5,159 matches
-
explică ea și Wakefield o urmează Înăuntru. Magazinul nu este ce se aștepta; sînt acolo saci de cafea columbiană și costaricană, cutii de lemn cu amarantus peruvian, cutii de metal cu ulei de măsline italienesc și salamuri uscate atîrnînd din tavan. O roată imensă de parmezan acoperă o masă zgrunțuroasă din lemn de sequoia. O ladă frigorifică de lîngă perete, plină ochi cu apă minerală și băuturi răcoritoare importate, cu etichete colorate stă să dea pe dinafară. Asta e modesta noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
apare la știri, cu atît mai sus se va ridica piața. Wakefield se cufundă În baie, ascultînd ritmul continuu al ploii, savurînd dulceața singurătății sale. Trebuie să fi ațipit, pentru că se trezește cu o tresărire În timp ce detectorul de fum din tavan chițăie și aspersoarele Încep să scuipe apă. Aude muțimea țipînd jos, În stradă și huruitul elicopterelor În aer. Sare din cadă, Își trage pantalonii și cămașa, și o ia la fugă pe scară În picioarele goale. Holul arată ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tras un inel nou În clitoris, Iubito, ia să-ți văd și eu ținta aia nou din limbă, chestii de-astea, de-ale fetelor. Apoi domnișoarele de onoare, haha, asta e o glumă de-a noastră, aranjează echipamentul, cîrligele din tavan, frînghiile de mătase, bicele. Scuză-mă, iubitule, pot să mai beau unul? — Cu plăcere? Ce-ai de gînd să faci cu băiatul ăsta? Întreabă Wakefield. Caddy Încă Își mai ține brațul după gîtul puiului de anarhist. — Să-l fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei impecabil din bucătărie. Să intre în biroul tatălui ei era ca și cum ar fi intrat într-o altă lume. Încăperea era întunecoasă, luminată doar de veioze micuțe, dar întunericul era plăcut și primitor. Tatăl ei detesta lumina care venea din tavan. Pereții de un verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din care începuse să iasă buretele. Peste tot erau ziare, vechi și noi. Trofee și premii obținute în decursul îndelungatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
însemna că fiecare ziarist fără respect de sine din ținut își făcuse apariția. Fran se trezi înghesuită într-un colț împreună cu, probabil, cel mai plicticos ziarist de pe o rază de cincizeci de mile și trebui să-și umple timpul admirând tavanul, cu minunatele lui decorațiuni din piatră în evantai. Chiar și așa, era pe cale să adoarmă cu paharul de Perrier în mână, când simți o bătaie ușoară pe umăr. Se întoarse ușurată, sperând că era Stevie, venită s-o salveze, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vară. Strânge grâul una-două, Stă pe loc numai când plouă; Ba chiar îl și treieră, Lanul cât cutreieră, Și-ți oferă drept plocon Grâu în lăzi de camion. Mic, dar mare năzdrăvan: E făcut din sticlă fină, Se agață de tavan Și împrăștie lumină. E privirea lui discretă, Sunt și roșii, dar și verzi, Însă numai tu îi vezi Și se pun la bicicletă. Nu-i arbust mirositor, Cunoscut de-ntreaga lume; Deși are-același nume, El e unul zburător. Iute e
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
unor străini arestați pentru contrabandă. Atrași de mirajul orașului Tokyo, ei vin în Japonia prin Hong Kong sau Singapore. S-a vorbit despre astfel de oameni și la firma de comerț Biutafoc unde lucra Tomoe. — Ești într-o ureche? Privind spre tavan și gândindu-se la Gaston care era sus, Takamori oftă. Și-a amintit de renumitul haiku al lui Bashō despre singurătatea omului toamna și-l adaptă împrejurărilor: „E-n toiul primăverii Vecinul meu - Cum o duce oare?“ Au auzit treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Recepționera a salutat cuplul politicos, având o atitudine complet diferită de cea față de Gaston. Fata cea rujată l-a condus pe Gaston pe coridorul scufundat într-o liniște sinistră. Se auzea, de undeva, apa curgând. Din cauza înălțimii lui și a tavanului jos, Gaston a trebuit să-și strângă umerii și gâtul ca o broască țestoasă. Privind la ușile camerelor, a constatat că toate purtau nume de flori: Trandafirul, Floarea de Cireș, Zambila și așa mai departe. În fața fiecărei uși erau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care și-l propusese. Hei! îi strigă bătrânul femeii din capul scării. — Da. Vin. — Ziceai că vrei să ți-l găzduiesc? — Da. Mulțumesc. Exact cum își închipuise, scara era atât de îngustă, încât Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-a întețit și răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile glisante pictate cu flori și păsări. Nimeni nu s-a sinchisit să îndepărteze urmele țânțarilor striviți pe pereți. Endō stătea întins și privea în tavan, umezindu-și buzele uscate cu limba. Umbra lămpii semăna cu un liliac. Gaston își scosese și el haina și stătea lângă Endō, în cămașă. Din când în când uda o cârpă la chiuvetă și ștergea fața bolnavului. După ce simțise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care nu putea urca vreo pantă mai abruptă, îl punea pe uriaș să-l care în spinare. Gaston le mai putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la umbra lămpii de pe tavan. „A sosit, în sfârșit, momentul răzbunării pe Kobayashi“, gândi el. După ce vor găsi lingourile însă... Dacă iar îi pune prostul de Gaston bețe-n roate... ce să facă? Să-l omoare? Îi aruncă o privire lui Gaston, care stătea rezemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și Gaston s-au ascuns în autobuzul abandonat, în timp ce Kobayashi s-a apropiat de baracă, intrând cu cizmele prin băltoace. Când a bătut la ușă, a ieșit un țăran. Endō s-a rezemat de peretele autobuzului abandonat, prin al cărui tavan ploua și a început să-și lustruiască pistolul. Fruntea îi era plină de broboane de sudoare. Era și mai tras la față decât fusese la Tokyo, iar pungile de sub ochi, care-i trădau boala, stăteau mărturie a greutăților prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să fi uitat ceva, cumpărăm de acolo. Sună telefonul și-l aud pe Dan ridicînd receptorul. Încerc să ghicesc cu cine vorbește (de obicei, Îmi dau seama după tonul vocii lui). E maică-sa. Cu siguranță. Îmi ridic ochii În tavan, deși singura ființă care mă poate vedea e Tom, care Începe să rîdă, crezînd că mă strîmb la el, ceea ce și Încep să fac În timp ce Închid ușa. Orice ar avea de spus soacră-mea, nu mă interesează prea tare. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
așa a fost să fie. Apartamentul Lisei este exact ce mi-aș dori și eu dacă aș face vreodată rost de atîția bani. Ea stă Într-una din clădirile Înalte, tencuite, care dau spre parc. Acestea au ferestre uriașe, din tavan pînă În podea, muluri originale, iar fiecare Încăpere e inundată de lumină. Iubesc apartamentul Lisei, deși gusturile sale În materie de decorațiuni interioare sînt complet diferite de ale mele. Îmi ador casa pentru că e tihnită, confortabilă și aranjată Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ele chipul meu, și am omorât, niște senatori, din plictiseală, zicînd: "Cel mai puternic ucide. Și, pentru că este cel mai puternic, nu spune: am ucis, ci: am învins." ― Inchiziția gândește la fel. ― Dimineața am rămas multă vreme cu ochii în tavan, întrebîndu-mă: ce mă așteaptă în nopțile următoare? ― Poate că ți-ai pierdut cu totul credința în oameni, Galilei. ― În unii oameni, da. Am băut până la fund paharul. Chiar dacă-mi vei spune din nou că am fost prudent cu viața mea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-mi: - Frate, se vede că nu ești obișnuit. Trebuie să respiri numai pe gură. Am lărgit inelul și mi l-am pus pe nas. Mă durea, dar îmi comprima complet nările. Sala principală a criptei avea forma unei cruci grecești. Tavanul cu trei bolți era susținut de douăsprezece coloane de piatră, cu capiteluri sculptate grosolan. Aici nu existau morți sau morminte, ci doar, în mijloc, o ladă mare de lemn, ferecată cu trei încuietori, fixată de podea cu lanțuri. În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sfârșite, picurând rășină incandescentă și dând o lumină roșiatică, fumegândă. Ne-am îndreptat către ușa din dreapta. A deschis-o cu una dintre chei, a intrat și și-a fixat torța într-un suport aflat la începutul unui coridor strâmt, cu tavan jos și pereți de cărămidă. După care a revenit în sală. Cu o nouă plecăciune, lăsând însă să i se vadă în gesturi și în priviri sarcasmul, m-a poftit să intru, spunându-mi: - La capătul coridorului, în mijlocul celei de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de drum întunecoasă, abruptă și alunecoasă, am zărit, la capătul unei scări de piatră surpate,o lumină verzuie, ca aceea ce se vede când înoți în apa adâncă a râurilor. Am coborât până ce-am ajuns într-o încăpere mare cu tavanul de cărămidă aparentă. Printr-o fereastră spartă intra lumina filtrată de muri. Podeaua toată în mozaic reprezenta o scenă cu o vânătoare de mistreți. M-am uitat mai atent, și am descoperit, îndepărtând praful cu piciorul, un înscris doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
palme. Ne-au explicat că erau tâlhari de drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-acolo morții, iar pe ceilalți să-i mute în temnița de sus, o hală cu tavanul scorojit de umezeală, dar fără mocirlă și șobolani, și cu o fereastră prin care pătrundea oleacă de lumină și de aer. Printre deținuți am remarcat un tânăr cu o privire isteață, chiar dacă mohorâtă. Am cerut să vorbesc cu el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bazilica s-a golit, și preotul Giovanni s-a apropiat de mine. M-a luat de braț și m-a dus în reședința episcopatului fără să-mi zică un cuvânt, dar asta nu înainte ca slujbașii să fi coborât din tavan marele cerc de fier cu cele douăzeci și șase de lumini, spre a fi stinse. Odată ajunși în mica sa odaie, am luat loc pe o laviță și, cu o anume jenă, mi-a spus: - Sosești la momentul potrivit. Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întors spatele și s-a îndreptat spre un palat numit Boukoleon. Am crezut că a renunțat la noi, dar Giuliano ne-a făcut semn să-l urmăm. În Boukoleon se aflau două încăperi importante: camera imperială a primei nopți, cu tavanul de aur, și cea de-a doua, unde împărătesele nășteau, în întregime îmbrăcate în porfir. De-aici și numele prinților, cărora li se spune porfirogeneți. Într-un vestibul, în fața camerei primei nopți, am văzut opt medici care, judecându-i după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ce s-ar fi întâmplat. Cu mare fereală, l-am urmat pe preot, după ce-mi ascunsesem la piept privilegiul dat mie de Heraclion din Bizanț. M-a condus într-o sală luminată de zeci de lămpi care atârnau din tavan și iată-mă față-n față cu exarhul Isacco Platone, așezat pe unul dintre jilțurile papale, având câte doi soldați de-o parte și de alta. Mi s-a părut că avea cam o sută de ani, pe-atât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atinge de vreuna din fete. Eu, împreună cu ceilalți, la lumina unor torțe luate din biserică, am început să coborâm scara. Părea nesfârșită, ascunsă în întuneric și tăcere. Cam după vreo sută de trepte ne-am trezit într-un salon cu tavanul atât de înalt, că nici nu se vedea. Pe un perete erau fixate torțe. Mirosea a rășină arsă; am atins un fitil de câlți și am simțit că era călduț. Fusese stins de curând. Le-am aprins pe toate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca niște metropole - Îi dăruise lui patruzeci de metri pătrați la Borgo Pio. El nu și-ar fi permis-o niciodată. Câștiga un milion șapte sute de mii de lire net pe lună și cheltuia tot. Bârne vechi de lemn străbăteau tavanul. Pe rafturile vechi și Întunecate ale unui scrin Încă se mai ghiceau urmele unor fresce. Biblioteca - geometrie de pătrate perfecte protejate de o vitrină strălucitoare - se afla Într-o ordine impecabilă: toate volumele erau adunate În ediții, iar culorile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]