5,438 matches
-
monștrii? Virgil Jones încuviință trist. — Chiar ești hotărât, nu-i așa? — Da, îi răspunse Vultur-în-Zbor. Fie ce-o fi. — Ceea ce ți-am descris anterior sunt Dimensiunile Exterioare, spuse domnul Jones. Mai există și Dimensiunile Interioare. Nu știi niciodată ce universuri zac zăvorâte înăuntrul minții cuiva. Efectul poate avea rezultate devastatoare asupra minții. Tăcu. Vultur-în-Zbor îl îndemnă să continue, dar el mai zise doar atât: — Sunt unele lucruri legate de muntele Calf care nu pot fi explicate, ci doar trăite. Sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ajunse la o distanță de doar o sută de metri, ea era deja mare cât un cal. Gaura dintre picioare i se căsca. Firele de păr îi erau ca niște frânghii. Metri distanță depărtare. Ea era o casă, o grotă zăcând roșie și fremătătoare înaintea lui, în timp ce perdeaua părului i se desfăcea. îi auzi vocea asurzitoare. — De ce să te împotrivești? spunea ea. Cedează, frățioare. Intră. Cedează. Intră. Cedează. Bărbatul se tărî până în grotă. Perdeaua căzu la loc în urma lui, blocând orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el, iar eu sunt omul care se îneacă. Ultimele șanse, ca și cele dintâi, apar o singură dată. Virgil Jones era convins că aceasta era ultima lui șansă. Ultima șansă să facă, să salveze, să ispășească vina și neputința care zăceau în el, corodându-i ființa. Șansa de a salva în loc să distrugă. Un om care trăiește într-un confort acceptabil în mijlocul unei sărăcii absolute învață până la urmă să nu mai vadă mlaștina disperării. E un mecanism de supraviețuire. în același fel își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui vechi și închiși la culoare. Și vesta lui veche și închisă la culoare, cu lanțul de aur fără ceas. își scoase melonul de pe cap. Așeză frumos toate lucrurile acestea, laolaltă cu lenjeria de corp, pe trupul lui Vultur-în-Zbor, care zăcea cu fața-n jos, ca nu cumva să să-i stea în cale. Și, neluând în seamă protestele bătăturilor sale, dansă. Gorful, deja închis în mintea lui Vultur-în-Zbor îLucru mult mai ușor pentru el decât pentru Virgil Jones) urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
doi abisinieni se numeau Khallit și Mallit. Erau prinși într-o dispută eternă, fără început sau sfârșit, iar lipsa ei de noimă sau concluzie îi spulbera lui Vultur-în-Zbor capacitatea de a gândi limpede. încă un lucru: Vultur-în-Zbor era legat fedeleș. Zăcea între cei doi abisinieni, iar ei erau ghemuiți în jurul unui foc. Păreau să nu dea atenție prezenței lui și nu-i răspundeau atunci când le vorbea. într-adevăr, o ghicitoare foarte simpatică. Khallit și Mallit așezaseră între ei o monedă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Mallit și dădu cu banul. Nu, spuse apoi el. — Nu, repetă Khallit. Disperat, Vultur-în-Zbor își dădu seama că nu exista nici o cale de ieșire. își aminti șoapta lui Virgil Jones: întotdeauna există o cale. Nu mai credea așa ceva. Urma să zacă aici, ascultând eterna nehotărâre a acestor două extrapolări ale lui însuși, până când stânca o să-i strivească. Vultur-în-Zbor închise ochii. De data aceasta gorful se simțea nervos. Care mai era rostul unei astfel de ghicitori simple și frumoase dacă omul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
iar stropii de apă îi împroșcau cu sare pe obraji, înțepându-i și răcorindu-i. O mare de cețuri, nori și valuri cenușii, ondulate, ascunse în spatele pânzelor. O mare pe care să te pierzi, o mare mișcătoare și neschimbată. Vultur-în-Zbor zăcea fără suflare, pe jumătate amețit, pe scândurile aspre ale plutei și nu pricepea nimic. Virgil Jones, un punct golaș pe orizonturile privirii altui om, stătea în picioare, la pândă, lângă pânza zdrențuită și valurile emoției îi curgeau împrospătate prin vene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urcă în barcă, făcându-i semn lui Virgil Jones să rămână pe loc, iar domnul Jones, neajutorat și greoi, se așeză pe mal, timp în care Vultur-în-Zbor vâsli către altarul de piatră, vocea trecutului său, ce-l chema înapoi. Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a altarului, a văzut în lumina redevenită murdară și galbenă siluetele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
una mai mică. Asta făcea jocul mai interesant pentru el și-i dădea lui Alex șansa să câștige. — E rândul tău, spuse domnul Page. Stop. Au fost, bineînțeles, și unii care au dormit în timpul sincopei temporale. Irina Cerkasova, de exemplu, zăcea nemișcată în patul ei mare, cu baldachin sprijinit pe patru stâlpi, chiar dacă nefinisați, ignorând acea întrerupere a timpului, la fel cum ignora escapada nocturnă a soțului ei. Dacă Fiul Răsare era cea mai înaltă clădire din K, reședința Cerkasovilor, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
evident liniștea. — Elfrida a menționat ceva de felul ăsta, spuse Gribb. Totuși. Nu te neliniști. Și dădu din cap, ca pentru a-l liniști. Vultur-în-Zbor nu se simțea întru totul liniștit. Elfrida stătea în șezlong; Ignatius era lângă ea. Ghergheful zăcea la întâmplare pe podea, constituind singura notă discordantă, de dezordine, dn încăperea meticulos ordonată. Patefonul cânta un cântec vechi, vechi. Era după-amiază și ceața se transformase din auriul dimineții în galbenul post-meridian. Galben pentru viață, își aminti Vultur-în-Zbor, cum stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
între timp Elfrida Gribb cădea pradă începuturilor unei emoții și mai puternice: gelozia. își zâmbeau una alteia prin văluri. Era seara marelui bal din propria ei casă și Irina refuza să plângă. La parter muzică și cavaleri eleganți; la etaj zăcea ea, cu ochii uscați și cuprinsă de febră. Să fii bolnavă tocmai în noaptea asta, tocmai în anul acesta, după ce înmugurise și înflorise, ieșind din copilări, și stătuse ore în șir goală în fața oglinzii, cu o carte pe cap, sugându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cerkasova a înțepenit lângă el. Numele pe care l-a auzit ea a fost Elfrida. — Ieși afară, i-a zis ea. Vultur-în-Zbor și-a părăsit gândurile și s-a întors în lumina lumânării pentru a-și vedea proaspăt dobândita perfecțiune zăcând în ruine. — Ieși afară, a spus Irina Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea retrasă și palidă în camera din față și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Mai erau și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pace, spuse ea, și începu să cânte cu o voce slăbită: Barbă albă e toată bucuria mea Și barbă albă e tot ce-mi doresc, cânta ea. Nicholas Deggle își trase cămașa peste cap. Când putu să vadă iar, Dolores zăcea întinsă pe pământ, cu o altă gură roșie rânjind însângerată pe sub bărbie, de la o ureche la alta. Isprăvise ceea ce începuse. Cu pieptul gol și cămașa în mână, Deggle rămase așa urmărind cum curge sângele, până când încetă să mai curgă. îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de haos cosmic, cu rămășițele unei vieți care se luptau și se întreceau să ocupe un loc pe podea. Praful se așezase într-un strat gros peste cărțile și farfuriile împrăștiate. O bucată de pâine, invizibilă în spatele crustei de mucegai, zăcea pe o oglindă spartă, iar un păianjen își țesea pânza între una și cealaltă. Cârpe, hârtii și frimituri fuseseră și ele acoperite de învelișul atotstăpânitor al mizeriei. Iar deasupra podelei îmbâcsite, se ițeau, amenințătoare sculpturile. Sculpturi care, prin comparație își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
forme, chipuri, trupuri, membre trunchiate și peisaje de coșmar vorbeau despre o patimă tot mai adâncă a creatorului lor, o mlaștină tot mai adâncă de dezgust. Dacă sculptorul nu face altceva decât să extragă din materialele sale brute formele care zac deja în ele, atunci lemnul acela părea să fi fost făcut de demoni, altfel n-ar fi putut închide în el forme atât de hidoase. Interiorul căsuței negre era format dintr-o singură cameră. Pe un raft, în colivii, stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zgomot puternic din Camera Trandafirului. Am dat fuga acolo pe cât de repede mi-a permis pântecul. Grimus era deja acolo, cu cămașa lui de noapte ridicolă și scufia la fel de caraghioasă, ca un spiriduș mare și furios, și evalua dezastrul. Trandafirul zăcea pe podea, cu tulpina ieșind din sicriu, care acum era răsturnat peste conținutul lui prețios! Și, amenințător aplecat deasupra lui, acolo stătea Deggle. Simțeam de o vreme că nu e totul în regulă cu Deggle și mă întrebam cât anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
copac. — Scotociți casa, a spus Flann O’Toole. Atunci Cale-Bătută Peckenpaw și P.S. Moonshy au intrat în Casa Grimus, dar nu au găsit nimic. Au distrus totuși tot ce au putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări în jurul piedestalelor - rămășițele unei Călătorii de-o viață. Cristalele au fost sparte sparte. Ochiul Ion călcat în picioare și zdrobit. Deodată, pe când ieșeau în lumina cețoasă a zorilor, vuietul a încetat. Brusc și fără veste. Pur și simplu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca să-i încapă bine în gură, îi plăcea să coboare pe faleză în diminețile zilelor lui Tyr ca să se lase în voia atracției pe care o simțea față de plaja cea mică a insulei Calf. Sub el, sub nisipurile mișcătoare, cenușiu-argintii, zăcea trupul doamnei Dolores O’Toole. Domnul Jones era în picioare, cu spatele către mare, și se uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
picioare, cu spatele către mare, și se uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde locuiseră domnul Jones și Dolores. Trupul doamnei O’Toole zăcea între el și povârnișurile împădurite. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, stând cu spatele întors către mare. Mohorâtă mai mare e azi. — Ei, ei! se gândea gorful Koax. Un nou status quo fascinant. Vultur-în-Zbor și fata numită Media îi înlocuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cineva care încerca să treacă rapid de Suki și care alerga prin casă, spre bucătărie. Sebastian a apărut în prag și s-a oprit încremenit, de parcă intrase într-un perete. —Sam, fața ta... L-am văzut trecând de Dominic, care zăcea la picioarele mele, de masa pe care o răsturnase el în cădere, de vesela de pe ea care era spartă pe jos, cu mirosul de cafea în jurul nostru din cauza cafetierei zdrobite și cioburi de sticlă amestecate cu zaț de cafea aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
bun, veneau mai ales pictorii la el, Tonitza („Nița efendi“, îi spunea Kerim) chiar îl pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai atunci se întâmplase că zăcea bolnav de friguri, n-a văzut-o decât când se depărta cu pașalele, odabașalele, cadii și primarele Balcicului, în alai, la saraiul ei. Trăia singur, într-o cămăruță la poarta cimitirului. Nimeni nu putea să-ți spună ceva despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-a lăsat să continui. Mă privea doar compătimitor, ușor amuzat de nedumerirea mea. — Astea mi-a lăsat, profesore. Juma de kil de mahmudele pe care le-am făcut artă. Îl am acu’ pe Kerim cu mine. Îți explici ce zăcea în el? Ce scule barosane avea, ’cea că era de la mă-sa, o chestie cu saraiu’ lu’ pește, o scosese Ata... Ataiturc din Harem, îți dai seama ce e omu’ ? Tăceam, biruit. Nu atât de cele îndrugate de popa Țandără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Fermín, mîniat. Bănuind că nu va mai scoate nimic de la noi, părintele Fernando ne puse să jurăm că Îl vom ține la curent cu tot ceea ce aflam. Ca să-l liniștească, Fermín se puse să jure pe un Nou Testament ce zăcea pe masa de scris a sacerdotului. — Lăsați În pace Evangheliile. Îmi ajunge cuvîntul dumneavoastră. — Nu lăsați să vă scape nici o ocazie, așa-i? Părinte, ce fiară sînteți! — Haidem, vă Însoțesc pînă la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zăreau ramele unor tablouri și oglinzi care, cu ceva vreme În urmă, acoperiseră pereții, precum și urme de mobile pe pardoseala de marmură. La un capăt al salonului se afla un cămin cu cîteva lemne pregătite. Un teanc de ziare vechi zăcea lîngă vătrai. Șemineul mirosea a foc recent și a cărbune. Bea Îngenunche și Începu să strecoare mai multe foi de ziar printre lemne. Scoase un chibrit și le aprinse, obținînd Îndată o coroană de flăcări. MÎinile ei mișcau bucățile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]