8,991 matches
-
Rudolf von Roth (3 aprilie 1821- 31 ianuarie 1866), acel Sanskrit-Deutsche Wörterbuch În șapte volume 2, „până la edițiile de texte sanscrite apărute la Calcutta și Benares”. Astfel de dicționare sanscrite fuseseră propuse spre a se realiza și la noi. În testamentul generalului C. Năsturel-Herăscu de la 20 august 1873, În lista operelor care urmau să fie premiate, dintr-un fond donat Academiei, cu „Marele premiu Năsturel-Herăscu”, apar, la a șaptea poziție din nouă, și „dicționare limbistice În limba românească, mai ales pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Opere, I, pref. D. Vatamaniuc, București, 1967 (în colaborare cu Dumitru Pop și Ion Șeuleanu); Radu Tempea, Istoria sfintei besereci a Șcheilor Brașovului, introd. edit., București, 1969 (în colaborare cu Livia Bot); Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I. C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare); Nicolae Drăganu, Istoria literaturii române din Transilvania de la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea - Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie dès origines à la fin du XVIII-e siècle, ed. bilingvă, pref. edit
SCHIAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289552_a_290881]
-
Povești din curtea mea (1980), Sus, în satul de argint (1981), Marile vacanțe (1984). Ținând mai mult de domeniul religios decât de cel literar, câteva lucrări eseistice de după 1989 reflectă traseul lui S. între scepticism și credință. Recitire a Noului Testament și meditație asupra întrupării lui Iisus, Norul de martori (2003) abordează, din unghiul celui pătruns de credința că doar creștinismul reprezintă starea de normalitate a omenirii, teme cum ar fi genealogia lui Iisus, rolul martorilor în Scripturi, raportul dintre oameni
SCOROBETE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
el suferise de zgomotul tăcerii, înnebunind de gânduri fără glas. În cea adoptivă, deși are atâtea de spus, tace pentru că „vremea asprelor cuvinte / s-a cuibărit în noi cuvinte moi”. Libertatea se dovedește neputincioasă. Vag bacoviană, tonalitatea unor versuri din Testament (1991) evoluează spre Georg Trakl și Gottfried Benn (nu fără a trece și prin Lucian Blaga), devenind, cu intermitențe, un vehicul al grotescului terifiant. Imaginația edifică un spațiu de coșmar, de lume întoarsă pe dos. Dacă tonul elegiac al unor
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
destinului omenesc. S. o face adoptând mijloace expresive diverse, fără obsesia sincronizării cu ultimele performanțe de limbaj. SCRIERI: Poezii - Gedichte, ed. bilingvă, Mainz, 1981; Transilvania, Rhein, 1982; Phoenix. Amintiri lirice (1959-1984), Mainz, 1984; Strigătul morților, Lünen, 1986; Omina, Dortmund, 1987; Testament, pref. Emil Manu, București, 1991; Răzeșul cuvintelor, Kastellaun-Port Barcares (Franța), 1991; Răstignirea ultimului cuvânt, pref. Gh. Bulgăr, București, 1992; Lichtebbe, Freudenstadt, 1994; Blinder Spiegel, Freudenstadt, 1994; Semne, grații și simboluri, postfață Al. Cistelecan, Cluj-Napoca, 1995; Mandala, Kastellaun, 1996; Două anotimpuri
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
din Vest, ALA, 1992, 106; Eugen Simion, Limba maternă și limba poeziei. Cazul Christian W. Schenk, PSS, 1993, 2; Emil Manu, O carte despre „răstignirea” cuvintelor, VR, 1993, 2-3; Lucian Chișu, Călătorie spre centrul cuvântului, L, 1993, 48; Constantin Cubleșan, „Testament”. „Răstignirea ultimului cuvânt” ST, 1993, 12; Gh. Bulgăr, O prezență poetică - C.W. Schenk, pref. Dan Tărchilă, București, 1993; Ioan Holban, Cine și cum ne traduce, CRC, 1994, 2; Adrian Popescu, Un poet blingv, TR, 1994, 2; Virgil Mihaiu, Când
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
1872. Își editează cea mai mare parte a discursurilor sale în Cuvinte bisericești compuse și rostite la deosebite ocazii (1868), va da a treia ediție, revizuită, în limba română, a Mărgăritarelor lui Ioan Hrisostom (1872) și o ultimă lucrare teologică, Testamentul Vechi studiat duce la cel Nou (1876). După un pelerinaj la Ierusalim, în 1878 se retrage la Burdujeni, unde se sfârșea din viață peste câțiva ani, cu gândul la unirea Transilvaniei cu România. S. lasă în urmă și o modestă
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
Voitin, Liviu Deleanu, V. Spiridonică, Vasile Dobrian, Emilian Bâcov, Elefterie Beoca, P. Florențiu, Jean Pascal, Cicerone Theodorescu, Ion Zaharia, Emil Vora, Emil Băicoianu, Constantin Andone. Cu proza sunt prezenți Tudor Teodorescu-Braniște (fragment din românul Băiatul popii), Virgiliu Monda (fragment din Testamentul domnișoarei Brebu), I. St. Ioachimescu, Eugen Relgis (Prieteniile lui Miron), Ion Pas (fragment din Tablouri în cărbune), M. Tomescu, în timp ce N. Deleanu publică reportajul Robii cărbunelui, despre minerii din Valea Jiului. Paul B. Marian inserează câteva episoade memorialistice sub titlul America
SANTIER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289472_a_290801]
-
teoretică și specialitate medico-socială abia în secolului XX, se poate spune că ideea de igienă mintală și principiile acesteia le regăsim din cele mai vechi perioade ale istoriei umanității civilizate. Astfel, referințe la nebunie descoperim deja încă în scrierile Vechiului Testament și în Evanghelii, sub forma exprimării unei relații între sfera sacrului și cea a nebuniei. Această relație este observată și de către Socrate, care afirma că „cele mai mari binefaceri ne vin de la zei pe calea nebuniei”. Referiri la nebunie întâlnim
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
trebuia să dea coroanei mijloacele necesare pentru o reprezentare demnă a statului român. Încă din momentul construirii Castelului Peleș, suveranii se leagă sufletește, definitiv de acesta și de meleagurile pe care el fusese ridicat. Acest lucru reiese clar și din testamentul Regelui Carol I al României. La 14/26 februarie 1899, Regele Carol I își redacta testamentul în care specifica: „Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toți românii vor înconjura cu dragoste și credință pe preaiubita mea soție
CASTELUL REGAL PELEŞ (1875-1916) by POPA GABRIELA KARLA () [Corola-publishinghouse/Science/497_a_730]
-
construirii Castelului Peleș, suveranii se leagă sufletește, definitiv de acesta și de meleagurile pe care el fusese ridicat. Acest lucru reiese clar și din testamentul Regelui Carol I al României. La 14/26 februarie 1899, Regele Carol I își redacta testamentul în care specifica: „Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toți românii vor înconjura cu dragoste și credință pe preaiubita mea soție.(...) Castelul Peleș îl hotărăsc ca reședință de vară pentru mult iubita mea soție [...]”<footnote onstantin Xeni
CASTELUL REGAL PELEŞ (1875-1916) by POPA GABRIELA KARLA () [Corola-publishinghouse/Science/497_a_730]
-
interesează ca surse de informație istorică. G. Barițiu continua să creadă în idealurile revoluționare pentru care militase în 1848 și ecourile idealurilor sale se fac simțite în evocările și schițele biografice consacrate conducătorilor revoluției din Ardeal și din Țările Române (Testamentul lui N. Bălcescu, N. Bălcescu, Momente din viața lui Avram Iancu), în scrisorile lui Simion Bărnuțiu și Eftimie Murgu, în actele și documentele din anii 1848-1849. În centrul interesului au stat însă momentele de afirmare națională din istoria Transilvaniei - G.
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
români” (e secretar de redacție în 1932-1938), „Convorbiri literare” (director în 1939-1944) ș.a. Devine membru al Societății Scriitorilor Români în 1935. Abuzurile regimului comunist de după al doilea război îl lasă fără tipografie, fără arhive și fără propriile lucrări. Totuși, prin testament, el lăsase Academiei Române, al cărei membru corespondent era din 1936, un bogat material documentar, în special scrisori, păstrat într-un fond arhivistic la biblioteca acestei instituții. Stăpânit de sentimentul datoriei față de lumea din care provenea, T. a început prin a
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
schimbări de decor”. Efortul de a evita și chiar de a se război cu sentimentalismul desuet e vizibil aproape în tot locul în poezia lui T., rezultatele nefiind însă întotdeauna cele așteptate. Definitorii pentru umorul liric sunt poeziile-confesiuni Pagliaccio și Testamentul unui poet cunoscut, nu cele mai bune, dar cele mai explicite, unde zâmbetul autoironic are prospețime și o deschidere mai largă asupra destinului uman. Umorul și inteligența artistică sunt confirmate pe deplin în Parodii originale. Poetul își amendează propriul sentimentalism
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
rolul de „victimă” este jucat de țara întreagă, rămasă în 1989 fără conducător, în urma comploturilor de care masoneria și serviciile de securitate nu ar fi fost străine. SCRIERI: Bătrâna domnișoară n-are alibi, Craiova, 1976; Versiunea maiorului Vlad, Iași, 1977; Testamentul, Craiova, 1979; Spovedania unui spion, Cluj-Napoca, 1982; Prizonierul speranțelor, Iași, 1983; Agent secret, Iași, 1985; Egreta Brâncovenilor, Craiova, 1986; Ultima sută de metri, București, 1987; Statueta sfântului Leonard, Craiova, 1990; Pădurea cu plopi argintii, Iași, 1991; Capcană pentru asasin, București
UNGHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290342_a_291671]
-
București, 2002; Agonia. Confesiunile criminalistului Andrei Zavera, București, 2003. Repere bibliografice: Romulus Diaconescu, „Bătrâna domnișoară n-are alibi”, SPM, 1976, 296; M.P., „Bătrâna domnișoară n-are alibi”, R, 1976, 8; Doina Berchină, Concizie și claritate, R, 1978, 2; Cornel Sorescu, „Testamentul”, R, 1980, 4; Radu Vaida, Un rechizitoriu antirăzboinic, LCF, 1986, 21; Fănuș Băileșteanu, „Agent secret”, RL, 1986, 34; Eugen Teodoru, „Egreta Brâncovenilor”, SPM, 1987, 853; Artur Silvestri, „Egreta Brâncovenilor”, LCF, 1987, 7; Narcis Zărnescu, Romanul interogativ, LCF, 1988, 12; Sorin
UNGHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290342_a_291671]
-
Urmuz este un nuanțat portret dual, om - scriitor, făcut de Lucian Boz cu prilejul apariției volumului Pagini bizare, conținând cele opt proze urmuziene editate de Sașa Pană, pe care le definește „ca un fel de rimbaudian Saison en Enfer, adică testament”. Destul de bine reprezentată este și eseistica, prin Anton Holban (Contribuții la specificul românesc), Emil Botta (Stilul cinematografic) și Horia Groza (Scurtă geografie asupra Evului Mediu, Motive pentru o critică modernistă: I, Domnul Lovinescu și fețele sale). Au mai colaborat Petru
ULISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290329_a_291658]
-
și răsfrângerile ei în modernitatea română și grecească și, mai cu seamă, scrierile apocrife: Apocryphes bogomiles et apocryphes pseudobogomiles, 1950, Leș Apocryphes slaves et roumains: leur apport à la connaissance des apocryphes grecs, 1953, Notes sur la tradition littéraire du Testament d’Abraham, 1957, La „Palaea” byzantine chez leș Slaves du sud et chez leș Roumains, 1964, La Vision d’Isaïe. Tradition orthodoxe et tradition hérétique, 1968, L’Apocalypse de Baruch en slave, 1969, Leș Testaments de douzes Patriarches en slave
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
aceste scrieri în duh popular, martor credibil pentru refacerea stării de sensibilitate a colportorilor și chiar a depozitelor lor mentale. Contribuțiile acestea au fost adunate într-o carte tipărită la Leiden în 1981 - Apocryphes slaves et roumains de l’Ancien Testament. De la Ț. au rămas și cercetări de istoriografie (din care răsar și figurile maeștrilor - N. Iorga, Gh. Brătianu, Mario Roques, N. Cartojan) și lucrări de comparatistica privind relațiile literaturii române cu scriitori din Apus (Byron) sau din Balcani (Liuben Karavelov
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
1457-2 iulie 1504), Paris, 1954; Le Livre roumain à travers leș siècles, Paris, 1959; Le Dit de l’empereur Nicéphore ÎI Phocas et de son épouse Théophano, I, Salonic, 1976; ed. Bologna, 1989; Apocryphes slaves et roumains de l’Ancien Testament, Leiden, 1981; Études de littérature roumaine et d’écrits slaves et grecs des Principautés Roumaines, Leiden, 1985; Modern România. The Achievement of Național Unity (1914-1920), îngr. Nicolae Țimiraș, Los Angeles, 1988; Studii și articole literare (în colaborare cu Laetitia Turdeanu-Cartojan
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
Maria Spiridon, Laurențiu Ulici, de la prima până la ultima verba, CL, 2000, 12; Sergiu Adam, Un semn de adio, o șoaptă, o lacrimă. Cântec de leagăn, ATN, 2000, 12; Dicț. esențial, 850-852; Dimisianu, Lumea, 275-279; Micu, Ist. lit., 716-717; Octavian Soviany, Testamentul lui Ulici, LCF, 2001, 7; Paul Cernat, Bridge peste ape tulburi, OC, 2001, 74; Grigor, Moromete, 74-78; Valeriu Nicolescu, Buzău-Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi, II, partea I, București, 2001, 535-537; Popa, Ist. lit., II, 1119; Portret de
ULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290327_a_291656]
-
Iorgovici și un scriitor român din secolul al XVIII-lea ignorat, autorul controversatului Cuvânt de îngropare a vechiului Ștefan Voievod; i-a atribuit lui Daniil Panoneanul (traducătorul lucrării Îndreptarea legii de la 1652) cea de-a doua traducere integrală a Vechiului Testament efectuată în secolul al XVII-lea și alte traduceri românești de pe la 1650; a argumentat că Istoria Țării Rumânești, atribuită stolnicului Constantin Cantacuzino, aparține în realitate mitropolitului Teodosie Veștemeanul; a susținut ideea că Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595) în
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
pentru democrație și Unire, printre care și scriitorii Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade-Rădulescu. Va scoate și mai târziu broșuri care se refereau la anumite evenimente, încercând să le grupeze într-o serie de „memorii”: Esiliul românilor în Rusia și Testamentul lui Petru cel Mare (1896), Adevărul asupra uciderii lui Barbu Catargiu (1896), Alegerea, detronarea și înmormântarea lui Cuza Vodă, 1859, 1866, 1873 (1898). Un episod important din viața lui, evocat cu mândrie, a fost cel al participării ca voluntar garibaldian
VALENTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
provinciile române, în care sunt antologate piese populare și culte, precum și câteva producții proprii, cugetări, versuri, completate de scrisori și documente. SCRIERI: Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic, București, 1859; ed. Paris, 1859; Esiliul românilor în Rusia și Testamentul lui Petru cel Mare, București, 1896; Adevărul asupra uciderii lui Barbu Catargiu, București, 1896; Alegerea, detronarea și înmormântarea lui Cuza-Vodă, 1859, 1866, 1873, București, 1898. Antologii: Cugetări, maxime și proverbe. Cânturi naționale și politice din toate provinciile române, București, 1890
VALENTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
în 1816, V. intră slujbaș la Nazlâm, un negustor lipscan, iar mai târziu se stabilește în ținutul Hotinului. Capătă o slujbă de funcționar: „scriitor de limba moldovenească” la judecătoria din Hotin. După trei ani demisionează și, cu partea lăsată prin testament de Ladà, cu economii și cu zestrea soției (Zoița, fata paharnicului Mihalache Ghițăscu), cumpără moșii în ținuturile Hotin și Iași. Se statornicește în 1839 la Pociumbeni, unde, „ajuns la liman liniștit”, obținând și titlul de nobil în 1856, se va
VARNAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290437_a_291766]