26,857 matches
-
României pentru a evalua situația retragerii forțelor armate germane din România în urmă ieșirii României din alianța cu Germania. Este capturat de armată sovietică la 21 septembrie 1944 la Simand, lângă Arad, si este executat. Este decorat cu Crucea de Fier în rang de cavaler.
Artur Phleps () [Corola-website/Science/320875_a_322204]
-
Sulița este o armă albă de atac, formată dintr-o prăjina de lemn lungă de circa 1,50 - 2 metri, terminată cu un vârf de fier ascuțit de diferite forme (piramidal, conic, în formă de frunză etc.), folosită în antichitate și în evul mediu, mai ales de infanteriști, la aruncat. A nu se confundă cu "lancea", care este o armă de atac, formată dintr-un vârf
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
4 m. Sulița română (denumită "hasta") a început să fie folosită de unitățile de triari din epoca republicana, iar după reforma lui Marius, sulița a devenit armă standard aflată în dotarea soldatului român. Avea corp de lemn ("hastille"), vârf de fier ("cuspis") foliform sau romboidal cu înmănușare tubulara cu o lungime de aproximativ 20 cm, uneori lustruit și arar îmbrăcat în foi metalice prețioase probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
dotarea soldatului român. Avea corp de lemn ("hastille"), vârf de fier ("cuspis") foliform sau romboidal cu înmănușare tubulara cu o lungime de aproximativ 20 cm, uneori lustruit și arar îmbrăcat în foi metalice prețioase probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
pregătit în fază înaintată teza de doctorat (conducător științific prof.dr.ing.A.Diaconu) dar, după prezentarea lucrărilor și absolvirea examenelor respective, a renunțat. A fost membru sau președinte în diverse organisme naționale și internaționale: Comisia mixtă româno-iugoslavă pentru SHEN Porțile de Fier, Comisia mixtă româno- bulgară pentru eficiența Hidrocentralei Turnu Măgurele, Comisia Interdepartamentală pentru Porțile de Fier etc.
Nicolae Mănescu () [Corola-website/Science/320906_a_322235]
-
lucrărilor și absolvirea examenelor respective, a renunțat. A fost membru sau președinte în diverse organisme naționale și internaționale: Comisia mixtă româno-iugoslavă pentru SHEN Porțile de Fier, Comisia mixtă româno- bulgară pentru eficiența Hidrocentralei Turnu Măgurele, Comisia Interdepartamentală pentru Porțile de Fier etc.
Nicolae Mănescu () [Corola-website/Science/320906_a_322235]
-
bune exemple de arhitectură industrială din prima jumătate a secolului XX în Portugalia. Centrala Tejo a fost construită între anii 1908 și 1951, cunoscând în toată această perioadă diferite stadii de expansiune. Structura sa, urmărește tipul de arhitectură occidentală de fier cu căptușeală din căramidă, care stabilește și decorează fațada în stiluri artistice, de la arta noua, în cele mai vechi corpuri ale lor (clădirea de joasă presiune), până la clasicism mai contemporan (clădirea de înaltă presiune). Odată cu extinderea centralei, au fost achiziționate
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
30 de metri înăltime, panouri de control, circuite de aer și combustibil, ventilatoare, etc. Exista cazanul nr.15, care a fost modificat să permită accesul vizitatorilor în interior și să se poata vedea structura și componentele interne (banda rulanta de fier, peretii Bailey, arzătoarele de combustibil, tuburile de încălzire a apei, etc.). Pe lânga cazane, în acest spațiu amplu, deasemenea este dat să se cunoască istoria de construire a Centralei Tejo și o abordare inițială a condițiilor de lucru dificile ale
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
semi ars. O atenție deosebită este acordată condițiilor de lucru dificile existente aici, consecințelor de căldura existente și de respirația de cenușa rezultată de la arderea cărbunelui. Dar conținutul de muzeu nu se oprește doar la atât și la lucrările de fier forjat, tâmplărie și transport, calitate și originea cărbunelui care sunt prezentate. Continuând vizita, se intră în Sala de Experiențe, care este împartită în trei secțiuni: una dedicată surselor de energie (atât din surse regenerabile cât și fosile), alta dedicată oamenilor
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
din colecție, cum ar fi piese si echipamente care acoperă perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea, până în ziua de azi. Iese în evidență colecția de electrodomestice, mașini electrice, piese și matrițe de iluminat public și privat din lemn și fier, echipamente de laborator, supape, machete, etc. Centrul de Documentare al Muzeului de Electricitate, are ca scop să creeze un centru specializat în studiul și înțelegerea energiei și în special al electricității. Se compune din aproximativ 60 000 de volume de
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție. „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa așerah’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm că așerah ar avea statut de parteneră. ‘Așerah lui Yahweh’ nu era egală în rang cu Iahveh ci este
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
au pus celebritatea în serviciul cauzei apărate, fără a se gândi la consecințe. Tabăra dreyfusardă căuta să obțină o astfel de susținere. Presa din toamna-iarna 1897-1898 a făcut de mai multe ori referire la afacerea Calas sau la Masca de fier, cerând un nou Voltaire pentru a-l apăra pe Alfred Dreyfus. Nu mai erau, însă, marii scriitori ai vremii, Honoré de Balzac, Guy de Maupassant, Gustave Flaubert, Alphonse Daudet, ultimul murind chiar atunci, în decembrie 1897. Dintre marii oameni de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
extinderi de-a lungul anilor, este într-o stare perfectă de conservare în cazul unui mare complex de fabricație din prima jumătate al secolului XX. Întreg complexul de clădiri se află în plină armonie estetică datorită folosirii unei structuri din fier acoperit cu cărămidă în toate corpurile sale. Cu toate acestea,există diferite stiluri între instalațiile de joasă presiune și clădirea de înaltă presiune. Principiul de funcționare a unei centrale termoelectrice, se bazează pe arderea unui combustil pentru a produce aburi
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
oraș construit de profesorul Schultze cu ajutorul moștenirii Begumei. El este descris prin intermediul lui Johann Schwartz (alias Marcel Bruckmann), care se dă drept un muncitor elvețian în căutare de lucru. Orașul este construit între doi munți în care abundă minereul de fier. El este o imensă uzină care fabrică în secret tunuri, fortificată și necesitând autorizații pentru intrare. France-Ville este un oraș bazat pe regulile de igienă dragi doctorului Sarrasin. Descrierea orașului este făcută preponderent în capitolul 10 prin intermediul unui articol apărut
Cele 500 de milioane ale Begumei () [Corola-website/Science/320954_a_322283]
-
producție din prima jumătate a secolului al-XX-lea, refolosit în scopuri muzeologice. Învelișul exterior din cărămidă, elementul unificator al setului, se deosebește de toate celelalte clădiri din jur și îi conferă o estetică proprie. Totuși, în interiorul său este o structură de fier care suportă toată clădirea -adevăratul schelet al Centralei Tejo. Înainte de actualul complex industrial, exista în același loc o mică “fabrică de electricitate”, primitiva Centrală Tejo, numită popular Centrala Junqueira, nume provenit de la strada cu același nume. Nimic nu a mai
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
localizată în principal în părțile din nord și sud. Pe parte vestică a clădirii principale, existau încă trei instalații industriale care adăposteau cazanele. Din această veche centrală s-au remarcat subțirile coșuri de fum, unul din cărămidă și unul din fier, în formă de trunchi de con inversat. Fațadele nord și sud a instalației principale, unde se afla generatoarele, au fost decorate similar cu alte structuri arhitecturale din fier, cum ar fi stațiile de tren sau piețele, cu influențe ale modernismului
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
au remarcat subțirile coșuri de fum, unul din cărămidă și unul din fier, în formă de trunchi de con inversat. Fațadele nord și sud a instalației principale, unde se afla generatoarele, au fost decorate similar cu alte structuri arhitecturale din fier, cum ar fi stațiile de tren sau piețele, cu influențe ale modernismului, care au ajuns recent în Portugalia. Au fost împărțite în trei secțiuni, separate de pilastri, mici frize dințate care fugeau pe orizontală și încoronau setul, un fronton mare
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
un arc încastrat. Începerea construcției Clădirei de Joasă Presiune s-a dat pe la mijlocul anului 1910, deși multe extinderi au fost făcute până în anul 1930. Construcția ei este marcată de Modernism, (desemnată de Arta Nouă, în Portugalia). Are o structură de fier și este îmbracată cu cărămidă, care, de asemenea, este folosită și la Clădirea de Înaltă Presiune. Vechea Sală pentru Cazane este compusă din patru instalații industriale, trei dintre ele egale și a patra de mai mari dimensiuni, acoperite cu acoperiș
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
armat. Clădirea a fost construită în anii `40, cu influențe clasice de pe palatele renascentiste, reflectare fidelă a epocii și contextului autoritar în care se trăia în Portugalia. Structura sa este o adevărată muncă de inginerie, o lucrare de arhitectură din fier, fără egal în Lisabona, care susține nu numai îmbracarea cu cărămidă a clădirii, dar și Cazanele, coșurile de fum și depozitul de apă, situate în partea de sus a clădirii. Din punct de vedere estetic,fațada urmează modelele unui palat
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
Structura metalică și lucrările de construcție civilă au fost soliocitate de firma portugheză Vulcano & Colares, care a începand construirea primelor elemente ale structurii și ale cazanelor în Martie 1939. Atrage atenția la această nouă clădire toată structura ei construită din fier și,îmbrăcămintea ei, urmărind aceeași linie cu a clădirii de joasă presiune, adică, cu cărămidă la fațadele vizibile. Diferența constă în decorațiuni, aici spre deosebiere de restul complexului, estetica sa prezintă o influență semnificativ clasicistă de influență de palat renăscut
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
diferență între instalarea primelor cazane de înaltă presine și aceasta din urmă, a produs diferență între ele. De exemplu, la cazanul nr.15 au fost instalate din fabrică injectoarele de petrol (la celelalte au fost instalate treptat), banda rulantă de fier era la înaltime mai mică, pupitrul de comandă este mai avansat în înregistrarea și citirea datelor de operare ale cazanului, în cenușare exista șase buncăre de expulzare a cenușei și cărbunelui (în celelalte doar trei) și, de asemenea,prezintă dimensiuni
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
Portugalia și perpetuarea în timp a memoriei și faptelor asociate. Între anii 2001 și 2005, Centrala a suferit lucrări de restaurare ca răspuns la slaba ei starea de conservare. Au fost curățate fațadele și interioarele, s-a consolidat structura de fier, s-au înlocuit mii de cărâmizi și s-a schimbat discursul muzeografic așa cum este astăzi vizibil și cum poate fi văzut într-o vizită în spațiul din fosta Centrală Tejo, acum Muzeul de Electricitate.
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
(n. 11 iunie 1889, Bamberg, d. 13 mai 1977, München) a fost un general german din Luftwaffe în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost decorat cu Ordinul Crucea de Fier cu Frunze de Stejar și a fost citat pe Ordine de zi pe armată în 4 august 1943, 9 aprilie, 30 octombrie și 29 noiembrie 1944. În timpul celui de al Doilea Război Mondial Deßloch a comandat unități ale Luftwaffe pe
Otto Deßloch () [Corola-website/Science/315301_a_316630]
-
și noapte neîncetat, fără ca mai înainte cruciații să prindă de veste din ce direcție venea inamicul. Avantajele infanteriei, ale cavaleriei ușoare, față de cavaleria grea începeau să se vadă. Nobilii apuseni însă târziu și-au dat seama de aceasta. Acoperiți de fier se credeau mai la adăpost. În plus, lor le lipsea instrucția corespunzătoare tacticii adversarului, armamentul și mai ales mobilitatea. De aceea, în această luptă de hărțuire două treimi din cruciații lui Conrad au pierit. Resturile acestei armate le va întâlni
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
prizonierilor toți banii rămași și i-au anunțat că vor fi mutați peste noapte la fabrica Siniacihenski. În miez de noapte, prizonierii au fost duși cu căruța înspre satul Siniaciha. La 18 kilometri de Alapaevsk, unde era o mină de fier abandonată, cu o groapă adâncă de 20 de metri și parțial inundată, s-au oprit. Potrivit unuia dintre asasini, pe nume Vasili Riabov, cekiștii i-au aruncat pe prizonieri în groapă. Apa nefiind suficient de adâncă pentru ca aceștia să se
Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna () [Corola-website/Science/315330_a_316659]