26,883 matches
-
franze nu erau la rândul lor gata să participe la o campanie defensifă împotriva atacurilor germane. Poate cel mai important motiv al refuzului francezilor era însă frica de represalii în cazul în care britanicii ar fi bombardat orașele germane cu avioane decolate de pe aeroporturi franceze. Singura opțiune a RAF a fost să declanșeze raiduri cu plecarea de aeroporturi britanice ale căror ținte să fie doar porturile și orașele de litorale ale Germaniei de nord . Cea mai importantă amenințare împotriva intereselor aliaților
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
suprafață pentru ca să împiedice astfel aprovizionarea flotei de submarine . Pentru ca să respecte această strategie, planurile inițiale ale RAF prevedeau lansarea raidurilor împotriva vaselor germane de suprafață după executarea unor zboruri de recunoaștere. Prima încercare a fost făcută pe 3 septembrie, când un avion de recunoaștere Bristol Blenheim pilotat de Andrew McPherson a identificat în timpul unui zbor deasupra Mării Nordului o mare forță navală în dreptul portului Wilhelmshaven. Aparatul de emisie recepție a avionului britanic nu a funcționat, iar atacul bombardierelor a fost lansat doar după ce
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
de recunoaștere. Prima încercare a fost făcută pe 3 septembrie, când un avion de recunoaștere Bristol Blenheim pilotat de Andrew McPherson a identificat în timpul unui zbor deasupra Mării Nordului o mare forță navală în dreptul portului Wilhelmshaven. Aparatul de emisie recepție a avionului britanic nu a funcționat, iar atacul bombardierelor a fost lansat doar după ce McPherson a revenit la bază. A fost organizată o forță de atac compusă din 15 bombardiere Handley Page Hampden și 9 Vickers Wellington. Bombardierele nu au reușit să
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
se apere. În ciuda acestui fapt, Paul Harris a continuat zborul spre ținte. Escadrila nr. 9 a reușit să atace în acea zi câteva dintre țintele navale din Brunsbüttel. Bombardamentele au provocat pagube limitate vaselor germane, britanicii pierzând în schimb cinci avioane Blenheims și două Wellingtons. "Admiral Scheer" a fost lovit de trei bombe, care nu au explodat însă, în vreme ce crucișătorul ușor "Emden" a fost avariat în zona castelului prova de un bombardier Blenheim, care s-a prăbușit pe punte. Au fost
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
aeroportul bazei aeronavale Nordholz și a interceptat Escadrila 9 RAF. "Feldwebelii" Hans Troitsch și Alfred Held au revendicat fiecare câte o victorie, iar "Leutnant" Metz a revendicat o a treia. Aceste aparate de zbor ale Escadrilei 9 au fost primele avioane ale RAF care au fost doborte de avionale de vânătoare inamice în acest război, iar Troitsch a fost cel mai probabil primul pilot al Axei care a înregistrat o victorie în luptele aeriene cu RAF. Alte patru bombardiere Blenheims din
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
un sistem eficient împotriva atacurilor aliaților. Folosirea instalațiilor radar le-a oferit piloților de vânătoare un avans de opt minute în care să pregătească apărarea. Dat fiind că în cazurile precedente se scursese prea mult timp dintre momentul în care avioanele de recunoaștere identificarseră țintele navale germane și cel în care bombardierele au sosit în zona respectivă, s-a modificat abordarea atacului, bombardierele fiind trimise în recunoaștere să identifice și să atace vasele inamice. Ordinele piloților britanici le interzicea atacul împotriva
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
victime în rândul populației civile sau distrugeri ale unor instalații nemilitare, dar îi oprea să atace chiar și navele militare care escortau nave comerciale. Această abordare a făcut ca, pe 29 septembrie, cinci bombardiere britanice Hampdens să fie doborâte de avioanele de vânătoare Messerschmitt Bf 109 ale II./JG 77. Un alt atac al unei patrule formate din 24 de bombardiere Wellingtons din Escadrilelor 149, 38 și 115 de pe 3 decembrie a avut mai mult succes, scufundând un dragor de mine
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
al unei patrule formate din 24 de bombardiere Wellingtons din Escadrilelor 149, 38 și 115 de pe 3 decembrie a avut mai mult succes, scufundând un dragor de mine. În timpul acestui atac, servanții din turelele bombardierelor au reușit să respingă atacul avioanelor de vânătoare germane, doborând unul dintre el. Britanicii nu au pierdut niciun bombardier în timpul acestui atac. Pilotul german care al cărui aparat de zbor a fost doborât a fost viitorul as al aviației militare germane, Günther Specht. Dragorul de mine
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
fost viitorul as al aviației militare germane, Günther Specht. Dragorul de mine "M1407" a fost scufundat de bombe care nu au explodat, dar care au străpuns corpul vasului. Un raport german al timpului sublinia că atacul a fost dat de avioanele inamice care se deplasau cu soarele în spate. Același raport afirma că atacul nu a produs daune în regiunile civile din apropiere. O misiune de recunoaștere a douăsprezece bombardiere Wellington de pe 14 decembrie a dus la pierderea a cinci aparate
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Bombardierele au fost obligate să zboare la altitudine mică din cauza condițiilor meteo nefavorabile și au fost atacate atât de artileria antiaeriană cât și de aviația de vânătoare germană. Responsabilii RAF au considerat că niciun bombardier nu a fost doborât de avioanele de vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură o mare capacitate defensivă a bombardierelor. Toate aceste concluzii sunt contrazise de dovezile de care dispunem în acest moment. "Luftwaffe" a pierdut un avion
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
avioanele de vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură o mare capacitate defensivă a bombardierelor. Toate aceste concluzii sunt contrazise de dovezile de care dispunem în acest moment. "Luftwaffe" a pierdut un avion de vânătoare pentru cinci bombardiere doborâte, în vreme ce nicio baterie antiaeriană nu a pretins să fi doborât un aparat inamic. Mai multe bombardiere care au fost avariate și au reușit să se reîntoarcă la bază prezentau urme ale gloanțelor de mitralieră
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
atât defensiva aeriană cât și pe cea terestră, dar din punct de vedere geografic cele două nu erau capabile să își acorde sprijin reciproc. Nu exista o defensivă a armelor întrunite, ceea ce înseamnă că "FlaK" nu sprijinea direct cu foc avioanele germane. Coordonarea defensivei era îngreunată de relațiile proaste dintre comandanții "Luftwaffe" și "Kriegsmarine", "Reichsmarschall" Hermann Göring respectiv "Großadmiral" Erich Raeder. Un sistem funcțional ar fi presupus cooperarea celor două ramuri, lucru care nu se întâmpla în realitate. Soluția găsită de
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Bf 110. Inactivitatea din timpul Războiului ciudat a permis folosirea acestor aparate, folosite în general de flotele aeriene ofensive ("Luftflotte"), were available for defensive roles.. Stab./JG 1 avea sub comandă următoarele "Gruppen" (grupuri) cu efective de 80 -100 de avioane RAF a repartizat Grupul nr. 3 pentru executarea atacului. Grupul era format din Escadrila 9, Escadrila 37, Escadrila 38, Escadrila 99, Escadrila 115, Escadrila 149 cu Escadrila 214 și Escadrila 21 în rezervă. Grupul era echipat pentru atacuri de noapte
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
doar piloții escadrilelor 9 și 214 erau capabili să zboare în formații perfecte. Pentru a-și îmbunătăți capacitatea de zbor în formație și ca să asigure o anumită experiență echipajelor în condiții de luptă, Escadrila 37 a participat la antrenamente cu avioanele de vânătoare Supermarine Spitfire de la baza militară Tangmere. Piloții de vânătoare au raportat la sfârșitul exercițiului că, în condiții reale de luptă, ar fi decimat escadrila în zece minute datorită incapacității echipajelor bombardierelor să mențină o formație strânsă și datorită
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
vânătoare Supermarine Spitfire de la baza militară Tangmere. Piloții de vânătoare au raportat la sfârșitul exercițiului că, în condiții reale de luptă, ar fi decimat escadrila în zece minute datorită incapacității echipajelor bombardierelor să mențină o formație strânsă și datorită lipsei avioanelor de escortă. Observațiile piloților de pe Spitfire au fost ignorate. Comandantul de Escadrilei 149, Harris, și comandantul de grup Kellett erau singurii comandanți cu experiență de luptă. Totuși, Kellett nu zburase alături de Escadrilele 9 sau 37 și nu avusese ocazia să
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
la misiuni de bombardament. El nu a avut nici timpul nici ocazia să discute cu subordonații săi planul pentru bombardarea țintelor navale. El nu avut cum să transmită nici măcar unele sfaturi tactice cu privire la reacția grupului în cazul unui atac al avioanelor de vânătoare. Practic, Harris primise comanda unui grup de escadrile cu echipaje neomogne, fară experiență de luptă. Pentru misiunea de pe 24 decembrie, Kellet a avut la dispoziție 24 de avioane Wellington ele Escadrilelor 9, 37 și 149. Bombardierele au ales
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
sfaturi tactice cu privire la reacția grupului în cazul unui atac al avioanelor de vânătoare. Practic, Harris primise comanda unui grup de escadrile cu echipaje neomogne, fară experiență de luptă. Pentru misiunea de pe 24 decembrie, Kellet a avut la dispoziție 24 de avioane Wellington ele Escadrilelor 9, 37 și 149. Bombardierele au ales să zboare în formația de forma „diamant”. În dimineața zilei de 18 decembrie 1939, ziarul londonez "The Times" a publicat istoria luptei navale de la Río de la Plata și a sabordării
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
sau chiar continentul însuși. Primul bombardier Wellington N2960 a decolat de la baza aeriană RAF Mildenhall la ora 09:27 cu locotenent-colonelul Richard Kellett la manșă. Escadrila 9 a decolate de la baza aeriană a decolat de pe aeroportul bazei învecinate de la Honington. Avioanele s-au organizat în formație de zbor deasupra orașului King's Lynn, de unde au început travesarea Mării Nordului. Escadrila 37 a decolat de pe aeroportul Feltwell dar nu a intrat în formația de zbor cu restul avioanelor decât deasupra Mării Nordului. Odată ajunse
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
aeroportul bazei învecinate de la Honington. Avioanele s-au organizat în formație de zbor deasupra orașului King's Lynn, de unde au început travesarea Mării Nordului. Escadrila 37 a decolat de pe aeroportul Feltwell dar nu a intrat în formația de zbor cu restul avioanelor decât deasupra Mării Nordului. Odată ajunse deasupra Mării Nordului, toate avionele au luat cap compas 55° nortd. Piloții britanici doreau să evite puternica apărare antiaerină de pe Insulele Frizone. Aproape imediat după ce bombardierele au părăsit spațiul aerian englez, cerul s-a curățat de
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Mării Nordului. Odată ajunse deasupra Mării Nordului, toate avionele au luat cap compas 55° nortd. Piloții britanici doreau să evite puternica apărare antiaerină de pe Insulele Frizone. Aproape imediat după ce bombardierele au părăsit spațiul aerian englez, cerul s-a curățat de nori, iar avioanele britanice nu au mai beneficiat de acoperire, devenind foarte bizibile pe un cer curat. Două bombardiere (N2984 și N2894, pilotate de Duguid și respectiv Kelly) au trebuit să se întoarcă din drum - primul datorită unor probleme mecanice la motor, iar
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
bizibile pe un cer curat. Două bombardiere (N2984 și N2894, pilotate de Duguid și respectiv Kelly) au trebuit să se întoarcă din drum - primul datorită unor probleme mecanice la motor, iar cel de-al doilea pe post de escortă al avionului cu probleme. Restul bombardierelor, după ce au depășit Insulele Frizone, au schimbat direcția de deplasare spre sud, continuându-și misiunea în condiții perfecte de vizibilitate, ceea ce le-a făcut să fie ușor de identificat de defensiva germană. După ce au atins frontiera
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
atace pentru ca să nu provoace victime în rândul populației civile. Kellett avea ordine să atace de la altidutinea minimă (10.000 ft, 3.050 m). Doctrina operațională RAF sublina că cel mai mare pericol este reprezentat de focul artileriei antiaeriene, nu de avioanele inamice de vânătoare. Slaba coordonare a "Luftwaffe" a făcut ca apărarea aeriană germană să aibă nevoie de o perioadă lungă de timp pentru prelucrarea informațiilor culese de stațiile radar. Maiorul Harry von Bülow-Bothkamp—ccomandantul II./JG 77—avea să declare
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
asemenea condiții. Diehl s-a adresat mai apoi comandantului II./"Jagdgeschwader" 77 (JG 77) Hilmer von Bülow-Bothkamp. Nici acesta nu a luat în serios avertismentul. Peste aproximativ 20 de minute, radarele navale Freyas au identificat prezența bombardierelor britanice. Nici măcar acum avioanele de vânătoare nu au primit ordinul de decolare. Deși radarele germane erau la fel de performante ca cele britanice, problema cea mai mare era a comunicațiilor greoaie. În vreme de radarele britanice lucrau în strânsă cooperare cu un sisteme de control al
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
cu un sisteme de control al spațiului aerian prin intermediul aviației de vânătoare, "Luftwaffe" și "Kriegsmarine" comunicau greoi, iar domeniile lor responsabilitate se suprapuneau, crând numeroase confuzii. La aceasta se adăuga credința că RAF nu și-ar expune bombardierele pericolului atacului avioanelor de vânătoare în condiții meteo care le-ar fi favorizat pe cele din urmă. Avionaele de vânătoare au primit ordinele de decolare doar când observatorii tereștri au confirmat că informațiile operatorilor radar sunt reale. Observatorii tereștri au descris o formațiune
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
antiaeriene 212, 222, 252, 262 și 272 au deschi la rândul lor focul. Servanții armelor antiaeriene de pe vasele militare "Scharnhorst", "Gneisenau" și alte câteva din docuri au început la rândul focul. Piloții germani au putut să remarce momentul în care avioanele de vânătoare germane decolau de pe o pistă camuflată. Mai înainte de începerea misiunii, comandantul JG1 a ținut o scurtă ședință de informare în timpul căreia își sfătuise piloții din subordine să atace bombardierele în unghi drept din lateral, prin unghiul mort al
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]