3,069 matches
-
cea care iubește sincer, Am plecat capul dezamăgit, Și mă reîntorc acasă stingher... Frumos și efemer Iată și un stop de zâmbet În sufletu-mi resurscitat... Nu se mai aude urlet, Și cred că totul s-a cam vindecat. O adiere caldă, poate o mireasmă dulce, Mă învăluie oarecum neașteptat... Mă întreb: "când se va mai duce Această stare resimțită sublim...atât de minunat?" Zile mi-au lăcrimat în universul minuscul, Și toate mi-au fost împărțite în două. Văd că
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
tot trupul ei, nu venea de niciunde și nu era închipuire, nu era părere și nu era nicidecum răsfăț. Zvâcni din pat și deschise ușile șifonierului. Oglinda dublă îi arătă noua ei înfățișare. Un mesteacăn alb, înalt, vibrând ușor în adierea brizei venind dinspre balcon. Se studie îndelumg, răsucindu-se pe toate părțile, mișcându-se când mai aproape de oglindă, când spre televizorul din capătul celălalt al dormitorului. Nu-i displăcea noua înfățișare. O tulbura doar gândul că nu mai știa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trupului mărunțel, unde (precis) s-a culcușit ca o sămânță vrăjită, din care avea să răsară iubirea în stare pură, cristalină, pentru munți. Atâta drum (cam șapte kilometri, cum ziceam), puful minuscul n-a fost purtat prin văzduh nici de adierile molcome ale arșiței, nici de furtuni, nici de îngeri, nici de puterile nevăzute ale telepatiei, nici de ursitoare sau de descântece. Ci de harul omonimiei. În lunile calde în care un Mircea se înfiripa, iar alt Mircea se topea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
găsească neapărat un adăpost În caz contrar, risca să moară În chinuri groaznice suferind de sete În timp ce arsurile se propagau vertiginos În toată imensitatea organismului său, făcându-i tot mai anevoiasă Înaintarea. Deodată, șansa de supraviețuire Îi surâse simțind o adiere binefăcătoare a vântului, Încercând să iuțească mersul către presupusa, salvatoare oază a deșertului...! Fu nevoit Însă să suporte o totală decepție În momentul când o violentă furtună de nisip Îi bombarda Într’o așa manieră fața doborându-l și făcându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o falșă frontieră care cum am văzut, duce direct În brațele schinguitorilor...! Ca să reușești totuși să ajungi la acea diabolică capcană, ai de trecut unele examene de ingeniozitate...! Grănicerii stau ascunși la pândă cu câini dresați ce ascultă până și adierea vântului, În timp ce copii și mai ales bătrânii contra unei sume de bani derizorii sunt ce-i mai temuți informatori...!” “Cum ați reușit totuși să Înșelați câinii special dresați...?” “Am stropit hainele și bocancii cu soluție de amoniac, neutralizând mirosul extrem de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tăvălug...purtându-l numai la Vasilica... Era demult, demult... într-o zi de toamnă, iși aminti bătrânul Iorgu, înainte de Sf. Cuvioasă Parascheva... Seara se lăsase răcoroasă. Copacii, din care se scuturaseră aproape întreaga aramă a frunzelor, sunau uscat la fiecare adiere de vânt. Iorgu, foarte tânăr pe atunci, stătea culcat pe spate, cu tristețea și singurătatea lui, și aștepta, aștepta și nu știa ce. Când, o bătaie în ușă îl făcu să tresară și, în prag apăru Vasilica. Surpriză mai mare
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
gând să-i pătrundă în minte. -... Bine, dar asta se poate face tot cu gândul... cu un altul...! Se pomeni lecturând, în gând, niște versuri, nu mai știa de unde... Mă bate vânt năpraznic dinspre miazănoapte Si până ieri, ce dulce adiere de la sud mă mângâia.. ” - Ce frumos, ce frumos!... unde am citit asta... oare?! Ah, da!... își aminti... și, mintea continuă...?! Un singur lucru de la viață cer, Să-mi spună ea, ce m-a mânat aici?! De aicea ce m-alungă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tremurând la licărirea lumânărilor. În tăcerea și liniștea tainică din jur, două măicuțe, în strană citeau din cărți sfinte, cu voci moi, șoptite, slabe și dulci. În neclintirea lui, nu deslușea nimic, poate fiindcă în acea penumbră plutea ca o adiere a Duhului Sfânt... Când, în liniștea ca de mormânt, s-au auzit de Sus, cuvintele Lui Iisus: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, carele pentru voi se frânge...” Iorgu s-a ghemuit jos cu fruntea și palmele la pământ, a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
dar nu putea. Se simțea ca o pasăre care fusese ținută prea multă vreme în colivie și uitase să zboare. Iorgu era un suflet pur, prea pur ca să poată rezista încercărilor noii vieți. - Viața mea s-a scurs ca o adiere de vânt... murmură el. Am uitat cum e să fii copil!... Ce înseamnă a retrăi timpul trecut, a-l avea, a-i da viață!... A privi înapoi, nu e oare a privi înăuntru?!... Căci, de fapt, trecutul îl scoatem din
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pot muri decât odată cu noi și le vom duce cu noi în veșnicie. ... În amintirea lui Iorgu, Vasilica avea în figura ei, ceva de copil și de floare... Iar, trupul ei înalt avea mlădieri ca lujerii subțiri și înalți, la adierea vântului. Uneori, gândurile nostalgice îl purtau, încă și mai în adâncul vremii, cu imagini răzlețe dintr-o vară și alta, cine știe când... Și, astfel, gândurile îl purtau în trecut potolindu-l, iar, tristețea tot mai mult punea stăpânire pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Totul a fost orânduit cu mult bun simț și cuvioșenie, atât la cimitir cât și la ”Bolta Rece”, datorită lui Carmen și Avel. ...Era pe la mijlocul lunii lui Cuptor... Ziua aluneca ușor către seară, căldura de peste zi se mai dămolise... o adiere ușoară de vânt răcorea aerul. Era o seară caldă și blândă, păsărelele foșneau a înnoptare în copacii din fața casei. -Și, mâine va fi o zi frumoasă!.. își zise Iorgu, privind cerul. Se lăsă noaptea... cerul era limpede și senin. Aproape
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
limpezi. Un pumn de stele împrăștiate pe cer, parcă nemișcate, așteptau revărsatul zorilor, iar luna argintie cobora încet printre nori. Se crăpa de ziuă. Valuri de nori, aducători de ploaie se adunau pe cer. Perdelele oftară adânc, răscolite de o adiere de vânt, care pătrunse în casă cu răcoarea diminetii. Iorgu stătea în pat nemișcat, dar mintea continua să țese, între somn și veghe, și cu un mare efort de voință, adunând amintirile risipite, reuși să lege întâmplările petrecute... ...Se făcea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
striga de jos din fața blocului. ”Hu-huu... Hu-huu..!” Așa cum îl striga pe vremuri, când erau tineri. El s-a trezit brusc din somn, a sărit din pat și a alergat la fereastră... Era în timpul amiezii. Afară era liniște și la fiecare adiere de vânt, din copaci plutind ușor frunzele cădeau la pământ. Bătrânul Iorgu simți ca o durere în suflet la vederea acestui apus de viață... Căderea frunzelor până la pământ... plutirea lor ca niște păsări lovite în aripi, l-a înduioșat mult
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
știe vorbe nici de moarte nici de viată. Necontenit inima bate în mine ca o toacă, și cheamă la rugă sângele din toate ungherele... și, se roagă fără cuvinte, neștiind ce-i hodina... Frunzele cad din copaci la câte o adiere de vânt. Tăcere... o tăcere adâncă străbate înconjurul. Și gândurile tac... doar, copacii suspină... -Tot mai greu, prin somn mi-aduc aminte... Ocolesc în vis gândurile, în somnul care se lungește în beznă!.. Trăiesc și mor dar nu mă pot
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
fluturând leneș, într-un cântec abia șoptit, neauzit... In cimitir vântul mângâia ierburile și frunzele copacilor înalți, care cu foșnetul lor cânta în șoaptă povestea celor adormiți de aici. Păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde la adierea vântului, fluturi mângâindu-le... gâze căutându-și neobosite floarea favorită... Viața pulsează aici, cu zgomot măsurat, ținând tovărășie celor morți. Acolo, sub piatră... acolo își doarme somnul veșniciei și Vasilica... In genunchi, cu mâinile pe mormânt, Iorgu se ruga... -Fata
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
capul său a capsulei va culisa, sau se va ridica și lumina din cameră îi va pătrunde în ochi. Și-atunci, se-ntări, într-un fel, pentru a primi șocul luminii bruște. Dar de fapt, mișcarea de sub el încetă. O adiere proaspătă îi atinse obrajii. Era un alt nivel de percepție, sau poate alte nivele. Era mai mult aer în jurul lui, și temperatura se modifică, ușor: era mai răcoare. Faptul acesta îi sugeră că trupul și capul lui trecuseră într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
impună propriul control asupra minților lor, Așa că Gilbert Gosseyn ar fi făcut mai bine să meargă înapoi acolo. Păcat, pentru că - alt gând trecând rapid prin minte... Ar trebui într-adevăr să dau de urma băiatului... 12 Gosseyn simți pe față adierea unui vânt rece. Cât vedea cu ochii, numai vârfuri înzăpezite. Și chiar sub poalele lor, un. râu cu ape repezi și malurile înghețate. Văzu băiatul care admira cu ochi măriți peisajul. Obrajii lui palizi începuseră să prindă culoare. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând printre draperii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atât cât să-i povestesc lui Egor, ieșit în ușă, visul din noaptea trecută. El părea obosit, rni-a spus că "lucrase" toată ziua. Se sprijinea în bastonul lui și mă asculta totuși atent. Cât de fragil era! Îl clătina orice adiere de vânt. Când am terminat mi-a spus că se pare că, într-adevăr, eu sânt Până aici a fost bine. "Vezi, ca să ajungi acolo, trebuie ori să fi plecat din Tibet, acum șapte sute de ani, ori să visezi cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără acoperiș țuguiat, fără ferestre. De
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mircea mult mai tânăr în fața unei table negre pe care era desenat ceva, l-am văzut pe Orande jucându-se cu tatăl său și o siluetă într-un minunat costum negru ce atingea elegant pământul, asemeni unui fulg plimbat de adierea rece a vântului... Durere! O durere m-a săgetat în acel moment în frunte. M-am dat câțiva pași în spate. Noaptea răcoroasă mi se dezvălui în toată măreția sa, iar mirosul îmbătător al florilor de seară mă cuprinse iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ci ca o mântuire. O scăpare din starea în care mă aflam! Era ciudat spațiul în care mă găseam. Gravitația nu avea nici o putere aici. Eu, cel puțin, nu-i simțeam efectele. Totul era negru în jurul meu. Nici o lumină, nici o adiere de vânt, nici o șoaptă! Izolare totală. Îmi vedeam mâinile și picioarele, corpul în general, sau ideea lui, cel puțin. Abia începeam să observ locul în care mă aflam. Apoi a început să mă strângă. Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu te preface că n-ai băgat de seamă! Ți-am văzut ochii cum erau înfricoșați! Eram foarte speriat. Vântul ce se întețea îi zburlea părul și i-l deranja, făcându-l să semene cu o stafie ce joacă pe adierile aerului. Tu, într-un fel, ești conștient de tot ce e în jurul tău acum. Nu vezi mai bine, doar... știi ce-i acolo și în mintea ta, vezi. Nu am cum să-ți explic mai bine. Vizualizezi, în cele mai multe cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
somn și urmăreau absolut orice. Dând un colț al străzii, au văzut lumina albă a stației feroviare. S-au grăbit spre ea. Pe străzi nu era nici o țipenie de om și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat cu Rombul Argintiu al Elitelor. Doresc să vorbesc cu șeful de stație! Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sau cum îi spunem noi cocsul, înțelegi, pur și simplu cocșul, deci cocșulă - Sau, cum îl numim noi, cocaina, - interveni Mik, dar Nelly îl amenință cu periuța. - Deci, cocșul, continuă ea, este neobișnuit, miraculos de ușor. Înțelegi? Cea mai mică adiere îl risipește. De aceea, ca să nu-l risipești, trebuie să-ți ții respirația. Sau, poate, e mai bine să dai aerul afară înainte de a te apleca asupra lui. - Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]