KorAP: Find »[drukola/base=zeiță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...102 103 104 ...191 >

4,773 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

să-i aducă viitorul, i-a rugat pe preoți să-l lase să coboare în subteran, iar lor li s-a făcut milă și i-au îngăduit... Acolo, bărbatul a căzut într-un somn magic: a văzut corabia sacră a zeiței străbătând bolta cerească, iar glasul ei i-a spus să-și alunge spaima din suflet, fiindcă împotriva dușmanilor mare e puterea lui Isis, Stăpâna cu nenumărate nume... Gajus vru să-l întrebe dacă tatăl lui, care îi spusese acele povestiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
că se recunoștea legitimitatea numelui său și că i se respecta memoria. Când ajunse la acest punct, un grup de nobili senatori protestă. Le răspunse: — Julius Caesar a așezat o statuie a Cleopatrei, mama singurului, adevăratului său fiu, lângă statuia zeiței Venus Genitrix, mama stirpei Julia. Cred că vă aduceți aminte... Întreaga Romă a alergat să o vadă. Mi s-a spus că era minunată, din bronz aurit ce strălucea în soare, goală precum Venus. Însă a fost distrusă și topită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
sale, obținând prima răzbunare. În amintirea acelei legi, Împăratul puse să se bată o monedă din bronz care avea să găsească mulți imitatori în istoria revoluțiilor, deoarece pe ea era gravat pileus-ul, boneta frigiană care o împodobea pe Diana Libertas, zeița sclavilor, în templul ei de pe Aventinus, și care era chiar simbolul sclavului devenit om liber. Poporul a înțeles îndată imaginea și a îndrăgit-o. Unora însă le-a pricinuit o mare nemulțumire. — Unii refuză să accepte moneda aceea, spuse mohorât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
se împrăștie precum ceața“. Spre norocul lui Augustus și al preoților, evenimentele le-au dat dreptate. După câțiva ani, pentru mai multă siguranță, Tiberius pusese să fie arse mobilele roase de cari rămase în templul închis; o splendidă statuie a zeiței fusese aruncată în râu, de pe malul cel mai apropiat. Amintindu-și toate acestea, Manlius bombăni: — Puțini vor fi încântați că mergem să scoatem la lumină ruinele acelea. De fapt, nici el nu era încântat. Împăratul zâmbi. — Noi nu vom construi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
animalelor sacre, sfincși și lei, din diorit, din granit roșu, din bazalt negru. Voi pune să se sculpteze simbolurile fluviilor sacre, Nilus și Tiberis, cei doi frați. Vom avea un drum flancat de obeliscuri, vom avea un khem, cu statuia zeiței din marmură albă. Și mensa pentru ofrande, fără victime și fără sânge. În acel moment își făcu apariția Thryphiodoros, tânărul și capriciosul decorator din Alexandria. Capul îi era ras, iar pe tâmpla dreaptă se vedea cicatricea fină în formă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar fi recitat un poem: Nu există lumină ca aceea a lunii când se ridică pe cer și se oglindește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar fi recitat un poem: Nu există lumină ca aceea a lunii când se ridică pe cer și se oglindește în apa aceasta. — Diana Libertas, zâmbi Manlius cu subînțeles, pentru că Diana era zeița sclavilor. Împăratul îi aruncă o privire. De la începuturile istoriei Romei, din vremea lui Menenius Agrippa, templul Dianei Libertas de la Roma, de pe Aventin, unde sărbătoarea sclavilor se celebra la 13 august, fusese locul unde se întâlneau oamenii, dar și partidul politic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
mari: cea mai mare jos, care va reprezenta bha, lumea materială, apoi cea de-a doua, unde stă kha, lumea inteligenței, iar acolo sus - cea de-a treia, ce reflectă lumea spiritului, ankh. În vârf voi săpa un speos, încăperea zeiței, Marea Mamă Isis, care primește sufletele... Dar nu vom demola vechiul templu, ci îl vom restaura, pentru că, oricum ar vrea oamenii s-o numească, divinitatea este una singură... — Mi-ai înțeles gândurile, spuse repede Împăratul. Vei începe imediat. În timp ce dădea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
erau amestecate stiluri diferite; cella poate că era într-adevăr acolo sus, pe o terasă aflată la jumătatea coastei, îngropată sub surpături și tufișuri. Însă construcția părea întreruptă brusc. Printre ruine zăceau obiecte din bronz, lapide, ofrande, ex voto închinate zeiței egiptene Isis, Marea Mamă. Și o superbă statuie a lui Germanicus, cel care a fost otrăvit în Antiohia, spartă în sute de bucăți. Și o capelă votivă, înălțată acolo nici mai mult, nici mai puțin decât de un principe din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
deoarece spiritul care trece dincolo de moarte se hrănește cu arome, sunete, rugăciuni și lumină. El nu dorește sânge și sacrificii de animale. Și atunci, când luna plină se va ivi acolo sus, pe deal, ca la Sais, marea statuie a zeiței Isis, mama păcii, pe tronul ei de piatră, va ieși încet din khem și va veni pe puntea pustie, ca acum trei mii de ani pe Jer-o, Marele Fluviu, care aici este numit Nilus. — O statuie pe un tron de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
mereu același al lunii pe cer, aparent se îndepărtează și dispare, dar care, la rugăciunile oamenilor, se ivește din nou, strălucitoare. Nu contează numele pe care-l dai divinității. Isis, Luna, Caeres, caelestis Iuno, Cybebe, Diana, Diva Jana, Diviana, Lucifera, zeița luminii, Artemis... Vechii dorieni o numeau Limnatis, zeița lacurilor; o numeau Delia fiindcă se născuse la Delos, Illitia, Urania, Astarte în Fenicia, Militta în Babylon, Selene în Grecia, Aliat în deșertul arab, Isis regina cerurilor în Aegyptus... E îngăduit s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
îndepărtează și dispare, dar care, la rugăciunile oamenilor, se ivește din nou, strălucitoare. Nu contează numele pe care-l dai divinității. Isis, Luna, Caeres, caelestis Iuno, Cybebe, Diana, Diva Jana, Diviana, Lucifera, zeița luminii, Artemis... Vechii dorieni o numeau Limnatis, zeița lacurilor; o numeau Delia fiindcă se născuse la Delos, Illitia, Urania, Astarte în Fenicia, Militta în Babylon, Selene în Grecia, Aliat în deșertul arab, Isis regina cerurilor în Aegyptus... E îngăduit s-o invocăm cu orice nume, în orice rit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Selene în Grecia, Aliat în deșertul arab, Isis regina cerurilor în Aegyptus... E îngăduit s-o invocăm cu orice nume, în orice rit, sub orice aspect... Iar ea ne răspunde tuturor: „Iată-mă. Eu, chipul unic al tuturor zeilor și zeițelor. Sub aspecte multiple, cu rituri diferite, cu toate numele posibile, întreaga omenire venerează divina Unitate“. O sută de ani mai târziu - în vremea împăratului orientalist Hadrianus, când cultul isiac a fost eliberat de ostracismul politic - Lucius Apuleius, născut la Madauros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
patria polemiștilor, filosofilor și teologilor, a inventat pentru această rugăciune o latină prețioasă și poetică. Adeptul spunea: Regina caeli, sive tu Ceres... seu Tu caelestis Venus... seu Phoebi soror... quouo nomine, quoquo rito, quaqua facie Te fas est invocare. Iar zeița răspundea: En adsum, deorum dearumque facies uniformis. Cuius numen unicum multiformi specie, ritu vario, nomine multijugo totus veneratur orbis. Acum însă tânărul Împărat asculta cuvintele poetului și se întreba: „Ce sunt de fapt religiile? Niște încercări de a ne apropia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
va ajuta într-o zi să vedem ceea ce astăzi nu cunoaștem? Imhotep îl privi surprins: — Ankh-ul nostru trebuie să întreprindă călătoria, spuse el, nesigur. E o călătorie în întuneric și rătăcire, dar ne duce pe celălalt mal... Asta înseamnă corabia zeiței. Dar poate că ideea e mai presus de ceea ce cuvintele noastre pot cuprinde. Tânărul Împărat zise melancolic: — Îți mulțumesc. Dacă toate acestea ar fi adevărate, m-aș simți foarte liniștit. Atunci Euthymius declară râzând: — Oamenii mei or să-și piardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care, pentru fiecare obiect vândut, arunca o monedă de aur într-o amforă; când a murit, s-au găsit o mie cinci sute de monede. O mică zeiță de marmură, grațioasa Venus din Bithinia, stând ghemuită pe malul mării, goală, și întocându-se să te privească. Se spune că aceasta a fost prima idee la care a lucrat faimosul Doisalsas. „Frumusețea nu trădează, nu întinde capcane. Nu se gândește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ajuns un fleac ca să-l facă și pe el să se prăbușească. Atunci îi spuse: — Zi-mi adevărul. Tu scrii prea bine, astea nu sunt traduceri. Phaedrus îi declamă, într-o greacă splendidă, episodul mistic în care Aesopus povestea cum zeița Isis, ce stimulează forța creatoare a sufletului, dăduse glas buzelor sale. Și explică: — În realitate, nu știm cum ia naștere în noi, poeții, ceea ce spunem și scriem. Știm doar că suntem obligați să spunem și să scriem. Împăratul încercă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ușa khem-ului, deasupra căreia stătea marea Meduză din bronz aurit; intrară, iar el se întoarse să închidă ușa. Se apropie de ea, o îmbrățișă, simți cum tremură în brațele lui. Îi desfăcu cingătoarea și îi spuse: — Vreau iubire pe corabia zeiței. — Eu te iubesc, șopti ea în întuneric. Te iubesc, te iubesc. Poți să mă și omori acum; nu mi-aș da seama. Cuvintele acelea rostite în șoaptă, dintr-o singură suflare, ca și cum n-ar fi avut aer, erau extrem de intense

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
născuse copila, se retrăsese departe, așteptând, făcuse legăminte asemenea oricărui țăran egiptean superstițios; nu reușise să uite ce se întâmplase la Antium. De această dată însă fu fericit. Hotărî să trimită la templul de pe lacul Nemorensis daruri prețioase pentru Isis, Zeița Mamă, și pentru fiica acesteia, zeița copilă Bastet, al cărei animal sacru era pisica. Munții și câmpiile din Miazănoapte erau acoperiți de zăpadă; nu se putea călători. Împăratul, Milonia și fetița petrecură o iarnă liniștită la Lugdunum, cu vise senine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
făcuse legăminte asemenea oricărui țăran egiptean superstițios; nu reușise să uite ce se întâmplase la Antium. De această dată însă fu fericit. Hotărî să trimită la templul de pe lacul Nemorensis daruri prețioase pentru Isis, Zeița Mamă, și pentru fiica acesteia, zeița copilă Bastet, al cărei animal sacru era pisica. Munții și câmpiile din Miazănoapte erau acoperiți de zăpadă; nu se putea călători. Împăratul, Milonia și fetița petrecură o iarnă liniștită la Lugdunum, cu vise senine în timpul nopții și soare strălucitor dimineața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ceea ce păruse a fi o colină s-a dovedit a fi un splendid edificiu de granit cenușiu și roz, cu dimensiuni de 400 m × 360 m: Iseum-ul de la Pi-Hebit; au fost scoase la lumină basorelieful unei corăbii ritualice, apoi statuia zeiței Isis și, în cele din urmă, rămășițele corăbiilor sacre. De asemenea, în Deltă, unde bazinul vechiului lac Pi-Bastit zăcea acoperit de un munte de gunoaie. Și în fața templelor de la Ab-du au fost descoperite profilurile a două lacuri sacre și rămășițe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
British Museum se păstrează prima monedă emisă de el, extrem de rară; ea comemorează ziua când a luat cenușa mamei sale din insula Pandataria. O serie de incizii îngrijite sunt dedicate victimelor: Germanicus, Agrippina, cei doi frați, Nero și Drusus. Apoi zeița Pietas, simbolul iubirii de familie și de patrie; apoi, pe o mică monedă din bronz, femeile din familia sa: pe față, mama, șezând, cu capul acoperit; pe dos, cele trei surori: îndrăgita Drusilla în mijloc, iar profilurile celorlalte două de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
acordat atenție. Însă în zilele noastre, când Ma-ne-djet a fost reconstituită cu grijă la scară, cu ajutorul rămășițelor descoperite, asemănarea cu templul ivit de sub lava de la Pompei este uluitoare. Într-adevăr, se construise un templu pe apă. Platforma rotativă destinată statuii zeiței a fost construită cu adevărat, la fel ca toate celelalte. Pe prima corabie s-a găsit o robustă platformă de lemn, cu diametrul de aproape un metru, care avea scobituri în partea inferioară. În fiecare scobitură, căptușită cu metal, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
în schimb o materialitate instinctivă, poate chiar o considerabilă forță fizică. Și mâinile sunt foarte puternice. Aproape că intuim energia cu care, mulți ani mai târziu, a luptat atunci când fiul său Nero a poruncit să fie ucisă. Darurile votive pentru Zeița Mamă Isis și micuța Bastet. Când la Lugdunum s-a născut fiica împăratului, inventarul bogatelor daruri a fost gravat pe o piatră din templul de pe lacul Nemorensis, întru veșnică amintire: coliere, brățări, veșminte de mătase, sistre, vase pentru arderea parfumurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ea, în mod neașteptat, era sculptat un împărat roman, care purta însă vechile însemne ale faraonilor: cobra sacră și discul solar pe diademă, sceptrul cu cap de câine, biciul, un kopesh cu lama curbă la cingătoare. Împăratul înveșmântat astfel oferea zeiței cu o mie de nume, Isis Mirionima, corabia sacră. Dar basorelieful nu era terminat; chipul nu putea fi recunoscut, iar numele imperial roman nu fusese gravat în cartușe. Girolamo Segato a cercetat imensele ruine. Nisipul acoperise pardoseala, scările, soclurile pilaștrilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]