3,862 matches
-
deschidere la noile mișcări sociale și rețele de cetățeni -, pacifismului* și dezarmării, antiimperialismului și susținerii țărilor pe cale de dezvoltare, opoziției (critice) a Uniunii Europene neoliberale, apărării serviciului public și a achizițiilor statului social. Criticați pentru propria lor „gestiune a capitalismului”, socialiștii sunt totuși considerați ca niște parteneri firești în cadrul unor coaliții guvernamentale. Varianta comunistă reformistă reunește PCF*, Linkspartei-PDS german, Partidul Muncii elvețian, Partito dei Comunisti Italiani, Movimento dei Comunisti Unitari și o aripă a Rifondazione comunista, Rifondazione comunista din San Marino
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prelua acest model și-l vor duce până la un grad necunoscut până atunci. Procesul, armă politică în timpul lui Lenin încă din 1902, Lenin* adoptă principiul epurării, citând ca motto în al său Ce-i de făcut? o faimoasă propoziție a socialistului german Lassalle: „Partidul se întărește prin epurări”. O dată ajuns la putere, el extinde principiul la societate. Or, justiția sovietică nu dispune la începuturile sale de nici un cod penal, vechiul fiind abolit fără să fi fost înlocuit. Totuși, încă din martie
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
putință, deoarece numai conștiința legală revoluționară și conștiința revoluționară creează condițiile de aplicare în fapte”. Sunt astfel definite natura strict politică a justiției în URSS* și relația sa strânsă cu teroarea ca mod de guvernare. Experimentarea este imediată, cu procesul socialiștilor revoluționari, din 6-7 august 1922. Din treizeci și patru de acuzați, doisprezece sunt lideri, vechi revoluționari care acumulaseră ani de închisoare și de exil intern în vremea țarului. GPU și-a adus - deja - câțiva provocatori a căror menire era să transforme acuzația
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
naivi să creadă într-o justiție liberă. Sensul procesului: pedagogia infernală Sensul acestor procese a fost definit la 20 februarie 1922 de către Lenin: „Sarcinile momentului sunt: intensificarea represiunii împotriva dușmanilor puterii sovietice și agenților burgheziei (în primul rând, menșevicii și socialiștii revoluționari); instaurarea acestei represiuni prin tribunalele revoluționare și tribunalele populare în cel mai rapid și eficient mod revoluționar; organizarea - absolut necesară - unei serii de procese publice exemplare (exemplare din punctul de vedere al rapidității și al durității represiunii, din punctul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
hagiografică de după război, curajul lor în închisori, în lagăre și în fața stâlpului de execuție nu suscită mai puțin admirația. Mai mult chiar, comuniștii se bucură de o mare vizibilitate, căci, în loc să se disipeze în diverse mișcări de rezistență așa cum fac socialiștii sau catolicii, își mențin organizațiile specifice, adaptate noii situații. Această vizibilitate crește datorită ocupanților care, printr-un anticomunism instrumental, încearcă să-i transforme pe toți rezistenții în „teroriști comuniști”, sporind astfel fără de voie renumele comuniștilor și capacitatea lor de atracție
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
26,4% pentru partidul centrist (PPD). Acesta reacționează prin acțiuni menite, după modelul cubanez, să-i priveze pe democrați de mijloacele de exprimare - cotidianul pro-socialist A Republica și catolicul Radio Renascenșa sunt ocupate de „muncitori” - și să-i împiedice pe socialiști să creeze o diversitate sindicală. Formula sa este alianța popor/MFA, pârghia destinată să marginalizeze democrația, bazându-se pe Gonșalves. PS și PPD se retrag de la guvernare, coboară în stradă și încep să atace sediile PCP. Taberele sunt de-acum
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Kropotkin. Aplicând teoria marxistă, cealaltă fracțiune este de părere că Rusia va trece printr-o fază capitalistă și se bazează pe noul proletariat industrial. Aceasta este condusă de Plehanov - traducător al Manifestului partidului comunist al lui Marx și reprezentant al socialiștilor ruși în timpul creării celei de-a II-a Internaționale -, Vera Zasulici și Pavel Axelrod. Ei se exilează în 1883 în Elveția unde înființează grupul Eliberare a Muncii din care se va ivi, în 1898, Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia (POSDR
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Vera Zasulici și Pavel Axelrod. Ei se exilează în 1883 în Elveția unde înființează grupul Eliberare a Muncii din care se va ivi, în 1898, Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia (POSDR) la care va adera Lenin. în mod paradoxal, acești socialiști cu un marxism* ortodox sunt dezmințiți de Marx care nu numai că aprobă asasinarea lui Alexandru al II-lea și-i consideră pe social-democrați drept „doctrinari”, dar, în 1882, estimează că „sistemul actual [în Rusia] de proprietate comună a pământurilor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
contribuie la crearea, în 1906, a Labor Party, ale cărui legături cu matricea sa sindicală vor fi adeseori conflictuale. în paralel, coexistă grupuri de inspirație intelectuală: Fabian Society, animată de soții Sidney și Beatrice Webb, Independant Labor Party și British Socialist Party. Socialismul britanic posedă o bază electorală importantă, datorită TUC. în Franța, formarea unui partid socialist este legată de moștenirea Revoluției franceze și de experiența Comunei din Paris. După zdrobirea acesteia din urmă, în 1871, socialismul este divizat în trei
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
proclamat cu ocazia congresului său din Basel, în 1912, este străbătut de valuri patriotice, chiar șovine. Contrar predicțiilor lui Marx* - „proletarii nu au patrie” -, sentimentul național o ia înaintea noțiunii de clasă. în plus, Unirea sfântă îi împinge pe liderii socialiștii nu numai să voteze cu partidele „burgheze”, ci să și participe la guvernările „burgheze”. Drept reacție și față cu ororile războiului*, în interiorul IOS se cristalizează, încet-încet, o minoritate pacifistă și revoluționară care ar fi rămas marginală, dacă nu ar fi
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ororile războiului*, în interiorul IOS se cristalizează, încet-încet, o minoritate pacifistă și revoluționară care ar fi rămas marginală, dacă nu ar fi intervenit revoluția rusă din februarie 1917, apoi conflictul violent prin care Lenin va căuta să răstoarne guvernul provizoriu al socialistului Kerenski, aliat cu menșevicii și socialist-revoluționarii, și în fine, preluarea puterii de către bolșevici, la 7 noiembrie 1917. începând de acum, scindarea, inaugurată în PMSDR în 1903, se va propaga, la îndemnul lui Lenin, cu iuțeala fulgerului, în întreaga mișcare socialistă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de „comunist” - singurul, de acum înainte, onorabil pentru un revoluționar. După aceea, pe cea a unei divergențe doctrinare radicale: socialismul și comunismul se dovedesc două filozofii politice diferite. în sfârșit, pe cea a unei lupte politice și organizaționale: din 1918, socialiștii și sindicaliștii ruși care critică puterea bolșevică sunt persecutați; iar în martie 1919, Lenin creează Internaționala Comunistă* (IC), mașină de război împotriva mișcării social-democrate, completată de Internaționala Sindicală Roșie, care vizează mișcarea sindicală. în acest război, arma principală este sciziunea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Hitler la putere și antrenează distrugerea simultană a celor două partide. De la alianțele Frontului Popular la Războiul Rece în 1934-1935, Stalin își schimbă politica externă* și instaurează o politică a Frontului Popular*, încununată, în 1934-1938, cu numeroase acorduri politice între socialiști și comuniști. Franța cunoaște, în 1936, primul ei guvern cu majoritate socialistă, condus de Lîon Blum, care înscrie în lege marile reforme sociale, inspirate de Confederația Generală a Muncii reformistă - concedii plătite, contracte colective de muncă, creșteri salariale și mari
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1959, SPD își abandonează raportările la marxismul luptei de clasă și propovăduiește controlul pieței prin reglarea acesteia cu ajutorul organismelor paritare, pentru a se asigura o mai bună repartiție a veniturilor și cogestiunea întreprinderilor. în Franța și în Italia, relația dintre socialiști și comuniști rămâne complexă. După o perioadă de alianță guvernamentală în 1945-1946, Războiul Rece* reactivează tensiunile. în Italia, la îndemnul lui Pietro Nenni, PSI alege alianța sistematică cu PCI*, care dispune de o poziție hegemonică; însă în 1983, noul său
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
PCF se marginealizează. în Spania, Portugalia și în Grecia, după ce luaseră ochii în anii 1970, comuniștii sunt, la rândul lor, marginalizați de partide socialiste puternice. Iar între 1956 și 1989, când mișcarea comunistă internațională* nu mai are o organizare formalizată, socialiștii construiesc o puternică internațională. Conflictul deschis de Lenin, în 1903, în sânul socialismului s-a transformat, în 1917, într-o schismă între un socialism al democrației și al economiei de piață, pe de o parte, și un comunism cu pretenții
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Socialismul alege calea „solidarității” și reformei, ceea ce îl deosebește de „colectivism” și de „comunism*”. Marx, între socialism și comunism în Manifestul Partidului Comunist din 1848, Marx îi definește socialismului trei accepțiuni: „socialismul științific”, „socialismul ca tranziție la comunism” și „socialismul socialiștilor”. După 1848, însă, și după refluxul revoluționar, frontiera dintre aceste trei ideologii se șterge, Marx fiind cel ce dăduse consemnul înaintării sub stindardul „socialist” și „democrat”, spre a gâdila, astfel, auzul unei clase muncitoare mai sensibile la argumentele reformiștilor decât
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lui Proudhon, împotriva „colectivismului insurecțional” al lui Bakunin sau „socialismului de stat” al lui Lassalle. Afișarea unui marxism deschis „aranjamentelor” ideologice lasă să se creadă, un timp, în reconcilierea curentelor politice provenite din Internaționala I și a II-a. Socialismul socialiștilor Creșterea în forță a partidelor socialiste și a sindicatelor* muncitorești, la sfârșitul secolului al XIX-lea, îi face pe mulți social-democrați să întrevadă posibilitatea unei ieșiri pașnice din capitalism. Eduard Bernstein, Gustav Bauer sau Jean Jaurès privilegiază urnele pentru a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
parlamentarism burghez” și „democratism proletar”. De atunci începând, frații inamici se vor înfrunta pe parcursul a șapte decenii, chiar dacă, din motive tactice, se aliază pentru moment - de exemplu, în Franța, în timpul Frontului Popular* sau al unirii stângii. Niciodată însă, după 1917, socialiștii și comuniștii nu s-au mai considerat semeni. Socialismul științific Odată cu „materialismul istoric” (sau „socialism științific”), opus „socialismului critico-utopic” al lui Saint-Simon, Fourier sau Proudhon, istoria este declarată obiect al unui științe exacte, supusă unor legi ale transformării născute din
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
declarată obiect al unui științe exacte, supusă unor legi ale transformării născute din nevoia oamenilor de a produce viața prin muncă și schimb. însă comunismul născut din schisma bolșevică va dori să demonstreze prin fapte că determinismul economic - păstrat de socialiștii favorabili jocului democratic - nu poate fi disociat de un activism proletar, singurul garant al distrugerii totale a sistemului capitalist și al începerii construirii comunismului. Socialismul ca tranziție către comunism în logica lui Marx, comunismul este o mișcare de distrugere a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
există 10 regimente ale NKVD în Germania, 15 în Polonia, 6 în Austria, Ungaria și Cehoslovacia, 4 în România și Bulgaria -, care ajută comuniștii locali să-și creeze poliția lor după modelul sovietic. Se constituie fronturi* patriotice ce reunesc comuniști, socialiști și agrarieni, cu un program foarte moderat, la prima vedere. După cum le-o va zice apropiaților săi Walter Ulbricht, viitorul conducător al RDG: „Trebuie să păstrăm aparențe democratice, dar trebuie să controlăm totul”. Primul obiectiv al comuniștilor este de a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Comuniștii au mai preluat și simbolistici politice anterioare acesteia: soarele - semn al cunoașterii și speranței, lanțul sfărâmat - reprezentare a eliberării sociale, grâul - simbol al prosperității, și fumul uzinelor, care rezumă avântul economic. Iar abandonând denumirile uzuale de social-democrat* și de socialist* în favoarea celei de comunist*, Lenin a dorit să reîncarneze puritatea revoluționară a marxismului*, cel al Ligii Comuniștilor și al Manifestului Partidului Comunist de Marx* și Engels*. începând cu octombrie 1917, își face apariția o nouă paletă simbolistică, ce nu va
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
scopul abolirii condiției salariale. Acest model este supus unor puternice tensiuni între un discurs revoluționar și, în teren, o practică a negocierii. înainte de 1914, teza priorității acțiunii politice asupra activității revendicative, și, deci, a partidului asupra sindicatului, este frecventă la socialiști, în special la francezul Jules Guesde sau la germanii Karl Kautsky și August Bebel. Ea este reluată de Lenin*, care subliniază utilitatea sindicatelor ca mijloc de educare a maselor. în timpul primului război mondial, majoritatea sindicaliștilor se raliază politicilor de apărare
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
CEKA, Lenin are mijloacele de a instaura dictatura Partidului Bolșevic, sprijinindu-se pe o teroare sistematică, exercitată împotriva „dușmanilor” săi. Mai întâi e vorba de dușmanii lui politici: „albii” - toți partizanii țarului - și liberalii (KD), apoi anarhiștii* și, în fine, socialiștii revoluționari și menșevicii. Urmează apoi clasele sociale inamice: aristocrați, burghezi, ofițeri, chiaburi - țărani care refuză rechiziționările și care sunt calificați drept „bogătași” -, căzăcime, cler. Sunt apoi elementele rele din clasa cea bună: muncitorii care resping dictatura bolșevică (Kronstadt*). și, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se mintă -, ci să o fundamenteze, să o legalizeze în principiile ei, clar, fără a trișa sau farda realitatea”. Blindat cu acest Cod Penal, Lenin inaugurează o altă formă de teroare: procesul* trucat și montat cu mare fast - cel al socialiștilor revoluționari, din vara lui 1922 -, care va fi prototipul Marilor Procese de la Moscova, sub Stalin*. în ultimul său an de luciditate, deloc încântat de exilul* voluntar a sute de mii de ruși, fugiți de sărăcie și represiune, Lenin impune expulzările
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ține într-o măsură infinit mai mare de o logică totalitară, tributară ideologiei leniniste* și naturii regimurilor comuniste. După cum explică veteranul bolșevic Lozovski, care i se opune lui Lenin după 7 noiembrie 1917: „în afară de un guvern de coaliție [cu ceilalți socialiști], nu există decât o singură cale pentru a păstra un guvern strict bolșevic: teroarea politică”. Teroarea este condiția necesară pentru dictatura proletariatului, pentru monopolul puterii comuniștilor și pentru voința lor de a supune întreaga societate. în realitate, nici un regim totalitar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]