, dimineața aceea cenușie, mată, chemările înăbușite ale sirenelor și prezența lor complice în inima urgiei ucigașe a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nisipul umed scârțâindu-i sub tocuri. „Te iubesc” ar fi fost o minciună de nerostit. Fusta ei neagră șifonată, brațele ei subțiri, ca de copil, erau de ajuns ca să biruie orice „te iubesc” din lume. Să îi propun să ne revedem în ziua aceea sau a doua zi era de neconceput. Noaptea noastră nu putea fi decât unică. Ca și trecerea pachebotului, ca și somnul nostru fulgerător, ca și trupul ei în răcoarea marelui fluviu ațipit. Am încercat să-i spun
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-unul dintre primele atacuri cu gaz. Și nu părăsind rândurile marii parade a venit el spre Charlotte, întinzându-i „Verdun”-ul. Îi înmânase talismanul acela la gară, în ziua plecării ei spre Moscova. Era sigur că avea să o revadă în curând. Într-o zi, mi-a vorbit despre viol... Vocea ei liniștită avea un accent care părea să spună: „Bineînțeles: știi deja despre ce este vorba... Nu mai e un secret pentru tine”. Confirmam intonația aceea printr-un șir
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
surpriza mea de altădată: o doamnă cu părul cărunt, cu ochi mari, liniștiți, și nepotul ei stau așezați în inima câmpiei pustii, arse de soare și foarte rusești prin nemărginirea izolării sale, și vorbesc franțuzește, cât se poate de firesc... Revăd scena, mă mir că vorbesc franțuzește, mă bâlbâi, franceza nu mi-e bună de nimic. Curios, sau, mai degrabă, cât se poate de logic, în momentele în care mă aflu între două limbi mi se pare că văd și că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
le situăm deja în trecut. Da, o priveam de la o înălțime iluzorie, din viitorul spre care tindeau toate forțele mele tinerești. Ea mergea prin apă cu nepăsarea visătoare a unei adolescente. Cartea ei, deschisă, rămăsese în iarbă, sub sălcii. Am revăzut brusc, într-o singură licărire de lumină, întreaga viață a Charlottei. Parcă era un șir palpitant de imagini: Franța de la începutul secolului, Siberia, deșertul și, din nou, zăpezile fără de sfârșit, războiul, Saranza... Nu avusesem încă niciodată ocazia să cercetez existența
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ei, transpar toate clipele acelea de lumină și de frumusețe...” Charlotte iese din gară. O urmez, îmbătat de revelația mea indicibilă. Iar noaptea se răspândește asupra stepei. Noaptea care durează deja de douăzeci de ani în Saranza copilăriei mele. Am revăzut-o pe Charlotte după zece ani, timp de câteva ceasuri, când mergeam în străinătate. Am ajuns foarte târziu, seara, și trebuia să plec mai departe dis-de-dimineață, la Moscova. Era o noapte înghețată de la sfârșitul toamnei. Care aduna laolaltă, pentru Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
va cădea pe rândurile acestea: Într-adevăr, a fost dimineața cea mai blândă din iarna aceea. Era soare, ca în primele zile de aprilie. Promoroaca se topea și iarba udă strălucea ca stropită de rouă... După ce îmi petrecusem singura dimineață revăzând o mulțime de lucruri, cu o melancolie mereu crescândă, sub norii de iarnă - uitasem de grădina aceea veche și de bolta de viță, la umbra căreia se hotărâse viața mea... Să trăiesc după chipul acelei frumuseți, asta aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din suflet. Te las dar pentr-o vreme. ANNA Nu! nu vreau să te duci. BOGDAN Dar totuși trebui... (s-apropie) ANNA Nu voi de mână s[ă m-]apuci Ei du-te, fugi de-aicea, nici voi să te revăd. Posomorât, certareț... urât, nici să nu-l văd În ochi... O, Doamne sfinte, dar ce-am găsit în el? Te-ai dus? BOGDAN Dar! Anna! ANNA Dar nu-mi 'ești drag defel. (apart) Ce dulce-o să se roage... să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
din suflet. Te las dar pentr-o vreme. ANNA Nu! nu vreau să te duci. BOGDAN Dar totuși trebui... (s-apropie) ANNA Nu voi de mână s[ă m-]apuci Ei du-te, fugi de-aicea, nici voi să te revăd. Posomorât, certareț... urât, nici să nu-l văd În ochi... O, Doamne sfinte, dar ce-am găsit în el? Te-ai dus? BOGDAN Dar! Anna! ANNA Dar nu-mi 'ești drag defel. (apart) Ce dulce-o să se roage... să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
un om... adică nu un om... o damă... și tu știi... să lași s-aștepte o damă... nu prea șade bine... A[LECU] Bravo! va să zică femeia nu-i om... Și mai bine... Dar în fine, pentru că trebuie... Adio! [ȘTEFAN] Ne revedem în cazin... mă găsești acolo de vrei... Adio, doctore. (iese prin fund ) SC[ENA V] A[LECU] Ei bine, doctore... Îmi mai dai vro speranță... Mai poate ea trăi... Spune-mi adevărul... te rog - adevărul! D[OCTORUL] Adevărul, amicul meu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu singură! (tare) Unchiule, tu ai fost singurul om, singurul care m-ai iubit în lume... m-ai iubit ca pe-un copil răsfățat, nedetreabă, dar bun la inimă... Mergi sănătos! Te urmez și eu în Italia! O, ne-om revedea... ne-om revedea desigur... pentru că am să te caut anume. [ȘTEFAN] (ap[art]) Sărmană copilă... Zice că eu am iubit-o mai mult? Ba că chiar... De nu-mi spunea cine-i neci // n-o recunoșteam. (o sărută; tare) Adio
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Unchiule, tu ai fost singurul om, singurul care m-ai iubit în lume... m-ai iubit ca pe-un copil răsfățat, nedetreabă, dar bun la inimă... Mergi sănătos! Te urmez și eu în Italia! O, ne-om revedea... ne-om revedea desigur... pentru că am să te caut anume. [ȘTEFAN] (ap[art]) Sărmană copilă... Zice că eu am iubit-o mai mult? Ba că chiar... De nu-mi spunea cine-i neci // n-o recunoșteam. (o sărută; tare) Adio, Emma. [EMMA] Adio
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
recunoșteam. (o sărută; tare) Adio, Emma. [EMMA] Adio, unchiule. (îi trimite o sărutare pe vârful degetelor; iese el) SC[ENA XI] [EMMA] Sunt eu iubită... or nu! Dar în fine... e aceasta iubire or e numai bucuria că l-am revăzut... Și să se ducă chiar azi... Nu se poate... Trebuie {EminescuOpVIII 330} să-l rețin măcar vro câteva zile... trebuie ca mama să-l invite la masă la noi...... trebuie să... A! da urât îmi stau hainele astea scurte de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Căci, vai, mă tem că nu vii iarăși. Te-i duce, duce, pierde, pierde pe vecie! COR DE BĂRBAȚI Ochi pământeni nu l-or zări În codri vechi pe cât va fi Și inimos de-o rămânea El turma sa va revedea. IONEL Bun rămas! COR Bun rămas! IONEL Rămâi cu bine, sat! O, turmă, eu te las, Veniți-mi înapoi Cu-al primăverei pas. Rămâi cu bine tu, Mireasă cu ochi blînd! Și vorbă să-mi trimiți Pe stele și pe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
amar cuvânt de gheață? Oacheș copil cu ochi de flăcări, Noroc și bine nu e Pentru-n cioban ce-și lasă turma Pe seama nimănuie. Întoarce-te cu noi și vin, Din munte te coboară, Îmi pare că n-o [să] revăd Ochi-ți vodinioară. COR DE BĂRBAȚI Ochi pământesc nu-l va vedea, De zână frică n-a avea, De-a sta cu inima vitează, El turma sa o s-o revază. IONEL Bun rămas! COR Bun rămas! IONEL Rămâi cu bine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]