25,906 matches
-
Agrare care statornicea recenta colectivizare, dar numai În sud, limitând suprafețele de teren expropriabile. Decizia a eliminat riscul unui conflict rural sau al unei reacții conservatoare, dar pe termen scurt nu putea ameliora cu nimic dezastrul economic moștenit de Portugalia democratică. Privată de materiile prime ieftine din fostele colonii (și de piața captivă pe care acestea o reprezentau pentru exporturile portugheze necompetitive), neputând să mai exporte ca În trecut forță de muncă necalificată În Europa de Vest și constrânsă de termenii indispensabilelor Împrumuturi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păstrat intransigența sub bătrânul Cunhal, rămas la cârma țării până În 1992, Însă influența lor a scăzut definitiv. Coloniștii repatriați au eșuat În Încercarea de a forma un partid de extremă dreaptă al naționaliștilor blazați. În situația dată, apariția unei Portugalii democratice era o realizare absolut remarcabilă. Pentru călătorul care traversa Pirineii În 1970, prăpastia dintre Franța și Spania era imensă. Domnia lui Franco timp de 30 de ani accentuase Înapoierea socială și izolarea culturală În care Spania zăcea de două secole
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
presei și asociațiilor politice. Tranziția spre democrație a fost așadar asigurată chiar de miniștrii și oamenii de Încredere ai lui Franco, ceea ce Îi explică succesul și rapiditatea. În prima fază a ieșirii Spaniei din era franchistă, forțele tradiționale ale schimbării democratice În Spania - liberalii, socialiștii, comuniștii, sindicatele - au jucat un rol secundar. Juan Carlos a fost Încoronat la două zile după moartea dictatorului. La Început, el l-a păstrat În funcție pe prim-ministrul franchist Carlos Arias Navarro alături de colegii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Carlos Arias Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând să asigure armata și pe ceilalți că nu va exista o ruptură brutală cu trecutul. Dar În aprilie 1976, Arias a căzut În dizgrație când a Încercat să interzică tânăra Coordonare Democratică (o coaliție a partidelor de stânga, Încă neautorizate) prin arestarea liderilor. În două luni, regele l-a Înlocuit pe Arias cu unul dintre miniștrii săi, Adolfo Suárez González. În vârstă de 44 de ani, Suárez era un tehnocrat tipic al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
am văzut, ETA și-a intensificat deliberat campania de violență și asasinate În perioada În care noua Constituție a fost supusă dezbaterii, vizând polițiștii și soldații, În speranța că va provoca o reacție brutală și va reuși să elimine procesul democratic care părea să demonteze cu fiecare zi argumentele extremiștilor. În 1981 aproape că au reușit. Pe 29 ianuarie, când insatisfacția economică era maximă (vezi În continuare) iar Catalonia, regiunea bască, Galicia și Andaluzia demarau experimente separatiste, Suárez a fost forțat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru UCD), ci din cauza reușitelor și a stilului personal autocratic. Nici nu i-a urmat bine În funcție Calvo Sotelo (un alt politician din UCD), că provinciile basce au fost cuprinse de o grevă generală. Pentru opoziția de dreapta, Spania democratică fără stăpân părea În pragul colapsului. Pe 23 februarie, trupele locotenent-colonelului Antonio Tejero Molina din Garda Civilă au arestat Cortes. Într-o mișcare bine coordonată, generalul Jaime Milans del Bosch, comandant al trupelor militare din Valencia, a declarat starea de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din criză și pentru direcția ulterioară a istoriei spaniole a fost atitudinea lui Juan Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând fără echivoc persoana regală și monarhia de partea majorității democratice din țară. Probabil că ambele tabere au fost la fel de surprinse de curajul unui tânăr rege eclipsat până atunci de faptul că Își datora poziția răposatului dictator; acum, soarta lui era legată irevocabil de regimul parlamentar. Neavând o instituție sau un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continent, după ce apăruse În Rusia În 1917. „Anticomunismul”, indiferent ce mobiluri avea sau i se imputau, suferea de un grav handicap: părea că se opune Istoriei și Progresului, că nu Înțelege sensul evenimentelor, că neagă vecinătatea esențială dintre statul asistențial democratic (oricât de inadecvat) și proiectul colectivist al comunismului (oricât de compromis). Acesta e motivul pentru care oponenții consensului postbelic erau atât de marginalizați. Cine Îndrăznea să sugereze, ca Hayek și alții, că restricționarea pieței pentru binele comun, deși bine intenționată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
monopolul de putere și inițiativă al partidului, Gorbaciov și-a redus Însă și propria influență. Ca urmare, el a fost obligat să formeze alianțe tactice și să afișeze o neutralitate prudentă În raport cu pozițiile extreme ale celorlați. Politicienii dintr-un sistem democratic cunosc necesitatea acestei poziții, cu tot disconfortul de rigoare. Însă, În ochii unei națiuni care trecuse prin 70 de ani de dictatură, aceste manevre Îl făceau pe Gorbaciov să pară slab. De la Începutul anului 1989, popularitatea președintelui sovietic a scăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Minister al Reformei Economice a propus o serie de schimbări economice menite, printre altele, să atragă noi surse de finanțare străină pentru datoria națională a Poloniei, care se apropia de 40 de miliarde de dolari 17. Cu un bizar gest democratic, În 1987, guvernul a Început chiar să ceară părerea polonezilor asupra tipului preferat de „reformă” economică: „Ați prefera”, erau Întrebați aceștia, „o creștere a prețurilor cu 50% la pâine și 100% la benzină sau cu 60% la benzină și 100
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autorizat În mod oficial apariția partidelor politice independente. În primele luni din 1989, parlamentul comunist a votat o serie de măsuri, cum ar fi recunoașterea dreptului la liberă asociere, oficializarea „tranziției” către un sistem pluripartit și, În aprilie, eliminarea „centralismului democratic” din viața de partid. O inițiativă cu impact și mai mare - o recunoaștere tacită a faptului că partidul nu mai avea șanse să-și mențină controlul asupra țării dacă nu se reconcilia cu propriul său trecut - a fost anunțata intenție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după deschiderea granițelor cu Ungaria, un grup de disidenți est-germani au fondat În Berlinul de Est organizația Neues Forum („Forumul Nou”), urmată la câteva zile de o altă mișcare cetățenească intitulată „Democrație Acum”: ambele grupuri militau pentru „restructurarea” pe baze democratice a RDG. În ziua de luni, 2 octombrie 1989, 10.000 de oameni au manifestat În Leipzig În semn de protest față de refuzul regimului Honecker de a se reforma. Era cea mai mare adunare publică din Germania de Est de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statul este „condus de clasa muncitoare și partidul său marxist-leninist”. Patru zile mai târziu, conducerea a demisionat din nou, fiind ales un alt lider În persoana lui Gregor Gysi, iar numele partidului s-a schimbat, după tipic, În Partidul Socialismului Democratic. Vechea conducere comunistă (inclusiv Honecker și Krenze) a fost exclusă din partid, au Început (cum am mai văzut) discuții la masa rotundă cu reprezentanții Neues Forum (conform opiniei generale, cea mai importantă grupare de opoziție) și s-a stabilit data
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
variantă de perestroika. Oponenții lor erau În majoritate de aceeași părere și căutau În continuare un compromis provizoriu. Adam Michnik scrisese În 1980 că „ne putem imagina o societate hibridă, În care organizarea totalitaristă a statului va coexista cu instituțiile democratice ale societății” - și, până În vara anului 1989, nici nu avea motive să spere la mai mult. Un factor nou a fost rolul mass-media. Ungurii, cehii și mai ales germanii și-au văzut În fiecare seară propria revoluție la știrile televizate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distincție (cea dintre democrații liberali și naționaliștii populiști) era deja vizibilă: Între Mazowiecki și Wa³êsa, de exemplu; În Ungaria, Între democrații liberi cu tendințe stângiste (conduși de János Kis și alți intelectuali disidenți) și naționaliștii din vechea linie a Forumului Democratic. Existau, cum am văzut, și diferențe generaționale Între revoluționarii din 1989. Mulți dintre liderii mai experimentați ai opoziției intelectuale aveau adesea un trecut comun cu criticii regimului din interiorul partidului. Pentru studenți și alți tineri, ei erau toți În aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trupele rock din Polonia sau intelectualii liber-cugetători de pretutindeni. În ultimă instanță, importantă era Moscova. În euforia eliberării, esticii au avut tendința să nege Însemnătatea Moscovei pentru a-și evidenția propria performanță. În ianuarie 1992, József Antall, membru al Forumului Democratic și prim-ministru al Ungariei, deplângea În fața publicului local faptul că Occidentul nu apreciază rolul eroic al celor din Europa Centrală În căderea comunismului: „Această dragoste neîmpărtășită trebuie să ia sfârșit pentru că noi am fost la datorie, am luptat fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la alegerile organizate În grabă În martie 1990, candidații creștin-democrați au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convinși că Gorbaciov trebuie Înlăturat pentru ca ordinea să fie restabilită. Între timp, pe 12 iunie 1991, Elțîn, care Îl Întrecuse de mult pe Gorbaciov ca popularitate, a fost ales președinte al Republicii Sovietice Ruse - primul lider al Rusiei ales pe cale democratică 16. Luna următoare, pe 12 iulie, Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a votat În favoarea unei noi Uniuni: descentralizată și acordând o libertate considerabilă statelor membre aflate În dezacord. Acest lucru, alături de succesul lui Elțîn (acum declarat anticomunist) În alegeri, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pressburg (pentru austrieci) sau Pozsony (pentru unguri). Abia la apariția În 1918 a Cehoslovaciei independente, În care au fost Încorporați oarecum fără voie și slovacii, el a devenit al doilea oraș al noului stat, sub numele Bratislava. Cehoslovacia interbelică era democratică și liberală după criteriile din regiune, dar instituțiile ei centralizate Îi avantajau net pe cehi, care ocupau aproape toate pozițiile de putere și influență. Slovacia era doar o provincie, una săracă și destul de defavorizată. Același impuls ce i-a Împins
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destrămat din motive similare. Cea mai marcantă personalitate a sa era acum Vladimir Mečiar, un fost boxer care jucase un rol relativ minor În evenimentele din 1989, dar care ulterior se dovedise mai iscusit decât confrații săi la jocul politic democratic. După alegerile din iunie, el formase un guvern al Consiliului Național Slovac, dar stilul lui rebarbativ a divizat coaliția, iar locul i-a fost luat de politicianul catolic Ján Čarnogurský. Mečiar s-a separat de Opinia Publică Împotriva Violenței, formând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și activiștii de partid din Rusia până În Republica Cehă s-au transformat din lingăi nomenclaturiști În actori dezinvolți ai sistemului pluripartit. Pentru a supraviețui, era necesar să-ți redefinești poziția publică În cadrul unei formațiuni politice convenționale dintr-o cultură politică democratică. Oricât de neplauzibilă era această tranziție În multe cazuri individuale, ea a funcționat - pentru că altă posibilitate nu exista. În majoritatea țărilor foste comuniste, cartea „clasei” era discreditată, iar conflictele etnice interne nu ofereau suficient material, prin urmare noul teren politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Kosovo, dar se opunea tendințelor secesioniste. Cu câteva săptămâni Înainte de vizita președintelui Bush la Kiev, secretarul de stat James Baker a mers la Belgrad În iunie 1991 și a asigurat conducerea țării că Statele Unite sprijină o „Iugoslavie unită și democratică”. Dar, În acel moment, o Iugoslavie „unită și democratică” era deja un oximoron. La cinci zile după declarația lui Baker, atât Slovenia, cât și Croația și-au securizat frontierele și au inițiat unilateral secesiunea, cu sprijinul covârșitor al populației și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săptămâni Înainte de vizita președintelui Bush la Kiev, secretarul de stat James Baker a mers la Belgrad În iunie 1991 și a asigurat conducerea țării că Statele Unite sprijină o „Iugoslavie unită și democratică”. Dar, În acel moment, o Iugoslavie „unită și democratică” era deja un oximoron. La cinci zile după declarația lui Baker, atât Slovenia, cât și Croația și-au securizat frontierele și au inițiat unilateral secesiunea, cu sprijinul covârșitor al populației și aprobarea tacită a unor importanți lideri europeni. În replică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sărac lipit, nesigur și plin de resentimente față de noua prosperitate afișată ostentativ de o minoritate, electoratul vârstnic - și mai puțin vârstnic - din Rusia și Îndeosebi din Ucraina era o pradă ușoară pentru politicienii autoritari. Dacă inventarea constituțiilor-model și a partidelor democratice În țările postcomuniste se dovedise destul de facilă, crearea unui electorat capabil de discernământ era cu totul altceva. Primele alegeri au favorizat mai peste tot alianțele liberale sau de centru-dreapta care facilitaseră răsturnarea vechiului regim, Însă reculul provocat de greutățile economice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă, dacă pe atunci scriitorii francezi sau italieni aveau Încă priză la public - și datorită angajării lor politice foarte ostentative -, cei din Ungaria sau Polonia postcomunistă au fost mai puțin norocoși. Intelectualii care au avut totuși succes În viața publică democratică erau, de regulă, „tehnocrați” - avocați sau economiști - care nu au avut un rol major În comunitatea disidentă Înainte de 1989. Neavând până atunci roluri de factură eroică, ei le ofereau modele mai plauzibile concetățenilor lor, la fel de puțin viteji. Într-un mesaj
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]