4,350 matches
-
Dacă nu s-ar întîmpla așa pesemne că ființa noastră s-ar dezintegra sub povara adevărului celor relatate. Citiți Panta rhei. Fundalul istoric este omorârea de către Stalin, la începutul anilor '30, a șase milioane de ucraineni. Prin înfometare. Totdeauna cifrele sânt o abstracție. Dar în Panta rhei această "secvență istorică" devine, dacă se poate spune așa, viață: Răul pur, moartea, dezolarea supremă irump pur și simplu în camera în care citești. Ești într-un sat ucrainean, păzit în așa fel încît
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lichelele de altă anvergură din zilele noastre. Sigur este că lichelele nu iau niciodată în calcul accesul celorlalți la zona lor de umbră, la "lucrătură", la otrava instilată pe ascuns. Ele mizează pe clandestinitate, pe intrigă, pe turnătorie. Iar când sânt ajunse din urmă de propriul lor trecut, de mârșăvia tăinuită și făcută tocmai sub încredințarea pecetei tainei, când ceea ce a fost ticluit cu gândul să rămână ascuns este dat pe față, lichelele nu se căiesc, ci se grăbesc să dea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se pare corect, tovarășe, ca unul să se spetească muncind și altul, care bate lumea și nu face nimic, să fie primit la întoarcere cu brațele deschise și să se taie pentru el vițelul cel gras"? Povestite acum, lucrurile acestea sânt grotești. Atunci ele se încheiau îndeobște cu frângerea unui destin. Eu am avut noroc: am fost transferat la Institutul de Istoria Artei. Componenta ideologică a artei era cu mult mai palidă decât cea a filozofiei, așa încît densitatea de lichele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prea mai aveam unde să întîlnesc lichele. Ba da, mai erau totuși vecinii. La parter, în casa de vizavi, locuia un cuplu de pensionari. Perdeaua de la fereastra lor se mișca de câte ori ieșeam în oraș sau veneam acasă. Aveam senzația că sânt vecin cu un post de observație. Într-o zi mă întorc din oraș și, înainte de a intra în casă, văd perdeaua mișcîndu-se. Intru, iau cartea de telefon și caut la B: "Brătucu", Intrarea Lucaci nr. 4. Formez numărul și îmi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în casă, văd perdeaua mișcîndu-se. Intru, iau cartea de telefon și caut la B: "Brătucu", Intrarea Lucaci nr. 4. Formez numărul și îmi răspunde el. "― Tovarășu' Brătucu? ― Da. ― Ce se mai aude cu omul nostru? ― Cine e? Tovarășul colonel? ― Eu sânt ― Uitați, tocmai s-a întors acuma. ― Singur sau cu cineva? ― Singur. Da' tovarășu' colonel, nu trebuia să ne vedem într-o oră în oraș?" Schimb tonul: "― Da' rușine nu vă e? Nu vă e rușine să fiți turnător? ― Alo! alo
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întors acuma. ― Singur sau cu cineva? ― Singur. Da' tovarășu' colonel, nu trebuia să ne vedem într-o oră în oraș?" Schimb tonul: "― Da' rușine nu vă e? Nu vă e rușine să fiți turnător? ― Alo! alo! Cine e acolo? ― Eu sânt vecinul dumneavoastră. Ne putem vedea pe geam vorbind la telefon. Mă vedeți? Eu vă văd. ― Dumneata... Dumneata... Hai sictir!" Și-mi trântește telefonul. Mai era și vecinul de la etaj cu "cartea de imobil". La el trăgeau "băieții" când veneau să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai întîi venitul (el nu mai poate fi auto-generat, prin proprietate privată și inițiativă) și apoi cadrul în care un membru al societății se poate manifesta. Excepția, talentul, performanța ieșită din comun sânt și ele cultivate în structuri prestabilite și sânt subordonate unui scop: propaganda. Balerinul, patinatorul, gimnasta etc. sânt produsele de vitrină ale sistemului și reușitele acestora nu sânt explicabile decât prin virtuțile sistemului și contribuie la glorificarea lui sau a celui care îl întrupează. Așa stând lucrurile, ieșirea neprogramată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prin proprietate privată și inițiativă) și apoi cadrul în care un membru al societății se poate manifesta. Excepția, talentul, performanța ieșită din comun sânt și ele cultivate în structuri prestabilite și sânt subordonate unui scop: propaganda. Balerinul, patinatorul, gimnasta etc. sânt produsele de vitrină ale sistemului și reușitele acestora nu sânt explicabile decât prin virtuțile sistemului și contribuie la glorificarea lui sau a celui care îl întrupează. Așa stând lucrurile, ieșirea neprogramată din rând era, în comunism, un păcat. Ce însemna
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un membru al societății se poate manifesta. Excepția, talentul, performanța ieșită din comun sânt și ele cultivate în structuri prestabilite și sânt subordonate unui scop: propaganda. Balerinul, patinatorul, gimnasta etc. sânt produsele de vitrină ale sistemului și reușitele acestora nu sânt explicabile decât prin virtuțile sistemului și contribuie la glorificarea lui sau a celui care îl întrupează. Așa stând lucrurile, ieșirea neprogramată din rând era, în comunism, un păcat. Ce însemna asta pentru intelectuali? Însemna că cine avea o explicație ontologică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trage un picior, aude prost sau și-a pierdut un ochi, ci pe cel care păcătuiește prin vigoare, sprinteneală și exces de fantezie. Iată de ce pentru un exemplar dotat, ambițios sau care pur și simplu are ceva de spus lucrurile sânt cu mult mai complicate în comunism decât în societățile occidentale. Cea mai mare parte din energia de care acesta dispune, în loc să fie pusă în slujba realizării proiectului propriu, este cheltuită pentru ceea ce s-ar putea numi "cursa cu obstacole" la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și de a crede că treaba aceea este și firească și capitală pentru bunul mers al lucrurilor (cînd în fond ea este total indiferentă) reprezintă garanția de sănătate a unei vieți. Gesturile curente, agitația zilnică, mobilurile care ne mână nu sânt puse în discuție; ele trebuie lăsate în inerția subînțelesului, în simpla dinamică imanentă a producerii lor. În mod normal sănătatea mentală a omenirii ține de transă, de capacitatea de a participa la seducție și miraj. Ești sănătos câtă vreme ești
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ne-temeiul prin excelență: ea ne confruntă cu un rezultat a cărui explicație ni se refuză cu desăvârșire. Sîntem rezultați dintr-o aruncare ― și, ca dovadă, iată-ne, sîntem aici ―, dar nici aruncătorul și nici sensul gestului lui nu ne sânt transparente. Absența lui "de unde?" întemeiază nimicnicitatea, iar viața noastră este direct instalată pe neantul acestei explicații. Dar pentru ca "aruncarea" să fie deplină, nici "de partea cealaltă" ― a ieșirii din scenă ― nu stăm mai bine. Misterului lui "de unde?" îi corespunde cel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
secvenței cuprinse între naștere și moarte. Locul în care sânt eu așezat nu-mi permite să văd decât scena; despre culisele din "stînga" și din "dreapta" ei nu am pe ce temei să vorbesc. Totul se rezumă la faptul că sânt aruncat pe scenă, trebuind să joc. Culisele, oarbe pentru mine, sânt primul temei al nimicnicității mele și primul fel în care "vina" se articulează în existența mea. Lucrurile merg însă mai departe: jocul însuși, popasul meu în scenă este pândit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
așezat nu-mi permite să văd decât scena; despre culisele din "stînga" și din "dreapta" ei nu am pe ce temei să vorbesc. Totul se rezumă la faptul că sânt aruncat pe scenă, trebuind să joc. Culisele, oarbe pentru mine, sânt primul temei al nimicnicității mele și primul fel în care "vina" se articulează în existența mea. Lucrurile merg însă mai departe: jocul însuși, popasul meu în scenă este pândit în fiecare clipă de neant și generează neantul. De ce? Pentru că prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ne-temeiul nimicului. În sfârșit, în al treilea rând, jocul nostru nu are cine știe ce calitate: el se înscrie în tiparele prestabilite ale faimosului das Man ― impersonalul "se" ― și cam toți actorii joacă aceeași partitură. Fac și spun cam aceleași lucruri, sânt minați de aceleași idealuri, mode și curente. Cad în aceeași mediocritate, adică reușesc să obțină un caracter mediu al existenței în categoriile căruia intră cu toții. Chipurile lor încep să semene între ele, până ajung la chipul statistic al lui Niemand
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
grăiesc către Tine că sufletul omului nu cunoaște altă grijă mai chinuitoare decât aceea de a găsi cui să-i încredințeze mai degrabă harul libertății cu care această nefericită făptură se naște pe lume." ― Și oamenii s-au bucurat că sânt din nou minați ca o turmă și că, în sfârșit, inima lor a fost ușurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri." Ei bine, eroarea intelectualilor umaniști în anii care s-au scurs după decembrie '89 este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că societatea ar dori să se scuture de cei care făcuseră cu putință lumea dinainte. Iluzia aceasta își avea din nou rădăcina într-o operare inadecvată cu categoriile morale, cu ideea că atitudinile oamenilor sau modul lor de a gândi sânt influențate de conștientizarea distincției dintre bine și rău. Ce simple păreau lucrurile la cumpăna anului '90! Nomenclatura de partid, activiștii, aparatul represiv (Securitatea), omagiatorii reprezentau răul. Ei erau puțini. Prin căderea comunismului, dacă s-ar fi produs vreodată, ei ar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
când îl văd pe Păunescu desfășurîndu-se în toată impudoarea lui, când îl văd declarând că el a pierdut bătălii dar niciodată războaie, sânt gata să declar că l-aș iubi dacă răul pe care-l face celorlalți (chit că ei sânt sau nu conștienți de el) ar fi putut fi oprit. Recunosc că o iubire atât de perversă nu poate apărea decât din disperare, când binele nu se mai definește viguros și pozitiv, ci doar ca absență a răului. Ei bine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prin chiar "trama" și ecoul lui, nu-l privește decât pe cel care l-a visat. Obiceiul de a povesti vise pleacă de la prezumția că tot ce trăiesc eu cu oarecare intensitate poate interesa pe altul. Or, senzațiile sau emoțiile sânt greu transmisibile. Nici deliciile unei călătorii nu pot fi împărtășite, și nici raportul pe care îl ai cu o piesă muzicală. Nimeni nu te poate urma prin cotloanele întortocheate ale unui vis, pentru că nu anecdotica contează aici, ci atmosfera și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sau pe un teren mlăștinos. 4) Ești (din nou) elev, te duci la școală și când te așezi în bancă constați că ți-ai uitat acasă ghiozdanul. Pare de necrezut, dar până în clipa aceea nu ți-ai dat seama. Consecințele sânt ― nu se știe de ce ― extrem de grave. 5) Visezi că ești pe vârful unui munte, pe o suprafață de doar câțiva metri pătrați, și că de jur-împrejur e vidul pur, prăpastia absolută. Ești condamnat la neclintire. 6) În sfârșit, lupta cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu un câine fioros. El sare, îl prinzi din aer de cap și cu o mișcare scurtă îi sucești gâtul. Lucrul pare nespus de simplu și lupta se încheie întotdeauna așa: el zace, mort, la picioarele tale. Toate visele acestea sânt repet, recurente: le visezi de mai multe ori într-o viață, cu o frecvență mai mare într-o perioadă a vieții decât în alta, dar întotdeauna cu același scenariu. Cel mai des am visat că zbor (și întotdeauna în culori
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care se retrăsese pentru a fuma o țigară și a-și reveni din șocul introducerii tăvii în cuptor, Monica striga preventiv: "Virjil, vezi să nu se ardă!" Și "Virjil" răspundea de fiecare dată exasperat: "Cum să se ardă, Monique? Nu sânt eu aici?" Și se uita din nou, concentrat, la cronometru. 3 august Fiul meu a împlinit astăzi 27 de ani. Stă de opt ani în Japonia. Este, cred eu, cineva, în orice caz un tip cu totul special. Indiferent de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trăi liniștit fără să știu ce e cu "planeta asta imbecilă". Discuția se duce întotdeauna cam pe același calapod. Urmează imprecații la adresa speciei umane ("un amestec de prostie și bestialitate"), apoi mărturisiri de spaime și uluiri în fața cruzimilor de care sânt capabili oamenii. Încerc să-l conving că nu trebuie să iasă din albia vieții și să se așeze, punîndu-și astfel de întrebări, pe mal, pentru că asta e calea sigură către nevroză etc. Îi fac repede teoria cu "sistemul de iluzii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și îl rog să se ducă urgent la culcare pentru că mai are patru ore de somn. Inutil. Urmează tema românească. "Auzi? Poate să plouă cu dolari peste România, să plouă în fiecare zi. Tot degeaba ar fi, pentru că nu dolarii sânt cheia problemei, ci mentalitatea, înțelegi?, men-ta-li-ta-tea. Poporul ăsta e contraproductiv. Fii atent: mă întîlnesc zilele trecute cu un român, care lucrează la nu știu ce departament de computere și îl întreb ce face. Zice: aștept să treacă ziua. Mi-a mărturisit că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sub aceeași privire personajele care în viața unui om poartă numele unic de "mamă" și "tată". În această privință, mi-a mărturisit într-o zi, când avea 16-17 ani, sânt ca orbii din naștere cărora nu le poți explica ce sânt culorile." De la aceeași vârstă, cred, a început să mă iubească senin, dând la o parte straturile mistificărilor induse, descoperindu-mă, așa zicând, pe cont propriu. Am așteptat ani de zile cu înfrigurare această clipă, îngrozit de ideea că m-ar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]