26,448 matches
-
și mugetul” clopotelor din partea a IV-a. Acest poem poate fi interpretat în mai multe moduri diferite, dintre care cea principală este pur și simplu o reflectare a sunetelor pe care clopotele le pot face și emoțiile evocate de acele sunete. De exemplu, „Clopote, clopote, clopote, clopote, / Clopote, clopote, clopote!” aduce în minte aglomerația clopotelor nenumărate ale bisericii. Există și mai multe interpretări profunde. Una dintre ele este cea că poemul este o reprezentare a vieții de la agilitatea tinerilor la durerea
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
aspect este succesiunea anotimpurilor, din primăvară în iarnă. Succesiunea anotimpurilor este adesea folosită ca o metaforă pentru viața însăși. Poemul sugerează, de asemenea, tema doliului lui Poe pentru soția pierdută. Dangătul clopotelor de fier reflectă nebunia finală a soțului îndurerat. Sunetele versurilor, în special repetitivele „"clopote, clopote, clopote, clopote, clopote, clopote, clopote"”, se află pe o linie îngustă între sens și nonsens, provocând un sentiment de instabilitate. Poe folosește cuvântul „tintinnabulation”, aparent o monedă proprie, bazată pe cuvântul latin pentru „clopot
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
clopote, clopote, clopote, clopote"”, se află pe o linie îngustă între sens și nonsens, provocând un sentiment de instabilitate. Poe folosește cuvântul „tintinnabulation”, aparent o monedă proprie, bazată pe cuvântul latin pentru „clopot”, "tintinnabulum". Seria de ecouri ale „clopotelor” imaginează sunetele diferitelor clopote, de la zinghetele clopoțelelor de argint purtate de cai, la „dong, ding-dong” al clopotelor de aur și de fier, la scârțâitul „whee-aaah” al clopotelor de aramă. Seriile sunt întotdeauna patru, urmate de trei, începând întotdeauna și sfârșindu-se cu
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
Dar intențiunea de a-și impersonaliza existența prin simbol, așa cum șade bine în orice lucrare de artă, abia se ghicește, pe întâiul plan al compunerii fiind maestria aliterațiilor și a rimelor interioare, cu care ni se sugerează chiar calitatea de sunet a metalelor respective”, completează el. Poetul Horia Stamatu adăuga că „sub o aparentă virtuozitate (formală) Poe pune în această poezie... o tema foarte gravă, acea splendidă temă a vârstelor omenirii”. Excesul de muzicalitate face ca acest poem al lui Poe
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
singurele părți fizice ale ei care rămân sănătoase sunt dinții; frumusețea acestora începe să-l obsedeze pe Egaeus. Berenice este îngropată, iar în aceeași noapte Egaeus se trezește dintr-o perioadă de concentrare cu o senzație neliniștită și cu un sunet de țipete în urechi. Un slujitor îl anunță că mormântul Berenicei a fost profanat și că ea este încă în viață; Egaeus observă în camera sa o lopată, un poem despre „vizitarea mormântul iubitei” și o cutie care conținea 32
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
folosiți în mod simbolic în mai multe dintre povestirile lui Poe pentru a simboliza mortalitatea. Alte utilizări includ dinții „sepulcrali și dezgustători” ai calului din „Metzengerstein”, buze zbătându-se deasupra dinților omului hipnotizat în „Faptele în cazul domnului Valdemar” și sunetul dinților scrâșniți în „Hopa-Hop”. Egaeus și Berenice sunt personaje reprezentative. Egaeus, literalmente născut în bibliotecă, reprezintă intelectualismul. El este un om liniștit și singuratic a cărui obsesie o reprezintă interesul pentru gândire și studiul. Berenice este un personaj mult mai
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
un rege legendar al Atenei care s-a sinucis atunci când a crezut că fiul său Tezeu a murit încercând să-l omoare pe Minotaur. Paragrafele finale ale povestirii sunt prelungite intenționat prin folosirea unei serii de conjuncții. Ritmul ca și sunetele produse de consoanele puternic accentuate și de vocalele lungi contribuie la unificarea efectului. De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul este numit. În această povestire sunt găsite mai multe teme care se repetă
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
când stă pe loc. [10] Manhunt face, de asemenea, utilizarea de PlayStation 2 de microfon USB opțional și funcția de microfon Xbox Live pe Xbox în versiunile lor de joc. Cand un astfel de dispozitiv este conectat, jucătorul poate folosi sunetul propriei sale vocale pentru a distrage dușmani în joc. Această, la rândul său, adaugă un element suplimentar la aspectul stealth de joc, că jucătorul trebuie să se abțină de la a face zgomote, cum ar fi tuse, deoarece aceste sunete prea
Manhunt (joc video) () [Corola-website/Science/334248_a_335577]
-
folosi sunetul propriei sale vocale pentru a distrage dușmani în joc. Această, la rândul său, adaugă un element suplimentar la aspectul stealth de joc, că jucătorul trebuie să se abțină de la a face zgomote, cum ar fi tuse, deoarece aceste sunete prea pot atrage atenția cu privire la orice vânători din apropiere. [10] PLOT În 2003, în Carcer City, povestea începe cu o veste (Kate Miller) raportarea ancoră pe James Earl Cash (Stephen Wilfong), un rând prizonier la moarte recent executat prin injecție
Manhunt (joc video) () [Corola-website/Science/334248_a_335577]
-
de sănătatea sa mentală, explicând că a comis crima înspăimântat de „ochiul de vultur” al bătrânului. Crima este plănuită cu grijă, iar criminalul dezmembrează corpul și-l ascunde sub podea. În cele din urmă vina naratorului se manifestă sub forma sunetului - posibil halucinatoriu - scos de inima bătrânului bătând încă sub podea. Nu este clar ce relație este, dacă este vreuna, între bătrân și ucigașul său. Naratorul neagă că ar avea sentimente de ură sau resentimente față de victima sa. El afirmă: „Bătrânul
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
trage înapoi și, după un timp, decide să-și aprindă felinarul. O singură rază subțire de lumină strălucește tocmai pe „ochiul cel rău”, dezvăluind că acesta este larg deschis. Auzind inima bătrânului bătând tot mai rapid și temându-se că sunetul va atrage atenția unui vecin, naratorul decide să treacă la fapte, năvălind cu un urlet puternic în cameră și sufocându-l pe bătrân cu propriul lui pat. Naratorul îi dezmembrează apoi trupul, îi ascunde părțile corpului sub podea și spală
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
se așază în camera bătrânului, chiar deasupra locului în care era ascuns cadavrul, fără a suspecta nimic, deoarece naratorul se făcuse plăcut și le câștigase încrederea. Naratorul începe, însă, să se simtă inconfortabil și i se pare că aude un sunet surd. Pe măsură ce zgomotul se făcea tot mai tare, el ajunge la concluzia că acesta era bătaia inimii bătrânului ce se auzea de sub podea. Sunetul crește constant, dar polițiștii par să nu-i acorde nici o atenție. Îngrozit de zgomotul violent și
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
câștigase încrederea. Naratorul începe, însă, să se simtă inconfortabil și i se pare că aude un sunet surd. Pe măsură ce zgomotul se făcea tot mai tare, el ajunge la concluzia că acesta era bătaia inimii bătrânului ce se auzea de sub podea. Sunetul crește constant, dar polițiștii par să nu-i acorde nici o atenție. Îngrozit de zgomotul violent și convins că ofițerii sunt conștienți nu doar de bătaia inimii ce se aude de sub podea, ci și de vina lui, naratorul cedează psihic și-
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
-se pe perete, după trezirea bătrânului din somn. Potrivit superstiției, apariția gândacilor sunt un semn de moarte iminentă. Un singur soi de gândaci ciocănește cu capul pe diferite suprafețe, probabil ca parte a unui ritual de împerechere, în timp ce altele emit sunete asemănătoare cu ticăielile ceasului. Henry David Thoreau a sugerat în 1838 că gândacii scot sunete asemănătoare cu cele ale bătăii inimii. Bătaia ar putea să fie chiar sunetul inimii naratorului. Altfel, dacă bătaia este într-adevăr un produs al imaginației
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
de moarte iminentă. Un singur soi de gândaci ciocănește cu capul pe diferite suprafețe, probabil ca parte a unui ritual de împerechere, în timp ce altele emit sunete asemănătoare cu ticăielile ceasului. Henry David Thoreau a sugerat în 1838 că gândacii scot sunete asemănătoare cu cele ale bătăii inimii. Bătaia ar putea să fie chiar sunetul inimii naratorului. Altfel, dacă bătaia este într-adevăr un produs al imaginației naratorului, imaginația necontrolată este cea care-l duce la propria sa distrugere. Relația dintre bătrân
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
suprafețe, probabil ca parte a unui ritual de împerechere, în timp ce altele emit sunete asemănătoare cu ticăielile ceasului. Henry David Thoreau a sugerat în 1838 că gândacii scot sunete asemănătoare cu cele ale bătăii inimii. Bătaia ar putea să fie chiar sunetul inimii naratorului. Altfel, dacă bătaia este într-adevăr un produs al imaginației naratorului, imaginația necontrolată este cea care-l duce la propria sa distrugere. Relația dintre bătrân și narator este ambiguă. Numele lor, ocupațiile și locurile lor de reședință nu
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
se transformă din starea sa normală solidă în cea lichidă în finalul povestirii. Poe folosește de obicei dinții pentru a simboliza mortalitatea ca și în dinții „sepulcrali și dezgustători” ai calului din „Metzengerstein”, obsesia cu privire la dinți din „Berenice” sau în sunetul scrâșnetului de dinți din „Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți”. Moartea lui Valdemar de tuberculoză, precum și încercările de a amâna moartea sa, ar putea să fi fost influențate de întâmplările trăite de soția lui Poe, Virginia. La momentul în care povestirea
Faptele în cazul domnului Valdemar () [Corola-website/Science/334319_a_335648]
-
pară aproape și familiare”. Poetul virginian Philip Pendleton Cooke i-a scris și el lui Poe, numind povestirea „cel mai blestemat, oribil, șocant și ingenios capitol de ficțiune pe care un creier uman l-a conceput sau urmărit vreodată. Acel sunet gelatinos, vâscos al vocii omului! Nu a existat niciodată o astfel de idee mai înainte”. George Edward Woodberry a scris că povestirea, „din cauza dezgustului fizic și al groazei nebunești, nu are rival în literatură”. James M. Hutchisson se referă la
Faptele în cazul domnului Valdemar () [Corola-website/Science/334319_a_335648]
-
de a cutreiera din nou prin lume, el alăturându-se unor oameni-animale denumiți cotconechezi pe spinarea unui monstru marin gigantic. El devine prieten cu acei oameni și le învață limba (care este veriga-lipsă dintre nechezat și cotcodăcit). Un exemplu al sunetelor scoase de cotconechezi este următorul: Împreună cu acei oameni, Sinbad călătorește pe spinarea monstrului în diferite regiuni ale pământului, ajungând într-un loc în care toate lucrurile par inversate, astfel încât o pădure de copaci înfrunziți și falnici crește în fundul unui lac
A o mie și doua poveste a Șeherezadei () [Corola-website/Science/334364_a_335693]
-
sunt gata să intre în conflict asupra unui cadavru proaspăt. Ciuful de câmp are un pH ridicat în stomac, de aceea nu poate digera oasele. Astfel, în excrementele dale se pot observa rămășițe nedigerate de animale. Ciuful de câmp scoate sunete asemănătoare lătratului cățeilor. Apelul este prezentat atât în zbor cât și în relaxare. Țipete mai ascuțite pot fi auzite în sezonul împerecherii. În timpul iernii, pasărea este, în general, liniștită. Deși populația se află în declin, specia nu este amenințată de
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
Slonim în frunte cu rabinul lor, Shlomo Yehoshua Weinberg. Unele cărți de rugăciune ortodoxe moderne recomandă rostirea anumitor rugăciuni sau psalmi cu ocazia Yom Hashoá. În vreme ce majoritatea evreilor ortodocși moderni, sioniști religioși și neo-ortodocși respectă momentul public de reculegere la sunetul sirenei de Yom Hashoá, în ariile locuite de evreii ultraortodocși (haredim) ziua de Yom Hashoá este cu totul ignorată. Oamenii nu se opresc la auzul sirenei, acest lucru fiind considerat un obicei păgân, neevreiesc. Nerespectarea Zilei de Yom Hashoá de către
Yom Hashoa () [Corola-website/Science/334427_a_335756]
-
(AITS: "") ( „विसर्गः”, tamilă: „aytam”, însemnând „a trimite înainte, a descărca”), numită și de către gramaticienii timpurii, în fonologia sanscrită (""), este numele unui sunet, , scris în felul următor: este un alofon al fonemelor și în pauza de la sfârșitul unui enunț). Din moment ce este un sufix flexionar comun (la nominativ singular, persoana a II-a singular, etc.), visarga apare frecvent în textele sanscrite. În ordinea tradițională
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
în felul următor: este un alofon al fonemelor și în pauza de la sfârșitul unui enunț). Din moment ce este un sufix flexionar comun (la nominativ singular, persoana a II-a singular, etc.), visarga apare frecvent în textele sanscrite. În ordinea tradițională a sunetelor sanscrite, visarga împreună cu anusvăra apare între vocale și consoane oclusive. Pronunția exactă a visarga în textele vedice poate varia între diferitele Śăkhă. Unele pronunță un ecou ușor al vocalei precedente după fricativă, de exemplu „” vafi pronunțat , iar „” va fi pronunțat
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
alfabetul kannada, în timp ce alofonul a fost pierdut complet în toate celălalte sisteme de scriere indiene. În prezent este folosit doar pentru sandhi. În limba tamilă, visarga este numită "ăytam", scrisă . Înafară de o uzanță modernă ca semn diacritic prentru scrierea sunetelor străine, este arhaic și folosit numai în cuvinte idiomatice și fosilizate precum ("adhu" - „acolo”), ("idhu" - „aici”) etc. Este menționat în cel mai vechi tratat de gramatică tamil disponibil, "Tolkăppiyam" (1:1:2), unde este categorizat ca un alofon ("cărpezuttu," „sunet
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
sunetelor străine, este arhaic și folosit numai în cuvinte idiomatice și fosilizate precum ("adhu" - „acolo”), ("idhu" - „aici”) etc. Este menționat în cel mai vechi tratat de gramatică tamil disponibil, "Tolkăppiyam" (1:1:2), unde este categorizat ca un alofon ("cărpezuttu," „sunet dependent”). Așa cum afirmă Krishnamurti (Krishnamurti:2003 p154 ) „Proprietățile "ăytam", așa cum sunt descrise de "Tolkăppiyam", erau: (1) apărea după o vocală scurtă și după o oclusivă (surdă), iar locul articulării sale este ca cel al oclusivei. Cu alte cuvinte, asimilează la
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]