2,895 matches
-
sau altul, reprezentativă. Diferențierea etnică în aceste două sate este diferită: în Szomolya, un sat de 1700 de oameni, există o minoritate de romi de 10-15% care sunt destul de segregați și discriminați de locuitorii de etnie maghiară, iar în Ároktő, sătul cu 1200 de locuitori, desi minoritatea ajunge la 50%, ei fac parte din viața comunității. În ciuda aparentelor, tensiunea etnică e mult mai prezenta în satul Szomolya, unde procesele sociale de dupa 1989 au dus la fracturarea evidență a comunității (apariția romilor
Facem sau nu teatru pentru toți? Despre proiectul Noul spectator (Új néző) () [Corola-website/Science/295741_a_297070]
-
de pin, că păpușa îi și aruncă peruca de pe cap meșterului, făcându-l de râs pentru că era complet chel. Și abia ce îi construise picioarele, că Pinochio a evadat și l-a denunțat pe Gepetto la poliție. Collodi era deja sătul de relele provocate de acest nesăbuit insuportabil când s-a hotărât să-l spânzure și l-a lăsat atârnat de ramura unui stejar. Dar un pic mai târziu, obligat de copiii din întreaga Italie, nu a avut încotro și l-
5 AUGUST. MINCINOSUL CARE S-A NĂSCUT DE TREI ORI (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO) () [Corola-website/Science/295960_a_297289]
-
vale pe cei care nu știau carte i-a ajutat să pună degetul (ăla belit și mare) pe catastife și călindare pe ceilalți i-a luat direct pe sus cu ghiotura o dubă mare neagră la raion când a obosit sătulă și fericită s-a oprit pe clopotnița bisericii noastre în coastă lângă pădure s-a uitat lung peste sat a suflecat brațele oțelite s-a ușurat și-a strigat ușurată CU CUU RIIII GUUUU (L) în fiecare an în februarie
pixelii leana bădălana și păcala făgețelului by Petruț Pârvescu () [Corola-website/Imaginative/2651_a_3976]
-
țes pe ghergheful minții poate cea mai frumoasă melodie de leagăn ce n-a fost cântată vreodată de îngerii din ceruri și nici de mame triste să - i desenez un bezmetec cățeluș turbat ce-mi mușcă beregata să-l simt sătul de bucurie, iar eu să fiu doar jertfa lui prea blândă de peste ziua care vine Ptiu, drace, lasă-mă să-mi văd de drum și de-mpăcare trimite-l pe copil a doua oară la culcare! Nod viu și pașnic
Poezii by Lucian Alecsa () [Corola-website/Imaginative/2539_a_3864]
-
alene frunzele atinse de lehamite și de fiorul reavăn al naturii e toamnă iar în mohorâtul meu destin mii de cari îmi sapă galerii prin ochi, prin limbă, prin auz gândurile toate țâșnesc ca jeturile de lavă dintr-un vulcan sătul de milă și inhibare încalec un leu nebun ce tocmai îmi adulmeca în tihnă scoarța plină de mușchi și de licheni mă țin de coama lui ca de un drug de lemn mă pierd în zare, prind rădăcini în nodul
Poezii by Lucian Alecsa () [Corola-website/Imaginative/2539_a_3864]
-
koy", însemnând „satul negru”). După obținerea independenței de stat a României în anul 1877, au avut loc schimbări majore în viață social-economică a zonei. În acea perioadă satul Caracoium din plasa Kustenge (Constantă) aparținea la început de comună Cicârcic (azi, sătul Șibioara), apoi de comună Cogealia (azi, comuna Lumină) figură doar cu 317 familii ce se ocupau cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor și în mai mică măsură cu negustoria și alte meserii. În anul 1927 denumirea satului Carachioi este schimbată cu
Năvodari () [Corola-website/Science/296982_a_298311]
-
zona de câmpie. Satul și-a luat numele de la satul Viziru, de unde provin locuitorii care l-au fondat. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Vizireni făcea parte din comuna Surdila-Greci din județul Brăila și avea 346 de locuitori. În 1968, sătul a fost transferat comunei C.A. Rosetti din județul Buzău. Actual este dotat cu 1 grădiniță , 1 școală cu clasele l -lV. O biserică , o stație peco pe DN ce unește buzău cu Brăila.Sat agricultor și fermier , principala activitate
Vizireni, Buzău () [Corola-website/Science/301055_a_302384]
-
așezări prefeudale din secoul IV-V; materialul arheologic recoltat prezintă analogii cu cel descoperit în stațiunile de la Bucșani, Baleni și Târgoviște. Pentru epocile feudala și modernă sunt frecvente fragmentele ceramice găsite la Dragăești, mărturie a vechimii olăritului. Până în secolul XVIII, sătul s-a numit doar Dragăești, căpătând numele de Dragăești-Pământeni după stabilirea locuitorilor veniți din Transilvania, în satul Dragăești-Ungureni. Satul apare în documentele din sec. XVI, cănd Radu Vodă Paisie dă dreptul lui Stan din Dragăești de a stăpâni a treia
Drăgăești-Pământeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301169_a_302498]
-
dovadă și toponimul Valea Olarului. În amintirea acestei vechi preocupări, o parte din satul Dragăești se numește și acum Olari, iar un deal se numește Piscul Olarului. După cum arată Barbu Slătineanu, la Dragăești se păstrează vechea tradiție dacica în ceramică, sătul fiind "cel mai curios caz de continuitate, prin menținerea tradițiilor ornamentale". O caracteristică a centrului, o constituie varietatea în forme și dimensiuni, a vaselor îndeosebi a oalelor destinate folosinței casnice, boalce, oale cu baiera, cațaveici, ulcioare. Interesantă este și plastică
Drăgăești-Pământeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301169_a_302498]
-
mare proprietar pe nume Generalul Petrescu, care deținea cele mai fertile suprafețe de pământ din vatra satului, iar locuitorii exploatați crâncen au îmbrățișat, în majoritatea lor, de timpuriu, meseria de olari sau crămidari din care își câștigau existența. Cu timpul, sătul a evoluat, oamenii s-au detașat de tradiția olăritului, lucrând în diverse domenii de activitate. Secretul vechiului meșteșug al olăritului și mai ales al ceramicii negre s-a pierdut pe masura ce meșterii populari s-au stins din viață. Astăzi doar câteva
Drăgăești-Pământeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301169_a_302498]
-
este așezat pe cursul inferior al râului Colentina care îl străbate de la N-V spre S-E pe o lungime de 3 km, cea mai mare parte a satului fiind așezată pe malul stâng al râului. În cadrul marilor regiuni morfologice, sătul Colacu este așezat în partea de nord a Câmpiei Vlăsiei. Satul Colacu se învecinează la nord-vest cu satul Mereni din comuna Contești, la nord cu satul Săbiești, la est cu comună Cojasca, la sud-est cu satul Ghimpați, la sud cu
Colacu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301161_a_302490]
-
Luca Caragiale, originar din această localitate. În 1968, la desființarea raioanelor, comunele nu au revenit la județul Prahova, fiind transferate județului Dâmbovița. Tot atunci, comuna Ghirdoveni a fost desființată și comasata cu comună I.L. Caragiale, care a căpătat structura actuala, sătul Ghirdoveni devenind nouă reședința a comunei. Comună este așezată în partea de est a județului Dâmbovița și este traversata de șoseaua DN72 care leagă Ploiești de Târgoviște. Prin limitele ei administrativ-teritoriale, comuna se învecinează la nord cu orașul Moreni, la
Comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301173_a_302502]
-
comunei. Comună este așezată în partea de est a județului Dâmbovița și este traversata de șoseaua DN72 care leagă Ploiești de Târgoviște. Prin limitele ei administrativ-teritoriale, comuna se învecinează la nord cu orașul Moreni, la nord-vest cu localitatea Gură Ocniței, sătul Adâncă, la vest cu localitatea Bucșani, la sud cu localitatea Dărmănești, la sud-vest cu localitatea Filipeștii de Pădure, sat Dițești, județul Prahova. Distanță față de principalele orașe: Din punct de vedere geomorfologic, comuna I. L. Caragiale aparține zonei dealurilor subcarpatice. Comună este
Comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301173_a_302502]
-
cele două sate (Dărmănești și Mărginenii de Sus) ce aparțin comunei Dărmănești, făcându-se văzut trecătorului la 20 de kilometri de Ploiești și 30 de kilometri de Târgoviște. Atestat documentar la 27 mai 1510, cu 104 ani înainte de satul Dărmănești, sătul Mărginenii de Sus a fost strâns legat până la sfârșitul secolului al XIX-lea-începutul secolului al XX-lea de familia boiereasca Constantin Cantacuzino. Moșiile Mărgineni de pe teritoriul satului Mărgineni sunt cele mai vechi din punct de vedere istoric care aparțin astăzi administrativ
Mărginenii de Sus, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301178_a_302507]
-
săteni care rar se mai numesc Boulescu sau Calota, alte nume fiind mai frecvente: Giurea, Miron, Perșunaru, Stan, Ștefan, Zănescu, iar de monumentele arhitecturale ce cândva dominau regiunea, nu se mai știe nimic, fiind distruse sau adânc îngropate. Încet, încet, sătul își uită trecutul. După strămutarea satului, între primele construcții ale noii locații a satului s-a aflat și biserica, care a păstrat hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, așa cum spune clar pisania: "ACEST SFÂNT LOCAȘU S-AU RIDICAT DIN NOI
Mărginenii de Sus, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301178_a_302507]
-
școlii din sat. La nord de sat se găsește o mare pădure de salcâmi. La răsărit, pe dealul numit Răzeșie, aproape de Macișeni se găsește o pădure în care primăvară înflorește bujorul românesc, plantă monument al naturii. Până la revoluția din 1989, sătul avea poate ce mai mare livadă de meri din județul Galați dar care a dispărut. Tot până la revoluție, la sud și la sud-vest de sat se găseau plantații de vie nobilă pe o suprafață de cca. 800 ha, care, după ce
Mândrești, Galați () [Corola-website/Science/301217_a_302546]
-
Ureche mai multe sate, printre care și Bălțeni, pe Prut. Satul este așezat în partea de nord a comunei Probota. A făcut parte, la început, din comuna Hermeziu, apoi, din anul 1887, din comuna Cârniceni. După desființarea comunei Cârniceni (1901), sătul a fost arondat comunei Țigănași, iar din 1926, comunei Perieni. În 1933, sătul revine din nou la comună Hermeziu, până în 1942, când trece la comună Probota, din care face parte și în prezent. De menționat este faptul că, între anii
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
în partea de nord a comunei Probota. A făcut parte, la început, din comuna Hermeziu, apoi, din anul 1887, din comuna Cârniceni. După desființarea comunei Cârniceni (1901), sătul a fost arondat comunei Țigănași, iar din 1926, comunei Perieni. În 1933, sătul revine din nou la comună Hermeziu, până în 1942, când trece la comună Probota, din care face parte și în prezent. De menționat este faptul că, între anii 1818-1824, populația satului Bălțeni a fost decimata de o epidemie de ciumă, cunoscută
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
parte și în prezent. De menționat este faptul că, între anii 1818-1824, populația satului Bălțeni a fost decimata de o epidemie de ciumă, cunoscută și sub numele ,Ciumă lui Caragea”, supraviețuind doar trei bătrâni și foarte puțini copii. În 1832, sătul este domeniu domnesc, aparținând domnitorului Mihail Sturdza. Acesta a construit o fabrică de spirt pe care a dat-o în exploatare în 1836. Având nevoie de muncitori, domnitorul a adus robi, cărora li s-a dat denumirea de salahori. În
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de George Ioan Lahovari (1898), se menționează: În "Dicționarul Geografic al județului Iași", întocmit de Al. Obrejia, se spune: La începutul secolului al XX-lea, sătul Bălțeni se află pe moșia ce aparținea Mariei Mehedinți, soția geografului Simion Mehedinți. Aceștia aveau o casă boiereasca (pe locul căreia s-a construit fermă zootehnica după colectivizare), unde locuiau vară pentru a supraveghea muncile agricole. Satul Bălțeni a fost
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
fiind satul Slatioarele). De-a lungul vremurilor satul Slatioarele a făcut parte din județele Prahova, Ialomița, regiunile Ialomița, Ploiești și județul Ilfov. Din anul 1864, în urma organizării administrative-teritoriale a României, cu excepția unei scurte perioade în care a fost declarat comună, sătul Slatioarele face parte din comuna Jilavele. Slatioarele se află situat în Câmpia Română, la o altitudine variind între cca. 60-75m. Are ca vecini: la Nord: comună Boldesti-Gradistea (jud. Prahova) / la Nord-Est: satul Ileana, comuna Glodeanu Sărat (jud. Buzău) / la Est
Slătioarele, Ialomița () [Corola-website/Science/301252_a_302581]
-
ce-i zic acum și satul Coadă Stâncii. Ocenicii erau vechii țărani care lucrau aceste pământuri domnești, care s-au așezat aici, la coadă dealurilor. Se presupune că în urma unor alunecări de pămân, care au lăsat dealurile golașe și stâncoase, sătul și-ar fi luat denumirea de Coada-Stâncii. Satul a aparținut de comna Holboca până la primul război mondial, apoi până în anul 1930 de comună Golăiești, când trece la comună Bosia. În prezent satul are aproape 650 de locuitori, peste 200 de
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
de locuitori, legătura cu orașul făcându-se pe rutele vechi. Condițiile favorabile pentru apariția și dezvoltarea satului au fost pământul fertil, apropierea de o sursă de apă (lacul Ezăreni) și apropierea de un târg - zona intens circulata (Iași). La început, sătul a fost de tip risipit, fiind locuit de circa 4-5 familii. Urmașii acestor familii au împărțit moșia moștenita, redistribuind-o (terenul moștenit devine vatra și o nouă moșie). Astfel, prin creșterea demografică, redistribuirea terenului și/sau vinderea lui, sătul a
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
început, sătul a fost de tip risipit, fiind locuit de circa 4-5 familii. Urmașii acestor familii au împărțit moșia moștenita, redistribuind-o (terenul moștenit devine vatra și o nouă moșie). Astfel, prin creșterea demografică, redistribuirea terenului și/sau vinderea lui, sătul a devenit de tip răsfirat-adunat. Contextul geografic este variat. La intrarea în sat (la dreapta de la șoseaua principala) începe primul deal (colina), la baza căruia se află moară satului, iar în vârful acestuia este o bifurcație care separă satul vechi
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
se cultivă porumb, cartofi, bostani, bostanei și eventual nutreț pentru animale, precum lucerna, pentru refacerea terenului. La intrarea în sat a fost, până în 2000, si o livadă de meri. Sătenii mai cresc animale, însă doar pentru consum propriu sau povară, sătul având un grup de văcari care se ocupă de vite și căi (îi duc în pădure la păscut, pe pășunea de lângă izvor). Se comercializează în cantități mici toate roadele. Casele bătrânești sunt construite din chirpici, iar acoperișul are pantă mică
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]