6,537 matches
-
român” (Alexandru Balaci). SCRIERI: Apa iubirii, București, 1978; Malicondra, București, 1983; Drumurile din noi, Cluj-Napoca, 1985; Vânzătorul de sunete. Alegorii și întâmplări diurne, București, 1985; Mic dicționar biblic (în colaborare cu Magdalena Timar), București, 1992. Traduceri: Bánffi György, Țara cere socoteală, București, 1951; Asztalos István, Pe drumuri, București, 1955, Duminică cu dragoste, pref. Ion Oarcăsu, București, 1962 (în colaborare cu Ion Urcan), Pelin, pref. Mircea Zaciu, București, 1975; Sütő András, Rătăcirile lui Salamon, București, 1957, Cireșe tomnatice, pref. Gálfalvy Zsolt, București
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
mod special această proprietate structurală a momentului originar: este timpul de început, „timpul acela”, calitativ, discontinuu, complet atemporal și, din cauza aceasta, ușor de proiectat în sacralitate. Originile se pierd în „negura anilor” nu întrucât comunitățile nu erau capabile să țină socoteala anilor, ci pentru că nu aveau nici un motiv să o facă. Perceperea temporalității în societățile dinamice. Conceptul de societate dinamică este în sine destul de vag. El trebuie înțeles doar prin opoziție strictă cu cel de societate statică. O societate dinamică este
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce încep cu purificarea minții. Textul țese cu subtilitate momentele obligatorii ale „urcării” isihaste: „Că mai întâi de toate iaste tăcerea. Deci tăcerea face oprire, oprirea face umilință și plângere, iar plângerea face frică, și frica face smerenie. Smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atunci va pricepe omul că nu iaste departe de Dumnezeu...”, dar „depărtarea de lume”, moment de maximă altitudine spirituală, nu este
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
momentele obligatorii ale „urcării” isihaste: „Că mai întâi de toate iaste tăcerea. Deci tăcerea face oprire, oprirea face umilință și plângere, iar plângerea face frică, și frica face smerenie. Smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atunci va pricepe omul că nu iaste departe de Dumnezeu...”, dar „depărtarea de lume”, moment de maximă altitudine spirituală, nu este propusă ca soluție unică și obligatorie. „Scara” care trebuia
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
destinatari ai consiliilor) este sfătuit - în prima parte a cărții - să refacă niște comportări pilduitoare, să urmeze exemple, să imite prin urmare: „Deci, să ascultați și să înțelegeți de viața lor și vă veți înțelepți de veți lua aminte cu socoteală [...]. Și vă feriți fieștecarile den voi de cele rele, iar lucrurile cele bune neîncetat să vă nevoiți a face bine. Dreptu aceia ia aminte de vezi și să știi cum le-au fost începutul împărățiii lor și cum le-au
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
, revistă apărută la Focșani, bianual, între 1930 și 1933, și în 1936, sub redacția lui N. Al. Rădulescu. Articolul-program O socoteală pentru tineri, aparținând lui Simion Medinți și semnat Soveja, explicitează intențiile publicației. După o evocare a personalităților născute pe aceste meleaguri, în ideea că „trecutul obligă”, publicația își face o datorie de onoare din a reînnoda tradiția, popularizând realitățile și
MILCOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288136_a_289465]
-
mînă babaica și s-o fixeze, apoi să se întoarcă pe jumătate, să-și ia harponul din cavalet și, cu puterea ce i-a mai rămas, să încerce a-l înfige în trupul balenei. Nu-i de mirare că, făcînd socoteala pe întreaga flotă de baleniere, din cincizeci de lovituri, cel mult cinci nimeresc la țintă; nu-i de mirare că atîția harponiști nenorocoși sînt înjurați cu furie și retrogradați; nu-i de mirare că pe unii dintre ei îi lovește
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ține, nici sulița, nici săgeata, nici țăpoiul! Fierul i se pare lui ca paiele și arama, ca lemnul putred! Fiicele arcului nu-l pun pe fugă; pietrele din praștie se prefac în pleavă cînd dau de solzii lui. Ghioaga, în socoteala lui, e ca o trestie și de vîjîitul lăncii își bate joc“... Aceasta să fie oare creatura? Chiar ea? Pe semne că profețiile nu se împlinesc totdeauna, căci leviatanul acesta, cu coada tare ca o mie de coapse, se dăduse
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
doar de-a lungul bordurilor lui. Dar oare Stubb îl abandonase într-adevăr pe negrișor, lăsîndu-l în voia soartei șale? Nu, adică nu aceasta era, în orice caz, intenția lui. Căci în urma lui veneau două ambarcațiuni, iar el își făcea socoteala că acestea vor ajunge repede lîngă Pip și-l vor pescui - deși vînătorii de balene nu manifestă întotdeauna o astfel de solicitudine față de vîslașii care-și primejduiesc viața din pricina propriei lor lașități; asemenea accidente se petrec destul de adesea pe mare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ferea de scorbut - era singurul aliment proaspăt pe care-l aveau. Numai că, teuga nefiind prea luminată, puteai să te retragi lesne într-un colț mai întunecos, cînd o mîncai. Una peste alta, însă, de la pupa la prova, punînd la socoteală și dimensiunile cazanelor la care lucra bucătarul și cele ale propriilor sale fălci pergamentoase, Samuel Enderby era o corabie strașnică, înzestrată cu provizii gustoase și abundente, cu un rom fain și tare și cu niște marinari grozavi, toți unul și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
e gata îse întoarce să plece). O, viață, sînt mîndru ca un zeu grec și totuși depind de bucata asta de os, pentru a mă putea ține pe picioare! Blestemată fie interdependența asta omenească, ce nu se poate lipsi de socoteli. Aș vrea să fiu slobod ca aerul și iată-mă trecut cu datorii grele în toate registrele lumii! Sînt atît de bogat, încît aș fi putut susține o licitație împotriva celor mai bogați pretorieni, cu prilejul scoaterii la mezat a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
place cîrpăceala asta, nu-mi place de fel, e o treabă înjositoare, nu-i de rangul meu. Cîrpăcelile să le facă, dacă vor, cîrpacii! Noi sîntem mai vrednici decît ei. Mie-mi place doar o treabă curată, cinstită, făcută cu socoteală, o treabă pe care să o fac de la început, s-o știu pe jumătate gata cînd ajunge la jumătatea ei și gata cînd e gata - nu o treabă de cîrpaci, care se termină la mijloc și care abia începe cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dinainte stabilit. (Ă). Mă gândesc și acum cu câtă inconștientă fericire am pus mâna, pentru prima oară, prin 1934, pe prima sumă de bani, pentru Întâia mea carte - sumă forfetară pentru o lucrare care fusese și premiată și ale cărei socoteli nu le-am văzut nici până astăzi! Al doilea volum din cariera mea a avut o poveste și mai jalnică. El a fost tipărit de un alt fioros Mecena al lumii noastre editoriale, care-ți dădea numai două degete ale
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Atunci când el Îi propune cititorului său În Cântec de Înfrățire, să se răfuiască cu «Îmbâcsiți, ghiftuiți», felul În care-i vorbește ne dovedește că «Înfrățirea», Înțelegerea, este Încă dinainte legată: «Cu ăștia, o s-avem odată și odată o răfuială! Și socoteala curată o s-o scrim cu altă cerneală! Plata, la săptămânăă Și până atunci nu-i vremea bătrânăă Una la mână!» (Ă) Nu e ușor să faci poezia să sune ca o goarnă; Întinderea versului este limitată, sunetul său mai mult
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a acestora și nu un artificiu, pitoresc dar steril, cu care lucra Arghezi. Și aici atingem unul din nervii poeziei lui Deșliu: aspectul de șuvoi nestăvilit, care potopește cu ură pe dușmanii poporului, dar care și irigă câmpurile țării. În ceea ce privește „socoteala” cu cei dintâi, cuvântul lui pleznește În dreapta și În stânga pe obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de notat cum vechea boemă e văzută ca un sediu alcoolic și dezmățat, și
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
kantiene, dacă le-aș adăuga altele și le-aș publica pe toate într-un volum. Mi-ar fi plăcut ca această carte să apară în anul 2004, drept contribuția mea la comemorarea a 200 de ani de la moartea filosofului. La socoteală mi-au ieșit zece teme, iar titlul Zece studii kantiene mi s-a părut atrăgător. Munca la acest proiect am început-o în vara anului 2002, când am petrecut mai mult timp la Universitatea Humboldt din Berlin, în cadrul unui program
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de limbă engleză ca N.K. Smith și H.J. Paton, categoriile și principiile intelectului pur sunt raportate la cunoștințele noastre despre fapte în genere, în primul rând la cele din viața de toate zilele. Această interpretare, susține autorul, nu dă însă socoteală de modul în care se raportează Kant la scepticimsul lui Hume, care contestă posibilitatea de a stabili corelații universale și necesare între fapte. Kant ar fi admis - afirmă Schipper - că observației comune îi sunt accesibile doar înlănțuiri, asocieri repetabile ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi fost câtuși de puțin afectată de evoluții științifice mai recente 35. Friedman subliniază că acea linie interpretativă care prezintă principiile filosofiei transcendentale prin raportare la cunoaștere în genere, în primul rând la cunoașterea comună, nu va putea da socoteală de locul pe care îl ocupă elaborările din Pmsn în sistemul filosofiei teoretice a lui Kant. El conchide că încercarea de a contesta „strânsa asociere” dintre filosofia transcendentală și principiile metafizice ale științei naturii „este profund greșită, atât ca interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unde conceptele și principiile „Analiticii” sunt prezentate ca un răspuns la întrebarea Cum este posibilă fizica pură? Încadrarea sub acest titlu a conceptelor și principiilor „Analiticii” va putea fi apreciată, desigur, drept prea restrictivă în măsura în care aceste concepte și principii dau socoteală nu numai de posibilitatea fizicii pure, ci și de posibilitatea cunoașterii, cu valoare obiectivă, a experienței în genere. Cu toate acestea, titlul ales de Kant oferă o indicație importantă privitoare la modul cum a văzut el relația dintre filosofia transcendentală
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
impresia generală care se degajă din expunerea pe care o dă Newton legilor mișcării. Într-adevăr Newton a enunțat aceste legi ca axiome, dar a socotit că ele pot fi, în cele din urmă, justificate prin capacitatea de a da socoteală de regularități stabilite prin cercetare empirică, regularități cum sunt legile lui Kepler. Punctul de vedere schițat de d’Alembert era împărtășit de mulți oameni de știință exactă ai epocii. Ei distingeau legile fizicii matematice de regularitățile stabilite prin inducție. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sistem unificat. Acestei interpretări i se poate obiecta, și i s-a obiectat, că facultatea de judecare transcendentală are la Kant mai degrabă funcția de a integra într-un sistem legi empirice particulare, deja formulate, decât aceea de a da socoteală de faptul că ele sunt legi, adică necesare corelații, în opoziție cu generalizările inductive. Considerațiile asupra facultății de judecare transcendentală, formulate în cele două „Introduceri” la Cpj, pot fi citite din această perspectivă. Kant pune în relație această facultate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este, într-un sens metodologic literal, o căsătorie de conveniență. Principiul cauzalității și legea gravitației universale sunt cunoștințe și rude doar deoarece, deși deosebite, ele sunt focalizate în mod asemănător”47. Ipoteza lui Butts este, desigur, deosebit de atrăgătoare. Ea dă socoteală atât de valabilitatea legilor științei matematice a naturii dincolo de acel domeniu accesibil la un moment dat experienței noastre, cât și de faptul că valabilitatea acestora ar putea să se dovedească, în cele din urmă, ca fiind totuși una limitată. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea crescândă a legilor empirice, integrarea lor într-un sistem al experienței. Numai principiile și categoriile filosofiei transcendentale împreună cu cele ale metafizicii corpurilor sunt în măsură să dea socoteala de acele atribute care disting, după Kant, legile particulare ale naturii de asociații contingente. Orientarea generală a analizelor și interpretărilor lui Friedman este dată de convingerea că examinarea considerațiilor lui Kant asupra științelor naturii făcându-se abstracție într-o măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
condiția valabilității obiective a judecăților noastre cu privire la seria percepțiilor...71. Accentul cade, în analiza lui Kant, pe ideea că abia principii a priori, cum este principiul cauzalității, fac posibile judecăți empirice cu valoare obiectivă. Inducția singură nu poate să dea socoteală de faptul că noi cunoaștem legi cauzale 72. Or, tocmai cunoașterea acestor legi - ca judecăti de experiență - fac posibile acele anticipări sistematic reușite care probează că suntem în posesia unei cunoașteri cu valoare obiectivă. Că o clădire se va prăbuși
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
judecare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 396. 36. Buchdahl se referă la pasaje din „Prima introducere”, cum este acesta: „Intelectul însă, în acțiunea sa legiferatoare transcendentală cu privire la natură, face abstracție de toată diversitatea legilor empirice posibile. El ține socoteala, în ea, doar de condițiunile posibilității unei experiențe în genere, din punct de vedere formal. În intelect nu e de întâlnit, prin urmare, principiul acela al afinității legilor particulare ale naturii.” (Ibidem, p. 405.) 37. G. Buchdahl, „The Conception of
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]