3,016 matches
-
ta cu tatăl tău, Se-ntoarce acum spre Andrea, întins la soare, Cu Andrea se întâmplă invers, el răspunde doar la vocea paternă! Marea calmă care se sparge pe țărm, printre stânci presărate ca niște cuiburi de vulturi case albe, adierea brizei ce vine până la noi pe terasă, eu stând la umbră și privind toate acestea cu sentimentul nelămurit că am mai trăit o dată totul, că acum nu fac decât să-mi reamintesc, Andrea spune că i-ai făcut portretul! Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mine și-n același timp simt cum mi se modifică proporțiile trupului, patru, sunt oare mai aproape de moarte ca oricând?! și m-aș lăsa cu ușurință luat de valul acesta ce vine din când în când spre mine cu o adiere rece, dau să mă avânt într-acolo, dar vocea-pendulă mă readuce mereu la ascultare, cinci, aș sălta din nou spre valul înalt și nu înțeleg de ce nu sunt lăsat acolo, deschid acum ochii și am în fața mea o coală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de simțuri nu de creier, încerc să-mi opresc pentru o clipă mecanismul gândirii și-mi pun în alertă antenele sensibile ale simțurilor, mai întâi i-am auzit susurul dulce, nu m-am grăbit, apoi i-am simțit în nări adierea slabă, porii pielii mele au tresărit cu nerăbdare, ducându-mă direct la izvor, ascuns de tufele de mure și lăstăriș bogat firicelul de apă limpede se prelinge fără grabă prin vadul de pietre, după cum sunt așezate pietrele recunosc mâna omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
n-are decât un singur răspuns, la mine! La pizza! Bine! Pe terasa restaurantului italian, umbrela mare fanta ne apără de soarele încă puternic al după-amiezii, Două pizza, una cu ananas și una vegetariană, pentru mine cu ananas și două, adierea blândă a vântului îi umflă părul răsucit rebel la vârfurile lăsate pe umeri, nori tot mai deși se adună pe cerul până acum albastru, numai de n-ar ploua, încă nu s-au rostit între noi cuvinte, eu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
încă o dată și-ncă o dată, bade pălărie nouă, mâna dreaptă îmi umblă grăbită pe coala albă, desenul începe să prindă contur și în momentul acela soarele trecut de amiază se lasă brusc în florile de prun, printre crengi în ușoara adiere a vântului câte-o rază vine spre mine răsfrântă prin cearceaful ud, mireasmă de flori și detergent în aer, întinde un cearceaf acum, strălucitor de alb, cu dantelă pe la margini, poate are și monogramă, degetele ei ude punând în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
infirme, lipsite de controlul atotputernic al ochilor și e nevoie ca ea să preia inițiativa îmbrăcării, știu că sunt la doi pași de pat, dar las să-mi alunece halatul de baie pe jos, ea îl prinde, o simt din adierea parfumată a aerului din jurul meu și crisparea mea dispare ca prin minune doar la atingerea pe pieptul meu gol a degetelor ei cântătoare la vioară, o las să mă îmbrace ca pe un copil, nu s-ar putea spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lună Andrei-Dan Crăciun Este o frumoasă seară de vară, la mijloc de iulie. mă aflu cu părinții în vacanță la mare. Am decis să petrecem momentul răsăritului de luna plină pe dig, mângâiați de clipocitul domol al valurilor, dezmierdați de adierea vântului. Pe nisipul cald încă al plajei se plimbau liniștiți nenumărați turiști. Întunericul, precum o pelerină catifelată a nopții, cobora ușor peste noi toți. Încetul cu încetul, obiectele începeau să-și piardă conturul și atmosfera să capete un aer misterios
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
mai adună niște mortăciuni de pe șosea... Nu, nu el, zise Logan lovind parbrizul mașinii cu degetul. El. Crezi că se scoală de dimineață și se gândește: „Știu, o să mă Îmbrac astfel Încât toată lumea să Îmi vadă curul la cea mai mică adiere“? Ca prin minune, chiar atunci o rafală de vânt Îi flutură kiltul, făcând să se vadă un petec de bumbac alb. Watson ridică o sprânceană. — Mda, mă rog, spuse ea În timp ce depășea un Volvo albastru. Măcar are chiloți curați. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-și transmite unii altora cuvinte și numere la distanțe imense, fără să se vadă ori să se audă: scrierea. Au fost darul făcut omenirii de Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea aceea încă nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
blândului Zaleucos, care acum vorbea foarte rar, numai când era întrebat. „Ju-nit Ten-tor“, scrise Gajus cuvintele egiptene cu caractere latine, apoi, în greacă: „Denderah“; apoi, pentru o insulă aflată mult mai la sud, „Phi-lac“, „Philae“. Isis, un nume asemenea unei adieri de vânt Abia la sfârșitul călătoriei - întoarcerea, în direcția curentului, fu mult mai ușoară și mai rapidă -, acolo unde fluviul, apropiindu-se de vărsare, se lățea în nenumăratele canale ale deltei, când preotul spuse că spre miazănoapte se afla Alexandria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apropiindu-se de vărsare, se lățea în nenumăratele canale ale deltei, când preotul spuse că spre miazănoapte se afla Alexandria, Germanicus îl întrebă: — Îmi poți spune cine este cu adevărat zeița care are, așa cum spune fiul meu, numele asemenea unei adieri de vânt? — Popoarele au inventat multe nume pentru divinitate, zise preotul. Marea Mamă Frigia, Pallas Attica, Aphrodite Cipriota, Proserpina din Sicilia, Diana din Candia, Ceres din Eleusis, Juno, Bellona, Hecate. Noi nu respingem nici unul. Dacă tu ai întâlnit o manifestare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai întâlnit o manifestare a divinității și i-ai dat un nume plin de dragoste, de ce-ar trebui eu să-l interzic? E prostesc să ne războim numai pentru că folosim cuvinte diferite. Dar ce anume însemna numele „asemenea unei adieri de vânt“ pe care el îl rostise în prima zi, o singură dată, nu spuse. Germanicus se arătă contrariat, iar preotul răspunse cu o umilință ambiguă: — Templele noastre sunt acum goale. Marele Rit nu se mai repetă de mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe poartă. Sunteți prea neastâmpărați. Dar Gajus nu ieșea foarte des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și degetele peste ochi, și se așeză într-un colț; tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
citi cum, cu cinci veacuri înaintea lui, bărbatul acela fusese în Aegyptus, fusese primit în templul din Sais și, pe lacul umplut de revărsarea Nilus-ului, asistase la ritul corăbiilor sacre: rugăciunea către Marea Mamă Isis, zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt. Herodotus numise acel rit „Noaptea Făcliilor aprinse“, și spunea în încheiere: „Egiptenii definesc toate acestea drept «mistere». Și, cu toate că am învățat multe despre aceste ceremonii, voința mea este să nu scriu nimic și să păstrez taina“. Fratele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se afla aproape fiindcă era închis în subteranele din Domus Tiberiana, unde o serie de încăperi secrete aveau să intre în istorie drept Carcer Palatinus. În casa Liviei, liniștea nopții era înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne, a lui Nero care râdea din orice, a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și îi mărturisi dintr-o suflare: — E Marea Mamă, Isis. Într-o clipă, Gajus se întoarse în urmă cu mulți ani; era din nou pe mica ambarcațiune care mergea pe Nilus, tatăl lui era viu. „Zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt.“ Tiberius devastase micul ei templu roman, iar pe preoți îi deportase și-i ucisese. Numai inviolabila domus a Antoniei putea avea o asemenea încăpere în acele vremuri. Emoționat, Gajus îl întrebă pe bătrân: — Ai fost la templul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
riscant. Îl privi pe tânărul Gajus; acesta vru să-l salute, însă ura îi uscă gâtlejul. Pentru prima oară în viața lui, se aplecă, apucă marginea tunicii și, tăcut, cu un gest lent, plin de devoțiune, o sărută. Percepu, în adierea proaspătă a insulei, un iz stătut de lână păstrată de cine știe când, ca în casa Liviei. De sus, cu o ușoară tresărire de surpriză, împăratul privi, la fel de tăcut, frumosul păr castaniu, ondulat pe ceafă, al ultimului fiu al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
respiră plini de încântare parfumul. Atunci poți să le pui întrebări, însă cu glas foarte scăzut, și întrebările să-ți fie scurte, pentru că ei vin de departe și sunt obosiți. Nu le vei auzi niciodată glasul. Răspunsurile lor sunt blânde adieri ce-ți mângâie urechea și, pe neașteptate, apar în mintea ta, ca și cum ar fi gândurile tale. Dar tu să nu te pierzi în vraja aceasta, fiindcă dacă, din nenorocire, îi oprești acolo când se apropie zorii, ei dispar, speriați, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
decembrie 1959 (vineri) Prea multă energie acumulată strică. Toată ziua am fost veselă și am zbierat din toate puterile. Seara, pe lac, Într-un cadru feeric, am patinat urlând de fericire și satisfacție. M-am lansat pe Întinsul gheții, simțind adierea unei viitoare fericiri. A fost ceva ce numai visul poate plămădi, ceva feeric, Înălțător. Acum sunt răgușită din cauza țipătului. Vreau neapărat să mă fac bine, vreau ca din pieptul meu să mai izbucnească o dată răcnete de bucurie, de izbândă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
domnitorilor români de Giurescu, pe care am considerat-o la fel, ca pe un dar neașteptat. Am răsfoit-o Îndelung, am apropiat-o de fruntea mea, de obrazul meu Încins, ca s-o Încălzesc și ca să simt Încă În ea adierea mâinii ei, care o ținuse și o mângâiase Înainte. Am conspectat-o filă cu filă (cred că mai am și acum pe undeva caietul cu pătrățele de matematică și cu scris de furnică) și i-am Înapoiat-o. Atunci, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să nu mai vină? Iar nu pot să Învăț, iar mă obsedează chipul acela frumos și atât de drag... De ce ne-am cunoscut, Petre? 23 octombrie 1961 (luni) Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a dat seama că va muri. Dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi, o eliberare din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de o tânjire leneșă, necunoscută și te lași să aluneci În iarbă ca Într-un leșin amoros. E ca o posesiune totală a cosmosului. Te trezești ușor la o adiere de zvonuri, străluminat de aripa neantului. Începi să-ți reintri În trup cu emoție, cu voce suavă, Îți chemi sufletul rătăcit primprejur și-l auzi cum zburdă Încă poznaș, alergând după fluturii colorați. Îl aștepți cu răbdare, te apropii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Și niște hârtie igienică desfăcută. Toate astea nu păreau să însemne nimic - era ca și cum singurul său scop fusese să arate mai gras. Ciudat... Burke trase din nou aer în piept, dar de data asta fu mai puțin norocos, căci o adiere de vânt îi băgase în nări un puternic miros de gunoi stătut și urină. Își scoase stația și începu să vorbească. - Agent 5212 către Centrală... Am prins suspectul din parc și l-am imobilizat. - Ești rănit? - Nu. Doar un cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
carte. - Eu nu scriu cărți despre martori. Scriu despre dovezi, spuse el simțindu-se pentru a doua oară triumfător. - Bine. Cum ți-ai dat seama că mai e cineva în cameră? Ai auzit vreun zgomot suspect? - Nu, am simțit o adiere pe obraz. Am crezut că e de la aerul condiționat la început. Dar era el. Suflându-mi aer pe obraz și pe gât. - Ca să... Ca să ce? - Să mă sperie, cred. A funcționat, spuse Rhyme închizându-și ochii și încercând să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]