2,609 matches
-
a pervertit și s-a prefăcut în om. Fiindcă prin tehnică s-a născut în ființa noastră un interes deosebit pentru viață, și pămîntul transformat de inventivitatea tehnică am început să-l iubim cu o dragoste rafinată care ne-a săltat peste granițele animalității. Îmbogățirea uriașă a realității prin tehnică a creat ocupații care trezesc și absorb energiile bune și a format caractere nouă, opuse acelora de care are cu deosebire nevoie politica. Mulțimea și diversitatea valorilor tehnice au dat ființă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
înapoi locuințe și locuri de muncă, două ore de program TV și coadă la lapte. Sau, mai bine, alegeți varianta care a mulțumit pe toată lumea în urmă cu opt ani, când era o liniște de poveste, când activiștii civici erau săltați de procurori vineri seara pentru "un weekend de reculegere" și când titanicii eroi ai cuvântului liber de azi își riscau viața pentru a-l tămâia cât mai vioi pe Adiță Cârlionț (în engleză curling). Așa să v-ajute Dumnezeu! (Și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
recomandă în doze de 40-160 mg/zi, de obicei în asociere cu un economizator de K. Are ca posibil efect advers stimularea formării de tromboxan în rinichi cu vasoconstricție consecutivă și precipitarea insuficienței renale. Efecte adverse: hipokalemie, alcaloză hipokalemică, “low salt syndrome “, insuficiență renală. Xipamide este un diuretic cu acțiune intermediară între furosemid și tiazidice, fiind considerat de valoare egală cu a spironolactonei pentru tratamentul ascitei cirotice. Doza: 2040 mg/zi cu administrare în 1-3 doze. Efectul apare în 1h cu
Note de curs GASTROENTEROLOGIE by Carol STANCIU Anca TRIFAN () [Corola-publishinghouse/Science/91858_a_93257]
-
și Mântuitorului nostru IsăusîHăristoîs, inspirată de Der Messias al lui Klopstock. E o merituoasă operă de divulgare în versuri bine rostogolite, cu încercări modeste de a sugera paradisiacul, simfonicul, fulgurantul și sfânta veselie a duhurilor: Atunci tot limbul răsună Și saltă de voie bună. De un merit superior este Istorie despre Arghir cel frumos și despre Elena cea frumoasă a lui Ioan Popovici Barac, traducător din Halimà, din Shakespeare, editor a o mulțime de scrieri populare obscure, versificator după Iosephus Flavius
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu întîlnim, și basarabeanul Al. Donici (1806-1866) face figură onorabilă doar printr-o cadență mai sprintenă, ca în această fabulă unionistă: Racul, broasca și o știucă Racul înapoi se da, Într-o zi s-au apucat Broasca tot în sus sălta, De pe mal în iaz s-aducă Știuca foarte se izbea Un sac cu grâu încărcat. Și nimic nu folosea. Și la el toți se înhamă: Nu știu cine-i vinovat, Trag, întind, dar iau de samă Însă, pe cât am aflat, Că sacul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lumină apar misterios. Afară plouă, ninge; afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit... Așa-n singurătate, pe când afară ninge, Gândirea mea se primblă pe mândri curcubei Pîn' ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei. Groaza de fenomenul boreal i-a prilejuit lui Alecsandri câteva strofe ce sunt mici capodopere. În Miezul iernii, joasa temperatură usucă pădurea în sunetul de orgă al vântului, prefăcând totul în diamante: În păduri trăsnesc stejarii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotituri se pierde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboane, săpând malul năsipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n aer dup-o viespe sprinteioară, Când sălbatecele rațe se abat din zborul lor, Bătând apa-ntunecată de un nour trecător. Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
excentrice îi corespunde un stil romantic țipător pe o judecată umflată, prăpăstioasă. Fraza are un puls simetric trinitar artificios și vibrează de înfocare lirică, din care, nu-i vorbă, ies câteodată imagini uimitoare. Moscova e "o imensă pădure, prin care sălta o fiară sălbatecă, numită Ivan cel Groaznic"; patria noastră ar trebui să devină un rai "păzit la hotarele sale de mii de îngeri cu săbii înflăcărate". Fragmentul de roman Copilăriile lui Iancu Moțoc, retipărit sub titlul Ursita, localiza în epoca
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Empereur!" Madam Bloun, proprietara unui cabinet de lectură, în serviciul căreia intrase, caută să-l rețină cu sentințe: "Pierre qui roule n'amasse pas mousse". Parisul e definit prin cancan: "La muzica asurzitoare, să fi văzut trei mii de desmetici săltând în fuga mare, în jurul orchestrei, ca niște demoni bătuți cu biciul și fripți cu smoală fiartă..." Napoli, prin macaroane: În jurul unui blid se așează jos, în mijlocul pieții, tata, mama și copiii, unul în poala altuia". Drăgușanu are esențial o facondă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a fondului etnic real. Imaginea lui Nastratin Hogea văzut ca un argonaut slinos pe un caic putred în mijlocul unui Orient mirific și duhnitor e de o originalitate perfectă de tonuri și cuvinte: La dunga unde cerul cu apele îngînă, Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână, Se războia cu valul un prea ciudat caic: Nici vâsle și nici pânze; catargul, mult prea mic; Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele Uscau la vânt și soare tot felul de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
răbdător ca stăpânul lui să facă focul. După o vreme, Își dă seama că omul nu-i mai poate oferi ceea ce are nevoie, așa Încât se hotărăște să plece. London scrie: „N-a mai stat decât puțin, urlând sub stelele ce săltau, dănțuiau și străluceau În văzduhul Înghețat. După aceea, s-a Întors și a apucat drumul care avea să-l ducă spre tabăra pe care o știa, acolo unde se găseau alții care să-i ofere căldura focului”. Dacă managerii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
derivă. Și aceasta este așa de zdruncinată încât poate fi considerată pe cale de a se scufunda: rămâne încă epava susținută de umerii tăi". Fără îndoială, poetul se gândește la propria-i situație, comparată deja, tot de el, cu o navă săltată de talazurile mari, gata gata să se scufunde 387. Totuși, cuvintele merg dincolo de cazul particular al lui Ovidiu, pentru a îmbrățișa situația generală a imperiului. Se știe că nava era adesea interpretată de poeți (cf. Horațiu) ca simbol al Statului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care poetul nu vede Încă partea de bucurie și frumusețe. Asta nu-l Împiedică Însă ca, atunci cînd vrea să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi, să le salte, să le „ardice”. Starea de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale. Elementele aeriene trec și ele printr-o stare de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să vînezi cîte o propoziție În care enunțul să treacă dincolo de generalitățile estetice curente. Revenind la poezia erotică, putem Încheia spunînd că imaginarul heliadesc rămîne, și aici, sub controlul rațiunii și rațiunea deviază discursul spre morală. De puține ori, poezia saltă peste această retorică și atunci imaginația devine (În Zburătorul) mai dinamică, mai aeriană. Heliade scrie de obicei cu imaginea prototipului În față, chiar și În spațiul eroticii (spațiul imprevizibilului, nelămuritului) gîndul lui merge spre „verginea primară” și tiparele amorului sacru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limitat timp de „delir”, de fericire la care participă și puterile cerești, Îndrăgostitul trăiește o clipă de intimitate și Îndrăznește să-și apropie „obiectul de iubit”. O apropiere prin intermediul privirii: „Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare Subt vălul ce sălta; Te privii În tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta...”. O comunicare trecută deja În amintire („dar depărtat de tine”), intrată din tăcerea emoției În tăcerea timpului. Gestul cel mai Îndrăzneț de intimitate În lirica erotică a lui Gr.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe mîndri curcubei, PÎn’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.” Reproduc, Înainte de a comenta versurile de mai sus, și Începutul altui pastel, La gura sobei, imagine tradițională a meditației și a lecturii. La Alecsandri, ea sugerează locul privilegiat al scrisului: „Așezat la gura sobei noaptea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii Ce valmeș se răstoarnă cu-o furie turbată, Formînd o avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum se-schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se duce după visuri; inima lui crește plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avînt inspirator
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ușoară și dorul ce omoară (Maghiara) este a plasa subiectul Într-un sistem de simboluri generale În care orice conotație a ideii dispare. Calul aprig ca un leu, calul negru ca păcatul, sînul dulce ca un crin, inima mîndră ce saltă de emoție ca o fiară, ochii mîndri, rupți din rai, dulci ca soarele din mai sînt imagini scoase dintr-un ritual. Obiectul liric trece prin acest ritual poetic, plin de formule gata făcute, și iese eliberat de orice mister. „Figura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă naltă Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale PÎnă-n fund, În fund de vale, Astfel crunt ostașul meu...” Arta antitezei (Fiul Romei, de o parte, și nisipurile, codrii mișcători, hidra, negurile năvălitoare de cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]