3,827 matches
-
fetițe și a 7 băieți de la școală 10 kilograme de scamă. Un număr de 73 de cearșafuri pentru armată a confecționat Școala de fete nr. 2 din Craiova.O Însemnată cantitate de scamă, lenjerie și cafea au colectat Învățătorii din Salcia, Burila Mare și Cocora (Mehedinți). --Și În anii 1916 - 1918 Întreaga suflare românească din toate provinciile românești a Îndurat greutăți imense, dar a rezistat și luptat eroic Împotriva cotropitorilor. În rândurile fiilor țării, care „ au izvorât de pretutindeni, din orașe
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Florin FÎnaru () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93539]
-
trecut de anii tinereții, încercând să se îndepărteze de imaginea tulburătoare a lunii pline care se reflectă în apa lacului. La câțiva metri distanță, stufărișul foșnește sub atingerea degetelor insistente ale unui vânticel pus pe dezmierdări nocturne, iar între două sălcii plângătoare se încolăcește un firicel de fum, tăind în două părți aproape egale petecul de cer fixat, prin câteva stele palide, în vârfurile crengilor... Nevăzute, broaștele își transmit de la una la alta semnalele inconfundabile, întregind sonor atmosfera, iar cei doi
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
sé le numeri prea mult. Erau vreo douézeci de stele. Mai bine și-ar fi luat morisca și ar fi fugit prin fața școlii, pentru cé era așa cald și frumos afaré. Se duse și se rezemé de gard, sub o salcie. În fața școlii erau mai multe sélcii, care creșteau lîngé gard. Șasa chiar se gîndise de mai multe ori ce-o fi fost mai Întîi, gardul sau sélciile, pentru cé prea creșteau sélciile lîngé gard. Primévara, cînd Începeau sé le creascé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
îl urmăreau, popoare de tunete bătrâne, vuirea nemărginirei ce tremura mișcată... O, gând nefericit! aiuri el. - Spasmotic ținea în mâna lui cartea lui Zoroastru, instinctiv rupse mărgeaua pământului de la gâtul Mariei. Ea cădea din brațele lui... {EminescuOpVII 108} ca o salcie neguroasă ce-și întindea crengile spre el și striga căzînd: "Dane! ce m-ai făcut pe mine? " Și un glas răsună în urmă-i: "Nefericite, ce-ai îndrăznit a cugeta? Norocul tău că n-ai pronunțat vorba întreagă!... " Supt ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zapada sa înflorită cu roze de jăratic și se văzu o scenă a cărei culise reprezentau arbori și tufișe de-o tânără și mustoasă verdeață, iar fondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri de trandafiri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sărbătoarea aceasta, își amintea de ziua însorită și colorată pe care o trăise la conacul din Coteni, în anul 1460, înainte de a se numi Comoșteni, prin dania măicuție Nălbica. Pe balustrada cerdacului erau așezate coșuri albe, împodobite cu crengi de salcie și încărcate de ouă încondeiate. Toată ziua de vineri desenaseră cu ceară fiecare ou. Nu doar câteva femei care știau bine să țină condeiul, ci și băieții care vruseseră să-și lase gândurile pe câte un ou. Zogru desenase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fi vrut să știe mai multe, dar Iscru povestea fără grabă toate peripețiile lui, căzut în genunchii înfășurați în fulare groase. Era trecut de miezul nopții, iar dinspre lac se auzea din când în când cum cade zăpada dintre crengile sălciilor. - Am plecat cu trei căruțe încărcate cu mâncare, damigene de vin și de țuică, șube, chiar și niște stinghii pentru aprins focul, nu se știe niciodată unde ajungi, iar noi, aproape toată suflarea bărbătească a curții, în afară de Ioniță și Mașcatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a strecurat în călugări, lăsând două bube roșii pe gâturile lor. Starețul a trimis vorbă la Târgoviște, la palat și la mitropolit, a cerut ajutorul altor mănăstiri și a aprins o cruce mare, făcută din busuioc uscat și crengi de salcie, care a ars un ceas pe locul unde fusese poarta. Din scrumul crucii sfinte au făcut o alifie pentru gâtul călugărului Augustin, umflat de două bubițe ca niște boabe de grâu. Toți ceilalți călugări care muriseră avuseseră gâtul mușcat, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pentru a mirosi florile. La un moment dat, pășește cu un picior în mijlocul unui rond de clopoței albi, dar piciorul este supt ca de o gură, în pământul pufos. Îi cresc rădăcini și se transformă într-un trunchi lucios de salcie. Eroul este prins între două lumi, cu un picior vegetal și altul uman. Ar putea să-și accepte condiția de plantă, dar el mai are, încă, un picior uman. Așa că își retează cu fierăstrăul piciorul plin de lăstari verzi. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
încă, un picior uman. Așa că își retează cu fierăstrăul piciorul plin de lăstari verzi. Știe că ar putea să moară, dar nu vrea să renunțe la condiția sa de om. Eliberat, o ia mai departe, lăsând în urmă ciotul de salcie care se usucă și moare. Pe ecran se vede acum eroul șchiop, târându-se cu prudență printre frumoasele grădini. El este doar un punct minuscul, într-un spațiu imens, acoperit cu flori de toate culorile. Pe Zogru l-a demoralizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
studiat cu el În semestrul acela. Bietul Johnson, În ciuda gâlcilor, a mizeriei, a hidropiziei, Își avea prieteniile lui, și și‑a scris cărțile, la fel cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul lui sinistru, cu părul tăiat scurt, fața Încruntată, mâinile Încleștate la spate! Absolut sălcii și fără noimă. Ravelstein n‑a părut prea interesat când i l‑am descris. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul lui sinistru, cu părul tăiat scurt, fața Încruntată, mâinile Încleștate la spate! Absolut sălcii și fără noimă. Ravelstein n‑a părut prea interesat când i l‑am descris. De ce oare am ținut să‑l vadă pe Morford așa cum mi‑l aminteam eu? Dar Abe s‑a orientat bine când m‑a Împins să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vrut să se apropie de pământul mustind de apă, într-un gest de închinare către cine știe ce zeu păgân. Poate, din partea spre care înaintau ei, sau poate de aiurea, se auzi un vaiet stins, prelungit peste șes până spre pădurea de sălcii, încremenind acolo laolaltă cu ultimele licăriri ale zilei înecate de ploaie, stârnind sufletele păcătoșilor pierduți la vreme de iarnă în rătăcirea fulgilor mulți, când această câmpie devine un coșmar. Se opriră la ușa cantonului și cel din față bătu în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
asemenea noapte, cu apele astea învolburate nimeni nu ar ajunge acolo. A te duce, înseamnă moarte curată. Într-un an cu ape tot așa, a luat o căruță cu cai cu tot, de au găsit- o, hăt devale, la marginea sălciilor. Pe căruțaș nu l-au mai găsit, o fi rămas îngropat în mâlul șesului acesta. Crezi că degeaba urlă uneori câinii noaptea pe întinsul lui? Femeia rămăsese cu ochii larg deschiși, aprinși ca de friguri, se mai uită odată la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
veac. Plânse îndelung și de abia într-un târziu își dădu seama că nu plânge pentru ceva anume, pentru omul acesta care de abia gemea, pentru femeia care era poate undeva moartă, plutind în apa galbenă, murdară, către pădurea de sălcii. Omul întins pe bancă începu să respire des și gâfâit, fruntea i se broboni, sau era numai o părere, aerul ieșea din plămâni șuierând. Jegosul adormise iar cu mâinile pe lampă. Cantoniereasa își luă impermeabilul, apoi plecă încet cu pași
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de clopote, plutind victorioase pe deasupra volburii apelor, împrăștiind noaptea, spărgând-o în țăndări. Dealul fără nume A utobuzul mare și hodorogit, înotând în fum negru și gros, cu miros de motorină arsă, îl lăsă, hăt, în valea vineție, străjuită de sălcii găunoase, fără vârstă, care-și scuturau spre firul sărac de apă a unui pârâu, mai mult imaginar, crengile subțiri ca o plângere continuă prin strigătul aspru al anotimpurilor. Cineva din autobuz îi arătase cu un gest temător, sau poate încărcat
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de primăvară, Narcis conduce relaxat, asfaltul este ca în palmă, așa că eu pot să-mi las privirea să alerge peste câmpurile înverzite de prospețimea grâului, care se pare că anul acesta este mai frumos ca niciodată, la pomii înfloriți, la sălciile pletoase care zâmbesc parcă soarelui, fiind printre primele cărora le-au dat frunzele, la berzele care deja și-au reluat locurile în cuiburile părăsite anul trecut. La Ivănești este zi de târg, lume multă, căruțe, țărani cu găini, rațe, curci
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă, cu băncile aliniate lucind în soare proaspăt vopsite, vedea copii alergând pe alei, lacul, cu sălciile aplecate în chip de rugăciune, imaginea îi tremură pe pleoape și văzu strada principală, magistrala, cum îi spuneau localnicii, îi apăru în fața ochilor ea, Luana Leon, trecând pe bicicletă cu viteza vântului, mândră că nici un alt biciclist nu reușea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
imperiul unei nevoi fizice. Vipera a dispărut iute în vizuina ei, printre olane. Drept care m-am ridicat și m-am întors încet. Vârful unei lănci longobarde se afla la o palmă de inima mea. Un fier vechi, asemănător frunzei de salcie, și nu de laur, ca în zilele noastre. Lăncierul cu brațul ridicat și gata să lovească era un tânăr musculos, gigantic chiar și pentru un longobard. Părul bălai îi era prins într-un conci la ceafă, și ochii albaștri mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în sus, dar pe malul opus. De îndată ce-am auzit glasurile băieților în apropiere, Rotari mi-a făcut semn să tac, și am început să ne furișăm, la adăpostul vegetației râului. Ne-am oprit în spatele unui gard viu de sălcii, soc și arini, chiar la înălțimea gardului de nuiele de pe râu. Din acel loc am văzut venind servitoare bătrâne. S-au așezat pe mal, băgându-și picioarele-n apă, s-au uitat de jur împrejur ca să se-asigure că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luminau doi ochi negri și neliniștiți. Purta o tunică simplă de lână, tocită pe la margini și pătată toată de culori. În biserica goală, pe peretele din fund fusese atârnată o cruce făcută din două lemne, legate cu o ramură de salcie. Dedesubt era o saltea din piei de oaie și o candelă de teracotă. L-am întrebat: - Cine ești, omule? Mi-a răspuns fără a conteni să-și aștearnă extravagantele mâzgăleli. - Eu sunt cel care se roagă și cugetă. Numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
colibă, un bătrân s-a apropiat de Massellio și, într-o latină stricată, i-a spus: - Tu ai febră, bea asta. I-a întins un castronaș plin cu un lichid tulbure. - Ce-i asta? a întrebat bănuitor tânărul. - Scoarță de salcie albă și alte ierburi. L-am îndemnat și eu să bea, ceea ce a și făcut, nu fără să se strâmbe din pricina gustului respingător. A doua zi nu mai avea febră. În vreme ce, odată cu răsăritul soarelui, mă uitam la acei primitivi pregătindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu Nieve se rezuma la faptul că locuiseră una lângă alta și că astfel se vedeau în fiecare zi. Din multe puncte de vedere, erau foarte diferite. Dar asta nu părea să conteze. Nieve era mai scundă, zveltă ca o salcie și cu o înfățișare înșelător-fragilă, cu păr lung, negru-albăstrui, care aproape că îi ajungea la talie, și ochi negri rotunzi, care păreau uneori prea mari pentru chipul ei în formă de inimă. În mișcări, păstra grația și echilibrul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
se Împărțiră În două grupuri, unul pornind În amonte, celălalt, În aval. — A! Uite una! strigă un om din susul apei, oprindu-se pe loc. Într-un loc al malului, unde pământul fusese măturat de viitură În timpul unei indundații, câteva sălcii vinete mari, cu rădăcini aeriene, se aplecau cu ramurile peste apă. Râul era calm și negru, ca un lac adânc. La umbra copacilor, era legată o barcă. — Și se poate folosi. Omul sări jos și, cu gândul de a trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era calm și negru, ca un lac adânc. La umbra copacilor, era legată o barcă. — Și se poate folosi. Omul sări jos și, cu gândul de a trage luntrea În aval, Întinse mâna să dezlege funia Înfășurată pe rădăcina unei sălcii. Mâna i se opri și rămase privind fix barca, o mică luntre cu fund plat, folosită la transportul bagajelor. Era gata să se dezmembreze, Înnegrită de mâzgă și clătinându-se periculos. Totuși, se putea folosi la traversare. Ceea ce atrăsese atrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]