2,637 matches
-
XX-lea s-au construit demonstrații ce nu necesită decât cunoștințe de calcul integral. Una dintre acestea i se datorează lui Ivan Niven. O demonstrație oarecum similară este cea a lui Mary Cartwright. π este în același timp și număr transcendent, sau cu alte cuvinte, nu există niciun polinom cu coeficienți raționali care să-l aibă pe π ca rădăcină. Acest fapt a fost demonstrat la 26 noiembrie 1882 de către Ferdinand von Lindemann la un seminar matematic al Universității din Freiburg
Pi () [Corola-website/Science/304110_a_305439]
-
Euler în 1735 a demonstrat celebra problemă Basel - găsirea valorii exacte a lui care este π/6, el a demonstrat o profundă conexiune între π și numerele prime. Atât Legendre cât și Euler au speculat că π ar putea fi transcendent, ceea ce s-a demonstrat în 1882 de către Ferdinand von Lindemann. S-a spus despre cartea lui William Jones "O nouă introducere în matematică" din 1706 că este prima în care s-a folosit litera grecească π pentru această constantă, dar
Pi () [Corola-website/Science/304110_a_305439]
-
bine a vedea lucrurile de foarte multe ori"” (3,141592653). "Cadaeic Cadenza" conține în acest fel primele 3834 de cifre ale lui π. Piemele fac parte din întregul domeniu de studiu al mnemotehnicilor pentru reținerea cifrelor lui π. Din cauza naturii transcendente a lui π, nu există expresii cu formă închisă pentru acest număr în termeni de numere și funcții algebrice. Printre formulele de calcul al lui π cu ajutorul aritmeticii elementare se numără seriile care dau un șir infinit de aproximări ale
Pi () [Corola-website/Science/304110_a_305439]
-
diverse feluri modelele sale intime de gândire, sensibilitate, devenire sau existență, iată de ce există mai mult decât suficiente imagini, desene, picturi sau varii ipostaze adiacente celor înșirate, dintr-o dorință mistică neexplicată de a-și apropia în orice fel natura, transcendentul, sau de a-și explica ființarea. Există trei dimensiuni ale imaginii, spune Jean Paul Sartre, în "L’imaginaire", prima este aceea că imaginea este, în fapt, o conștiință, și mai mult, una transcendentă; ea diferențiază imaginația de celelalte moduri ale
Element clasic () [Corola-website/Science/303941_a_305270]
-
a-și apropia în orice fel natura, transcendentul, sau de a-și explica ființarea. Există trei dimensiuni ale imaginii, spune Jean Paul Sartre, în "L’imaginaire", prima este aceea că imaginea este, în fapt, o conștiință, și mai mult, una transcendentă; ea diferențiază imaginația de celelalte moduri ale conștiinței, obiectul imaginat e dat imediat ca atare, în timp ce cunoașterea perceptivă se formează încet prin aproximații și luări succesive de contact. Cea de-a treia dimensiune a imaginii este spontaneitatea. Apa, așezată sub
Element clasic () [Corola-website/Science/303941_a_305270]
-
în nori, în munți sau pe lună, vedem chipuri peste tot și agenți acolo unde nu există. Aceste manifestări nu sunt percepute ca fiind fructul propriei noastre imaginații, ci marca unor agenți dotați cu intenție sau ca revelații dintr-un transcendent supranatural. Acestă credință într-o lume supranaturală este singurul element care este totodată esențial și suficient pentru a putea vorbi despre prezența unui fapt religios. Că-l numim "lumea strămoșilor", "nirvana", "lumea astrală", "noosferă" sau "spațiul cauzelor prime", acest transcendent
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
transcendent supranatural. Acestă credință într-o lume supranaturală este singurul element care este totodată esențial și suficient pentru a putea vorbi despre prezența unui fapt religios. Că-l numim "lumea strămoșilor", "nirvana", "lumea astrală", "noosferă" sau "spațiul cauzelor prime", acest transcendent e întotdeauna populat de ființe, spirite sau forțe care interacționează cu lumea noastră. Această propensiune a ființei umane de a crede în existența transcendenței se explică în primul rând prin simplul fapt că suntem conștienți că existăm: gândirea ca proces
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
ea este cauza karmei și, prin urmare, a suferinței. Teoria formelor sau „ideilor” a lui Platon, descrie formele ideale, ca universalii ce există independent de orice instanță particulară. Arne Grøn numește această doctrină „exemplu clasic de idealism metafizic ca idealism "transcendent"”, pe când Simone Klein în numește pe Platon, „cel mai timpuriu reprezentant al idealismului obiectiv metafizic”. Oricum, Platon susține că materia este reală, deși trecătoare și imperfectă, este percepută de corpul nostru și simțurile sale și de existența dată de ideile
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
și care joacă un rol primordial în viață locuitorilor comunei, înălțându-se ocrotitoare pe culmile dealului. Această parcă ar vrea să tragă un semnal de atenție tuturor celor care au frică de Dumnezeu, că ea reprezintă locul unde legătură cu transcendentul este mai aproape că oriunde altundeva și că numai prin rugăciune putem fi iertați de păcate. Casă tradițională în Șieu Arhitectură țărăneasca exprimă modul de viață, comportamentele tehnice, sociale și spirituale ale acestora, aceasta fiind cea mai completă și cea
Comuna Șieu, Maramureș () [Corola-website/Science/310644_a_311973]
-
lui Dedekind. Câteva exemple de numere iraționale, de naturi total diferite între ele: Există și numere reale despre care nu se știe (încă?) dacă sunt raționale sau iraționale, spre exemplu suma π + e și multe altele. Numerele iraționale pot fi transcendente, spre deosebire de numerele raționale care sunt întotdeauna algebrice. Un număr este numit „algebric” dacă este soluția unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali, de genul x-3x+3=0. Numărul irațional formula 6, de exemplu, este algebric, în timp ce numerele e și π s-a
Număr irațional () [Corola-website/Science/308891_a_310220]
-
care sunt întotdeauna algebrice. Un număr este numit „algebric” dacă este soluția unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali, de genul x-3x+3=0. Numărul irațional formula 6, de exemplu, este algebric, în timp ce numerele e și π s-a demonstrat că sunt transcendente. Numerele iraționale sunt întotdeauna fracții zecimale cu un număr nesfârșit de zecimale, neperiodice. În scris, zecimalele cele mai puțin semnificative se reprezintă simbolic cu 3 puncte "..."; de exemplu π = 3,1415926... , sau e = 2,7182818... Dacă un număr zecimal oarecare
Număr irațional () [Corola-website/Science/308891_a_310220]
-
Euler după matematicianul elvețian Leonhard Euler, sau constanta lui Napier în cinstea matematicianului scoțian John Napier, care a introdus logaritmii ("e" nu trebuie confundat cu "γ", constanta Euler-Mascheroni, și ea numită uneori "constanta lui Euler"). Deoarece "e" este un număr transcendent, și deci irațional, valoarea sa nu poate fi dată cu un număr finit de zecimale (nici măcar cu perioadă). O valoare aproximativă, cu 20 de zecimale exacte, este "e"≈2,71828 18284 59045 23536 Prima referință la această constantă a fost
E (constantă matematică) () [Corola-website/Science/309772_a_311101]
-
se află maximul global al funcției Mai general, formula 43 este maximul global pentru funcția Expresia converge doar dacă formula 46 datorită unei teoreme a lui Leonhard Euler. "e" este de regulă definit ca Numărul real "e" este irațional și, mai mult, transcendent (teorema Lindemann-Weierstrass). A fost primul număr demonstrat a fi transcendent fără a fi construit cu acest scop (spre deosebire de numărul Liouville). Demonstrația a fost dată de Charles Hermite în 1873. O conjectură susține că este și normal. Apare în formula lui
E (constantă matematică) () [Corola-website/Science/309772_a_311101]
-
maximul global pentru funcția Expresia converge doar dacă formula 46 datorită unei teoreme a lui Leonhard Euler. "e" este de regulă definit ca Numărul real "e" este irațional și, mai mult, transcendent (teorema Lindemann-Weierstrass). A fost primul număr demonstrat a fi transcendent fără a fi construit cu acest scop (spre deosebire de numărul Liouville). Demonstrația a fost dată de Charles Hermite în 1873. O conjectură susține că este și normal. Apare în formula lui Euler, o importantă formulă legată de numere complexe: Cazul special
E (constantă matematică) () [Corola-website/Science/309772_a_311101]
-
Pures Appl. 33 (1988), 393-400. (with V. Alexandru) 46. A theorem of characterization of residual transcendental extensions of a valuation, J. Math. Kyoto Univ. 28-4 (1988), 579-592. (with V. Alexandru and A. Zaharescu) 47. Sur la définition des prolongements résiduels transcendent d'une valuation sur un corps K à K(X), Bull. Math. Șoc. Sci. Math. Roumanie, ț. 33 (1989), 257-264. (with E. L. Popescu) 48. Minimal pairs of a residual transcendental extension of a valuation, J. Math. Kyoto, Univ., Vol
Nicolae Popescu (matematician) () [Corola-website/Science/309314_a_310643]
-
lumea de aici) și o lume sacră (lumea de dincolo) care se manifestă permanent, dar discret. Concepția originală a lui Eliade asupra fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, „după Întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în istorie, și astfel devine «irecognoscibil»”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. „Transcendentul sau supranaturalul
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
după Întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în istorie, și astfel devine «irecognoscibil»”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. „Transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezintă o amenințare la adresa coerenței lumii; dimpotrivă, el constituie singura promisiune reală a unei asemenea coerențe; și tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atentă, se dovedește a fi de neînțeles, crud și, în
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
a tuturor cauzelor". Textul sfânt Mahapurana solicită fiecărui om să respingă ideea de zeitate supremă cu puteri demiurgice și să-și pună următoarele întrebări: "Dacă Dumnezeu a creat lumea, unde era El înainte de a o crea? [...] dacă spuneți că este transcendent și nu avea nevoie de ajutor, unde este El acum? Și cum poate un Dumnezeu imaterial să făurească o lume materială? Dacă Dumnezeu este de-a pururi perfect și complet, cum a putut să-i apară dorința de a construi
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
că în jainism eliberarea este comisă în mare parte într-o manieră cognitivă, cerebrală și intuitivă, atitudinea mintală fiind promotorul integrării în moksha și al exaltării întregii ființe. Ca și celelalte religii dharmice, jainismul încurajează perceperea unui adevăr constant și transcendent. Dar realitatea se înfățișează în viziunea jainiștilor sub forme deosebit de neregulate și nestatornice: universul evoluează, se transformă, decade, se regenerează, intrând în contrast cu permanența lumii din filozofia hindusă și impermanența, inconsistența ei din cea budistă. De aceea, Mahavira a elaborat un
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
care respectă și protejează natura și care ocolesc în totalitate violența cotidiană. Jainiștii dezvoltă un tip de meditație numită "Samayika", a cărei denominație înseamnă în limba sanscrită "calm" și derivă din cuvântul "samaya" (suflet). Scopul Samayikei este obținerea unei senzații transcendente de liniște imperturbabilă, care depășește variabilitatea ființei umane și identifică sufletul cu adevărul neschimbător al sinelui ("atma"). Meditația de acest tip pornește de la dobândirea stării de echilibru în timp, prin contemplarea regenerării nesfârșite a universului și a propriului "jiva". Samayika
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
invazia islamică a Indiei. Astăzi cele mai cunoscute temple jainiste sunt localizate în Palitana, Shankeshwar, Samet Shikhar, Vataman, Mumbai, Ahmedabad. La fel ca celelalte comunități din India, jainiștii au un calendar îmbogățit de sărbători religioase, care constituie focare de spiritualitate transcendentă într-o temporalitate ciclică. Majoritatea zilelor cu conotație religioasă sunt dedicate nașterii, morții sau nirvanei unui tirthankaras. Cea mai pregnantă sărbătoare este Paryushana, care se desfășoară timp de zece zile în calendarul digambarist sau opt zile în cel svetambarist în
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
și Alkinoos, ultimul fiind autorul lucrării ""Introducere în doctrina lui Platon"". Aristotel frecventează "Academia" lui Platon, dar se distanțează curând de maestrul său și devine principalul lui critic. În timp ce în sistemul filosofic al lui Platon, ""Ideile"" erau o realitate absolută, transcendentă și imuabilă, inaccesibilă cunoașterii raționale, Aristotel își propune ca scop cercetarea realității în natură și în societatea umană, din care rezultă apoi sistematizrea cunoștințelor dobândite. Acumulând ca filosof cunoștințe enciclopedice, Aristotel abordează studiul unor domenii speciale, cum sunt "dinamica", "kinetica
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
sub forma unor diverși Buddha fizici tranzitorii ("nirmanakayas"). Deși corpurile acestor Buddha întrupați sunt pradă bolilor, degradării și morții - ca toate lucrurile nepermanente - Tathagata salvatoare sau Dharmakaya din spatele lor este întotdeauna liberă de neputință, nepermanență sau mortalitate. Este acest Dharmakaya-Buddha transcendent și totuși omniprezent cel care este prezent în anumite sutre Mahayana importante și prezentat ca fiind inșanjabil și etern și este legat foarte strâns de însăși Dharma. Conform Mahayana Mahaparinirvana Sutra, ființele lumești nu reușesc să vadă eternitatea lui Buddha
Buddha () [Corola-website/Science/296878_a_298207]
-
în sus spre ea [lumea de dincolo]. Pe aceste trepte infinit de late hoinăresc când în sus, când în jos, când la dreapta, când la stânga, sunt mereu în mișcare. În povestirea "Marele zid chinezesc" lucrătorii sunt instruiți de o autoritate transcendentă să contruiască zidul pe bucăți disparate, după o schemă ilogică, menită mai degrabă să îi țină tot timpul ocupați și confuzi, decât să asigure apărarea imperiului de atacatori. Lucrarea este o critică acidă a birocrației și demască metodele prin care
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
în proza kafkiană este unul disputat. Karl-Bernhard Bödeker remarcă antifeminismul lui Kafka, faptul că femeile nu pot acționa ca agenți ai redempțiunii și îi distrag pe protagoniști în complexe labirinturi sentimentale. Alți critici le consideră, dimpotrivă, căi de acces spre transcendent (Deleuze/Guattari, Politzer) sau alter ego-uri ale scriitorului (Erich Heller). Această dualitate, capcană și sprijin, nu este singurul paradox feminin. Femei precum domnișoara Brüstner din "Procesul" se lasă seduse cu un amestec de neîmpotrivire și ostilitate, în timp ce Frieda din "Castelul
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]