3,521 matches
-
simțea cum se înăbușe sub o povară uriașă sub care se zbătea din răsputeri, descoperind abia acum că o poartă de douăzeci de ani. Voia să scape de acea povară, chiar dacă Marcel, chiar dacă ceilalți n-ar fi fost niciodată izbăviți. Trează de-a binelea, se ridică și ascultă nemișcată o chemare ce i se părea că vine de undeva de foarte aproape. Dar de la hotarele nopții nu ajunse până la ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
s-ar întâlni în fiecare seară, dincolo de tot ce-i desparte, în străvechea comunitate a visului și a oboselii. Daru izgoni acest gând: prostii, trebuia să doarmă. Totuși, puțin mai târziu, când arabul se mișcă abia auzit, învățătorul era tot treaz. Când prizonierul se mișcă a doua oară, Daru se încordă, cu tot trupul la pândă. Arabul se ridică încet, sprijinindu-se în coate, cu gesturi de somnambul. Așezat pe marginea patului, așteptă, neclintit, fără să-și întoarcă privirea către Daru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
an. De- ai fi știut să îi asculți înflorirea, ai fi observat că nu freamătă în zadar. Sunt pe cât de bună, pe atât și exigentă, la mine cuvântul este drept și sfânt. Îmi place să visez, dar sunt cu mintea trează; ispitele, oricând, pot să mi le stăpânesc! Am vrut să știi toate acestea de la mine (că de dușmani, ca fiecare, nu duc lipsă). Eu știu doar atât: sunt sinceră, modestă, optimistă, iar sufletul mi-l îngrijesc și-l slujesc în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nici nu mă vede prin ochelarii lui mici, aburiți. Întind un pahar roșu partenerei, care mă refuză, speriată. Albă la față, cu cearcăne cenușii, se strânge în ea însăși, mereu atentă, captând semnale. Ciocnesc cu Neagu. Sub privirea Balaurului, mereu treaz, căci n-a băut nimic... — S-ar putea să fi... își amintește muzicianul întrebarea. Parcă auzisem ceva. Cu Hariga, înainte de închisoare. Ar fi pierdut copilul, se zicea. Poate în temniță. N-a discutat vreodată așa ceva. Cu ăsta... nu se pune
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
festi vitate dovedește că mai sunt vulnerabil, cu o imaginație încă voluptoasă... aud cuvintele răgușind în gura Poetului. — Doamna Hariga mai este la masă ? A fost întrebarea mea, trebuie admis. Nu-l văd decât pe cel din capul mesei, perfect treaz, necruțător, plictisit. Dar undeva la cealaltă masă lungă s-ar putea înălța chipul ei ferm și osos, cu nasul și buzele puternice și bărbia căreia timpul i-a circumscris curbele, rectangulară acum, împinsă puțin înainte. Tăcută, impunătoare, ocrotită de lentilele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul gingaș al vrăjitoarelor. Verdele umed și proaspăt al ierbii, retezată de galopul cailor. N-ai crede, poate, visul treaz poate fi pornit, adesea chiar căutat, în astfel de neglijențe ale naturii. În amănun tele pe care ea le uită și parcă le părăsește la întâm plare. Un fel de tehnică, până la urmă, a provocării, a smulgerii din latență. Greșit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Hariga relata amănuntele cele mai neobișnuite ale vieții lui Cosimo. Bandajul negru al ochelarilor ascundea privirea aproape moartă. Părea indiferentă la cuvintele pe care le recita. S-ar fi zis că nu face decât un exercițiu de-a se menține trează, repetând tot ce aflase. Cărți despre Cosimo, adunate cu grijă, știute pe de rost și oferite apoi împrumut tinerei ascultătoare. Ajungea însă, de fiecare dată, în cele din urmă, și la considerații asupra tablourilor și artei sale. Abia atunci, reproducând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca el să reînceapă. Ridică cu greutate brațele. Încet, să nu miște aerul, să nu se simtă. Se aplecă pe brațul fotoliului. Reuși să-și acopere urechile cu palmele. Dar n-ar fi vrut să adoarmă. Trebuia să se mențină trează, să gândească. Excelența ținea să pară mai slab, dar și mai demonic decât era. Surpat, însă, de momente reale de prăbușire, bine ascunse, între cele simulate ; greu, imposibil să le separi. Bolnav, furios, ca un copil. De fapt, doar un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zăcea într-însa tolănit în noroiul singurătății și-al unei deznădejdi elementare. În celula umedă, obligată să se descopere, să se cunoască și să se apere, învățase altceva și mai mult decât la școala de arte frumoase. Rămânea multe nopți trează. Căutând, în formele de relief ale memoriei, găsind parcă fără să caute, i se impuneau singure printr-o somație fericită și urgentă semnele, amprentele, culorile, emoțiile care deveneau repede altceva, prin jocul liber al mâinii și gândului, urme subțiri și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Transpirat, obosit de căldura care încinge pereții și de somnul din care se smulge greu, încetinit, ridicându-se anevoie, fără convingere, spre suprafața zilei. Încâlcite gânduri și cuvinte, tulburi clipe de trezire... noaptea l-a tot rotit, dar acum e treaz, stăpân pe gânduri, da, da, totul e clar, foarte clar, totul pare normal, colegii noștri nu s-au trezit cu un corn de rinocer în frunte, nici nu arată ca niște gândaci, nici bot de crocodil n-au căpătat, nici
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fără toc, picior mare. — N-am chef de mâncare. Pe căldura asta, am să-mi fac o cafea. — Coboară la noi, bem împreună. Am un nes rece. Dar repede, altfel iar adormi. Te aștept peste zece minute. Spălat, îmbrăcat și treaz. Trântește ușa. Zece minute trec repede, abia te dezmeticești. Și-apoi, la familia Mitulescu nu te poți prezenta neglijent, ca un servitor, chiar dacă ți-au închiriat camera de serviciu. N-au mai rămas decât cu două camere, dar au închiriat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Trecutul și viitorul deveniseră două file ale aceleiași cărți nescrise încă. Un regat, un paradis zăcea în mine, unde hoinăreau amintiri eterne. El însă învățase de la viață că iubirea triumfă asupra morții, asupra oamenilor și asupra timpului. Cu o zbuciumare trează, vie și veselă, m-a condus în dormitorul unde urma să rămận peste noapte, întrebậndu-mă discret cậte perne să-mi așeze la creștet. L-am fulgerat cu privirea rostind categoric: Una ! Începusem să mă tem de dragoste mai mult decật
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cealaltă. N-aș fi putut nicidecum să dorm, aveam senzația că eram o completare a lui Yon, că eram ceva din el, care îl aștepta acolo, în așternut. Încercam să mă justific eului meu umilit și terfelit parcă de inteligența trează a flăcăului chipeș de altădată care era cật se poate de natural în dorința lui arzătoare de dragoste. Eu însă devenisem artificială, cerebrală, analizam fiecare gest, fiecare privire, ca și cum bărbatul acela s-ar fi aflat în fața unei fortărețe greu de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
să folosesc fiecare clipă și fiecare secundă o consideram valoroasă în pregătirea mea pentru viață. Dintotdeauna am abordat școala ca pe o problemă de voință puternică, de plăcere inefabilă, de satisfacții enorme și, mai ales, de principii. Eram o conștiință trează, nu pentru că mă învățase cineva să fiu astfel, ci pur și simplu pentru că mă născusem așa, cu vocația didactică în suflet. Dacă n-ar fi existat deja școala, sunt convinsă că eu aș fi inventat-o cu siguranță. Îi priveam
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
buni sau răi, așa cum ni i-a dat Dumnezeu. Din clasa a treia, s-a schimbat iarăși învățătorul, dar acum venise “marea schimbare”. Neculai Bibiri, nu numai că fusese învățătorul mamelor noastre, dar aparținea unei generații de dascăli care ținuseră trează conștiința neamului. Făcuse războiul și purta vizibil urmele acestuia, căci degetele de la mậna lui dreaptă aproape că formau un unghi obtuz, cel din urmă forțậndu-l ușor pe următorul, ceva mai subțiat și mult mai lucios. Aparținea unei familii de oameni
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
întậmplare cu ochii specialistului și am avut senzația unui joc diabolic al apărării noastre, întotdeauna defensivă, în care nu am încetat niciodată să cred. Ne-a lăsat Dumnezeu pe noi aici, în calea tuturor răutăților, dar cu inimi mari și treze, cu minți agere și deștepte și mai cu seamă cu credință față de țară și neam, gata oricậnd să ne apăram “sărăcia și nevoile și neamul”, cum spune poetul. N-am disperat niciodată și nu m-am temut de dușmani; dușmanii
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
de Fier și cật timp ea va curge spre Marea cea Mare. Și cele spuse, dar mai ales cele ce nu pot fi spuse, vor fi mărturii peste timp că bărbatul acesta viteaz, cu ochii ca doi luceferi, a stat treaz și a vegheat la hotarele țării, la destinele ei. Cel care și-a închinat viața descifrării misterioaselor labirinturi ale Puterii, cậnd a fost să fie, nu sa dus acolo unde îi era locul și vrerea, ci s-a dus “glonț
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
la fel. Dar tu nu zậmbeai niciodată... Uitasem și eu să zậmbesc, priveam colțuri răzlețe de cer și așteptam tăcută zậmbetul tău, Yoane! Poate că plậngerea oarbă și ostenita bucurie a sufletului tău era totuna. Dar eu încercam să țin trează în minte privirea ochilor tăi pe care îi chemam tainic în noapte și ei veneau parcă dintr-o altă lume străină și eu trebuia de fiecare dată să aștept. Și dacă așteptarea mea va fi zadarnică? Viața e cật se
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
lumea mai dragă. E ceea ce dorea Iliescu mai anțărț, consens. Iar consensul, cum s-ar zice, este ceea ce ne poate uni În fața intemperiilor economice și politice mondiale... Gicu aplaudă. Tiii, Sandule, ai brodit-o cu pasajul ăsta, să mor eu treaz și nebăut dacă nu te-aș vota. Te-aș face președintele meu, te-aș agăța pe perete, Înrămat, și m-aș ruga În fiecare seară la tine cu ochii În lacrimi. Sandule, Sănducu meu, ce mi te-a dat Dumnezeu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dacă nu te-aș vota. Te-aș face președintele meu, te-aș agăța pe perete, Înrămat, și m-aș ruga În fiecare seară la tine cu ochii În lacrimi. Sandule, Sănducu meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, eu sunt treaz, tu fă-mă tare, să beau mai multe pahare!!! Și-n tot locul mă păzește și de apă mă ferește!!! Scaunul pe care stă așezat Gore troznește din toate Încheieturile, fiindcă acesta râde cu gura până la urechi și se bate
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ca un crin; În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise, O lume e de visuri, o lume de senin; Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin - Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește. {EminescuOpIV 84} În vis mă arde soare și cerul e văpae, Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg, iar undele-i uimite, profunde și bălae Reflectă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
numai dulceață unde alții văd necaz, Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine; De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne Și nimic nu-mi folosește de-oiu cerca să rămân treaz. {EminescuOpIV 111} N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase? Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă? Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas. O, acele uriașe, însă mute
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
razele de nea Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ............................................................. Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său, Dară inima-i deșartă mîna-i fină n-o urmează... De a veacului suflare a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om - nu Dumnezeu. Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie - Ieri ai fost credința simplă - însă sinceră, adâncă, Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă... Azi pe pânză te
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-Morgana. Într-adevăr: adânca depărtare: Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Prin regia gândirii ne-nființate trece Și moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece; Cu gând făr-de ființă a lumii frunte-atinge - În minte fericirea, mizeria i-o stinge. Când totul doarme-n svonul izvorului de pace, Un ochiu e treaz în noapte, o inimă nu tace: Și azi îndrept aceleași crude-ntrebări la soarte Și-asamăn între-olaltă viață și cu moarte... Și-n cumpăna gîndirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumii vorbe eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]