KorAP: Find »[drukola/base=rimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...135 >

3,363 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

în albeața din față, văzu o formă imensă și înclinată. Scoase lanterna și o îndreptă în jos. Genunchiul lui se lovise de marginea unei roți de fier ruginite, care zăcea răsturnată pe-o parte și bloca drumul. O ajută pe Rima să se urce pe ea, o conduse de-a lungul unei spițe, urcă peste ax și ridică lanterna spre obiectul care atîrna deasupra lor. Se așteptase să vadă o construcție industrială masivă, un turn deasupra unui puț de mină părăsită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
lor. Se așteptase să vadă o construcție industrială masivă, un turn deasupra unui puț de mină părăsită, de exemplu. Obiectul, însă, îl intriga. Era din lemn, prins în fier, ca un butoi retezat la un capăt. — E un car, zise Rima. — Dar înăuntru e loc pentru douăzeci sau treizeci de oameni! Ce fel de animale l-ar fi putut trage? Capul cuiului ăluia e mai mare decît capul meu. Poate c-ai intrat la apă. — Și-i antic - uită-te la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ai intrat la apă. — Și-i antic - uită-te la rugină! Și cu toate astea se află pe un drum modern. Va trebui să mergem împrejurul lui. Sări între car și roata desprinsă, și genunchii i se afundară în nisip. Rima ateriză alături, își lăsă rucsacul să cadă și se prăbuși lîngă el, zicînd: — Noapte bună! Dar nu poți dormi aici. — Spune-mi unde o să găsești un loc mai bun. El ezită, dar spațiul îngust îi proteja de aerul rece și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
zicînd: — Noapte bună! Dar nu poți dormi aici. — Spune-mi unde o să găsești un loc mai bun. El ezită, dar spațiul îngust îi proteja de aerul rece și nisipul era foarte moale. Aruncă și el rucsacul și se întinse lîngă Rima, spunîndu-i: Pune-ți capul pe brațul meu. — Mersi. Așa voi face. Se răsuciră pentru a se așeza bine în nisip și rămaseră nemișcați o vreme. — Azi-noapte am stat într-un pat cu puf și cearșafuri aranjate frumos. Azi o să dorm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
vocea ei părea că ajunge la el din depărtare. — Mă bucur că-s obosită. N-aș fi putut dormi, dacă nu eram obosită. Fu trezit de un zumzet muzical care veni de la mare depărtare, trecu peste ei și se stinse. Rima se mișcă, se ridică în capul oaselor, scuturîndu-și nisip de pe umeri, apoi își întinse brațele și căscă. — Uuuh, ce grasă, lipicioasă și puturoasă mă simt. — Grasă? — Da, stomacul mi s-a umflat. — Poate din cauza vîntului. Ar trebui să mănînci. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și străluceau în ploaie, de parcă ar fi fost argintate. Vîrful era crăpat în multe culmi înzăpezite, printre care pluteau nori, toate acestea adăpostite sub un curcubeu, trei pătrimi de arc violet albastru galben portocaliu roșu strălucind blînd pe cerul strălucitor. Rima zîmbi privind în depărtare și-l luă de mîini. Ce bine că m-ai scos din locul ăla. Uneori ești înțelept. Se sărutară și-și continuară drumul. Ceața coborî și ciudatele forțe gravitaționale ale drumului îi făcură să simtă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ăla. Uneori ești înțelept. Se sărutară și-și continuară drumul. Ceața coborî și ciudatele forțe gravitaționale ale drumului îi făcură să simtă din nou tensiunea din brațe. Evitară din nou tensiunea mergînd într-o stare semi-conștientă. în cele din urmă, Rima zise: — Aproape am ajuns. Lanark se trezi cutremurat și văzu prin ceață un perete de stîncă deasupra lor. Aprinse lanterna și în fața lor apăru o ușă pe care erau următoarele cuvinte: IEȘIREA DE URGENȚĂ 3124 INTRAREA INTERZISĂ Rima se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
din urmă, Rima zise: — Aproape am ajuns. Lanark se trezi cutremurat și văzu prin ceață un perete de stîncă deasupra lor. Aprinse lanterna și în fața lor apăru o ușă pe care erau următoarele cuvinte: IEȘIREA DE URGENȚĂ 3124 INTRAREA INTERZISĂ Rima se așeză cu spatele la ușă și-și încrucișă brațele. Lanark se holbă la cuvinte, încercînd să nu-și creadă ochilor. — Dă-mi să mănînc ceva, zise Rima. — Dar... dar... dar e imposibil! Imposibil! — Ne-ai dus în jurul carelor și înapoi de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
apăru o ușă pe care erau următoarele cuvinte: IEȘIREA DE URGENȚĂ 3124 INTRAREA INTERZISĂ Rima se așeză cu spatele la ușă și-și încrucișă brațele. Lanark se holbă la cuvinte, încercînd să nu-și creadă ochilor. — Dă-mi să mănînc ceva, zise Rima. — Dar... dar... dar e imposibil! Imposibil! — Ne-ai dus în jurul carelor și înapoi de-a lungul drumului. Sînt sigur că e altă ușă. E mai ruginită. — Are același număr. Dă-mi rucsacul. — Dar Munro spunea că drumul are marcaj clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Sînt sigur că e altă ușă. E mai ruginită. — Are același număr. Dă-mi rucsacul. — Dar Munro spunea că drumul are marcaj clar! — Ești surd? Mor de foame! Dă-mi rucsacul ăla nenorocit! Se așeză și puse rucsacul între ei. Rima îl deschise și începu să mănînce printre lacrimile care-i curgeau pe obraji. Lanark îi puse o mînă pe umăr. Ea se scutură, așa că începu și el să mănînce. Foamea și setea nu-l prea deranjaseră de cînd intrase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
umăr. Ea se scutură, așa că începu și el să mănînce. Foamea și setea nu-l prea deranjaseră de cînd intrase în zonă, iar acum descoperi că mîncarea era atît de lipsită de gust, că o băgă înapoi în rucsac, dar Rima mesteca repede și sălbatic, de parcă mîncatul ar fi fost un fel de răzbunare. Devoră curmalele, smochinele, carnea de vită, fulgii de ovăz și ciocolata, cu fața scăldată în lacrimi. Lanark se uită la ea îngrozit și, în final, îi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să exloreze în minte drumul din față, întrebîndu-se cum să scape. Mușchii începură să-l doară de la efortul de a sta neclintit. în cele din urmă, o sărută pe pleoape, pînă cînd ea le ridică și-l întrebă: — Ce s-a-ntîmplat? — Rima, trebuie să plecăm de-aici. Ea se sculă în capul oaselor și-și netezi părul în spate cu mîinile. Dacă nu te deranjează, eu o să stau și o să te aștept pînă o să revii. — S-ar putea să aștepți mult. Refuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
doreai asta. — Ești un cretin rău și crud. — Oricum, dă-mi mîna, spuse el jenat. Se luară de mînă și, dintr-odată, corpul îi fu cuprins de o moliciune dureroasă. Nu mai avea putere nici s-o țină de degete. Rima îl susținea mergînd de-a lungul drumului. O ura. își dorea să se întindă pe jos și să doarmă, așa că-și mască pașii tîrșîiți într-un mers liber și se gîndi cu răutate: „O să se sature repede să mă tîrîie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de-a lungul drumului. O ura. își dorea să se întindă pe jos și să doarmă, așa că-și mască pașii tîrșîiți într-un mers liber și se gîndi cu răutate: „O să se sature repede să mă tîrîie după ea“, dar Rima nu se plînse și menținu ritmul multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că fredonează un cîntec. Ea se opri și strigă: — O, Lanark, hai să fim prieteni! Te rog, te implor, de ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și se așeză pe drum. El ar fi preferat nisipul de la marginea drumului, dar era prea ostenit să spună asta. Se întinse lîngă ea. Ea îl mîngîie pe păr și aproape că adormi, cînd simți ceva ciudat și se ridică. — Rima! Asfaltul e crăpat! E acoperit cu mușchi!“ — îmi ziceam eu că e mai confortabil ca de obicei. El se uită neliniștit în jur, și prin ceață văzu ceva care-l scoase din starea de oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și fără cap, de aproape un metru și jumătate, cu multe picioare, stătea nemișcată în fața lor. Avea picioarele strînse, într-un mănunchi și picioarele îndoite de parcă s-ar fi pregătit să sară. Lanark simți cum Rima îl apucă de umăr și șoptește: — Un păianjen. Scalpul i se strînse. Urechile îi pocneau. Se ridică și șopti: — Dă-mi lanterna. — N-am lanternă. Haide, să plecăm. Nu plec nicăieri cu chestiile alea în spatele meu. El respiră adînc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îi pocneau. Se ridică și șopti: — Dă-mi lanterna. — N-am lanternă. Haide, să plecăm. Nu plec nicăieri cu chestiile alea în spatele meu. El respiră adînc și păși înainte. Corpul negru deveni un ciorchine de corpuri, fiecare cu un picior. — Rima, sînt ciuperci! strigă el fericit. O încrengătură de ciuperci mari creștea pe linia galbenă, astfel încît jumătate din pălării erau înclinate spre stînga și celelalte spre dreapta. Lanark se aplecă și privi printre piciorușe. Aveau rădăcinile prinse într-o grămadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Nu pune mîna! E oribil! Cum de-au ajuns aici? Le-am lăsat lîngă carele acelea. N-aveau cum să se tîrască pe drum să ne întîlnească. — Oare e vreun lucru groaznic care să nu se întîmple aici? — Fii rațională, Rima. S-au petrecut tot felul de stranietăți pe-aici, dar nimic groaznic. Ciuperca e o formă de viață, ca tine și ca mine. Ca tine, poate. Nu-i ca mine. Lanark era fascinat. Uitîndu-se îndeaproape, merse în jurul ciorchinelui și simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar nimic groaznic. Ciuperca e o formă de viață, ca tine și ca mine. Ca tine, poate. Nu-i ca mine. Lanark era fascinat. Uitîndu-se îndeaproape, merse în jurul ciorchinelui și simți cum încheieturile îi sînt atinse scurt de ceva ușor. — Rima, sînt ferigi și iarbă. Ce găsești tu frumos la iarbă? — E mai bună decît un deșert plin de roți ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
E mai bună decît un deșert plin de roți ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se pierdea sub un taluz excesiv de înalt. Lanark se cățără și Rima îl urmă bodogănind. Urcară printre grozamă, rugi și ferigi, iar el se simțea fericit că au hainele care-i apărau de frig. Ceața albă se risipi pînă ieșiră într-un întuneric luminos, sub un cer imens înstelat. Se aflau lîngă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Lanark fericit. Sîntem, în sfîrșit, pe drumul cel bun. Haide. — Se pare c-a devenit o regulă. Atunci cînd eu pot merge, tu ești obosit, și cînd eu am nevoie să mă odihnesc, tu tragi de mine. Chiar ești obosită, Rima? — O, nu. Deloc. Eu, obosită? Ce idee ciudată. — Bine. Atunci, hai să mergem. Cînd porniră, la orizontul încețoșat începu să se ivească la stînga lor, și un glob de lumină galbenă lunecă sus pe cer, din spatele unui munte întunecat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Eu, obosită? Ce idee ciudată. — Bine. Atunci, hai să mergem. Cînd porniră, la orizontul încețoșat începu să se ivească la stînga lor, și un glob de lumină galbenă lunecă sus pe cer, din spatele unui munte întunecat și prăpăstios. — Luna? întrebă Rima. — Nu poate fi luna, se deplasează prea repede. Globul avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o margine, se înălță din nou din spatele muntelui, la stînga. Rima rămase nemișcată și zise cu disperare: — Nu mai pot merge. Mă doare spatele, mi s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită și Lanark o privi surprins. Rochia îi stătuse înainte lejeră pe corp, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cineva acolo, spuse el. — O să am un copil! se isteriză Rima. El căscă gura, iar ea îl străfulgeră acuzator cu privirea. Lanark se luptă să își mențină o figură serioasă, dar nu reuși. Pe față îi apăruse un rînjet fericit. Rima își dezgoli dinții și țipă strident: — Te bucuri! Te bucuri! — Scuze, dar nu mă pot abține. Ea zise pe o voce scăzută și tensionată: — Cît de mult mă urăști probabil... — Te iubesc! — ...și rînjești la gîndul că o să mă doară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se uită data următoare. — Rima, cred c-ar trebui să continuăm să mergem, spuse el. Ea se ridică în picioare și porniră braț la braț. — Ai greșit cînd te-ai bucurat, zise ea nefericită. — N-ai de ce să te temi, Rima. Ascultă, cînd Nan era gravidă, nimeni n-a ajutat-o, dar își dorea copilul și l-a avut fără bătaie de cap. Nu mă mai compara cu alte femei. Nan e-o proastă. Oricum, îl iubea pe Sludden. Asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]