3,443 matches
-
de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul, ca să-l deșire. Iar el citea și, pentru ca lectura să fie pe îndelete, îmbucătățea cuvintele din vârful buzelor. Când ajungea în josul paginii din dreapta, se apleca, apuca iscusit colțul cu limba, ridica foaia, o prindea cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
are nevoie de trăsături pentru a fi înspăimântător. Și, mai ales, lovind peste încheieturile flăcăului, cu plesnituri surde și îndesate, chircindu-i dureros trupul din trup, Golea avea, cu siguranță, dreptate, răcnind furios în fața tolbei răsturnate din care nu se rostogoli decât un colț de pâine uscată : — De nimic nu e bun ! Niciun sfanț, nicio amărâtă de lețcaie... Îl vede lumea așa de prăpădit, că nici măcar să stârnească mila nu e-n stare... Dacă povestesc la băieți, nu mă crede nimeni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucrurilor pe care măsurătorile le deosebesc, acolo nu mai existau nici mâini, nici picioare, ci numai ritmuri și energii. De aceea, chipul palid râse de stânjeneala lui și îi aruncă portocala care venea tot mai încet, ca și cum s-ar fi rostogolit pe nisip, tot mai încet și mai aproape, până când se opri. Apoi începu să plutească, privind cu nesaț către lumea care începea să se dezmorțească și, mai ales, privind de sus către sine. Dintr-odată însă strigătul disperat al Melaniei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colțul buzelor cu o spumă verzuie, ca de fiere. Golea o dădu la o parte și se apropie de masă. Îl prinse pe Coltuc de umărul bont și-l scutură. Corpul beteag se răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea. Abia atunci Melania înțelese grozăvia și se năpusti spre fratele ei, chemându-l pe nume. Cum el nu răspunse decât cu restul de spumă care-i sufocase gâtlejul și care, în rostogolire, îi cursese nestingherit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dezghiocate, ca pe o bomboană. Isaia puse sticla de trăscău, privind-o cu jind, și o bucată de brânză îngălbenită. Face sete, lămuri, în fața dezamăgirii celorlalți. Iadeș căută în sacul cu fierătanii și răsturnă câteva cutii de tablă, care se rostogoliră prin iarbă. Conserve de pește, stavrid în ulei, explică. Merg, sunt numa’ de trei luni. — Trei luni e nimica la conserve, observă Bunelu. Se cheamă că-s proaspete. Sunt numa’ de trei luni expirate, adăugă Iadeș. Tre’ să stai la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mirosea totdea una a ceapă prăjită. Nu făcea să te superi pentru atâta lucru. La etajul următor, ușa pe care o căuta era închisă. Dinspre cea de vizavi, întredeschisă, se auzi o voce dogită și totodată stridentă, ca o conservă rostogolită pe pietre. — Umblă creanga. Maca împinse ușa cu degetul. Bătrânul se legăna în balansoar, dând deoparte, când și când, ca pe o muscă, vârful ciorapului de lână pe care și-l îndesase pe cap și care îi tot cădea peste
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jumătate, de care nici măcar nebunia nu se încumeta să se apropie. Se ținu după el, nici nu trebuia să pornească motorul, era destul să se împingă, din când în când, cu tălpile în caldarâm, ca roțile motocicletei să se mai rostogolească. Bătrâ nul mergea lipit de ziduri. Din când în când, sălta din umeri și clătina din cap, încât aveai impresia că vorbește cu cineva. Nu se întoarse, însă privi de câteva ori în lungul străzii pe sub cozorocul șepcii. Cât despre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l ajuta prea mult. — Vrei să-mi iei pâinea de la gură, fiule... mai spuse, înainte ca lupta brațelor și a pleoapelor cu gravitația să fie definitiv pierdută. Maca rândui paharele de o parte și de alta a potcapului care se rostogolise. Capul popii căzuse pe masă, cu nasul și gura lipite de pata rubinie lățită pe mușama. Pe față i se întipărise un zâmbet de o mulțumire nostalgică. — Uite, îi arătă Jenică, în curtea aia stătea gagica. Avea niște gambe așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu era nimeni, sugeră Jenică, încercând să țină conversația în cercul ei. — Atunci ușa de ce era descuiată ? întrebă străinul, mergând, răbdător, pe propriile urme. — Asta-i ciudat. De ce să fie ușa descuiată, când pare încuiată ? — Se mai întâmplă, spuse străinul, rostogolindu-și accentul care nu era al locului, dar nici nu părea din vreun alt loc anume. Asta e, în fond, alegerea fiecăruia. Bați o singură dată și, dacă nu ți se deschide, mergi mai departe. Dar ușa asta era descuiată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tot, când o citești, ai impresia că vine sfârșitul lumii. Aici e loterie, nu apocalipsă. — Deși ar putea să aibă sens și amândouă la un loc, medită străinul. Scoase câțiva bănuți pe care îi lăsă, de la înălțimea lui, să se rostogolească pe tejghea. Apoi își trecu degetele peste mapa cu lozuri. Jenică vru să mai spună ceva, dar nu găsi în el destulă tărie. Tot ce mai putu face fu să închidă ochii. Străinul alese în cele din urmă un loz
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ionescu (acesta ședea atent, religios, pe un scaun mai la o parte și, cu geanta pe genunchi, sorbea toată convorbirea), frați și rude ale lui Conțescu. Exact la unsprezece și un sfert, într-o trăsură ale cărei roți se auziră rostogolindu-se pe caldarâm, sosi și Gaittany. De la ușă deschise larg brațele într-un gest de interogație și interes atât de ipocrit profesional, încît, îndată ce Conțescu îl asigură că este mult mai bine, cu un "perfect" zgomotos, satisfăcut, desființă orice inutilă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vadă terenul lui Conțescu și să întocmească echipa, prilej mai degrabă de a scăpa de Sultana. Locul acestuia se afla în apropierea unui sat mic, de la care începea regiunea muntoasă. Întâi merseră cu trăsura de-a lungul unei ape repezi rostogolindu-se printre bolovani, în satul în care ședea pietrarul, pe care-l găsiră fasonând piatră de construcție cu un ciocan greu, turtit la amândouă capetele. Mirosul muntenesc specific, amestecând emanațiile bradului și ale turmelor de oi, învioră pe arhitect. Stătu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hagienuș în stilaproape ștrengăresc, înțelepciunea poporului e mai tare ca toate cărțile. Uite aici, am tot soiul de opere de învățați. Spun ele mai mult decât Biblia? Toți marii oameni au fost religioși. În timpul acesta, Ioanide, scoțîndu-și batista din buzunar, rostogoli o monedă de o sută de lei, care căzu fără zgomot pe covorul moale. Zărind-o, se ridică mecanic și-o culese din-tr-un instinct de ordine. Dar când o puse pe masă și constată că Hagienuș, tot vorbind despre credința
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
doi sergenți privind spre marginea trotuarului. Când se apropie, avu surpriza de a constata că grupul contempla cadavrul lui Dan Bogdan. Acesta, îmbrăcat în demiul său gri, ședea culcat pe o parte, cu capul aplecat spre gura canalului. Pălăria era rostogolită la picioarele lui, iar fulguiala de zăpadă îl pudrase pe tot trupul, inclusiv părul și mustățile. În jurul său se găseau mici pete de sânge coagulat, și un cetățean arăta cu piciorul un fel de pumnal cu plăselele de bronz foarte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scurgere a timpului. Deodată Ioanide tresări. O vibrație profundă și difuză ca a unei țitere imense se auzi, urmată de o notă mai scurtă; măsura se repetă, și apoi opt lovituri de o intensă rezonanță, însoțite de iradiații sonice, se rostogoliră în odaie. Ioanide se ridică în picioare palid: "Tudorel nu mai există". Spre a evita în plină turburare prezența oricând posibilă a Elvirei, arhitectul își luă pardesiul și pălăria și ieși pe stradă. Mergând așa fără țel, avu nenorocul de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
este deosebirea esențială dintre om și celelalte animale și ea se datorește tot muncii. Labor omnia vincit improbus (Vergiliu). Sisif transformă condamnarea zeilor într-o confruntare care îi marchează existența printr-o recompensă permanentă ce dă sens perpetuității. Stânca se rostogolește, iar noi trebuie să ne aflăm din nou la poalele muntelui, să ne întoarcem din nou la povara noastră. Sisif ne învață că lupta însăși către înălțimi este suficientă pentru a umple un suflet omenesc. În glumă sau în serios
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
clipă însă ciripitul - se întinde pe trunchi în echilibru precar, cu fața spre soare și ochii închiși, și continuă să vorbească. Are un aer poznaș-infantil și râde ca un ștrengar când mă vede speriat la gândul că s-ar putea rostogoli de pe trunchi. Sîntem toți animați și destinși, și totul are un aer aproape frivol raportat la atmosfera dens-culturală pe care Noica o întreține de obicei în jurul său. Ticurile de conexiune culturală sânt însă permanente și chiar când spune "anecdote tantrice
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
naștere Epistolarul... M-am revăzut stând la masa de lucru din camera mea și citind prima scrisoare care sosise după apariția cărții, cea pe care o așteptam cel mai mult și care urma să mă mântuie sau, dimpotrivă, să mă rostogolească, fulgerat de furia unui Jupiter tonans român, în hăurile celui mai cumplit Tartaros, supus la pedepse cumplite pentru crima de a fi făcut public, fără să fi cerut voie, scenariul unei iubiri alpine. Scrisoarea aceea a lui Noica, al cărei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că, prin nu știu ce miracol, am evadat de sub regula timpului. Mă sufoc, bineînțeles, după 30 de trepte și le declar celorlalți că în fond eu sânt un "alergător de viteză", în ciuda faptului că avusesem toate aparențele unui big animal care se rostogolea greoi în sus. Important e însă că "m-am încălzit": sânt cuprins de o adevărată isterie ludică și, după ce execut, pe treptele amfiteatrului, provocat de vastitatea spațiului în care sîntem proiectați, câteva mișcări ritmice care schițează un soi de ritual
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o păpușă" și că doar noaptea poate uita (ziua fiind "îngrozită") "felul cu totul neobișnuit pentru mine, exaltarea (Uberschwenglichkeit), cu care m-ați manipulat (behandelten)..." Formația filozofică a Friedgardei își pune pecetea pe stilul scrisorii și sentința "păpușii manipulate" se rostogolește asupra bietului Cioran amplificată de rigoarea codului metafizic: "Așadar, iubite: m-ați azvârlit în nemijlocirea univocă a unei relații trupești, în vreme ce eu năzuiam către ambiguitatea erotică a legăturii "spirituale"." Desigur, se grăbește ea să adauge, acest lucru "nu contrazice decât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
săturate) La Murano n-am scos un cuvânt, iar suflatul sticlei incandescente l-a lăsat cu totul rece. Amintirea necontrolată nu e nimic. Aminitirile necontrolate sunt o cale spre o boală totală. O asemenea amintire e un proiectil care se rostogolește într-o vale extrem de abruptă. Și tot ceea ce este lipsit de control produce pur și simplu o moarte fără dureri. De asta sunt somnul și visul de evitat. Amintirea exactă este o posibilă înșiruire fără povara cauzalității, a unei întregi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
bine? Muzică enigmatică, Muzică antipatică împrăștiată enigmatic... pur și simplu extraordinar. COMPOZITORUL (se oprește la Mecena, care e încântat, și îi pune mâinile pe nas și gură până când aceste trebuie să se smulgă horcăind în lături): Fără un sunet își rostogolește un ochi ziua, păpușa muzicală e spânzurată, în piața centrală, peste groapa cu lături peste toate casele familiilor zero peste toate zilele de sărbătoare peste părul pestriț ale ultimului sfânt părinte (încet încep toți să se legene în ritmul muzicii
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Însă că Boethos, geometrul, luă cuvântul și spuse așa (cunoști persoana, care acum se declară epicureu): (E) „Auzit-ai tu zise el, ce-a făcut pictorul Pauson?2 Primind o comandă, după cât se pare, ca să picteze un cal care se rostogolea pe pământ, el l-a pictat alergând. Cum comanditarul s-a supărat, Pauson a Început să râdă și a Întors tabloul. Partea inferioară a tabloului devenea astfel partea de sus și calul apărea de astă dată rostogolindu-se la pământ
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cal care se rostogolea pe pământ, el l-a pictat alergând. Cum comanditarul s-a supărat, Pauson a Început să râdă și a Întors tabloul. Partea inferioară a tabloului devenea astfel partea de sus și calul apărea de astă dată rostogolindu-se la pământ, și nu În plină goană. După părerea lui Bion3, cam asta ar fi și soarta unor raționamente, când le Întorci pe dos. Așa, de pildă, sunt unii care, În loc să admită că oracolele sunt corect exprimate, fiindcă Îl
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mayalis). Mai târziu, în toiul verii, cresc plante care se apără prin spini, otrăvuri și alte mijloace, cum ar fi: ciulinul (Cardus nutrans), rostogolul (Salsola ruthenica), târtanul - cum i se spune la noi - cu spinii ca niște sfere de sârmă rostogolite de vânturi, lumânărica (Verbescum thapsus) cea mândră, înaltă și încinsă cu o flacără galbenă, laptele câinelui (Euphorbia), linarița (Linaria vulgaris), coada- șoricelului (Achillea setacea), pelinărița (Artemisia vulgaris), scaiul-dracului (Eripium campestre) ș.a. Pe margini de drum, condițiile de viață ale plantelor
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]