3,995 matches
-
de bani. A doua zi, toți care muncește acolo - plecați, Îngrijitorii, fochistul, administratorul, toți. Și vine oamenii ăștia În loc, toți străini, nu vorbește engleză, nici o boabă, poartă costume noi, pantofi negri, ochelari de soare, toți tineri, nu zîmbește, foarte, foarte speriat. Apoi chiria crește. Chiriașii, poate de cincisprezece de ani locuia acolo, Încep să se plîngă. Proprietara spune ăștia noi manageri, ei pot să și bată la noi. Plătești sau pleci. Jumătate din oameni, toți oamenii bătrîni, a plecat. Unii are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
încă nu știm ce s-a întâmplat de fapt. Vă rog, domnule polițist, aș putea să stau de vorbă cu el? Doar o clipă. Fran se așeză pe bancheta din spate a mașinii. Chipul tatălui ei era nedumerit și foarte speriat. Ce se întâmplă, Franny? Ce e cu toată agitația asta? M-a trecut o nevoie, știi, așa că m-am dus în tufișurile de acolo. Fran îl luă de mână, simțind că i se rupe inima. De ce nu te-ai dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
i se rupe inima. De ce nu te-ai dus la toaletă, tati? E una chiar acolo. Probabil că ai fost de nenumărate ori acolo. Expresia nedumerită îi reveni pe chip. Era ca și cum ar fi stat de vorbă cu un copil speriat care știe că a făcut ceva condamnat de adulți, dar habar nu are ce anume. — Serios? Pur și simplu nu mi-am amintit. Îmi pare rău, Franny, sincer. Un fior înghețat îi străbătu tot trupul, în ciuda căldurii din mașină, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se păruse o văgăună plictisitoare și uitată de lume, în care nu prea aveai ce dracu’ să faci seara. Publicul râse nervos, mai ales când apăru o asistentă cu un ac uriaș și îl conduse pe Nico, care se prefăcu speriat, la un cort ce purta însemnele Crucii Roșii. Se formară șiruri ordonate în jurul pieții pentru a-i urma exemplul. Jack le observă imediat se îndreptă spre ele. — Ați venit să spionați concurența, așa e? Ce părere ai de ziar? Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
apărut omul. — Ai grijă, eu nu sunt individ, tinere. Cauți gâlceavă? îl provocă el pe Takamori, în șoaptă. — Aoleu, frate... aoleu! Vine! Nu știau ce ținea individul în mâna din buzunar, dar au simțit oricum amenințarea din glasul lui. Tomoe, speriată, s-a tras în spatele fratelui ei și s-a agățat de el cu toată puterea. Cât era ea de tare, în clipa aceea avea nevoie de protecția lui. — Nu-ncerca să fugi, domnișoară. Nu fugim, spuse Takamori răgușit, protejând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nici recepție. A trebuit să strige de două ori până să se audă pași pe coridorul cel lung. A venit să-l întâmpine o fată îmbrăcată în chimonou. Era foarte rujată. Când l-a văzut pe Gaston, s-a oprit, speriată. — Dorm o seară. Aveți cameră? 800 de yeni? Gaston a adăugat „800 de yeni“ pentru că și-a amintit de conțiunutul sărăcăcios al portofelului său. Fata nu i-a răspuns. — Dorm o seară. Aveți cameră? — Sunteți singur? întrebă ea, măsurându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
i-a reținut atenția. O japoneză deschisese fereastra de la capătul coridorului și era pe punctul de a sări. Era femeia care intrase în hotel împreună cu bărbatul care semăna cu generalul Tōjō. Văzându-l pe Gaston, a început să dea-ndărăt, speriată. La picioarele ei se zărea o bocceluță destul de voluminoasă, dar Gaston nu-și putea imagina ce conținea. În jurul gâtului avea un bandaj soios. Era scundă și slabă. Gaston era de părere că fețele japonezilor erau la fel de lipsite de expresie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-și putea imagina ce conținea. În jurul gâtului avea un bandaj soios. Era scundă și slabă. Gaston era de părere că fețele japonezilor erau la fel de lipsite de expresie ca și măștile pentru teatrul Nō. Nici această femeie nu făcea excepție. Femeia, speriată, s-a uitat câteva clipe la acest străin monstruos, cu chip de cal. Apoi l-a întrebat: — Ce ești? În vocea ei era furie amestecată cu disperare. Gaston nu putea să-și dea seama de ce era supărată pe el. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
moment dat, a intrat într-unul și a strigat din ușă: E cineva pe-aici? Cănd a venit camerista în fugă la ușă, el a întrebat-o în șoaptă: — Aveți aici vreun turist pe nume Endō? Camerista l-a privit speriată. Și-n împrejurări normale Gaston arăta îngrozitor, dar acum, ud până la piele, părea un câine abandonat. Domnul Endō? Camerista s-a întors spre funcționarul de la recepție și l-a întrebat dacă aveau vreun oaspete cu numele de Endō. Bărbatul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
domnule Kobayashi? întrebă Endō politicos. Kobayashi reacționa acum la fel ca și Kanai pe șantierul de construcții din Ginza. Cu cât i se adresa Endō mai politicos, cu atât omul se pierdea cu firea, devenind tot mai agitat și mai speriat. S-a dat câțiva pași înapoi. I se vedea pieptul slab prin deschizătura chimonoului. Bâgui ceva. — Ce spuneți, domnule Kobayashi? Îl împingea ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe cale să o iau la goană, ușa dormitorului se deschide brusc, iar mie mi de taie respirația și scap lampa, căci dinaintea mea, Înfășurat Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate vreo vorbă și Îmi Închipui că expresia de pe chipul lui o oglindește pe a mea. SÎntem șocați și nedumeriți, dar, din cele două reacții, șocul este cel mai puternic. — Ce cauți aici? El e primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce mă apropiam, lumina devenea din ce în ce mai puternică. Dar, după ce am ocolit un dâmb, am încremenit. Lumina provenea de la un foc uriaș. Speriat, am luat-o la fugă, înapoi, însă o voce batjocoritoare mi-a atras atenția că alergam în zadar, întrucît altă ieșire din pădure nu exista. Atunci, m-am întors și m-am îndreptat spre foc Fie ce-o fi, m-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ea. ― Totuși, această fugă de lume seamănă cu o sinucidere. ― Oamenii nu mai au ce să-mi ofere. Dar gândul morții a rămas un fel de zid rece, de care nu pot să mă apropii fără să mă dau înapoi speriat. XXXIX ― Galilei, dacă ți-aș spune că ai procedat ca un înțelept, m-ai crede? ― Nu. Și nici nu te sfătuiesc s-o faci. Dimpotrivă, azi vreau să aflu tot ce se zice rău despre mine. Am dormit bine, n-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
aveau nevoie de o cale iute de scăpare. A fost nevoie să ne ascundem doar de două ori, ca să evităm întâlnirea cu o ursoaică cu doi pui, care adulmeca nervoasă văzduhul înspre noi, și din pricina unui mistreț masiv, dar probabil speriat și gata-gata să ne fugărească. Iată-ne în sfârșit la apa cea mare a Padului. Apăruse dintr-o neașteptată curmare a codrului. Curgea domol, și lățimea lui era impresionantă. Bovo ne-a dus până la o colibă de chirpici de pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Însă Maja susținea că avusese darul de a interpreta visele - când era copilă, Înainte de a fi cu el -, iar Elio o credea, de ce nu? Femeile se pricep la lumea cealaltă, la viitor și la moarte. Era ud leoarcă, neliniștit și speriat. Nu putea pierde alegerile. Înfiorătoare perspectivă. Aș deveni țapul ispășitor. M-ar sfâșia, m-ar rupe bucăți: Roma nu-și iartă Învinșii. Te slăvesc, te preamăresc, ți se Închină, se târâie la picioarele tale - iar după ce cazi te uită, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tăbăcită - și era bine că vremea aceea era Încă departe, iar Emma era Încă o bucățică suculentă, binecuvântată de natură și de dragoste. Așa o văzuse, cu câteva ore În urmă - joia se Întoarce târziu, curva -, traversând În fugă holul (speriată, dar de cine?) și apoi reapărând pentru o clipă În geamul bucătăriei, slabă, gâfâind de oboseală și cu părul prins anapoda, cu un fluture de plastic, nu tocmai elegantă - dar neschimbată, Emma. Se aprinsese lumina În dormitor. În toți acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca interiorul unui stomac, era căscată pentru a captura aerul ce părea să-i lipsească. Dormeau și copiii, pe canapeaua din bucătărie. Și totuși, nici măcar dacă-și Încorda auzul, Emma nu reușea să le audă respirația. Uneori, noaptea, se trezea speriată și mergea să vadă dacă mai erau Într-adevăr acolo. Era speriată la culme de teama că Antonio, cine știe cum, ar fi putut intra să-i răpească. Olimpia produse un cârâit sugrumat, piciorul drept i se contractă și se strânse - ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse ea exasperată și-i aplică o palmă pe obraz. Să nu-ndrăznești să-l lovești pe băiatul meu, spuse răspicat Antonio, luându-l În brațe pe Kevin, zgâlțâit de un sughiț de spaimă. Sunetul acela pătrunzător, fața roșie și speriată a copilului erau un reproș intolerabil, demonstrația a ceea ce nu trebuia să faci pentru a crește un copil. Emma Își Întinse brațele, Înlănțuind gâtul lui Antonio, care-i cuprinse tare pe amândoi, strângându-i la piept. N-o mai port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Death, Îi cântă În față, aprobând din cap. Oricum se puseseră deja de acord, ea și Kevin - pe care ea Îl botezase dihor, din cauza mirosului său nocturn pe care-l emana și care-l făcea să semene cu micuțul mamifer speriat. Cu câteva luni În urmă făcuseră un contract secret. Valentina Îi dădea câteva mii pentru jocurile pe mașinuțe sau pentru video game, iar Kevin nu-i spunea mamei că, În unele zile, Vale Îl punea să vină singur acasă. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o făcuse Michael o făcea, Într-adevăr, să pară mai tânără. Un june amenințător și urât mirositor, cu părul violet și cu inel În nas, le ieși alergând În Întâmpinare când se deschise ușa ascensorului, iar doamna Fioravanti, În loc să țipe speriată de această teribilă apariție, se aruncă În brațele lui. Și rămase acolo, pe jumătate leșinată - și nu răspunse când Kevin o Întrebă politicos: — La ce oră trebuie să restitui smochingul? În atenția onorabilului avocat Elio Fioravanti 4 mai Stimate domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
persoane, noi doi aveam ceva să ne spunem. Îmi pare mult să spun că era scris, spuse Sasha, Însă putem să vorbim oricum. Dacă aveți zece minute la dispoziție, vă pot invita la o cafea. Emma clipi neîncrezătoare. Inima ei speriată Începu s-o ia la goană. Coasta dureroasă se făcu simțită. Și ea fu bucuroasă. La aproape patruzeci de ani, nu credea că avea să i se mai Întâmple. Îi păru rău că-l Întâlnise Într-un astfel de moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
crezut mereu că Antonio Buonocore era Îngerul nostru prețios. — La revedere, Kevin, Îl salută fluturându-și mâna. Sărăcuțul, Îi părea că era aproape să izbucnească În lacrimi. Se lăsa târât de tatăl lui ca un om mort, târșindu-și picioarele, evident speriat. Iar asta nu prea era normal. Ar fi trebuit să intervină? Să-l Împiedice să-l ducă de-acolo ca pe un pachet? Dar cum? Poate trebuia să o sune pe Emma aceea și să-i spună că soțul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
permite să o lăsăm nesupravegheată. Dar În noaptea asta sunt doar eu cu ea. M-așteptam să refuze să vină cu mine - poate c-ar fi preferat să vină, În sfârșit, la mine acasă. Oricum, a venit, iar acum rătăcește speriată, poate excitată, cine ar putea spune. Maja e o enigmă și chiar și atunci, cu nici măcar jumătate de oră În urmă, când o sărutase Îndelung și adânc, cu o neîndoielnică satisfacție reciprocă, nu a reușit să topească În ea toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prima oară. O privea încântat, fără să-i ia în seamă întrebările. Mai întâi, îi atinsese șuvița de păr castaniu lăsată intenționat să cadă din plasa împodobită cu mărgele. Apoi îi pipăise corsetul strâns. Ea vorbea repede, ușor uimită, ușor speriată, nu se poate, îi spunea, ce te-a apucat, doar nu este adevărat c-a intrat dracul în tine, să știi că te spun, ia mâna, nenorocitule... Ar fi vrut s-o sărute, se simțea împins de o forță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai degrabă de evaluare a unei mărfi. Nimeni de acolo se pare că nu avea intenții agresive. Nici tâlharii, nici Pampu. Însă, în momentul în care simțise mâna străină pe pieptul său, Zogru reacționase instinctiv. Pe jumătate neatent, pe jumătate speriat, prinsese cu o mână gâtul tâlharului, îl ridicase brusc și îl aruncase, cum arunci o hârtie la coșul de gunoi. Corpul trecuse ușor ca un fulg pe deasupra celorlalți și dispăruse departe, în pădure. Încă erau uluiți, când Zogru, dezlănțuit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]