29,295 matches
-
își puneau amprenta asupra cotidianului nostru îngrădit. Se poate și ca succesiunea de imagini, având o precizie de fotografii, ale asistentelor a căror prezență o simțisem până de curând pe piele ori fața unei școlărițe cu cozi căreia îi duceam dorul să-mi fi slujit și în lagăr ca tablouri votive și astfel, mute, dar docile, să mai fi atenuat puțin foamea ce mă rodea. În orice caz, îmi lipseau, în același timp, și una, și alta. Nevoia mea avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care să-mi producă mâncărimi. Numai propria sa persoană părea să-l îngrijoreze pe cel ce se plimba fără țintă printre ruine și mormane de dărâmături, căci de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dansam într-o pergola cu boltă de viță, în lumina becurilor colorate, cu o englezoaică ce părea alcătuită după modelul îngerilor lui Botticelli, mă rătăceam în încâlceala străzilor napolitane, îi scriam de acolo mamei mele o lungă scrisoare care alimenta dorurile ei neîmplinite cu detalii colorate, câștigam în Messina ca pictor de reclame pentru Butangas ceva bani de drum pentru zilele următoare, mă dădeam - cum aveam să povestesc adeseori mai târziu -, înconjurat de mafioți rurali, drept un pellegrino aflat în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de unchi, dus a fost. Ce vizită! Nu banjoul lui Scholl, nu degetarele mele pe tabla ondulată, ci Fluieraș, care a reușit cu ușurință, după un scurt început de melodie, să transplanteze cântece populare germane - ca pe niște emigranți cu dor de depărtări - în Alabama, el a fost nada noastră. El, cu versiunea lui după Un vânător din Kurpfalz - sau să fi fost cumva O, brad frumos? -, găsise urechea lui Louis Armstrong. Riscant, dar cu o siguranță de vis, astfel s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Ricardo - fir-aș al naibii să fiu! - a ajuns În ascensorul care cobora cu curajul la pământ și cu vorba „sinucidere“ limpede gravată În priviri, la dispoziția privirii și răbdării clarvăzătorului care ar fi descifrat-o. În sumbre clipe de dor, nici o farmacopee nu este la fel de valoroasă ca simpla și reiterata Natură care, atentă la amăgitoarele chemări ale lui april, se revarsă, abundentă și văratecă, pe șesuri și În trecători. Educat de Înfrângeri, Ricardo a căutat solitudinea rurală și a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
până la urmă scopul. Era sigur că venise cu revolverul ca să facă moarte de om; dar omul era chiar el. Venise de departe; luni și luni de-a rândul, cerșise dezonoarea și jignirile, ca să prindă curaj să se sinucidă, căci ducea dorul morții. Mai cred și că, Înainte să moară, voia s-o vadă din nou pe doamna. Pujato, 2 septembrie 1942. Lunga căutare a lui Tai An În memoria lui Ernest Bramah I „Asta-mi mai lipsea! Un japonez cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
progresului, care Îl burdușește cu dragoni exotici și smalțuri milenare, roade ale amăgitoarei perii mânuite de harnicul Nemirovsky; În fund, cocioaba din scânduri, care este sălașul lui Fang She, lângă aleanul verde al salciei, care mângâie cu o mână frunzoasă dorurile desțăratului. O strașnică sârmă ghimpată, Înaltă de un metru și jumătate, desparte proprietatea de maidanul vecin: pitorescul maidan, ca să folosesc un cuvânt creol fără egal, dăinuie invincibil În inima urbei, ca și alți frați ai săi; și poate că motanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Lățilungește-ți, mă, sărăcie, faru șucar pân lucarna cenușie și, dincolo d-a doua mână cu mate, n-o să-ți vină greu să bagi farurile Într-o debara mititică, pă bune, da care mereu i-a lipsit, ștoalfa naibii, un mare dor. Fă-ți, cu toată Încrederea, semnu crucii și cere dă la debara trei dorinți, fincă sub olanele ei a trăit banghiu care merită mai mult respect ca adevărații bampiri care sug și sânge dă la sărac, și turnesol dă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de acord cu plecarea. — Cred că nu mai putem Întârzia. Vremea se Înrăutățește. Scafandrii din DH-7 au plecat; numai noi am rămas. Norman zâmbi la gândul că vor fi din nou la suprafață. „Nu credeam c-o s-ajung să duc dorul cenușiului de pe navele de război, dar uite c-am ajuns“, Își spuse el. — Unde sunt ceilalți? Întrebă cu voce tare. — Beth și-a făcut deja bagajul. Cred că e cu Barnes În sala de comunicații. Iar Harry bănuiesc că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
optzeci Înălțime. Presiunea barometrică era 20,9. Se Înregistra lumina soarelui. — Vești bune, anunță Beth. La suprafață e-n regulă. Norman rămase cu ochii la ecran, gândindu-se la faptul că se Înregistrase lumina soarelui. Înainte nu-i dusese niciodată dorul. Era ciudat cum se schimbau dorințele oamenilor. Acum, gândul de a revedea lumina soarelui Îl lovi cu forța unei plăceri inimaginabile Nu-și putea Închipui o fericire mai mare decât aceea de a vedea soarele, norii și cerul albastru. — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Plouă decembrie Elena Marin Alexe Se sfarmă ploaia șopotind Pe-alunecoase colțuri reci Împleticită rătăcind A satului triste poteci Din când în când cu țipăt lung Vântoasa trece triumfal Cu jale dorul mi-l alung Și luna plânge după deal Doar nucii din grădina mea Întind spre cer coroanele Imploră inima de stea Să-nchidă sus obloanele
Plou? decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83259_a_84584]
-
Elena Marin Alexe Dimineața-n voaluri de ceață Cată spre mine prin ochiul de nor Îmi așterne pe tavă viață Și răcoarea tandră mângâie dor Salut tăcută doi fulgi prinși în zbor Și uit pentr-o clipă vis și firesc Mă prind în hora celestă ușor În tainica joacă simt că trăiesc Poartă amiaza pe umerii grei Raze de soare zâmbind obosit, Mângâie-n treacăt
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83254_a_84579]
-
aduc cerul atât de aproape În noaptea neagră ce biruie tot Mă închin așteptând și umilă Aplec în taină dorința ce-o port Implorând iertare și milă Blând din tării o voce-mi răspunde Sigiliu pune pe inima mea Alungă dor și temeri profunde Și-ndată adorm pe-o rază de stea
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83254_a_84579]
-
Elena Marin Alexe S-a stins și ultima rază de soare Timide brațe strigă spre cer Golaș și trist e văzduhul ce moare Retras tacit prin suflet stingher Plâng pe fereastra opacă din mine Un dor ascuns la timpul trecut Poate iubirea pe-o rază revine Să-mi aprindă un nou început Cu ochii de suflet prin inima mea Urc poteci de vreme uitate Mai sper să găsesc o sclipire de stea Balsam pe nădejdi nesperate
Decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83260_a_84585]
-
Ascult infinitul tăcând Elena Marin Alexe Aduceri aminte pe margini de mal Mă cheamă la vale frântura de val Haotic și drastic mă duce cu el Râzând de furtună talazul mișel Îmi sorb întristarea neliniști și dor La capăt de lume ascunsă de nor Cu roua pe gene alunec în vis Ireal de frumos e-al meu paradis Pe abrupte perdele de zori mă trezesc Bobițe de rouă prin frunze sclipesc Și tâmpla fierbinte în iarbă așez
Ascult infinitul t?c?nd by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83264_a_84589]
-
să poți culege tainele, una câte una. Lasă aroma lor să-ți aline cerul plin de pelin al gurii și să-ți răcorească buzele arse de promisiuni neîmplinite. Te voi aștepta aici, în fiecare galbenă toamnă, cu alte și alte doruri, atârnate de fibrele inimii mele, gata de sacrificiu. Să nu uiți, pe drumul Ierusalimului, încă se mai moare de răspuns lapidar.
A?teptare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83263_a_84588]
-
trepte vii înspre cer. Unde-mi doresc să ajung, toate-ntristările pier. În iertare-i speranța și-absolvită de vină, Azi dau aripi nădejdei, către cer spre lumină. Printre stele cărunte, urc mereu către Tine. Chiar de cad, mă ridică dorul meu înspre bine. Tu, cu brațele-ntinse îmi cuprinzi efemerul Și-ntr-o clipă măreață, mă acoperi cu cerul. Cu buchet de lumină și balsam de speranță, Simt privirea-Ți divină, cum mă-ndeamnă la viață. Cotropită-n iubire, printre
Vis printre stele by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83265_a_84590]
-
și angoasei de a trăi. Știe că nu în infinit se îneacă omul, ci în el însuși, ca într-o baltă căreia nu-i vede malul. Ea murdărește tot. Chiar și pierderea ființei iubite. Devine suferința propriei știrbiri. Îi e dor de Elena pentru el. Robinson ăsta învață să iubească oamenii după ce i-a pierdut și plînge că umerii asudați i se apleacă sub plumbul razelor unei luni dușmane. Din adîncimea acvatică a vitraliului privesc afară unde toate se întîmplă cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-l poartă. Pare că se face din nou seară și totul devine mai opac, mai aproape de cum ar trebui să fie. Numai lumina e capabilă de false umbre. Înserarea declanșează o stare tainică în care ți se face din nou dor de cineva, de tine, de cum ar fi trebuit să fii. Vîntul nevăzut. Întunericul e sincer măcar în promisiune. V. tînăr simte asta. Și-n el e seară. Parcă presimte. Ești o victimă, tinere. Cînd știi ce vrei, deja ai găsit
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-i fac pe plac Să-mpletesc culorile S-alung întristările Să-i fac iarba dar din dar Să-nflorească floarea iar Peste tot cântarile Să inunde zările Îmi plec fruntea și adorm În frunzișul de sub pom Timpul să m-acopere Dorul să-mi astâmpere Pe sub gândul adunat Stau cu sufletul la sfat Printre visele din zori Depănate în culori
Dor de verde by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83268_a_84593]
-
atunci când ochii tăi mi-au prezis, o mare iubire a timpului. Da și El, timpul, ne-a fost cel mai mare prieten într-o tăcere sfâșietoare. Din razele de lună mi-am construit castele de lumini pentru a primi alături de dorurile și ele la fel de dureroase în fața tainelor nedeslușite. Ca un miracol al evadărilor din sferele suferinde mă priveai parcă pentru ultima dată cu acea înțelepciune ce numai un Filozof poate să o dețină în subconștientul trubadur de SENSURI, și parcă toamnele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
venit să mă acoperi cu frunze? De ce ai venit să mă acoperi cu arderi, de ce ai venit, să mă faci să produc licori de iubire, în pletele timpului, mungind a înnoptări prin disecții de suflete albe? N-ai știut căci dorul meu de iubire, e noaptea când cocoșii odihnesc în pătuluri sătule și omul meu de sânge, omul meu de ani, s-a răstignit într-o țigară de umbre și omul meu s-a răstignit într-o greșeală de unde. Ai venit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de nopți, în tresăriri aglomerate de somnuri... Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți așezau sub picioare, harul stăpânit de lună, în toate cetățile pustiite de vânturi. Un gol arzând mă sugrumase până când mi s-a scurs, sângele dorurilor peste clipele albăstrite de timp. Câtă absurditate, să pot să caut regi de ceruri, în această siderală întâmplare de-o clipă, ce-mi sapă canale pietrificate-n venirea ta, peste surprizele nopții de aer, venirea ta, salcie dezrobită de îngeri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unde-mi alin existența ce îți atrofiază-n despărțiri tot ce rămâne-n regii de ceruri. Numai atunci culorile îndreptate spre veacuri se vor logodi în secretul urlător de dulce al neprevăzutului, numai atunci iubirea... VISE RĂSFRÂNTE Cu raze de dor alergam fericită prin lume, Cuvintele tale spărgeau hăul oazelor blânde, toată fericirea zămislită-n durere. Îți vei petrece nopțile în miezul pletos al iubirilor irosite de-o viață în jurul acestui poem; Univers sângerat de suflete grele, târâte prin închipuirea-ți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
descompus în emoțiile zilelor ce deformează imaginea ta prin mireasma florilor din pământurile durute ale acestui secol unde ființele nu sunt decât ploi căzute peste această planetă mișcătoare de idei prin tremurul clipelor sălbătăcite... Rămân pământul secular al primăverilor unde dorul de mine te va înrădăcina ca un copac cu toate brațele ofilite în muțenia de suflete ce au frunze de glasuri scăzute unde foarte departe de ce am fost altădată... Rămân ca un covor de ispite încărunțite prin pletele scuturate de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]