KorAP: Find »[drukola/base=sprânceană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...162 >

4,031 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

el, că mi-a pierit și graiul, am rămas cu mâna pe ultima stinghie, nici Remus Frunză n-a zis nimic, se uita doar la mine, iar când a clipit, am văzut că avea și pleoapele vopsite în roșu, linia sprâncenelor îi era întărită cu negru, iar pe față și pe frunte își pictase dungi negre, arăta într-adevăr foarte fioros, mi s-a și pus un nod în gât, mă gândeam c-ar trebui să cobor, dar nu mă puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
un capăt, l-a băgat în ac, apoi, cu mișcări repezi și cusături mărunte, a început să-mi coasă haina. I se vedea pe față că se concentrează puternic, pielea-i era întinsă, semnele de pe obraz păreau și mai adânci, sprâncenele-i groase, de culoarea laptelui, erau ciufulite, lucra aplecat peste haină, mâna i se mișca foarte repede, era o liniște de auzeam foșnetul aței printre degete, păsările stăteau nemișcate, de parcă nici n-ar fi fost acolo, și atunci l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
cu plăcere, apoi, scoțându-și puțin capul pe geam, a întrebat-o în șoaptă pe mama dacă are vreo veste de la domnu’ doctor, iar mama și-a scuturat capul, și a spus că nici o veste, la care taximetristul, ridicând o sprânceană, a zis că ia te uită, crezuse că măcar la înmormântare o să-i dea voie să vină, la care mama a spus că da’de unde, să nu mai vorbească prostii, apoi, după ce taximetristul a trântit portiera, a mai spus, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

tîrziu, Își spuse ea, rostogolindu-se pe pat. A doua zi dimineață, un soare strălucitor inunda camera cînd Marie se deșteptă. Îl privi Îndelung pe Christian, Încă adormit alături de ea. Avea, În somn, un aer preocupat, două cute verticale Între sprîncene. Moartea lui Gildas Îl făcea să se simtă orfan. În cursul nopții, se strînseseră unul Într-altul, ca niște copii, și el avea senzația că Îi era brusc furată copilăria și toate visele: o Întreagă viață deja trasată Între dragostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
vizita unui romancier, Își dăduse În mod excepțional cu un pic de ruj pe buze și scosese din cutioară inelul cu diamant. Recepțiile erau rare În familia Kersaint. Se mulțumeau să invite uneori cîțiva membri ai aristocrației bretone, aleși pe sprînceană, cei mai puțin ruinați, cei mai tradiționaliști, și cîteva notabilități utile, ca de pildă Dantec, procurorul din Brest, cu soția sa, Carline, al cărei uriaș regret era că nu avea titlu de noblețe. Armelle nu renunța la plăcerea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
miezul nopții și n-am nici un chef să mai poposesc aici. Marie Își veni În fire, Își ceru scuze, apoi Își aminti de imaginea farului În funcțiune. - Ai pus să fie reparată lampa farului ? zise ea direct. Ryan Își Înălță sprîncenele, apoi lăsă să-i scape un suspin. PÎnă atunci o apreciase pe Marie, deși o cunoștea prea puțin, dar În seara asta o găsea deosebit de incoerentă. Pragmatic În fața insistenței ei, Îi propuse să urce pînă la lampa farului ca să verifice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
privire la ecranul monitorului pe care doctorul nu-l debranșase Încă și urmări o clipă linia care o lua razna. - Nu e rău ca detector de minciuni, comentă el suav În timp ce apăsa tasta mobilului care vibra. - Da, Morineau... Cum? Înălță sprîncenele. - Nu te atinge de nimic. Vin imediat! Închise iute. - Am să vă las să vă odihniți, doamnă Le Bihan, este esențial pentru problemele de memorie. Și o luă rapid din loc. Desprinzîndu-și ușor mîna din cea a lui Pierric, Marie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
În mișcarea pe care o făcu pentru a apuca piatra, vălul diafan Își luă zborul, dus de vînt spre mare. Cu trupul chircit de neliniște, Îl urmări o clipă din ochi, apoi apucă piatra rotundă și plată cu amîndouă mîinile. Sprîncenele i se ridicară de uimire. Niște semne păreau săpate pe ea. Semne pe care un praf cenușiu le făcea indescifrabile. Înmuindu-și degetul În gură de cîteva ori, Marie le curăță unul cîte unul și Înlemni recunoscînd simbolurile identice cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
tînăra femeie reflectă o clipă, apoi se Întoarse iute Înăuntru. Coborî scara În viteză pînă la ușa de intrare la farului și se ascunse acolo la țanc pentru a-l lua pe Ryan prin surprindere. - Ne părăsești deja? Scriitorul Înălță sprîncenele, abia surprins, și Îi zîmbi liniștit. - Plec pentru cîteva zile ca să dau ocol insulelor, te tentează? Marie se uita fix la el fără să izbutească să descopere ceva ascuns În atitudinea lui. Își depăși simpatia instinctivă pe care i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Între Ryan și ieșire și i se adresă foarte direct. - Cum explici faptul că poliția n-a făcut legătura Între dumneata și spargerea dată la banca Hostier? Pentru că, spre deosebire de frații Sullivan, dumneata nu aveai cazier? Își Înălță pur și simplu sprîncenele. - Și din pricina asta, da. Și pentru că n-am spus niciodată nimic. Făcu o scurtă pauză și Îi zîmbi cu simplitate. - Încă de la prima noastră Întîlnire, am știut că ești o fată foarte inteligentă. Conversația asta riscă să ia ceva timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
la care aș putea da răspuns? se interesă el. - Deocamdată nu, dar am să vă rog să rămîneți la dispoziția poliției. Și dumneata, adăugă Lucas pe un ton rece adresîndu-se lui PM. - În onoarea cui? - Gwen a dispărut, spuse Marie. Sprîncenele lui PM se arcuiră, apoi umbra unui zîmbet Îi jucă pe buze. - Nu se poate! Nu cumva o spuneți ca să-mi faceți plăcere? Întrebă el, brusc Înviorat. TÎnăra polițistă Îi aruncă o privire deloc amabilă: - Ar fi bine să dăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Marie era sfîrșită de puteri, dar mai cu seamă contrariată că nu Înaintaseră mai mult. O privire aruncată spre ceas, care arăta o oră tîrzie, o demoraliză și mai tare. Băgă de seamă că Lucas zîmbea privind-o. Înălță din sprîncene, Întrebătoare, vag bănuitoare, dar zîmbetul lui se accentuă. - Îmi placi. Chiar cînd ești În toane rele. Cred că e grav, doctore! ȚÎrîitul telefonului Îl făcu să rămînă nemișcat cînd tocmai se prefăcea că se Întinde spre ea. Era Caradec. Lucas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
să ghicești. - Hai, spune! Cine a făcut asta? - Vrei să vezi portretul robot? Îi Întinse o foaie de hîrtie pe care ea o contemplă lacomă. Păru uluită. - Seamănă cu... Nu, nu se poate! Privi din nou În detaliu trăsăturile desenate, sprîncenele, modul În care creșteau firele de păr, totul confirma neverosimila senzație de ansamblu... Ridică spre Lucas o privire Îngrozită. - Este... - Inimaginabil, da, de aia ne-am lăsat trași pe sfoară de tîmpitul ăla de Morineau. - Stéphane, șopti ea, Încă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Culoarul era pustiu. RÎsetele păreau să vină de jos. RÎsete tinere. Dar și murmure Înfundate. Să fi fost Juliette? Era trecut de ora 3 noaptea. Îi trecu prin minte ideea că tînărul Ronan se Întorsese poate pe furiș. Încruntă din sprîncene. Coborî Încet treptele și tocmai dădea colțul scării cînd o mînă deschise În liniște ușa camerei pe care el o părăsise. Intrusul se duse drept la noptieră, spre carafa pentru noapte așezată acolo. O mînă goli În carafă conținutul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
tot ce Îți amintea de Erwan. Arthus o fixă cu o privire rece și se Îndepărtă fără să răspundă. Se Îndreptă spre camera fiului său și deschise ușa brusc. Pierre-Marie, instalat confortabil În pat, citea o carte. Înălță mirat din sprîncene. - S-a Întîmplat ceva, tată? Bătrînul dădu ochii roată prin cameră și se uită În cele din urmă și la el, cu o căutătură bănuitoare. - Nu dormi? - Ryan e de vină... mă rog, Erwan, răspunse el cu voce suavă, arătînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Ryan. Se strecură sub mastodontul de piatră cînd o voce o făcu să tresară. - Ce faci aici? Surprinsă, se Întoarse spre Lucas, care stătea aplecat deasupra ei. - Știai că eram aici? După cele două cute mici care se săpau Între sprîncenele lui, văzu că era prost dispus. - Înregistrările video au Încetat să mai transmită, camerele au fost toate distruse, metodic. Ea Îl Întrerupse agitată. - Ryan tocmai a dispărut sub dolmen, vino! Nu se lăsă tulburată de sarcasmele lui Lucas, apăsă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

Într-un comentariu pe marginea unei probleme aritmetice fără soluție - un soi de comic absurd, fără nici un haz. Scria rapid pe tabla albă, oprindu-se brusc uneori; pe craniul mare și pleșuv, pielea se Încrețea atunci de efortul gândirii, iar sprâncenele se ridicau Într-o mimică ce se voia amuzantă; cu marcherul În mână, rămânea imobil câteva secunde, apoi reîncepea să scrie și să se bâlbâie și mai dihai. La sfârșit, cinci-șase persoane aplaudară, mai mult din compasiune. El roși violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

încântat. — A, da. Mă colorez ușor la față. Ei, n-a fost mare lucru. N-am făcut decât să remarc o anomalie în modul în care își structurau finanțele. — Categoric, i-ai făcut o impresie foarte bună. Arnold ridică din sprâncenele stufoase. Vrea ca de acum încolo tu să te ocupi de toate contractele lui. Excelent, Samantha ! Foarte bine. — Ăă... mulțumesc. Îi arunc o privire lui Ketterman, doar ca să văd dacă, printr-o întâmplare absolut ieșită din comun, e cumva impresionat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
întâmplă - și altele nu. Ăsta, categoric, n-a fost să fie. Deși în adâncul sufletului, acolo înăuntru... încă mai cred că era scris să se întâmple. — Așa, spune Guy în timp ce mergem pe hol, spre sala de ședință. Partenero ! Ridică o sprânceană spre mine. Nu mai zi asta ! șoptesc îngrozită. Mor de frică să nu mă bucur prea devreme, să nu-mi poarte ghinion. — Hai, hai. Știi foarte bine c-ai reușit. Nu știu nimic. — Samantha, ești cel mai inteligent avocat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-mi dau seama de unde îl știu - după care mă trece un nou val de spaimă. E Greg Parker, unul dintre partenerii seniori. Traversează holul imens al gării cu pași mari, îmbrăcat în haine scumpe și ținând în mână mobilul. Are sprâncenele împreunate de la încruntare și pare îngrijorat. Păi și ea unde e ? Glasul îi răsună în toată gara. Panica mă pălește precum un fulger. Trebuie neapărat să ies din raza lui vizuală. Trebuie să mă ascund. Acum. Mă strecor în spatele unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
că așteaptă un răspuns de la mine. Sunt foarte recunoscătoare, vă rog să mă credeți. Reușesc o grimasă pe post de zâmbet. Ați fost foarte amabili că mi-ați permis să vă inoportunez. — Vorbește o engleză impecabilă, nu ? Eddie ridică din sprânceană către Trish. — E englezoaică ! spune aceasta triumfătoare, de parcă ar fi scos un iepure din pălărie. Înțelege tot ce-i spun ! Îmi scapă ceva aici. Ce se întâmplă oare, par străină ? — Facem turul casei ? Eddie se întoarce spre Trish. Îmi stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
acum ? Trish îi aruncă o altă privire ofuscată. — Bănuiesc că ai o recomandare, Samantha. Recomandare ? — Fără recomandare nu se poate. O văd că se încruntă. Puteți vorbi cu Lady Freya Edgerly, spun, cu inspirație subită. — Lady Edgerly ? Trish ridică din sprânceană și ceafa i se colorează ușor în trandafiriu. — Îi cunosc pe Lordul și pe Lady Edgerly de ani de zile. Încuviințez. Lady Edgerly poate depune mărturie. Trish și Eddie mă privesc amândoi cu gura căscată. Poate că n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
să faci așa o dandana ? Numai Arnold ar putea să descrie paguba de cincizeci de milioane de lire a unui client drept „dandana”. În ciuda situației, în colțul gurii mi se formează un surâs. Parcă-l și văd, în vestă, cu sprâncenele groase împreunate. — Știu, spun, încercând s-o dau și eu pe glumă. Ce să zic... nu sunt prea mândră. — Mă văd obligat să subliniez că plecarea ta în fugă de ieri nu a ajutat deloc. — Știu. Îmi pare foarte rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
zac pe blatul de bucătărie. — Sunt pentru prânz ? spune. — Nu, nu sunt pentru prânz, i-o tai scurt, fâstâcită. Ești te rog drăguț să mă lași singură în bucătărie ? Am nevoie de spațiu, ca să mă pot desfășura. El ridică din sprânceană. — Atunci ne mai vedem. Noroc cu sosul. Arată din cap spre cratița cu vin. În clipa în care închide ușa în urma lui, îmi scot telefonul și formez grăbită numărul celor de la catering. Însă intră robotul. — Bună, zic cu respirația tăiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
aduc în seră. — Extraordinar. Nathaniel ! Trish răpăie ușor cu degetele în fereastra de la bucătărie. Intră să mănânci un sandviș ! Împietresc. Nu. Nu vreau să mai dau cu ochii de el. — Doar nu vrem să aruncăm toată mâncarea asta. Își arcuiește sprâncenele spre mine. Dacă aș avea ceva de comentat, Samantha, ar fi că ai fost un pic cam risipitoare. Nu vreau să zic prin asta că am fi săraci, adaugă repede. Nu e vorba despre asta, deloc. — Ăă... nu, doamnă. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]