22,588 matches
-
se uita el. Ceva se mișca înăuntrul vomei. Am sărit ca electrocutat în picioare, trântind scaunul pe podea, în spatele meu. Acel ceva se desprinse încet de mucus și fiere și alunecă-înotă prin aer, șerpuind în jurul rămășițelor vaporoase ale gândurilor și senzației mele de amețeală. Era mic - poate de douăzeci de centimetri, poate de lungimea unei griji care nu te trezește de tot din somn -, un pește conceptual primitiv. M-am tras încet îndărăt. Creatura avea o gură rotundă, ca o ventuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
două în partea spate a noului dictafon, împingând-o pe fiecare la locul ei, împotriva tensiunii arcurilor. Dacă nu-mi dorisem asta, puteam să rămân acasă împreună cu cărțile de bucate ale maestrului bucătar și cu televizorul, să continui cu toată senzația de nemișcare și rătăcire și să mă ascund de umbrele care se mișcau pe sub valuri. Ludovicianul m-ar fi găsit în cele din urmă, probabil, dar tot aș fi putut rămâne acolo. Casa, antrenamentul, fragmentele, astea reprezentau o lume pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
taman până acolo, când știam atât de puține despre ea? În parte, datorită nereușitei mele de a-l găsi pe Fidorous, dar asta nu era tot. Din clipa în care apăruse, avusesem încredere în ea. Pur și simplu. Și aveam senzația că orice va spune atunci când se va așeza lângă foc, îmi voi dori să nu renunț la acea încredere. Dansul lui Ian spunea că, în ceea ce-l privea pe el, ea era una dintre noi. Și eu voiam ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cea care s-a dus. Restul, totul merge mai departe fără mine. M-am întors să văd ce face Ian. Dormea pe rucsacul meu, cu bărbia vârâtă între labe. — Simt că am ieșit din rândul lumii, spuse Scout. Ai vreodată senzația asta? Am scuturat din cap. — Pentru mine e ca și când toți ceilalți ar fi ieșit și ne-ar fi lăsat pe mine și pe Ian de capul nostru. Scout încuviință ușor, uitându-se la foc fără să spună nimic. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui, atât cât reușeam să văd din ea, era ridată și maronie ca o minge de bandă elastică, numai că mai activă și înțeleaptă - îmi amintea de un arc din acela mare, care poate coborî singur scările - și am avut senzația că toată viața a fost pusă la încercare de expresii ale surprizei, încântării, spaimei și ale Dumnezeu știe ce altceva. Nu-i vedeam ochii, ci doar o pereche mare de ochelari cu rame negre,de plastic, ca aceia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Două, trei? E greu de spus într-o lume luminată electric, dar făcusem ce-mi ceruse doctorul, îmi scrisesem povestea în aer. Îmi era rău. Nu mâncasem de mult, mult timp și, chiar dacă nu-mi era foarte foame, știam că senzația de rău nu-mi va trece decât dacă găseam ceva mâncare. Am început să simt și nevoia de-a merge la toaletă și-mi trecu prin gând că, oricâte lucruri mi s-ar întâmpla, angrenajele corpului meu nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de trezie, dar acum, din cine știe ce pricină, acesta mi se fixase în minte. Înainte să mă pot concentra asupra lui, asupra motivului pentru care se întâmplase, asupra posibilei sale semnificații, o altă senzație își croi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de trezie, dar acum, din cine știe ce pricină, acesta mi se fixase în minte. Înainte să mă pot concentra asupra lui, asupra motivului pentru care se întâmplase, asupra posibilei sale semnificații, o altă senzație își croi drum, depășind-o pe cea de surpriză, și se înstăpâni asupra atenției mele. Piciorul îmi era ud pe-o parte. M-am uitat în jur, încă puțin amețit, încă puțin șocat de vis. Am văzut un pahar răsturnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de plastic. Mai era ceva în privința ei, un soi de mâncărime mentală provocată de felul în care arăta, forma ei, ceva ce nu reușeam să... Hei, făcu Scout. — Scuze, am zis, limpezindu-mi mintea, încercând să fac abstracție de acea senzație. Mda, l-am întrebat de ea și el crede că e posibil ca noi să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
A emigrat în America. Stricăciunea nu s-a reparat decît după un deceniu. Cum a luptat tatăl meu, în războiul lui, asta contează. Nu rezultatul. Urăsc istoria scrisă de învingători. Și, da, prefer istoria scrisă de învinși. Am, dintr-odată, senzația că nimic nu-i mai important decît să văd cum se resfiră tulpinile portolacului printre treptele-lespezi de la intrare. Să-i număr florile: una roz, patru galbene, două purpurii. C'est la rose l'important cînta, în tinerețea mea, Monsieur un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
glorie aduc descrierile bine făcute după/ natură/. Multă glorie", cum zice Poetul. Petru Romoșan. Nu Russ a scris în dedicație? "Anei, pentru că este ca aurul: nu coclește, nu ruginește, nu îmbătrînește". Un lanț de greșeli de impresie. Și de ce am senzația de fals? Mă însoțește mereu senzația asta de fals, cînd îți primesc "declarațiile". Joci la două capete, Rusalin. Sîngele nu-i sînge. E vopsea pusă cu kilu: "Te-am pictat așa nu din inflamarea imaginarului, ci de la sine". "De la sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
natură/. Multă glorie", cum zice Poetul. Petru Romoșan. Nu Russ a scris în dedicație? "Anei, pentru că este ca aurul: nu coclește, nu ruginește, nu îmbătrînește". Un lanț de greșeli de impresie. Și de ce am senzația de fals? Mă însoțește mereu senzația asta de fals, cînd îți primesc "declarațiile". Joci la două capete, Rusalin. Sîngele nu-i sînge. E vopsea pusă cu kilu: "Te-am pictat așa nu din inflamarea imaginarului, ci de la sine". "De la sinea mă-sii! îl înjură vocea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
clocotită în mîini. Alunec pe gresia udă, mă dezechilibrez, aproape cad, dar nu mă ajută. Ia-o înainte, îi spun, supărată că mi-a constatat mersul nesigur, gleznele nesigure. "Ne-mu-ri-toa-re", silabisește vocea mea de-a doua. Mă simt oaspete nechemat. Senzația de frig din spate se accentuează. Un interior ultra-ordonat. Larg, foarte larg, dar fără filling, neprimitor. Nu văd nici o ușă. Nici perdele. Mă așez cu gîndul să plec. Nu știu de ce, evit să mă uit la el. Toarnă, țeapăn ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de lucru. Poate reușesc s-o magnetizez, așa cum te-am magnetizat și pe tine, spre încoace. O să-ți fac un portret, mulțumindu-ți că exiști. Aproape l-am înțeles. Promiți că-i ultima dată? Da. Și nu te mint: fără senzația că-i ultimul tablou din viața mea, n-aș putea face nimic. A și început o schiță, cu mișcări rapide. Prezența ta o să mă zgîlțîie și-o să-i rad veșniciei o bucurință de n-o s-o poată duce. Știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
7". Acolo se producea altă "înfrățire": cu poporul-erou care "libertate ne-a adus", în '44, și ne-a trecut și strada, vrînd-nevrînd. Magda U. a revenit cu telefonul: Ei? Che ti dice la patria, fac eu apel, dintr-o acută senzație de neputință, la Hemingway. În democrație încape multă ipocrizie. Aibi răbdare, Iordana. Futurologii prevăd că-n 2050 politica n-o să mai intereseze pe nimeni. E prognoza lor. Or să dispară și militantismul politic, și specia de tocșoiști pe subiecte politice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
scatologie tipărită. Pînă și manualele de liceu vă propun neonaturalisme. Aplaudăm insolența cu care vă arătați buricul. Buricul, ca punct fix, de răsturnat universul. Gaura buricului, în jurul căreia se învîrte lumea. Aici v-am adus: la o limbă jalnică, la senzații jalnice, la isteria "Maicîl", la "iarbă", la sexualitate ca miza secolului. Cine mai folosește puncte de suspensie, urmînd litera primă a cuvîntului licențios? Nimeni! Ecranul TV, unde se pronunță orice, cu toată gura, vă transformă în voaiori. Cultivă voyeuristica. Inocența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mare. Ajunsesem să-mi doresc să se termine odată. Dorința mi s-a împlinit după trei ani de... demersuri, cînd am "ieșit" nu cu litera t, ci cu a, cum mi-a prezis Aurel, pisica de Cheshire. Am avut o senzație de sufocare tot timpul trecut acolo. Căpătasem și un tic: făceam mereu gestul de-a da deoparte ceva invizibil, care-mi strîngea gîtul. Mă încăpățînasem să duc o luptă disperată, absurdă, inutilă. "Am să te fac să speli pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
clipă, iar ritualul grațierii era ca gîtul condamnatului să fie atins de trei ori cu o sabie de lemn. Cum blestemata de speranță funcționează și funcționează, mulți deținuți se înșelau, voiau să creadă că au fost atinși cu sabia boantă. Senzația falsă a lemnului pe piele îi euforiza. Sperau că au scăpat de moarte, chiar și cînd capetele li se rostogoleau în coș. Lua cineva în seamă, ia cineva în seamă înțelepciunea antică? De la Vergiliu cetire: "Salvarea învinsului e să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
descongestionează, congestionîndu-i pe alții. Ce dacă sexualitatea se împotmolește în pornografie? Nu ești spurcat la gură? Riști să pari netalentat. Ofelii ovarice scot nu proze, ci valize cu locuri comune. Nici nu le pasă că scriu mai mult decît citesc. Senzații au cu duiumul, nu și senzația de déjà lu. Tano m-a lăsat că curăț livingul. Urăște zgomotul de aspirator. Cînd mă folosesc de mop, participă. Trage de moațele răsucite în direcție contrară, ba și usucă gresia cu burta, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sexualitatea se împotmolește în pornografie? Nu ești spurcat la gură? Riști să pari netalentat. Ofelii ovarice scot nu proze, ci valize cu locuri comune. Nici nu le pasă că scriu mai mult decît citesc. Senzații au cu duiumul, nu și senzația de déjà lu. Tano m-a lăsat că curăț livingul. Urăște zgomotul de aspirator. Cînd mă folosesc de mop, participă. Trage de moațele răsucite în direcție contrară, ba și usucă gresia cu burta, pînă cînd blana i se udă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ei, de la o vreme, o formă amorfă, ce începe să semene cu o față de om, de om bătrân, cu trăsături de gnom. La lumina unui fulger, realizează că gnomul e un balon scofâlcit. Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e spart de un țipăt ascuțit, vestitor de naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
soarele ferm pe boltă este așezat într-o poziție greșită în raport cu momentul zilei. Mă uit în direcția ceasului, apoi iar la soare, apoi din nou la ceas... Încerc să telefonez Aspidei, trebuie să-i vorbesc, să mă lămuresc. Am o senzație uscată, de sufocare. Un gol imens prinde tot mai mult formă în mine. Cu fiecare zi searbădă care se scurge, se conturează tot mai tare și pare să mă sfâșie pe dinăuntru, așa cum numai vidul te poate sfâșia. Din camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întredeschisă, iau haina din cui și ies. Nu dau nicio explicație. Nu că ar aștepta careva vreuna; copiii își văd de treaba lor, iar soția s-a obișnuit deja cu ieșirile mele. După două săptămâni de vid, încerc o inexplicabilă senzație de bucurie. Îndată ce ies, golul din piept pare măcar parțial să se umple, mersul îmi face bine, nu mersul în sine, ci perspectiva drumului, a călătoriei. Pentru că orice călătorie trebuie să aibă un scop, să te mobilizeze, se mișcă aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mine și una spre ea; cele patru picioare erau încălecate pe banca fără spătar, singurul gen de bancă pe care el ar putea să stea. Pentru că nu pot sta lângă ea și nu-i pot atinge genunchii, încerc o vagă senzație de neliniște, dar sunt pe dată absorbit de visul Iormorogului. Sunt încă sub imperiul acestui vis! explică el. Și-apoi mă gândesc cât de vulnerabil este omul! Chiar și dintre cei norocoși care cred că și-au găsit jumătatea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
două foi de pergament negru și-și lăsa umbra fulgurată de lumina obscură a veiozei să se întrevadă vag, ca un semn tainic și amenințător. Sicran mototolea absent cu vârfurile degetelor peticele de hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil de materie arsă, sub limbă. Le împingea ușor cu exteriorul palmei la o parte, ca apoi să le reia nervos la morfolit, peste câteva clipe, neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]