4,882 matches
-
a desemna lucrul în atenție fără al epuiza cu adevărat“<ref id="143">Ibidem, p. 34.</ref>. Voi reține de aici că absurdul - în accepțiunea sa secundă, așa cum se anunță într-o povestire - poate fi oricând căutat ca sursă de uimire și de bucurie. În cele din urmă, s-ar putea formula o întrebare în marginea scandalului. Dacă absurdul poate fi gândit, atunci există doar un mod de a gândi cele absurde, sau și un mod absurd de gândire? Întrebarea își
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
n. 145) ~ intenționalității omenești 127-131 (vezi și „intenționa litate“) ~ logicii 82, 89 lume ~ă 69, 97 om ~ 22 (n. 11), 37, 47, 88, 90-92, 96-97, 134, 138, 146 (n. 145), 196 (vezi și „alteritate“) T tautologie 100 tetralemă 34-35 tháuma (uimire) 64 thaumasíon 67 theoría 67 (a) transcende 66, 130, 163 ~nță 160 (n. 158), 178, 180 ~re de sine 178-180 transfigurare (a sensului comun) 18, 30, 152 tremendum 38 (n. 22) trup 29 (n. 16), 33, 41 (n. 24), 92
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dincolo de tot ce poate fi descris și cuprins cu mintea. Sar pu tea numi cu un termen folosit de Rudolf Otto, anume mirum. Pus tiul în care e părăsit regele Babiloniei se face locul unui mirum, întâlnirea sa produce imediat uimire și înfricoșare. Nu lipsa de sens îi este proprie, ci mai curând un nonsens teribil, apt să te cutremure. Prea multe însă nu se pot spune, căci nu e vorba de un înțeles ascuns ce așteaptă să fie dat la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca doxograf al lumii sale. Iar metafizicianul constată, în același timp, că mintea omului este atrasă de ceea ce o surprinde și o pune la încercare. Unele stări de lucruri o șochează realmente și pot să o aducă întro stare de uimire (tháuma). Omul se minunează de ceea ce vede sau aude, deși înțelesul lor îi apare ascuns. Este ceea ce se petrece în fața unor fenomene cerești: „fazele Lunii, cursul Soarelui și al aștrilor“, „stelele căzătoare“ și eclipsele. Sau în fața unor situații complet insolite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
celebră prelegere inaugurală susținută în Aula Universității din Freiburg, pe 24 iulie 1928. Textul acestei prelegeri, Ce este metafizica?, apare publicat un an mai târziu și, firește, multe din cele spuse aveau săi dea analistului fiori reci. Citește acolo cu uimire că nu prea știm ce înseamnă nimicul pe carel rostim adesea, că negarea și nuul există doar întrucât există nimicul (das Nichts), că angoasa revelează nimicul și că, în cele din urmă, nimicul însuși este deja aici. Când citește așa ceva
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de a desemna lucrul în atenție fără al epuiza cu adevărat“<ref id="143">Ibidem, p. 34.</ref>. Voi reține de aici că absurdul - în accepțiunea sa secundă, așa cum se anunță întro povestire - poate fi oricând căutat ca sursă de uimire și de bucurie. În cele din urmă, sar putea formula o întrebare în marginea scandalului. Dacă absurdul poate fi gândit, atunci există doar un mod de a gândi cele absurde, sau și un mod absurd de gândire? Întrebarea își află
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
n. 145) ~ intenționalității omenești 127-131 (vezi și „intenționa litate“) ~ logicii 82, 89 lume ~ă 69, 97 om ~ 22 (n. 11), 37, 47, 88, 90-92, 96-97, 134, 138, 146 (n. 145), 196 (vezi și „alteritate“) T tautologie 100 tetralemă 34-35 tháuma (uimire) 64 thaumasíon 67 theoría 67 (a) transcende 66, 130, 163 ~nță 160 (n. 158), 178, 180 ~re de sine 178-180 transfigurare (a sensului comun) 18, 30, 152 tremendum 38 (n. 22) trup 29 (n. 16), 33, 41 (n. 24), 92
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
primită cu simpatie de aproape toată lumea. Dar, încă din primele ceasuri, oamenii au simțit că nu se găsesc în fața unui nou Sidonio Paes. Foarte repede s-au aflat disensiunile care domneau între biruitori. Monarhiștii, și în deosebi integraliștii, vedeau cu uimire că Mendes Cabeçadas își ia toate măsurile de apărare a Republicii, înconjurîndu-se de exact aceeași oameni politici împotriva cărora triumfase lovitura de la 28 mai. Democrații și clientela vechilor partide republicane încep să prindă curaj o "junta" militară este întotdeauna mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în grajd și pune-l să doarmă, pe urmă vezi de cai, să aibă tot ce le trebuie, și întoarce-te aici. Corpolentul său prieten, care nu se îmbătase absolut deloc, se ridică să-l ajute pe Odolgan - încă pradă uimirii - să se ridice de pe bancă. Apoi, sprijinindu-l, se îndreptă cu el către ușă. După ce-i văzu pe cei doi afară, Balamber, printr-o privire fugară, vru să-și asigure gazda că, într-adevăr, din cauza neputinței sale, de care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin surprindere adversarii cu atâta ușurință. îl auzi din spate pe Odolgan scoțând urlete ca de fiară sălbatică, dar nu se întoarse. Se îngriji, în schimb, de propria persoană: desluși o spărtură în cercul bagauzilor, ce păreau încă paralizați de uimire, strigă în urechea calului și porni către primul șir de brazi. Goana sa nu fu, însă, prea lungă, căci animalul, lovit în coastă de o suliță, se prăbuși într-o parte cu un nechezat și îl trimise de-a berbeleacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi uimi pe toți. în sfârșit, roșie la față, scutură din cap și, vânturându-și o mână prin aer, spuse: — Tu trebuie să fii cel mai neghiob din toți! După care se răsuci, întorcându-se la oala sa. în culmea uimirii, bărbații se priviră unul pe altul. Ca amețiți, dar eliberați acum de starea lor vecină cu hipnoza, intrară iarăși în plină realitate și atmosfera se destinse. în vreme ce Kayuk își curăța palma, ștergând-o de marginea mesei, Audbert se gândi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în șir indian, în fruntea grupului pornit în căutare. Khaba, primul în rând, își opri calul și, încruntându-se, îl cercetă din cap până în picioare. Pe fața arogantă a lui Odolgan, ce venea în spatele lui, apăru o expresie de mare uimire: — Pe Sfânta Sabie! exclamă. Gualfard se oprise și el și îl cerceta curios. în scurt timp, întregul grup traversă torentul și se adună în jurul lui Balamber. îl studiau și unii și alții din toate părțile, cu un soi de silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber se aplecă să-și dezlege, destul de chinuit, chinga șeii și vorbi către Odolgan: — în loc să faci mutra aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de idiot, mai bine ajută-mă să încalec. Cu brațul ăsta nu reușesc. Odolgan sări agil din șa, își împreună palmele și își ajută prietenul să se ridice ca să urce pe cal, dar nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părul splendid, își luă de pe cap vălul și i-l legă în jurul brațului drept. — Tu azi te lupți și pentru mine, romanule! îi spuse în vreme ce i-l înnoda, fixându-l cu privirea: în ochii ei se citeau hotărâre și o uimire fără cuvinte. — E o mare onoare pentru mine, reuși să-i răspundă, înainte ca ea să-i întoarcă brusc spatele, fugind înapoi lângă protectoarea sa. Admirându-i silueta zveltă ce se îndepărta iute, pentru a se pierde repede în furnicarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
exces de zel, părea să o întreacă până și pe a sa. La urmă, însă, întâlni privirea lui Simplicius, ce părea acoperit de un văl de lacrimi de emoție, dar arăta, în același timp, o deziluzie dureroasă și plină de uimire. Tânărul îl fixă cu ochi aprinși, iar buzele sale tremurânde se deschiseră să vorbească. — Frate Canzianus... ei sunt în pericol! Ne cer ajutorul! îndrăzni să-i spună, iar în glasul său răsună o undă de reproș cu greu stăpânită. Canzianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii de uimire. Odolgan, care-și făcuse loc prin grămadă, se apropie șchiopătând de Inisius și se aplecă să-l cerceteze de aproape. îi privi apoi pe Balamber și pe Khaba și, ridicându-se, deschise brațele într-un gest de stupefacție. — Doarme! constată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și cea mai mică mișcare. — Vrei să zici că... o să trăiască? — Da, desigur. Acum s-a împăcat cu Dumnezeu. Când o să se trezească o să se simtă foarte obosit și n-o să-și mai aducă aminte de nimic. încruntat, în culmea uimirii, Balamber reflecta acum la ce ar fi trebuit să facă; cu degetele mari înfipte în brâul verde ce-i încingea mijlocul, își trecu privirea peste chipurile războinicilor ce-i înconjurau și pe toate citi descumpănire, frică, nesiguranță. De undeva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia să fie cei pe care la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
văzut, Prefectule? Ambarrus și-a ținut cuvântul: uite ce mulți sunt! Sebastianus se gândi la Metronius; după câte se părea, își îndeplinise cu succes misiunea nicidecum ușoară. Apoi încuviință, nu fără un zâmbet condescendent, care nu reușea totuși să ascundă uimirea ce îl cuprinsese și acum, ca de fiecare dată când se gândea la potențialul de luptă al acelei armate improvizate, a cărei dezordine se vădea într-un dureros contrast cu alinierea perfectă a unităților romane. Dubritius, însă, nu băgă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ține-te numai pe drum, cu restul tuman-ului: trebuie să fim acolo cât mai curând. — Dar... Avem foarte mulți răniți și... Nerăbădător, Utrigúr trase de hățuri: — Faceți ce puteți pentru ei. Trebuie să plecăm de aici imediat. Balamber, în culmea uimirii, ar fi vrut să obiecteze, să se opună, să pună întrebări dar Onegesius și regele gepid deja își întorseseră caii și se îndepărtau împreună cu războinicii din suitele lor. îi urmări cu privirea până când dispărură în întuneric, apoi Odolgan îl readuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu Frediana nu-i stârnea nici o emoție. Toate planurile, toate fanteziile pe care le construise cu trei luni înainte în jurul acelei tinere femei nu mai constituiau acum pentru el nimic altceva decât o amintire îndepărtată. Mai mult chiar, îi stârneau uimirea și le cântărea cu nemulțumirea cu care un bărbat își vede spulberat un vis târziu, de adolescent; în același timp, începea să se întrebe dacă nu venise pentru el momentul să facă o schimbare în viața lui și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine la ele, mâinile femeilor îl apucară și-l împinseră către una din limuzine. El ar fi putut să se opună. Dar nu o făcu. Nu avea nici un sentiment al pericolului. În creierul lui era doar o uriașă și paralizantă uimire. Înainte ca mintea să-i funcționeze din nou normal, se afla în mașina care începuse să se deplaseze. - Ei, ia ascultați! începu el. - Vă rog să nu puneți întrebări, domnule Craig. Îi vorbea tânăra care-l întrebase de nume; ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
tras cu urechea la ședința care a avut loc aici acum nouă zile. Avusese de gând să continue, lovind-o cu cuvintele. Dar reacția ei îl opri. - Ce ai făcut? întrebă cu o voce stridentă. Craig înțelesese clar și cu uimire că pierduse inițiativa. Venise rândul lui să privească și să se simtă uluit. Văzu cum fața ei se albește și mai tare sub fard. O față încordată, contorsionată, ochii dilatați. Veni spre el cu un mers ciudat și lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]