3,053 matches
-
se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vârstei (părea mai degrabă un puștan decât un tânăr În toată puterea cuvântului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu‑i fusese atât de aproape și tocmai acea apropiere, adierea morții la gâtu‑i dezgolit, Îi denatura imaginea realității, așa cum un astigmatic, cu cât se apropie mai mult de obiecte, cu atât le vede mai deformat. Ceea ce Îl preocupa acum - căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
orizontului soarele mai mare și se așternu "noaptea". Era ca o zi mohorîtă pe Pămînt, cu o fantomă a soarelui ițindu-se printre norii grei, numai că cerul nu era înnourat și nu avea umiditatea și zăpușeala unei zile închise. Simțea adieri de vînt. Se înălță și al treilea soare, dar era atît de slab încît nu păru să adauge prea multă lumină. Se iviră cîteva stele palide. Întunericul acesta amestecat cu străluciri izolate începu să-l scoată din sărite pe Hedrock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
-L SĂ TURBEZE DE MÎNIE FAȚĂ DE ÎNCETINEALA CU CARE SE ÎMPRĂȘTIAU. ALTELE DISPĂRURĂ CU O VITEZĂ SATISFĂCĂTOARE. HEDROCK ȘTIA CĂ UNELE VOR ATERIZA PE COLINE, PRIN POMI, ALTELE VOR ZBURA ANI ȘI ANI DE ZILE, POATE CHIAR SECOLE, PRADĂ FIECĂREI ADIERI DE VÎNT. CU FIECARE CEAS CE TRECEA AVEAU SĂ DEVINĂ MAI GREU DE GĂSIT ȘI CĂUTAREA LOR AVEA SĂ IA MAI MULT TIMP. FIINȚELOR-PĂIANJEN LE-AR FI TREBUIT ENORM DE MULT TIMP CA SĂ ÎMPIEDICE RĂSPÎNDIREA CUNOȘTINȚELOR DESPRE PREZENȚA LOR. ZILELE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
vorbeau. Ședea țeapănă lîngă el: o femeie înaltă, grațioasă, cu fața prelungă, ai căror ochi verzi îi ascundeau de fapt gîndurile, în loc să le dezvăluie. Ședeau sub un palmier din grădina ce alcătuia sala de recepție de la etajul treizeci și patru. Îi mîngîiau adieri blînde; lămpile cu abajur luminau la fel de blînd scena liniștită. O sărută de două ori, conștient de faptul că indiferența ei trebuie să aibă vreun sens ascuns, pe care el vroia să-l afle. Ea îi primi sărutările cu pasivitatea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Nu veniseră prin teleecrane. Oficial nu se rostise nici o vorbă; era imposibil de spus cum de se aflase cu certitudine. Auzise vestea șezînd prin restaurantele pe care le frecventa uneori. O auzise cînd mergea pe străzile liniștite. Era purtată de adierile de vînt și se înălța în vorbe prinse în treacăt peste zarva conversațiilor din taxiurile aeriene. Nu fusese transmisă din răutate și nici nu era falsă. Se spunea pur și simplu că de la o zi la alta poate să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
a pus un alt vestmânt, Zorește spre belșugul miresmei și alege-ți Pat neted în plocadul de ierburi și pământ. II Așa am pus deoparte și munca migăloasă, Și trândăvia iernii, și grijile de ieri. Ca singur, în șoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neștiut fior Simții urcând prin lucruri spre ființa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieții fior biruitor. Cursese pretutindeni... Și-acum
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
anumită atitudine rapsodică. O dată evocată, din această liră originală derivă un anumit număr de operațiuni aedice, de rituri proprii aedului, care constituie domeniul poeziei. Efectele orgii romantice sau ale orchestrei simboliste sunt exilate din această strictă întocmire. Mai trec doar adierile compatibile cu dublul tetracord al stanței papadiamantopoline. Cu Hilbert geometria îl regăsește pe Euclid: cu Moréas, poezia se întoarce la Alceu. Dar această revenire e întărită de toată forța exhaustivă a gândirii moderne. Stanța lui Moréas devine emul al enunțului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cartea sa Kreis und Kugel, care tratează despre problema isoperimetrilor, spune într-un loc: " Această problemă care începe cu Dido din Cartagena și sfârșește cu Hermann Amandus Schwartz..." Cititorul neprevenit se înfioară de parcurgerea acestui coridor august, simte în preajmă adierea înaltă a gloriei. H. A. Schwartz apare canonizat, ca în hagiografii. Cei cari știu însă ceva despre prozaica persoană a marelui analist: gros și pătat de mâncări, totdeauna în redingote și joben, cu mustățile galbene de fum de țigară, iau seama
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu ne-a deranjat prea mult, atâta doar că își ținea deschiși ochii, care luceau ca două stele triste, dar, într-o noapte, i-am simțit respirația în ceafa mea, o ușoară adiere de aer m-a făcut să-i bănuiesc clătinările capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vulgaritatea și pornografia monstruoasă. (Ar trebui poate adăugat că pornografia pomenită aici nu are nimic comun cu sexualitatea, de care a fost legată vreme de secole numai ca să murdărească și una din ultimele șanse ale omului de a reîntâlni pierdutele adieri ale începutului; ar trebui adăugat că pornografia mai sus pomenită dospește în aberațiile bunului-simț comun și, mai ales, în agresivitatea fără precedent a puterilor, dar să lăsăm...) Totuși, câteodată, ca să mă dezgust și mai mult, citeam și ziarele; ocupația aceasta
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în amurgul unei zile de mai, când culoarea sângerie a cerului atrage toate privirile aducând melancolie, pace sufletească sau dor, Eugen se așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o tânără zveltă cu păr șaten, ochii căprui cu privire caldă, care-i zâmbea sfios. După puțin timp, reușesc să se cunoască și chiar să-și spună pe nume, plimbându-se apoi prin
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
minte de a se întoarce la părinții lui pentru a le putea fi de ajutor, zise cu vocea scăzută, ușor încurcat: -între mine și ea nu există nimic, din ceea ce crezi tu -Da... dar vezi tu, iubirea este ca o adiere înmiresmată și dulce, care atunci când te învelește în poalele ei, ea devine un balsam. Puritatea ei absolută, tămăduiește orice rană, unind două suflete care până atunci s-au căutat, contopindu-le în fericirea și seninul ei. Andrei fiind puțin
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Aurica pe un ton împăciuitor. Acum amândouă lucrau în tăcere, fiecare cu gândul ei, nici măcar nu se mai priveau. Era în plină vară, într-o dimineață senină. Soarele strălucea de câteva ore bune pe cerul de un albastru intens. O adiere ușoară răspândea mireasmă și răcoare. Radu Brădescu, ajutat de câțiva oameni se mută în noua sa locuință, un apartament la etajul întâi al unui bloc din comună, bloc în care locuise și Angela Ulmeanu până în urmă cu ceva timp, când
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
său de a se întoarce acasă. El scoase o fotografie pe care o avea tot timpul în buletin, printre lacrimi privindu-și părinții, adormi. Soarele reuși să străpungă ceața rară a unei frumoase și blânde dimineți de septembrie, când o adiere ușoară desprindea primele frunze gălbui aducându-le-n valuri, ca apoi să devină ca-n fiecare toamnă așternut foșnitor. Tot acest viu tablou pe care Ramona îl admira visătoare îi aducea în suflet și pe blândul ei chip o nunață
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
adâncise, fu întrerupt de zgomotul mașinii soțului ei, care tocmai se întorcea din senin de la fermă. Se întunecase de-a binelea. într-o după amiază frumoasă de mai, când soarele cobora spre asfințit așternând umbre mari cu binefăcătoarea răcoare, o adiere ușoară împrăștia mireasma dulce a florilor de liliac peste alaiul nunții care se îndrepta spre frumoasa biserică din comuna B. , poate chiar cea mai frumoasă biserică din împrejurimi cu o frumoasă troiță meșteșugită de o mână dibace. Ionuț, în costumul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Îi botezase Ortega și, respectiv, Gasset. Clara mă aștepta de cealaltă parte a acestui codru, Într-un salon ce dădea spre piață. Îmbrăcată Într-o vaporoasă rochie din bumbac turcoaz, obiectul tulburilor mele năzuinți cînta la pian sub ocrotirea unei adieri de lumină care se strecura prin prisma rozetei. Clara cînta rău, În contratimp și greșind jumătate din note, Însă mie serenada ei Îmi suna ca un imn de slavă, iar faptul de a o vedea Înălțîndu-se deasupra claviaturii, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
glas din Întuneric. O țigară? Am sărit În picioare cît ai clipi, cu un frig subit În trup. O mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nici buze, nici pleoape. Fața lui era doar o mască din piele neagră și cicatrizată, devorată de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi stinse chibritul dintre degete și chipul său rămase din nou ascuns În beznă. — O să ne mai vedem, Daniel. Eu nu uit niciodată o față și cred că, Începînd de azi, nici tu, zise el Încet. Spre binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apartamentul de pe Santa Ana și de la locuința familiei Barceló. Unul dintre vagabonzi Înaintă spre mine, murmurînd dacă Îl puteam lăsa să-și petreacă noaptea În vestibul. Închisei ușa Înainte să-și fi terminat fraza. Scara era un puț de Întuneric. Adierea fulgerelor se filtra printre comisurile porții de la intrare și șfichiuia contururile treptelor. Am Înaintat pe bîjbîite și am găsit prima treaptă, Împiedicîndu-mă de ea. M-am agățai de balustradă și am urcat Încetișor scara. După puțin timp, treptele am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și Își ocupă fotoliul. Îmi Întinse o bomboană de pralină și mă privi cu o oarecare reticență. — Daniel, ești alb ca o bucă de măicuță. Nu ți-e bine? O adiere nevăzută plutea peste parterul cu fotolii. — Miroase ciudat, comentă Fermín Romero de Torres. Ca un pîrț rînced, de notar sau de procuror. — Nu. Miroase a hîrtie arsă. — Hai, ia un Sugus de lămîie, că te vindecă de orișice. — Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
deschis scrisori și m-am apropiat Încetișor de ușa Încăperii din dosul prăvăliei. Nu am cutezat să mai strig o dată. La puțin timp, am auzit din nou pașii, Îndepărtîndu-se. Clopoțelul de deasupra ușii a sunat iar și am simțit o adiere dinspre stradă. Am intrat În prăvălie. Nu era nimeni. Am dat fuga la intrarea dinspre stradă și am Închis bine de tot. Am respirat adînc, simțindu-mă ridicol și laș. Mă Îndreptam spre dosul prăvăliei cînd am văzut fîșia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de beznă ni se deschise dinainte, impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată de lumină vaporoasă străpunse bezna. — Doamne Iisuse Hristoase, murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
el niște treburi. Mi-am ridicat ochii la vreme pentru a-i surprinde pe Fermín și pe tata schimbînd o privire complice. — Halal mijlocitoare, am zis eu. Încă mai rîdeau de mine cînd am ieșit pe ușă scoțînd scîntei. O adiere rece și tăioasă mătura străzile, semănînd În cale tușe de abur. Un soare oțelit smulgea ecouri de aramă din orizontul de acoperișuri și clopotnițe ale cartierului gotic. Mai erau cîteva ore pînă la Întîlnirea mea cu Bea din claustrul universității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un dormitor modest, fără ferestre. Asta era tot. Restul locuinței se reducea la o baie minusculă, fără duș și fără cadă, prin care pătrundeau tot soiul de arome, Începînd cu cele de bucătărie de la barul de jos și terminînd cu adierea țevilor și conductelor vechi de aproape un veac. Casa aceea zăcea Într-un perpetuu semiîntuneric, un balcon de Întunecimi susținut de niște ziduri scorojite. Mirosea a tutun negru, a frig și a absențe. Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]