26,506 matches
-
lansate de bombardierele Handley Page Hampden. Dacă acesta este adevărul, aceste echipaje au reușit să obțină rezultate mai bune decât atacurile combinate ale Royal Navy și RAF. În timpul misiunilor de escortare a bombardierelor au fost pierdute 20 de avioane de vânătoare, 14 piloți uciși și 3 prizonieri. Doar opt avioane de vânătoare britanice au fost doborâte de "Luftwaffe". Alte opt au fot doborâte de tirurile antiaerienei, două s-au ciocnit în zbor, iar două au fost pierdute din cauze neidentificate. Dintre
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
echipaje au reușit să obțină rezultate mai bune decât atacurile combinate ale Royal Navy și RAF. În timpul misiunilor de escortare a bombardierelor au fost pierdute 20 de avioane de vânătoare, 14 piloți uciși și 3 prizonieri. Doar opt avioane de vânătoare britanice au fost doborâte de "Luftwaffe". Alte opt au fot doborâte de tirurile antiaerienei, două s-au ciocnit în zbor, iar două au fost pierdute din cauze neidentificate. Dintre avioanele de vânătoare doborâte, zece au fost Spitfire, șase Hawker Hurricane
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
uciși și 3 prizonieri. Doar opt avioane de vânătoare britanice au fost doborâte de "Luftwaffe". Alte opt au fot doborâte de tirurile antiaerienei, două s-au ciocnit în zbor, iar două au fost pierdute din cauze neidentificate. Dintre avioanele de vânătoare doborâte, zece au fost Spitfire, șase Hawker Hurricane și patru Westland Whirlwinds. După terminarea luptelor, ambele tabere au revendicat mai multe victorii aeriene decât în realitate, "Luftwaffe"exegerând mai mult. Piloții de vânâtoare RAF au revendicat doborârea a 16 Bf
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
JG 26. Britanicii au pierdut de fapt 41 de aparate de zbor, unele dintre ele doborâte de apărarea antiaeriană. III./ KG 2 a participat la raiduri împotriva aeroporturilor RAF. "Luftwaffe" a executat în perioada 11-12 februarie 300 de misiuni de vânătoare și 40 de bombardament. Flotila germană a ajuns în porturile de bază în seara zilei de 12 februarie. După ce bombardierele care au acționat pe timpul zilei au trebuit să se întoarcă pe aerodromuri fără să își fi îndeplinit misiunea, planificatorii Bomber
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
Primul rezultat a fost o serie de incidente în care britanicii au deschis focul împotriva propriilor forțe, așa cum a fost atacarea de către escadrila RAF nr. 217 a HMS "Mackay". Cel mai mare eșec al britanicilor a fost incapacitatea avioanelor de vânătoare de asigurarea a protecției bombardierelor și vaselor de suprafață. Deși vremea rea i-a împiedicat și pe germani să asigure o protecție aeriană mai sporită flotei proprii, bombardierele britanice au pierdut timp prețios în așteptarea propriilor avioane de escortă. Avioanele
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
prețios în așteptarea propriilor avioane de escortă. Avioanele britanice de escortă ori nu s-au prezentat în zonele de întâlnire din cauza erorilor apărute la emiterea ordinelor de luptă. Comunicațiile radio au funcționat necorespunzător între unitățile de bombardiere și cele de vânătoare, dar și între bombardiere. Eșecul a fost adâncit de slaba pregătire a echipajelor de pe bombardiere, care nu fuseseră antrenate să lupte împotriva țintelor navale. Singurele formații de bombardiere-torpiloare disponibile în acel moment erau escadrilele 42 și 217 ale apărării de
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
sistemului de apărare conceput de colonelul Kammhuber. Una dintre contramăsuri a fost folosirea începând cu 1943 a paietelor de aluminiu împotriva radarelor germane. Folosirea acestei ultime măsuri antiradar a avut un efect devastator asupra capacității de luptă a aviației de vânătoare nocturnă germane în timpul opreațiuni Reichsverteidigung. Primuil pas în această luptă a fost operațiunea forțelor terestre britanice „Biting” pentru capturarea unui radar Würzburg de pe 27/28 februarie 1942. Britanicii au sustras o serie de componente ale radarului, după cercetarea cărora au
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
importante inamicului. Forțele slabe trimise în luptă de Royal Navy au fost respinse cu ușurința de vadele germane. Focul puternic al antiaerienei a sprijinit în mod hotărâtor apărarea împotriva atacurilor aeriene. Combinația dintre focul antiaerienei, escorta asigurată de aviația de vânătoare și vremea nefavorabila a dus în cele din urmă la respingerea cu succes a atacurilor RAF. Galland, care a fost responsabil pentru realizarea planului, a considerat că "Donnerkeil" a fost culmea atinsă în timpul carierei sale. Până în cele din urmă, "Cerberus
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
tradițional, mânerul nu include nici o gardă de protecție și plăsea este făcută din lemn sau din scoarță de mesteacăn. Se poartă la centură într-o teacă din piele. -ul se folosește pentru diverse activitate în aer liber - îndepărtarea pielii la vânătoare, eviscerarea peștelui la pescuit, tăierea unor ramuri de copac, șamd -, pentru cioplirea în lemn, precum și ca topor de gheață când purtătorul cade prin gheață. Este considerat o parte integrantă din patrimoniul cultural finlandez.
Puukko () [Corola-website/Science/335730_a_337059]
-
Philippines", "Puerto Rico", și "Samoa", a fost întârziată deoarece toate materialele și șantierele navale disponibile erau alocate navelor cu prioritate mai mare, cum erau portavioanele, distrugătoarele și submarinele. Construcția încă nu începuse când lipsa de oțel și realizarea faptului că aceste „vânătoare de crucișătoare” nu mai aveau crucișătoare de vânat - deoarece flota de crucișătoare a Japoniei fusese deja distrusă de avioane și submarine - au făcut ca navele din clasa Alaska să devină niște „elefanți albi”. Ca urmare, construcția ultimelor 3 nave din
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
ele s-au întors din drum mai îninte de să intre în spațiul aerian german datorită unor probleme tehnice. Germanii au reacționat încet la început. Ei au reușit să mobilizeze în cele din urmă o puternică forță de avioane de vânătoare care să răspundă atacului. În bătălia aeriană au fost mobilizate cel puțin 80 și cel mult 100 de avioane germane și 22 britanice, dar doar 44 de avioane germane au luat efectiv contact cu bombardierele britanice. Avioanele de vânătoare ale
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
de vânătoare care să răspundă atacului. În bătălia aeriană au fost mobilizate cel puțin 80 și cel mult 100 de avioane germane și 22 britanice, dar doar 44 de avioane germane au luat efectiv contact cu bombardierele britanice. Avioanele de vânătoare ale "Luftwaffe" au reușit să provoace pierderi mai mari bombardierele "RAF" decât invers, iar aceată bătălie a influențat profund strategiile viitoare ale celor două tabere. Pierderile suferite în această bătălie aeriană a forțat RAF să abondoneze misiunile pe timp de
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
teritoriul german sunt invulnerabile în fața atacurilor inamice. Această încredere a crescut odată cu succesele "Wehrmachtului" din 1939-1941, care au făcut ca forțele aeriene inamice să fie prea departe pentru ca să mai poată executa bombardamente eficiente asupra țintele din Germania. Neglijarea avioanelor de vânătoare pentru luptele de zi a avut consecințe strategice însemnate în anii care aveau să vină. În momentul în care "Oberkommando der Luftwaffe" a început să organizeze apărarea aeriană care să răspundă campaniei de bombardamente de zi ale United States Army
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
RAF Bomber Command credea cu tărie că bombardierele pot câștiga orice război fără să aibă nevoie de sprijinul marinei sau a forțelor terestre. Formațiile strânse ale bombardierelor dotate cu armament de bord defensiv erau considerate capabile să distrugă avioanele de vânătoare inamice chiar și în condițiile în care ar fi zburat fără escortă. De fapt, RAF nu avea în dotare bombardiere cvadrimotoare, cu blindaj puternic, care să fie capabile să transporte încărcători mari de bombe la mare distanță, până în inima Germaniei
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
de bombardament împotriva orașelor germane. Dacă pe de-o parte, francezii se simțeau în siguranță apărați de Linia Maginot, ei nu dispuneau de bombardiere cu rază lungă de acțiune, care să efectueze lovituri preventive împotriva Luftwaffe. Escadrilele de avioane de vânătoare franze nu erau la rândul lor gata să participe la o campanie defensifă împotriva atacurilor germane. Poate cel mai important motiv al refuzului francezilor era însă frica de represalii în cazul în care britanicii ar fi bombardat orașele germane cu
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Feldwebelii" Hans Troitsch și Alfred Held au revendicat fiecare câte o victorie, iar "Leutnant" Metz a revendicat o a treia. Aceste aparate de zbor ale Escadrilei 9 au fost primele avioane ale RAF care au fost doborte de avionale de vânătoare inamice în acest război, iar Troitsch a fost cel mai probabil primul pilot al Axei care a înregistrat o victorie în luptele aeriene cu RAF. Alte patru bombardiere Blenheims din Escadrila nr. 107 au fost doborâte de focul artileriei antiaeriene
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Blenheims din Escadrila nr. 107 au fost doborâte de focul artileriei antiaeriene. În aceste condiții, germanii au apreciat că apărarea lor aeriană a reușit să creeze un sistem eficient împotriva atacurilor aliaților. Folosirea instalațiilor radar le-a oferit piloților de vânătoare un avans de opt minute în care să pregătească apărarea. Dat fiind că în cazurile precedente se scursese prea mult timp dintre momentul în care avioanele de recunoaștere identificarseră țintele navale germane și cel în care bombardierele au sosit în
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
rândul populației civile sau distrugeri ale unor instalații nemilitare, dar îi oprea să atace chiar și navele militare care escortau nave comerciale. Această abordare a făcut ca, pe 29 septembrie, cinci bombardiere britanice Hampdens să fie doborâte de avioanele de vânătoare Messerschmitt Bf 109 ale II./JG 77. Un alt atac al unei patrule formate din 24 de bombardiere Wellingtons din Escadrilelor 149, 38 și 115 de pe 3 decembrie a avut mai mult succes, scufundând un dragor de mine. În timpul acestui
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
patrule formate din 24 de bombardiere Wellingtons din Escadrilelor 149, 38 și 115 de pe 3 decembrie a avut mai mult succes, scufundând un dragor de mine. În timpul acestui atac, servanții din turelele bombardierelor au reușit să respingă atacul avioanelor de vânătoare germane, doborând unul dintre el. Britanicii nu au pierdut niciun bombardier în timpul acestui atac. Pilotul german care al cărui aparat de zbor a fost doborât a fost viitorul as al aviației militare germane, Günther Specht. Dragorul de mine "M1407" a
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
bombardiere Wellington de pe 14 decembrie a dus la pierderea a cinci aparate de zbor. Bombardierele au fost obligate să zboare la altitudine mică din cauza condițiilor meteo nefavorabile și au fost atacate atât de artileria antiaeriană cât și de aviația de vânătoare germană. Responsabilii RAF au considerat că niciun bombardier nu a fost doborât de avioanele de vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură o mare capacitate defensivă a bombardierelor. Toate aceste concluzii sunt
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
fost obligate să zboare la altitudine mică din cauza condițiilor meteo nefavorabile și au fost atacate atât de artileria antiaeriană cât și de aviația de vânătoare germană. Responsabilii RAF au considerat că niciun bombardier nu a fost doborât de avioanele de vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură o mare capacitate defensivă a bombardierelor. Toate aceste concluzii sunt contrazise de dovezile de care dispunem în acest moment. "Luftwaffe" a pierdut un avion de vânătoare
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură o mare capacitate defensivă a bombardierelor. Toate aceste concluzii sunt contrazise de dovezile de care dispunem în acest moment. "Luftwaffe" a pierdut un avion de vânătoare pentru cinci bombardiere doborâte, în vreme ce nicio baterie antiaeriană nu a pretins să fi doborât un aparat inamic. Mai multe bombardiere care au fost avariate și au reușit să se reîntoarcă la bază prezentau urme ale gloanțelor de mitralieră, dar nu
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Kriegsmarine", "Reichsmarschall" Hermann Göring respectiv "Großadmiral" Erich Raeder. Un sistem funcțional ar fi presupus cooperarea celor două ramuri, lucru care nu se întâmpla în realitate. Soluția găsită de comandanții germani era separarea în două niveluri a problemei. Unitățile aviației de vânătoare care apărau zona Mării Nordului au fost subordonate "Luftgaukommando" XI (Comandamentul Districtului Aerian 9) din Hannover. Aceste unități ale aviației de vânătoare aveau să funcționeze ca un comandament autonom, "Jagdfliegerführer". Comandant a fost numit "Oberstleutnant" Carl-August Schumacher, fostul comandant al II
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
se întâmpla în realitate. Soluția găsită de comandanții germani era separarea în două niveluri a problemei. Unitățile aviației de vânătoare care apărau zona Mării Nordului au fost subordonate "Luftgaukommando" XI (Comandamentul Districtului Aerian 9) din Hannover. Aceste unități ale aviației de vânătoare aveau să funcționeze ca un comandament autonom, "Jagdfliegerführer". Comandant a fost numit "Oberstleutnant" Carl-August Schumacher, fostul comandant al II./"Jagdgeschwader" 77. Schumacher își începuse serviciul în "Kaiserliche Marine" (Marina Imperială Germană) în Primul Război Mondial cu gradul de aspirant, luând
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
cu cei din "Kriegsmarine". Schumacher și omologul său din marină aveau însă același grad, nu aveau atoritate unul asupra celuilalt, iar lipsa unității de comandă s-a menținut. Schumacher a fost numit la comanda Stab./ "Jagdgeschwader" 1 (Comandament/Escadrila de vânătoare 1, ori JG 1), cunoscută și ca JG Nord (Escadrila de vânătoare Nord) ori JG Schumacher. În afară de aparatele Bf-109D și 109E, escadrila a fost echipată și cu Messerschmitt Bf 110. Inactivitatea din timpul Războiului ciudat a permis folosirea acestor aparate
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]