KorAP: Find »[drukola/base=scaun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...1368 >

34,178 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

-l văd de unde stăteam. Puteam să fac ce aveam de gând doar până când minutarul nu depășea un anumit punct. Consideram aceste perioade circumscrise minutele mele „sigure“. Desigur, ca orice bun soldat, continuam să ciulesc și urechile. Dacă cineva trăgea un scaun În apartamentul de deasupra sau se auzeau pași pe scări, mă prefăceam extrem de preocupat - cu alergatul prin casă, spre exemplu. Încă mă antrenam să devin un biciclist competitiv. Dar după o vreme, după ce pericolul a Început să mă provoace, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
a trecut pe la mine. — Ce dracu, Knisch, faci prăjituri? M-am prefăcut că nu sunt acasă. Dar când a strigat dindărătul ușii „unde dracu să fii altundeva, Sascha?“ n-am prea avut de ales. Acum Anton Își așeză haina pe scaunul de la birou și deschise geamul, crezând că poate face curent. Ținându-și cămașa Între doi nasturi, o scutură. Apoi, aplecându-se În afară, făcu o pâlnie din mâini și trase cu urechea. — Cântece de luptă menșevice. Ne protejează astea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Acoperiți În față, dar despicați În spate, ca două forme de tăiat fursecuri. Presupun că Îi plăcea să simtă șaua cu fundul gol. Și-a Întins mâinile Înainte, imitând o mișcare obscenă cu abdomenul. Presupun că voia să demonstreze că scaunul de bucătărie mergea la trap. Lasă divagațiile pe altă dată. Mi-am mișcat maxilarul Într-un fel pe care ar fi trebuit să-l evit. — Au. — Ce ți-am zis? Un medic... Hei, uită-te aici! Înveselindu-se, Anton luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din camera de proiecție. Am observat ștecherul frigiderului deasupra aparatului voluminos, pătrățos, chiar lângă prosopul care, de obicei, atârnă lângă chiuvetă. Oare Stegemann scosese deja priza din ultima sa schemă financiară? În cinema nu se auzea nici pâs. Poate câteva scaune să fi scârțâit, dar la fel de bine puteau fi tălpile noilor mei bocanci. Deși am Încercat să pășesc cât se poate de firesc, instinctul mă făcea să evit să fac zgomot. Probabil că o parte din mine se temea să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
proiectorul din instinct. Abia după ce scoase un oftat scârbit de ușurare, am realizat că spectatorii Își dăduseră seama de prezența unui oaspete nepoftit În camera de proiecție. Stegemann cel puțin părea s-o fi făcut pentru că, brusc, se auzi un scaun de lemn lovindu-se de un spate și cineva Înaintă rapid printre rânduri. Chiar Înainte ca luminile să se aprindă În sală, și În clipa În care l-am zărit pe șeful meu clipind Înspre ferestruica din camera de proiecție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-se pe o altă oglindă din fața lor - care le Întoarse privirile goale Înmiit. Judecând după discuția dintre ei, bărbații erau colegi de facultate la universitatea din zonă. După jumătate de oră veni și rândul meu. După ce m-am afundat În scaunul moale, Erhard Kretschmer mă acoperi cu o bucată de material foșnitor. Și pentru că asta Îmi aminti de filmul văzut cu o seară Înainte, m-am zvârcolit ca pe ace. Ici-colo pe materialul negru, am observat niște fire de barbă strălucind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-se ca un dansator de step, care părăsește scena. Neștiind dacă e cazul să mă apropii, am rămas țintuit Într-un loc, țeapăn ca un soldățel de tinichea. Nu vreți să vă faceți comod, domnule Knisch? Manetti indică spre un scaun de lângă ușă. M-am așezat - și m-am trezit imediat cu soarele amiezii În ochi. Acum vedeam și mai puțin din presupusul geniu al orașului. M-oi fi simțit eu neliniștit, simțindu-mi inima În drum spre gât, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
alifie pentru copii. E eficientă. Persoana care păși În lumină era calmă și corectă. I-am văzut buzele mișcându-se Încet, părul negru, lucindu-i. dar abia mai târziu am reușit să dezleg cuvintele, mult după ce m-am ridicat din scaunul răblăgit În care stăteam. Surprinzător, inspectooarea zâmbi. Uneori pe parcurs mai apar și informații noi. Lucruri pe care nu ți le aminteai, intuiții cărora dintr-o dată le cazi pradă. Apoi e important ca informațiile să ajungă la persoanele competente. Vrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
studiul publicat de Froehlich În 1910, din care aveam și eu o copie acasă. — Am Înțeles. Foarte atent, Röser Își vârî ceasul la loc În buzunar. Aici veți găsi cărțile Cancelarului. Dacă sunteți amabil să mă urmați, domnule. Trăgând un scaun din capătul Îndepărtat al biroului, mă rugă să aștept. Trecu un minut și, cu un gest care trăda discreție sau reținere, puse volumul pe care-l cerusem În fața mea, Întorcând-o astfel că o alinie cu marginea biroului. Apoi plecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care se bat. Aparent, una adăpostea un gramofon morocănos; alta scotea un sunet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În colțul cel mai Îndepărtat, am deslușit o clădire joasă cu un acoperiș din tablă ondulată ieșind În afară. La un moment dat cred că adăpostise un atelier mecanic. În umbra alinătoare de lângă ușa strivită, lângă o masă cu un scaun, stătea singurul sfinx pe care-l cunoșteam personal. Traversând curtea, razele de soare, reflectate și multiplicate de ferestrele deschise, Îmi stârniră un vârtej inutil În cap. Sincer, mă simțeam destul de tâmpit. Încercând să mă conving că puteam să mă simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Se pare că numele nu erau un subiect de discuție destul interesant pentru Else. — Și-n al doilea... am continuat, ezitând din nou. În partea opusă a curții, băieții se străduiau din răsputeri să nu pară curioși. Afundându-mă În scaun și căutându-mi țigările, mă gândeam la o formulare favorabilă. — În al doilea, am repetat, terminând rămășițele unui măr, mă Întreb dacă știi ce se Întâmplă la Apollo când nu lucrezi. Colega mea dădu din umeri fără să-mi răspundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
e știință... Ușa se deschise și apăru Otto. Văzându-mă, Îmi zâmbi și făcu câteva mișcări rapide cu degetele sale mlădioase, apoi se Întoarse spre maică-sa care dădu din cap și explică: — În curând mâncare, Sascha. Ridicându-se În scaun, i-am spus că nu-mi era foare - la care Else Îi făcu semn fiului său care, scuturându-și capul cu tristețe, se Întoarse Înăuntru. De Îndată ce ușa se Închise, colega mea se rostogoli din Întuneric și Întoarse scaunul cu rotile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-se În scaun, i-am spus că nu-mi era foare - la care Else Îi făcu semn fiului său care, scuturându-și capul cu tristețe, se Întoarse Înăuntru. De Îndată ce ușa se Închise, colega mea se rostogoli din Întuneric și Întoarse scaunul cu rotile spre mine. — Păcat. Acum. Ce observă Sascha? Am Început să-i spun. Mai mult? Am continuat. Și? Brusc, Else era numai ochi și urechi. Am cugetat. Nu, nimic mai mult, din câte știu. Era chiar așa de important

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Otto călea niște ceapă. Mirosul, surprinzător de plăcut, se răspândea În aerul serii, cu o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă s-o Împing mai departe. Poate nu-i plăcea mirosul dinspre bucătărie sau voia să ne continuăm discuția Într-un loc mai ferit. Ne-am deplasat Încetișor prin curte. Un roi de muște, planând În văzduh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
spună ce făcea de fapt acest club pentru cultivarea trupului. Dar era mai mult ca sigură că acesta avea ceva legături cu un anume Doctor Hauptstein. — Hauptstein? M-am oprit pe urmele făcute de mine sau, mai bine zis, de scaunul cu rotile. Horst Hauptstein? Ești sigură? Fără a scoate vreo vorbă, Else mă rugă să Împing căruciorul mai departe. Continuând fără prea mult entuziasm, mi-a explicat că Îl Întâlnise pe Hauptstein imediat după ce Stegemann a angajat-o. Făcea parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe vizitatorul de la biblioteca Fundației. Așadar, fusese chiar Hauptstein cel care a vorbit cu Osram Röser. — Ce voiai de la el? Mi-am zis să abordez problema cu delicatețe. — Nu eu. Otto. Despăgubiri. Ce altceva? Se pare că Else intrase cu scaunul cu rotile În biroul lui Stegemann și i-a spus vizitatorului că acesta exploatase un minor. Acum că fiul ei Împlinise vârsta majoratului, avea dreptul la o compensare adecvată. Stegemann tușea, se fâstâcea și se Întreba, cu o voce care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
final, săturându-se de atâta așteptat, Else s-a hotărât să rămână Într-o seară peste program, când Apollo era Închis pentru una din sesiunile private ale lui Stegemann. Când Hauptstein a intrat În foaier, l-a și Încolțit cu scaunul cu rotile. Țeapăn de parcă ar fi Înghițit un băț, acesta susținuse că filmul În care jucase și fiul ei a fost proiectat doar În cinematografe selecte. În plus, se vedea nevoit s-o Înștiințeze că toate scenele În care apărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-și degetele arătătoare, Else trasă semnele citatului În aer - vorbea de scenele din documentarul filmat la Apollo. Sascha lucra acolo. Prietena interesată de asta. Dar te numea „Anton“... — Anton? am Întrebat, zgâriind cu unghia de la degetul mare unul dintre mânerele scaunului cu rotile. Lemnul Întunecat și neted dezvăluia o crăpătură cu un model interesant. Cred că e o greșeală. Odată ne-am Întâlnit cu Lakritz. Se poate să se fi referit la el? În loc să răspundă, Else Își puse palma pe picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Else goli o cutie și așeză filmul Într-un fișet pe care nu-l foloseam. În timp ce discuta cu Dora, urmându-și premoniția, Încercă să scoată rola. Pentru a treia oară În acea seară, m-am oprit pe urmele lăsate de scaunul cu rotile. De data aceasta Însă, l-am Încercuit și m-am proptit În fața colegei mele, punându-mi mâna pe mâna ei. Ceea ce spui e foarte important, Else. Ce era cu filmul pe care l-ai dat Dorei? Deși se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Nimic. Dar În seara aceea, după ce am Închis, a recuperat filmul. Neputând să i-l mai dea Dorei, a hotărât să Îl returneze adevăratului proprietar. Dar fiindcă distanța era prea mare pentru o femeie forțată să se deplaseze cu un scaun cu rotile, chiar dacă agilă Încă, l-a rugat pe Otto. Și În ziua următoare, fiul ei livră materialul. — Mai știi cui i l-a dat? Și Dora a zis ceva despre documentar? Am apucat-o pe Else de mâini. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
La un moment dat Dora Își potrivi perna sub cap. — Gata, ajunge. Restul n-are nimic de-a face cu Apendicele lui Froehlich. Hai, Întinde-te, Anton. E rândul tău și al problemei tale sexuale. M-am ridicat Înțepenit de pe scaun. Bineînțeles că aveam destule să-i povestesc - o experiență rușinoasă, o fantezie interzisă, un tic sexuel. Și totuși, cum putea un singur episod dintr-o viață Întreagă intimă să... — N-o să te torturez, dacă asta crezi. Poți să-ți păstrezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Dora. Vezi dumneata: nu ne scapă nimic. Nimic. Se așeză din nou la birou, vârî documentele În servietă și, cu un gest iritat, mătură restul de pe masă. Jucându-se cu căluțul de pe noptieră, colegul lui dădu doar din cap spre scaunul de bucătărie, cu un aer distrat și amuzat. Apoi dădu peste Încuietoare și burta se deschise. Surprins, ridică micul capac, apăsă botnița iar și aprobă satisfăcut când abdomenul căzu, conform așteptărilor. Mi-am imaginat că data viitoare când va mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
apăsă botnița iar și aprobă satisfăcut când abdomenul căzu, conform așteptărilor. Mi-am imaginat că data viitoare când va mai face o șmecherie din asta, o să facă să curgă intestine ca niște panglici roșii. M-am așezat În silă pe scaunul indicat de Pieplack. Diels desfăcu nasturele din mijloc al hainei sale, dezvăluind conturul unei burți. Cămașa lui era albă, dar șifonată, cravata, subțire și uimitor de lungă. Își puse mâinile pe masă cu un aer autoritar. Nesatisfăcut pe deplin, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pășit mirosea a vestiar și nu avea nici geamuri și nici aerisire. Un tub de neon bâzâia de parcă ar fi fost gata să renunțe În orice moment la epuizanta sa luptă cu Întunericul. În mijlocul Încăperii era o masă și câteva scaune, Îngrămădite Într-o parte. Cu un gest obosit, Pieplack arătă spre cele din urmă, apoi ușa se trânti, fiind zăvorâtă. Mă cam Îndoiam că ofițerii au procedat conform regulamentului când m-au Închis, nu că ar mai fi contat. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]