3,613 matches
-
care le vedeam deodată cu cerul, cu pământul și cu vrăjmașii. Și-atunci, am Început să strigăm: - Poate mor, poate scap! Dacă mor, n-o să mor, Mă fac una cu pământul! Dacă scap, și-o să scap, Mă fac una cu văzduhul, Și de mor, și de scap, Am părinți din care vin, Am copii În care plec, Am femeie și fârtați, Și de mor, și de scap! De cum Încheiarăm cântul, ni se Îngustară privirile și nu mai văzurăm decât dușmanul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
stârvuri, Vindecător blestemat de vorbe ce ești! Ne-am aruncat unul asupra celuilalt și, după cum se Întâmplă În asemenea lupte, nu mai auzirăm nici unul nimic, iar timpul de care vorbea Gupal păru să se oprească În loc. Parcă eram alcătuit din văzduh deși țineam bâta strâns, cu amândouă mâinile. Zdup. Zdup. Zdup. Pașii mă azvârleau În salturi prelungi către Scept care, n-am cum să nu ți-o spun, se Îndreptă precum un stăpân ce era, mai plin de viață decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și m-am Întors pe urmele mele? - m-am Întrebat, așezându-mă alene pe un bolovan. Ce fel de călătorie a fost asta? M-am Învârtit În cerc? Ce naiba făcusem? Ce mai conta? Am răsuflat adânc și am recunoscut mirosul văzduhului meu. Apoi: - Of, of, Barra! De-aci am plecat În călătorie acum... mă uitai la micuțul Unu, care, de la o vreme se pricepea tare bine să se certe cu mumă-sa. Am plecat de-aici acum mai bine de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
precum lupul Înfometat. Zace Îngropat În câmpiile unde l-a Îmbrățișat Umbra, luptând vitejește. - Tu l-ai ucis, știm! L-ai luat de șale și ai dat cu el de-azvârlita În Înaltul cerului și, pe când Încă se rostogolea În văzduh, ai slobozit trei săgeți În trupul lui, una după alta! Scept avea doi băieți și rămăseseră amândoi În grija noastră. Prinseră amândoi să scâncească auzindu-l pe acel om: un lungan cu părul cărunt și cu ochii lunecoși. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
șoareci, veverițe și păsări. Acum Își petrecea zilele urmărind nostalgic mierlele, gaițele și ciorile uriașe. Acestea din urmă par mult mai mari decât ciorile de pădure - poate În contrast cu dimensiunile reduse ale vegetației urbane domesticite. Când se lasă seara, ciorile umplu văzduhul cu stridențe ca de ferăstraie pe acoperiș. Presupun că boala mea o fi servit vreunui scop biologic, dar pe mine nu mă interesa. În zilele acelea eram surd În orice teorie - pur și simplu refuzam să mă gândesc la felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgândărea ușor, cu un vârf de pană, mă lăsa să dorm și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și urca în văzduh, cu mine. Mă liniștea încet peste tot, mă mângâia pe burtă. Aerul se cocea, începea să se lase jos, cădeau fructe galbene, aerisite, se rostogoleau în groapă, moțăiau acolo și ieșeau puii vii, mii de gropi se ridicau la cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trei pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc lin în soare. Micuțul din cărucior s-a oprit din molfăit și le urmărește cum sticlesc din rostogol în rostogol, caligrafiind pe aer cu litere străvezii, ronde, un singur cuvânt: Nobunu Limpede, în văzduhul limpede: Nobunu În limba sticleților și a țâncilor acest cuvânt înseamnă ferește, păzea, fii cu ochii în patru! Te afli într-o lume plină de primejdii, rămâi treaz. Ești înnădit într-un farmec puternic. Ai grijă! Ai grijă! Maică-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lui cu milieu vernil, telefonul încă mai sună. Câtă lume nu atârnă astfel, pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo! Câte nu sunt legate prin asemenea fire, văzute sau nevăzute, îngropate sub pământ și pe sub oceane, răsucite prin văzduh sau zdrăngănind prin ionosferă unde dau ture uriașele ceaune gata să amplifice șoapta cea mai perfidă și să difuzeze poruncile vremii până hăt! Cine știe unde! Întreg pământul poate fi închipuit precum un ghem de fire de toate culorile prin care călătorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Nu degeaba sunt turnat după metoda vieneză, deh, finisaj occidental. Și ce limbă am! Argint curat, răsună pân la podul Mărășești. Nu că mă laud, dar glas ca al meu n-are nimeni. Nimeni! Ce Sfântul Spiridon Nou! Se cutremură văzduhul când vestesc eu ceasul de utrenie, de vecernie, bufnița deschide ochii și aripile și zvârrrr! a pierit printre salcâmi. Așa aduc eu seară de seară luceferi, vara privighetori.... Într-adevăr în clopotnița mitropoliei sălășluiește un huhurez care-și face veacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de geamuri, nătângele, după câte o grăunță. E adevărat că în principiu aș putea fi săgetată. Dar aș vrea s-o văd și pe-asta! Unde să se găsească săgeata de noapte care să mă străpungă, zburând mai iute prin văzduh decât știrea ei în mine? Absurd! În noaptea asta... Să ies mai întâi din oraș. O să-mi prindă bine câmpul cu stelele. Acolo ce mai e? Iar se aleargă Nelu zis Biștar cu gașca lui Bureață din Pipera? Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nici de acolo și rămâne tot întreg chiar și după ce aerul a încetat de mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
draga mea, și să facă p-ormă ce vor din urma mea. Da’ să le spui să mă îngroape în rochia aia vișinie, cu volănașe. Să fiu mândrită, când o fi să dau ochii cu mitnicii cerului. Să vadă vameșii văzduhului că am fost și eu cineva la viața mea, chiar de-am lucrat la confecții, în pădure la Obancea! Își trase răsuflarea. Se auzea cum deschide ceva scârțâitor, ca o ușă, vreun un sertar. Preciză: - Rochia aia, cu care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mult, un frig pătrunzător cobora din munte în câmpie, iar eu îi dublam tăria urcând pantă după pantă. Nu m-am gândit niciodată cu plăcere că încercam să mă stabilesc la înălțime, ca și cum o oarecare magnificență împletea metafora urcușului cu văzduhul spiritual. Această armonie nu-mi plăcea. I-ar fi plăcut lui John Chu - Moonwalk, odată cu descoperirea cine știe cărui nou adevăr. Cât despre mierlele din Fang Do, frații li se închinau în mod special. M-am lipsit de prostrări în fața unor ciocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
privind nemișcat marea - discipolul zen Croncănit de ciori și pocnet de castane - jihad indigen Coadă la loto - degeaba risipesc bani de aur salcâmii De dimineață sfadă mare între ciori - nuca-i sub brusturi Companie; vaccinează de prostie - noroc porcesc Ciorile-mpânzind văzduhul către seară - schimbul de mâine De dimineață coadă la second-hand - comerț revigorat Lângă pomul gol bătrân zdrențăros cu pungi - Moș Nicolae?! Cioara la conservator - pe partitura doar cântul știut Frunzele-n tangaj și-un bețiv valsând cu ele luna în
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
Octavian Gheț ” I-atâta ploaie, lacrimă de zeu De-atâta ploaie, ploaie sunt și eu” Norii ocean de apă Se scurg ploi peste pământ... pământ-lut ce creează ființa, sub mâinile divine: ”El”. Mă-nalț din seva pământului și cat spre văzduh și fruntea-mi primește botezul de limpede și diafan nor. Foc îmi cutreieră scoarța de lut și jar îmi aprinde inima ce se pornește năvalnic și bate a viață. Apa m-a creat, apa m-a lăsat, apa m-a
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
mai numere anii. Ploaia ce curge lin din cer, din nori, peste un pământ ce așteaptă mereu ofranda înălțimilor. Picătură cu picătură într-un timp infinit așterne oceane de apă, oceane de nori. Jos, pământ reavăn mustind a apă; sus, văzduh umplut cu aburi fini ce urcă val după val, umplând căușul avid al norilor. Este atâta pulbere, condensată strat după strat, ce umple bolta albastră a cerului. Și lumina fulgerului scăpărând răzleț printre apele de sus. Cer și pământ, ape
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
aceeași sete de a realiza ceea ce își propune, de a-și împlini visul cu ardoare și speranță că până la urmă totul va fi bine. Bucuria nestăvilită a copilului e o eternă și imperturbabilă vară, anotimpul fluturilor co lorați ce-mpânzesc văzduhul, al albinelor harnice și trudnice cutreierând din floare-n floare pentru a aduna pulberea de aur a corolelor multicolore, când pe cer se zărește mingea aurie ce în călzește totul și dă farmec de vis naturii, căldura stăpânește fiecare ungher
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
cu alabastrul său rece și încremenit. Pustietatea pune stăpânire peste tot ținutul, fiori reci se întrepătrund cu cristalele de gheață, dar zăpada e joaca preferată a copiilor iarna. Bulgării zboară pretutindeni, pe pârtie glasurile intense ale omuleților se înalță în văzduh animând cel mai sălbatic anotimp. Pentru o viață de copil, iarna poate însemna timpul durerii intense când guturaiul sau febra ne ceartă că ne-am jucat prea mult în omătul moale și alb ca spuma laptelui, în cel mai fe
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
părea că șiroaie de apă sunt gata să i se prelingă pe tot corpul. Un tunet năpraznic sfărâmă liniștea apăsătoare ce se așternu deasupra pământului ca o descătușare de forțe, în căderea mânioasă a ploii. Alte tunete mai îndepărtate, cutremurară văzduhul vălurind peste crestele negre ale norilor. Și, fulgerele nu mai conteneau... spintecau cerul cu un tăiș sclipitor de secure. Iorgu simțea răcoarea dureroasă a geamului pe fierbințeala frunții, de-i venea să plângă... Fața îi era scăldată în lacrimi. Acum
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Duminică, voi merge la cimitir! murmură Iorgu, uitându-se pe fereastra. Vântul adia în falduri perdeaua. Iarna de afară îl întâmpină rece, argintie, strălucitoare... Un vânt subțire, ascuțit, îi tăie iute fața și scutură țurțurii cenușii de pe copacii din fața casei. Văzduhul era curat și limpede ca lacrima; zăpada albă îi mulcomi sufletul. Liniștea dimprejur îl scăldă ca într-o baie caldă, binefăcătoare. Clopotele de la Biserică băteau rar, cu dangăt adânc, vestind slujba de a doua zi, Duminică. Iorgu se scutură ca
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
argint. O tăcere blajină stăpânea întreaga Fire. Stelele sclipeau pe cer ca niște felinare. Clopotele mari de la Mitropolie sparseră tăcerea nopții, ca un fior, ca o chemare și tânguire înălțată peste ziduri, plutind peste oraș, sus în noaptea albastră, dincolo de văzduhuri... ... Si de la Barnovschi, de la Bărboi și Golia și altele și altele din apropiere, porniră chemânduse în noapte, căutându-se, murmurând un singur Psalm, cel al Învierii... care nu mai era vibrații de bronz ci o înfiorare cutremurată în carne. O
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu alte rândunele... ”tivit-tivit” se făcură nevăzute printre blocuri. ”- Tot așa, trebuie să fie și sufletul omului!... reflectă el cu răsuflarea grea. Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, până ce scapă, -ca și rândunica-, pe urmă, ca să rătăcească slobod în adâncul văzduhului nemărginit...!”. Vântoasa trecu... Soarele a început din nou să lucească pe cer. Se simți singur și cu sufletul pustiit... niciodată, parcă, nu s-a simțit atât de singur. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată năpasta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
licean... demult, din anii copilăriei. Din vacanța de vară, la Zahorna ca seminarist într-a doua, Iorgu își aminti totul, atât de limpede, de parcă ar fi fost ieri. Era o zi de vară fierbinte, din luna lui Cuptor. Căldura decolora văzduhul... Nici undă de vânt nu adia. Toropeala se așternuse peste sat încă de dimineață. Nu mai plouase de înainte de Sânt-Ilie. Trecuse puțin de amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
auzea murmur molcom de oameni, împrăștiindu-se spre casă... Șirurile de lumânări pâlpâiau în întuneric ca niște licurici. Drumul cel mare și larg, din fața Bisericii, era neîncăpător pentru mulțimea fără număr, care a venit la sfânta slujbă a învierii Domnului. Văzduhul răsuna de dangătul clopotelor... In glasul lor de bronz se simțea o putere neînțeleasă... o taină liniștitoare. Clopotele au tăcut... strada s-a pustiit... O tăcere blajină stăpânea înconjorul. Peste oraș se așternu pacea și liniștea binefăcătoare. Bătrânul Iorgu, cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
voi merge la Sf. Liturghie cu pomelnicul, și apoi, către amiază, la cimitir, la Fata... Ea mă așteaptă, că-i ziua ei!.. Clopotele de la biserică tăcură, slujba de la Vecernie se sfârșise, dar dangătul lor de bronz continuă să vibreze în văzduh vălurind. Se înnoptase. In pat, culcat cu fața în sus, repeta cu grijă tot ce avea de făcut a doua zi. Sărmanii cimitirului îl cunosc pentru inima lui bună, îi dau binețe cum îl văd, de la distanță. Dar, cel mai
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]