26,883 matches
-
industriei aeronautice au reușit să stabilizeze producția și să acopere pierderile "Luftwaffe". Hans Jeschonnek s-a opus la început planurilor lui Milch pentru creșterea producției. Dar în iunie, el și-a schimbat poziția și a cerut producerea a 900 de avioane de vânătoare pe lună. În iarna 1941-1942, doar 39% din forța de vânătoare era operațională, iar sub comanda lui se aflau doar cu 60 de avioane mai mult decât în iunie 1941, în ciuda creșterii producției. În tot anul 1942, producția
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
în iunie, el și-a schimbat poziția și a cerut producerea a 900 de avioane de vânătoare pe lună. În iarna 1941-1942, doar 39% din forța de vânătoare era operațională, iar sub comanda lui se aflau doar cu 60 de avioane mai mult decât în iunie 1941, în ciuda creșterii producției. În tot anul 1942, producția de avioane pentru "Luftwaffe" a crescut cu 250% la avioanele de vânătoare și cu 196% al avioanele bimotoare. Intensificare bombardamentelor aliate a dus la dispersarea producției
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
vânătoare pe lună. În iarna 1941-1942, doar 39% din forța de vânătoare era operațională, iar sub comanda lui se aflau doar cu 60 de avioane mai mult decât în iunie 1941, în ciuda creșterii producției. În tot anul 1942, producția de avioane pentru "Luftwaffe" a crescut cu 250% la avioanele de vânătoare și cu 196% al avioanele bimotoare. Intensificare bombardamentelor aliate a dus la dispersarea producției și a oprit accelerarea expansiunii programului lui Milch. Producția germană de avioane a ajuns la aproximativ
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
din forța de vânătoare era operațională, iar sub comanda lui se aflau doar cu 60 de avioane mai mult decât în iunie 1941, în ciuda creșterii producției. În tot anul 1942, producția de avioane pentru "Luftwaffe" a crescut cu 250% la avioanele de vânătoare și cu 196% al avioanele bimotoare. Intensificare bombardamentelor aliate a dus la dispersarea producției și a oprit accelerarea expansiunii programului lui Milch. Producția germană de avioane a ajuns la aproximativ 36.000 de aparate în 1944. Cu toate
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
sub comanda lui se aflau doar cu 60 de avioane mai mult decât în iunie 1941, în ciuda creșterii producției. În tot anul 1942, producția de avioane pentru "Luftwaffe" a crescut cu 250% la avioanele de vânătoare și cu 196% al avioanele bimotoare. Intensificare bombardamentelor aliate a dus la dispersarea producției și a oprit accelerarea expansiunii programului lui Milch. Producția germană de avioane a ajuns la aproximativ 36.000 de aparate în 1944. Cu toate acestea, în momentul în care s-a
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
anul 1942, producția de avioane pentru "Luftwaffe" a crescut cu 250% la avioanele de vânătoare și cu 196% al avioanele bimotoare. Intensificare bombardamentelor aliate a dus la dispersarea producției și a oprit accelerarea expansiunii programului lui Milch. Producția germană de avioane a ajuns la aproximativ 36.000 de aparate în 1944. Cu toate acestea, în momentul în care s-a ajuns la aceste cifre, "Luftwaffe" nu mai avea combustibilul necesare și nu mai dispunea de piloți pregătiți. Incapacitatea germanilor să crească
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
strategii ambițioase, RAF a intrat în al Doilea Război Mondial fără o flotă de bombardiere care să fie potrivită pentru bombardamente strategice la scară mare. Flota de bombardiere urma să execute raiduri neescortate și era vulnerabilă în timpul zilei la atacurile avioanelor de vânătoare. Din septembrie 1939 până în mai 1940, ambele tabere și-au cenzurat acțiunile, evitând bombardarea obiectivelor civile. În cazul Bomber Command, lansarea de fluturași de propagandă a fost principala misiune în această perioadă. Cea mai lungă campanie aeriană defensivă
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Josef Kammhuber a recrutat doi ași ai aerului, pe Hermann Diehl și pe Wolfgang Falck în comandamentul său. Aceștia au fost două dintre cele mai importante figuri ale sistemului vânătorii de noapte. Folosind radarul " Freya", ei au reușit să conducă avioanele de interceptare până la 500 m de bombardierele inamice. Diehl a contribuit la dezvoltarea apărării sprijinite de radare pentru operațiunile diurne folosite în de exemplu în Bătălia din Golful Heliogoland din decembrie 1939. Falck a utilizat două seturi de radare "Würzburg
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
piloți au recomandat un sistem de comandă și control bazat pe sistemele radar. Falck a fost cel care a conceput de altfel "Hellenachtjagd" (Vânătoarea nopții luminoase). Aceasta presupunea proiectoare de căutare controlate de radare Würzburg și acțiunea concertată a 12 avioane echipate pentru vânătoarea de noapte. Această metodă era limitată însă de faptul că proiectoarele de căutare nu puteau funcționa în condiții de umiditate ridicată Deși Kammhuber a fost sceptic în ceea ce privește utilizarea radarelor, el a fost de acord cu formarea "Kombinierte
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
de căutare nu puteau funcționa în condiții de umiditate ridicată Deși Kammhuber a fost sceptic în ceea ce privește utilizarea radarelor, el a fost de acord cu formarea "Kombinierte Nachtjagdgebeite" (Zonele combinate de zbor nocturn) din jurul obiectivelor de primă importanță, zone în care avioanele de vânătoare cooperau cu seturi de radare Würzburg și cu bateriile antiaeriene. Deși la început această abordare nu a avut succes, rezultatele nu au întârziat să apară. Programul a fost oprit în octombrie 1940, datorită lipsei radarelor cu rază lungă
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
eșecuri. În a doua jumătate a anului 1940, 170 de bombardiere britanice au fost doborâte. Doar 72 dintre acestea de apărarea antiaeriană - 42 au fost doborâte de "Luftwaffe" și 30 de artileria antiaeriană. Restul s-au prăbușit datorită faptului că avioanele au rămas fără combustibil. Cele mai multe cazuri au fost cauzate slaba pregătire a navigatorilor. Pierderile RAF au fost de două ori mai mari decât cele ale Luftwaffe în perioada „Blitz”-ului din iulie 1940 - iunie 1941. Respingerea ofensivei bombardierelor nocturne a
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
au fost cauzate slaba pregătire a navigatorilor. Pierderile RAF au fost de două ori mai mari decât cele ale Luftwaffe în perioada „Blitz”-ului din iulie 1940 - iunie 1941. Respingerea ofensivei bombardierelor nocturne a fost realizată cu doar 60 de avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul german trebuie să vadă cum sunt doborâte bombardierele britanice deasupra teritoriului german ca să fie
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Würzburg" urmau să fie introduse în serviciu. Aceste radare urmau să controleze tirul bateriilor antiaeriene, permițând bateriilor AA să își direcționeze cu mare precizie focul. "Luftwaffe" folosea pentru apărarea diurnă aparatul de vânătoare Messerschmitt Bf 109, dar nu dispunea de avioane de vânătoare nocturnă. Nu exista un sistem de control centralizat, iar unitățile aeriene nu erau legate cu unitățile terestre, ca în cazul RAF Fighter Command. Când Bomber Command și-a început atacurile pe timpul nopții în mai 1940, germanii nu aveau
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
german. În aceste condiții au început să se facă eforturi pentru crearea unei forțe defensive nocturne. Se făcuseră unele încercări încă mai înainte de începerea războiului, folosindu-se un sistem de avertizare bazate pe detectoare de sunet și proiectoare de căutare. Avioanele de vânătoare de noapte se roteau în jurul fascicolului luminos al proiectoarelor în afara zonei luminate, iar când un bombardier era prins în raza proiectorului, acesta era atacat de vânători. Concentrarea mai multor lumini de căutare la altitudine semnala vânătorilor prezența unui
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
proiectorului, acesta era atacat de vânători. Concentrarea mai multor lumini de căutare la altitudine semnala vânătorilor prezența unui bombardier. Bateriile de artilerie antiaeriană aveau ordinul să deschidă focul de fiecare dată când o țintă fusese identificată, chiar și atunci când propriile avioane de vânătoare se aflau în luptă cu bombardierele. Aceste experimente au încetat în august 1939. Ca răspuns la ofensiva RAF din 1940, Josef Kammhuber a primit ordinul să dezvolte defensiva de noapte. În următorii trei ani el a dezvoltat un
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
dezvoltat un sistem sofisticat numit de britanici Linia Kammhuber. Kammhuber a început prin extinderea regiunilor luminate, care s-a extins din Danemarca ocupată până în nordul Franței. Avertizarea timpurie se baza pe radarele "Freyar", detectoare de sunet și observatori aerieni. Controlul avioanelor de vânătoare nocturnă și a bateriilor antiaeriene era asigurat de radarele cu rază scurtă de acțiune "Würzburg". Următorul pas a fost achiziționarea de avioane de vânătoare nocturnă dedicate. Germanii nu aveau un asemenea aparat, dar au improvizat și au folosit
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
nordul Franței. Avertizarea timpurie se baza pe radarele "Freyar", detectoare de sunet și observatori aerieni. Controlul avioanelor de vânătoare nocturnă și a bateriilor antiaeriene era asigurat de radarele cu rază scurtă de acțiune "Würzburg". Următorul pas a fost achiziționarea de avioane de vânătoare nocturnă dedicate. Germanii nu aveau un asemenea aparat, dar au improvizat și au folosit în acest scop avionul greu de vânătoare Messerschmitt Bf 110 și bombardierul mediu Junkers Ju 88. Ambele modele s-au comportat extrem de bine în calitate de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
și a bateriilor antiaeriene era asigurat de radarele cu rază scurtă de acțiune "Würzburg". Următorul pas a fost achiziționarea de avioane de vânătoare nocturnă dedicate. Germanii nu aveau un asemenea aparat, dar au improvizat și au folosit în acest scop avionul greu de vânătoare Messerschmitt Bf 110 și bombardierul mediu Junkers Ju 88. Ambele modele s-au comportat extrem de bine în calitate de vânători nocturni. Odată ce problemele operaționale au fost rezolvate, au fost dezvoltate considerațiile tactice. Prima a fost cea a radarelor instalate
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
de vânătoare Messerschmitt Bf 110 și bombardierul mediu Junkers Ju 88. Ambele modele s-au comportat extrem de bine în calitate de vânători nocturni. Odată ce problemele operaționale au fost rezolvate, au fost dezvoltate considerațiile tactice. Prima a fost cea a radarelor instalate pe avioane. Piloții germani se plângeau de aceste radare, care creșteau rezistența la înaintare și reduceau performanțele avioanelor. Ei preferau să identifice vizual țintele după ce operatorii de la sol îi ghidau spre bombardiere. O altă schimbare a fost mutarea proiectoarelor de căutare și
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
extrem de bine în calitate de vânători nocturni. Odată ce problemele operaționale au fost rezolvate, au fost dezvoltate considerațiile tactice. Prima a fost cea a radarelor instalate pe avioane. Piloții germani se plângeau de aceste radare, care creșteau rezistența la înaintare și reduceau performanțele avioanelor. Ei preferau să identifice vizual țintele după ce operatorii de la sol îi ghidau spre bombardiere. O altă schimbare a fost mutarea proiectoarelor de căutare și a bateriilor antiaeriene de pe „linia Kammhuber” în jurul orașelor și a obiectivelor industriale de apărat. Sistemul avea
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
de careuri adiacente. Linia de demarcație dintre două careuri era definită de radarul Würzburg. Lipsa de precizie a sistemului de identificare pentru fiecare careu până în 1942 și absența sistemelor IFF (Identification Friend or Foe - Identificarea Camaradului sau Inamicului) montate pe avioane făceau ca un singur avion de vânătoare să fie controlat la un moment dat de la sol. Un rada Würzburg controla vânătorul, iar cel de-al doilea urmărea bombardierul. Cele două ecouri radar nu erau reprezentate pe un singur ecran. Ele
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
demarcație dintre două careuri era definită de radarul Würzburg. Lipsa de precizie a sistemului de identificare pentru fiecare careu până în 1942 și absența sistemelor IFF (Identification Friend or Foe - Identificarea Camaradului sau Inamicului) montate pe avioane făceau ca un singur avion de vânătoare să fie controlat la un moment dat de la sol. Un rada Würzburg controla vânătorul, iar cel de-al doilea urmărea bombardierul. Cele două ecouri radar nu erau reprezentate pe un singur ecran. Ele erau urmărite de doi operatori
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
a radarului din acel careu. Mai mult, măsurătorile oferite de setul de radare Würzburg puteau diferi cu până la 500 m. Problemele generate de lanțul greoi de comandă, control și comunicație duceau de multe ori eșecuri de interceptare. Radarele montate pe avioane au rezolvat această problemă. La început au fost folosite radare în banda UHF "Lichtenstein", care avea un unghi restrâns de căutare. Când bombardierul vizat efectua manevre ample de evitare, vânătorul pierdea contactul cu ținta. În ciuda tuturor slăbiciunilor, Linia Kammhuber a
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
ale bombelor mai mari decât ale B-17, dar în schimb nu putea să mențină formația de zbor la altitudini mai mari de 21.000 picioare, ceea ce îl făcea mai vulnerabil la focul de baraj al artileriei antiaeriene și la atacurile avioanelor de vânătoare. Comandamentul american nu luase în considerație nevoia pentru dotarea cu avioane de vânătoare cu rază lungă de acțiune în 1942 și, la fel ca RAF, considerase că bombardierele vor putea tot timpul să își croiască drumul către țintă
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]