2,825 matches
-
lui Iulian Vesper, fost elev aici în anii 20, E-o febră tinerețea..., destinat numărului festiv, nu este publicat. Va vedea lumina tiparului abia în 1997: „E-o febră tinerețea, un clocot în abis, / O frunte-ngândurată, ce după vis suspină, / Pornește pe o cale ce nu s-a mai deschis, / E fără greș în toate; în sine e deplină. // Cunoaște-nțelepciunea de a urzi ușor, / De a schimba obida în calmă bucurie, / De-a crede că-i senin un cer
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
să-mi vorbească de Saveta, ultima fetiță a sa. Bătrîna a început să plîngă și mi-a scos o poză făcută la Cernăuți. Era Saveta cea superbă, domnișoara cea deșteaptă și care arăta plesnind de sănătate. Făcea toată treaba doctorului, suspină bunica. Avea mare încredere în ea? ischitește satana de nepot, adică eu. Lăsa totul pe mîna ei, trata și bolnavii cum îi spunea el. Și la război? aduc vorba șiret. Da. A lăsat totul în grija ei. Și tiparnița de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a și venit. Nimeni n-a remarcat faptul că providențialul salvator a dispărut în anonimat. *** Examinasem un tînăr, destul de isteț și mă uit la notele sale din carnet. Note mari, dar la profesorul Rotaru nu există notă. M-a amînat, suspină el amărît. Deci pierzi bursa... Din nefericire, da. O să mă descurc greu. Mă uit mai atent la tînăr. Mi se pare cunoscut, dar nu studentul cunoscut la curs, ci altul, neclar definit. Mă luminez: Nu cumva mata, atunci la Les
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să mă căsătoresc cu ea. Am invitat-o la un restaurant și am comandat mîncarea ei preferată, cu multă carne de porc. Dar este Vinerea Mare, s-a plîns Halea. Și ce dacă? întreb sigur pe mine. Este mare păcat, a suspinat din nou Halea. Lasă, iau păcatele asupra mea. În întregime, mai adaug rîzînd. În cazul ăsta... Am mîncat, am rîs și a fost o seară minunată. Te-ai oprit doar la acest păcat? întreb rîzînd. Ambasadorul izbucnește în hohote de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pielea, schițînd cam pe unde se decapitează. După aceste scene, femeile au devenit supuse. Tremurau ca varga și promiteau tot ce li se cerea. Voi păstrați treizeci la sută, ne-am înțeles? Și... fără trucuri. Bine? Da, dom' Raul. Da, suspinau femeile. În prima săptămînă Raul a fost surprins de suma primită. S-a pregătit și o masă cu băuturi fine. Erau așa de docile încît vigilența lui Raul a slăbit rău de tot. La a treia săptămînă s-a pregătit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avem lapte să-ți dăm, c-au mâncat Duca-Vodă vacili din țară de-l va mânca viermii iadului cei neadormiți>>. Că nu știe femeia acie că este singur Duca-Vodă. Iar Duca-Vodă dacă au audzit că este așe, îndat-au început a suspina și a plânge cu amar.” - Imi amintesc, mărite Spirit, că această întâmplare am citit-o în „Letopisețul Tării Moldovei” al lui Ion Neculce cronicarul. Presimt gândul Spiritului domnersc, care vrea să-mi arate întregul ansamblu mănăstiresc. Nu a trecut multă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
nefericiților supuși rămași în acel loc; ei plâng. Ei și lacrimile lor sunt semnele tulburătoare și îndepărtate ale mizeriei autorităților de acolo. Aceasta este situația; ea e tristă și emoționantă în întreg tabloul umanității. S. Mâhnirea, din pricina căreia acești supuși suspină, se revarsă cu întreaga ei suită și asupra subsemnatului și, împreună cu alte necazuri, lovește în el, spre a-i nimici și pustii capitalul format din proprietăți funciare, de care depind tristele rămășițe ale prestigiului său, ale rangului său și ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
dădea eventual o soție. Intensitatea sentimentelor care îi uneau reiese în mod elocvent din cuvintele atribuite lui Carol cel Mare într-un alt cîntec de gestă, Intrarea în Spania, cînd Roland îl părăsește ca să meargă la luptă : „Dacă te pierd, suspină împăratul, eu singur voi rămîne/ Precum e biata doamnă cînd soțul și-a pierdut”. Relația dintre unchi și nepot este, se pare, mai puțin vizibilă în cîntecele de gestă italiene și spaniole decît în cele franceze și germanice. Poate pentru că
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
să poată tălmăci cât de alinător era, într-un izolator infam, să-ți culci capul pe o metaforă de Radu Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână pe Ciurunga și să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile Voiculescu picioarele Îngerului durerii.” Ne dăm seama din aceste rânduri de ce doamna Aspazia Oțel Petrescu a fost una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga și de ce Părintele Arsenie Boca i-a încredințat la
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
și aflat într-o foame cronică, autorul găsește resursele de a compune și o poezie romantică, însă de mare profunzime, arătând în „N-ai dezmierda” dualitatea omului: N-ai dezmierda de n-ar fi să blestemi, Surâd numai acei care suspină, Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, De n-ai fi plâns, n-ai duce în ochi lumină. N-ai jindui după frânturi de rai De n-ai purta un strop de iad în tine. Dar
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
ocol Și-mi vei vedea locul gol, Te vei duce prin grădini, Inima să ți-o alini, S-o alini, s-o potolești, Lacrimile să-ți oprești, Pe mine să mă dorești ! U iu, U iu iu ! Plângi măicuță și suspini, Că m-ai dat printre străini Și-ai perdut ceva din mini. Ai piert floarea nucului, Ajutorul lucrului, Ai piert floarea din fereastră, Ajutorul tău din casă ! U iu ! U iu iu ! Grupul mirelui intervine : Țâne minte tu mireasă, Că
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ca o urmă a poetului, căci transcendentalul se exercită prin limbaj, iar facultatea de a vedea presupune puterea de a numi. Astfel Natura îl vrea pe om vorbitor 124. Codrul este prietenul însuflețit al copilului-poet, deschis orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dacă treci codrii de aramă, adică pe cei obișnuiți ai toamnei, vei avea privilegiul să-i vezi și pe cei de argint. Însă acolo se întâmplă un lucru cu totul misterios: Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă./ Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint/ Vezi izvoare sdrumicate peste pietre licurind 127, așa încât, ecourile terestre se sublimează într-un peisaj transmundan. Poate că rangul cel mai înalt pe care l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
retină, atunci când este vorba de izvor, ele se adresează urechii: izvorul sare202, se bate-n pietricele 203; singuratice izvoare fac cu valurile larmă 204, plâng în vale205; apa sună somnoroasă 206, tremură pe prund 207; izvoare blânde cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre licurind, suspină-n flori molatic, coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214, sunt vergine și sânte 215. Armonii cu rezonanțe auditive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fac cu valurile larmă 204, plâng în vale205; apa sună somnoroasă 206, tremură pe prund 207; izvoare blânde cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre licurind, suspină-n flori molatic, coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214, sunt vergine și sânte 215. Armonii cu rezonanțe auditive perfecte între cele două entități (a naturii, dar și a naturii sufletului uman) devin un întreg de lavă inseparabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu flori 145. Atât în sufletul poetului, cât și în toată armonia universului ipoteștean, până și Vara cânta din arfa [...] de aur/ Vara cu flori cu-al basmelor tesaur 146. Acolo, În valea viselor erau codri de cânturi/ Und-arfe arbori suspinau în vânturi 147. Muza poetului îi inspiră sunete melodice, fiind și ea o prezență prin pădurile de basme, pe unde trece fluviul cântării 148: Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea-i peste noi,/ Și prin somn auzi-vom bucium/ De la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în mormânt. La Mărășești tăticul meu Cu arma-n mână ca un leu, În orice-atac s-a-năpustit Muri-npușcat și crunt lovit. Biata măicuță a auzit De plânsete a-nebunit Sărmana după două luni Muri-ntr-o casă de nebuni. De-atncea eu suspin mereu Măicuța mea, tăicuțul meu Umblu plângănd și spun oricui Că am rămas al nimănui. Nu am rămas unul sau doi Ci patru copii de eroi Umblăm plângând și căutăm, Părinții, eroii noștri, nu găsim. Strofele de mai sus formează
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
desfacă pulpele. Toată mâna mea se Întoarce pe sub ea și se frânge din Încheietură ca să urce pe despicătura feselor, În timp ce părințelul Își deapănă povestea cu glas ușor schimbat. Privirea Îi fuge Între noi și fereastra unde se stinge zvonul scandalului. Suspină: — Ea era frumoasă și bogată, dar dragostea o orbise. Nu vedea cu cine are de-a face, cine eram eu de fapt. Un individ fără nici un viitor, cu totul nepotrivit pentru ea. Ce aș fi putut eu să-i ofer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și dândui la rândul său un pahar de șampanie, Îi zise românește: «La rândul meu stăpâne, te rog să bei!» Paharele se ciocniră din nou. - Barbule, lăutarule, Îi zise Liszt, ce zici de această melodie? - E așa de frumoasă, stăpâne, - suspină bătrânul lăutar - că, dacă-mi dai voie, am să Încerc să ți-o cânt și eu. Liszt zâmbi cu un aer de neîncredere, făcând semn cu capul că primește. Lăutarul se Întoarse către taraful său și după ce puse scripca la
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
cafea (gingirlie), șvarț, marghiloman, cappucino, ciocolată (fierbinte), apă (minerală). Lapte bea, după toate aparențele, doar Bùbico și «mamițica» lui: „- Cui i place lăptic? Bùbico (lingându-se pe bot): Ham! - Să-i dea mamițica lăptic băiatului? Bùbico (impacient): Ham! ham! Ah! suspin eu adânc; lua-te-ar hengherul, Bùbico!» Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasager se arată la ușa compartimentului nostru, uitându-se-năuntru. [...] Pasagerul s-a retras de la
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
rade ca un brici orice detaliu arhitectonic. Vopsite în culori țipătoare (predomină turcoazul și verdele prăzuliu), casele cele noi par a fi fructul unui experiment vizual, cu marker fluorescent. În fața porților, sunt parcate mașini uzate, înmatriculate în Italia, care parcă suspină îndelung după șoselele occidentale. O cruce ridicată în memoria unui soldat român din zonă care a luptat pentru Imperiul și Regatul K.u.K. (Kaiserlich und Königlich) păzește intrarea într-o gospodărie. Fotografia ceramică de pe cruce arată un bărbat cu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mirosul aerului sau în forma în care urcă în aer fumul de la bucătăria mănăstirii. Vorbește despre adevăruri ascunse, semne, minuni, conspirații, francmasoni etc. „Nu suntem noi copți la minte pentru a înțelege minunile Părintelui, este peste firea noastră, suntem depășiți.” Suspină, pare a fi deținătoarea adevărului absolut. Am în fața mea exemplarul perfect al „noului pelerin”, pelerinul de autocar : un amestec plămădit din dorința sinceră de a se apropia de credință, de un sacru palpabil, limbaj de „Cântarea României” și revistă glossy
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
bună vizibilitate asupra marelui eveniment religios ce va începe în curând. Nu toți pelerinii urcă pe jos, unii dintre ei folosesc microbuzele unei firme de transport local din Gherla. Cu ajutorul a trei microbuze care scârțâie din toate osiile, ca și cum ar suspina după tinerețea lor pierdută pe autostrăzile din Germania, pelerinii pot face continuu naveta între satul Nicula din vale și mănăstire. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, mă întreb cum fac șoferii lor să evite aglomerația de pelerini răspândiți
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
alină,/ Și în taină legăna/ Fața lumii înnălbită/ Ce cu ziua se-ngâna...". Astfel apare determinismul ce anunță inițiatului sfârșitul: Când pe malu-i trece noaptea/ Călătorul șuierând,/ Printre papuri când și când/ El aude triste șoapte/ ș-un glas tainic suspinând." În fiecare poem și mai ales în Pasteluri mesajul pare incomplet, conștiința lumii exterioare fiind receptată de organele noastre de simț la nivel mental. Lanțul de asociație nu se sfârșește prin ultimul vers. Subconștientul este doar sensibilizat; trezește o întreagă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Liviu Pendefunda, Falii 20, Poema Visului, 1985. 577 Dumnezeu ține roata creației în mâinile sale. 578 "O, locuință a Luminii și a Frumuseții, cât am iubit frumusețea ta și locuința slavei Domnului meu, a Făuritorului și Stăpânului tău! Pentru tine suspin pe parcursul rătăcirii mele prin această lume, și îi cer Acelui care te-a creat să mă stăpânească și pe mine înlăuntrul tău, căci și eu sunt creația Lui", Sfântul Augustin, Confesiuni, Liber duodecimus, caput XV: 21, Editura Nemira, București, 2003
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]