3,081 matches
-
că inginerii sînt proști, că n-au viziune și așa mai departe. Trebuia să le dau cumva peste bot. La început m-am mulțumit cu scenariile, ți-o spun ca să-ți dai mai bine seama de unde-mi trag seva, îl țintește cu privirea, apoi cu operarea cîtorva filmări speciale și numai după aceea mi-am permis să intru cu adevărat la creație. Tot nu-mi dau seama unde vreți să bateți, face pe neștiutorul Santinelă, afișînd figura unui imbecil. Ai putea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
gînduri, își spune. Să începem cu începutul, prima victimă a Revoluției din București, bandiților, ăsteia trebuie să-i acordăm cea mai mare atenție, scena se petrece în fața hotelului Negoiu, ofițerul ăla cu grade de miliție își scoate Coltul de la piept, țintește un manifestant și trage. Toată lumea se întreabă de unde dracu’ o fi avut ăsta în dotare un revolver adevărat, dar asta-i mai puțin important decît faptul că tonul fusese dat, ce mai calea-valea, așa se întîmplă cînd ordinele se bat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Parcă m-aș fi luat la trântă cu o caracatiță, fără intervenția salvatoare a unui arbitru sau a gongului la fiecare trei minute, și atunci, instinctiv, am aruncat bastonul, am plecat capul și am început să plasez lovituri la corp, țintind spre partea din mijloc a uniformei din gabardină. Apoi am auzit: — Bleichert, păzea! M-am tras înapoi și l-am văzut pe Blanchard învârtindu-și bastonul ca pe o elice deasupra capului. Uimiți, pușcașii marini au încremenit. Bastonul a coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
împrumutați de la sala de sport de pe Main Street, iar stilul lui de luptă era de a se arunca tot timpul în atac. Se ghemuia când înainta, eschivând de fiecare dată din trunchi, iar directele lui erau surprinzător de puternice. Nu țintea la cap și nici nu se ferea, așa cum m-aș fi așteptat, iar când trimitea croșee la stomac, îi simțeam loviturile de la douăzeci de metri. Nu era totuși tipul pe care să-ți mizezi liniștit banii, iar acum erau bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Am auzit: — Bucky, ferește! Am căzut și am prins o imagine întoarsă cu fundu-n sus: Lee și ultimul negrotei îndreptând arma unul către celălalt de la câțiva pași. Cele trei împușcături ale lui Lee îl opriră chiar când era pe cale să țintească cu un pistol de buzunar. Se prăbuși, mort, cu creierii împrăștiați. M-am ridicat, m-am uitat la cele patru cadavre și la trotuarul plin de sânge, m-am împleticit până la bordură și am vomitat în șanț până m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mă scuipe și să mă lovescă cu pumnii în piept. I-am prins pumnii mici, i-am dus mâinile la spate și i le-am prins în cătușe. Apoi Lorna a încercat să-mi tragă șuturi: niște lovituri scurte, bine țintite spre gambele mele. Mi-a tras una în fluierul piciorului, dar și-a pierdut echilibrul din cauza cătușelor și căzut cu fundul pe trotuar. Am ajutat-o să se ridice, iar drept mulțumire m-am ales cu un scuipat pe cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de dolares. Militarul bolborosi: Auzi, asta-i cumva o glumă? Mi-am scos pistolul de 38 și l-am armat. Madeleine se transfigură în „mexicanca bogată“ a lui Milt Dolphine. O dădu pe spaniolă și începu să profereze obscenități. Am țintit prin crăpătura geamului. Înăuntru se aprinse lumina. Futangiul se chinuia să intre în uniformă și o acoperea pe ucigașă. Înaintea ochilor mi-a reapărut Lee într-o groapă de nisip, cu viermii colcăindu-i în orbite. Pe jumătate îmbrăcat, militarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
satelit natural. — Hai, fără texte! se zbârli bărbosul. Scoateți repede tot ce-aveți! Păi ce s-avem? N-avem nimic! zise comandantul Felix S 23. Atunci bărbosul îi arată din ochi asiaticului lada mare de fier de lângă ușa magaziei. Asiaticul ținti lada și apăsă pe trăgaci. Un fulger mic, rudimentar țâșni pe gura megalaserului și lacătul zbură cât acolo. Blondul sări și înălță capacul lăzii. Zeci de pachete de nailon cu un praf albicios stăteau frumos orânduite în ladă. Cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
uneori. Mizerabilele mele vânători m-au învățat în privința asta aproape totul. Am și acum gust de noroi în gură. Păcat că îmi e silă să vorbesc despre această învățătură. Aș spune lucruri interesante despre civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătându-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. „Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă duc în bălării. Rar, foarte rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecându-și palmele de bucurie. „Hei, fiți atenți”, a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui gutui sălbatec, ca acela de la poarta Martei. A răsunat împușcătura, dar pasărea n-a căzut. A tresărit doar, înspăimântată de moarte. „N-ai nimerit, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ești indiferent? De gheață? Și astfel nobil ? Nu. Ție îți place să ai sentimente foarte puternice, dar mojice, urâte, josnice, mizerabile. Ți-aș putea îndruga chestii, cum că el mă înalță, fiind mai bun ca mine, cum că trebuie să țintesc cât mai sus, să depășesc limitele, dar adevărul e că am nevoie de iubirea sa nesfârșită, dăruirea, generozitatea, căldura, amabilitatea sa. X: Nu-nțelegi că nu te iubește? O: Cea care nu-nțelege ești tu. El e iubirea. Iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Simt nevoia să mă dezmorțesc. Îndată. Cât ai clipi, prind momentul și iau pistolul. Înapoi! Nu știu de ce nu i-l bag pe gat, altcuiva i-aș face mult măi rău. Pune-ți cătușele. Vorbesc serios. Imediat, și atunci îi țintesc piciorul. Potolește-te, e un test. Pistolul e descărcat. Trag și nu se întâmplă nimic. Iată-l pe cel plin, îmi spune. Înapoi. Cineva sosește la ușă. El se încruntă. Îmi spune: Te rog să nu faci prostii si să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
minute. Ușor de făcut cu geana. N-a mai plâns. În schimb, exact în alea trei minute când rahații din plutonul de gardă din față, exact ca la televizor, își tot suceau armele-n mâini, și le încărcau, și îi ținteau, lui Doru Sinistratul i s-a albit jumătate din păr, jumătatea din stânga a frezei arăta ca la un bunic, iar jumătatea din dreapta, normală, se înfățișa ca la un copil de 13, 14 sau 15 ani. Când a scos totuși colonelul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zgomotului de farfurii ciocnite care o însoțea pe chelnerița care adusese felurile principale. —Pește? a întrebat fata ridicând farfuria în aer. Susan, Alison și Fiona au clătinat toate din cap în semn că nu. —Pește? a repetat fata mai tare, țintindu-și cuvintele către tâmpla Juliei. —Ai comandat pește? a întrebat-o și Alison, bătând-o pe umăr. Julia s-a trezit din reverie și s-a focalizat asupra ofrandei care-i era prezentată. Am comandat calcan Dover. —Cum am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Bineînțeles că ar fi trebuit să-și dea seama: din moment ce poarta era la nivelul mării, era logic că acolo trebuia să fie punctul de ieșire. Numai că în toate stabilizările pe care le încercase cu bagheta sa magică, cu Tulpina, țintise către locul de deasupra lui K și presupusese liniștit că acela trebuie să fie locul unde ajunsese Vultur-în-Zbor, de vreme ce trecerea zilelor îi demonstrase clar că poarta funcționase. își spunea cu amărăciune în sinea lui că era un prost desăvârșit. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
chip! Și cu niciun preț! Apoi și-a coborât capul În piept și a tăcut smerit mult timp după aceea. În jocurile noastre, Milu lăsa Întotdeauna inițiativa pe seama mea: el era vânatul hăituit, Întârziind parcă Într-adins pentru a fi țintit, eu, firește, eram vânătorul destoinic, cel care-l săgeta dureros ori Îl ochea cu piatra de la distanță, făcându-l să sufere În taină dureri cumplite. El juca rolul săracului care trebuia să care mari și colțuroase pietre, umplându-se de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport de șervețele. Am ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben - auriu, dintr-un plastic ordinar. Acum i-am aterizat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe motiv că fondurile administrate de noi nu o duc bine. Le-am Înșirat ceva despre faptul că administratorii de fonduri de la Edwin Morgan Forster sunt ca Björn Borg1 - excelenți jucători la linia de fund care-și drămuiesc loviturile și țintesc la victorii pe termen lung, și nu niște artiști exhibiționiști epuizați care aleargă după victorii ușoare și apoi greșesc la serviciu. Se pare că au Înghițit-o. Naiba știe de ce. Am tot ieșit din sala de consiliu de la Bengt Bergman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
zăpadă, cât de delicios să te scufunzi În zăpada rece, acceptând neantul. Mă gândesc la căpitanul Oates, la Polul Sud: —O să ies acum și s-ar putea să lipsesc ceva timp. —Doar ce te-ai Întors, Katie, se răstește Rod țintindu-mă cu stiloul lui Mont Blanc. Îmi dau seama că am spus cu voce tare ce gândeam, ca una dintre acele femei nebune care umblă pe străzi Îmbrăcate În saci de gunoi, turuind despre lumea lor interioară paranoică. —Scuze, Rod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
umbră ce-a visat. {EminescuOpIV 171} POVESTEA MAGULUI CĂLĂTOR ÎN STELE Ș-acum el sta în lună pe-o piatră risipită Și cîntecu-i în noapte sbura mult dureros, Părea c-așteaptă-în aer pe umbra lui iubită S-o vadă, astfel ochiu-i țintea întunecos. 640 Magul pe-o piatră seacă din luntre se coboară. Pe-a valurilor fugă el drumu-apoi îi dă - Pe-o stînc-apoi se suie - pe-ascetul îl măsoară Cu ochiul. Ca geniul văsduhului el stă. Călugărul îl vede, arfa scapă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]