2,758 matches
-
Luna, cea adevărată, din văzduh, ca un colac plin de pofte își aruncase un fular de nori peste obrazul zdrențuit de frigul unui noiembrie păcătos, ascunzându-și fața vizibilă și ochiul plângăcios care-i rămăsese de la ultima eclipsă. Vântul deja amețise răscolind frunzele rămase de la florăreasa localului, care-și făcea aprovizionarea de unde putea, iar acum seara se zorea înfrigurată la intrarea restaurantului să-și întâmpine preferențial clienții obișnuiți ai casei. Buchetele erau ornate cu ferigi... în funcție de obraz, avea pregătiți câte trei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
până la cămin. Într-o pauză, Giulia își aminti mânioasă: - Edy, de ce te miști atâta!? Și iar ajutam patul să ajungă în ritm de mambo! Edy, exasperat de atâtea îndemnuri își despleti cârlionții din tunica Ilenei, se ridică greoi, amorțit sau amețit din pat, trecu peste noi, se îmbrăcă pe bâjbâite și își luă tălpășița fără comentarii; era foarte târziu sau mai degrabă devreme. Bine că plecase... aveam acum loc să ne înghesuim! Nu ne-am obosit să tragem yala și ne-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Susținătorii Democrației în Irak - SDI, pe scurt - a ajuns astăzi pe biroul meu. Grupul pretinde că președintele Saddam Hussein este un dictator brutal care se menține la putere prin tortură și intimidare. Ei bine, le-aș da un sfat acestor amețiți de la SDI: verificați-vă informațiile! Cine a ințiat programele sociale care au adus îmbunătățiri masive în condițiile de locuit, învățământ și servicii medicale pe tot teritoriul Irakului? Cine a dat recent irakienilor dreptul la pensie și un salariu minim? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
moartea lui) și tema discuției era serviciul național de sănătate. După cum vă amintiți eram atunci la apogeul thatcherismului și în ultimele luni se luaseră o serie de măsuri violente care făcuseră aripa mai liberală a elctoratului să se simtă ca amețită de băutură și dezorientată: o reducere drastică a protecției sociale anunțată în iunie, GLC-ul desființat în iulie, BBC silit să renunțe la un documentar în care erau intervievați lideri Sinn Fein și, cel mai recent, opoziția implacabilă a doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
perne. Îi simți degetele mângâindu-i interiorul coapsei. Capul i se învârtea. 13 noiembrie era doar peste șase săptămâni. Avea destule tablouri pentru o expoziție importantă? Tablouri de care era cu adevărat mândră? Valul de emoție o vlăguia și o amețea. Mintea ei era atât de ocupată cu diversele posibilități, încât i se păru cel mai simplu lucru din lume să-l lase pe Roddy să se întindă peste ea, cu kimonoul dat la o parte și scoțând la iveală antebrațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
chicoteau amândoi necontrolat. După toate strategemele, pânda, tensiunea permanentă din ultimele zile, Graham se simțea dintr-o dată eliberat: nu exista nimic pe lumea asta mai plăcut decât să joace acest joc stupid de cărți cu o femeie tânără, frumoasă și amețită într-o cameră necunoscută și dintr-odată simți un val de dorință, pe care Lucila îl recunoscu de îndată ce-l văzu în ochii lui. Lucila își feri privirea. Terminară jocul într-o atmosferă mai liniștită și pe urmă veni vremea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu va ști niciodată - din toare ziarele la care avusese rubrică permanentă în ultimii șase ani. Dar înainte de a bănui ce o lovise, Hilary era moartă: strivită de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri. Înăuntru, nici un zgomot, în afară de scârțâitul - pentru care Michael își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la mai mulți flăcăi, iar din aceasdtă cauză Lucache era mai mereu jignit și tachinat. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri și, pe la vreo zece dimineață, i-o tras o palmă lui Gălbază peste ureche de l-a amețit mai-mai să cadă jos, iar pe la vreo doisprezece, după ce au mâncat, când s-au ridicat la treabă, l-a lovit și pe Beșliagă, apoi, pe la vreo șaisprezece, i-a venit rândul și lui Biștiric, așa că în timpul zilei a bătut pe
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
era pe înserat și oleacă de ceață, că ploua mocănește, ne-am ascuns fiecare în câte o tufă, de o parte și de cealaltă a drumului și am așteptat prada. A cam durat ceva timp până când a ajuns. Ciolac era amețit și mergea clătinându-se. După ce a trecut de noi, ne-am aruncat asupra lui și numai o pălitură i-am dat drept în moalele capului, părinte, că a căzut jos și, ca să fie mai sigur, vărul meu i-a mai
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
iar nu cu viclenie. Cu toate acestea, experiența vremurilor noastre ne arată că principii care au săvîrșit lucruri mari au fost aceia care n-au ținut prea mult seama de cuvîntul dat și care au știut, cu viclenia lor, să amețească mintea oamenilor, iar la sfîrșit i-au înfrînt pe aceia care s-au încrezut în cinstea lor. Trebuie să știți că există două feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celălalt pe forță: cel dintîi este propriu oamenilor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
băieți l-a apucat de frâu și l-a dus mai departe. Picadorul și-a Înfipt pintenii, s-a aplecat Înainte și a Început să-și agite sulița În fața taurului. Sângele curgea Întruna dintre picioarele din față ale calului. Era amețit și se clătina. Taurul nu se hotăra să atace. O pisică În ploaie Erau doar doi americani În tot hotelul. Nu-i cunoșteau pe oamenii cu care se-ntâlneau pe scări când plecau sau se-ntorceau În cameră. Aveau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
portavoce, anunțând: — Meci Walcott, prin descalificare pentru lovitură nepermisă. Arbitrul vorbește cu John și-i zice: — Ce vrei să-ți fac? Jack n-a vrut să recunoască că ăla l-a lovit intenționat și pe urmă, când mai e și amețit, Îi bagă el una sub centură. — Lasă, că oricum pierdea, spuse John. Jack stă pe scaun. I-am scos mănușile și se ține de acolo cu ambele mâini. Când se ține nu mai arată așa de rău la față. — Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
După o vreme zise: — Papa, dacă te deranjează, nu-i nevoie să stai aici, cu mine. Nu mă deranjează. — Vreau să zic că, dacă e să te deranjeze, nu-i nevoie să stai. Mi-am zis că poate e cam amețit și, după ce i-am dat pastilele de unsprezece, am ieșit puțin pe-afară. Era o zi rece și Însorită, pământul fusese acoperit de o brumă care Înghețase, așa că toți copacii golași, tufișurile, boscheții, iarba și pământul, parcă toate fuseseră poleite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vrut-o adusă din nou la suprafață, În bătaia serii de-atunci, În dulcea nehotărîre dintre da și nu, dar nu Îndrăznii. Privirea-mi stătea pe umerii ei, pe armurile-i nevăzute, strălucind la jocul fluierător al timpului, simțeam că amețesc, dar deodată, abstracție făcînd de toți cîți ar fi putut să ne vadă, Îmi strînse mîna dreaptă cu o vigoare greu bănuită, transmițîndu-mi căldura ei tremurătoare. Încercai o desprindere dar ea, cu o cunoaștere perfectă a disimulării, venită de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu vîrfurile pierdute În cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cît o viață, dar ea se lăsă În voia sfîrșitului, căci peste noi Începu o adiere ca de pe alte tărîmuri, nebănuite lumi exotice cerîndu-și Îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mîntuirii acelui ceas. TÎrziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum Înainte de miezul nopții, poarta se auzi scîrțîind, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vorbi în schimb despre Galba, noul împărat ales de legiunile din Hispania, care era prietenul celților și îl eliberase pe Julius pentru ca acesta să se poată întoarce în patria sa. Abia la sfârșitul cinei, când toți, bărbați și femei, se amețiseră cu băutura pe care o obțineau din fermentarea grâului, Valerius îi vorbi lui Tarosh, care își tot trecea degetele groase în jurul gâtului ca de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar. Doi oficianți se apropiară să vadă în ce stare era. Putea să continue. Antonius era prăbușit la pământ, cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat cu găleți de apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând urna cu cenușa Velundei. Oftă și privi în jur, amețit din cauza oboselii. Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață, treceau, înghiontindu-se, salutându-se sau insultându-se, bărbați și femei, unii îmbrăcați elegant, alții zdrențăroși, țărani cu pantalonii cârpiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
doi sturzi îi alunecară de pe umăr și aterizară pe tricliniu. — O să mori înecat în propriul tău sânge! striga Valerius, continuând să se zbată. Patru soldați îl țineau, dar nu reușeau să-l imobilizeze. Unul îl lovi cu pumnul în față, amețindu-l. Ultimele lui cuvinte însă continuau parcă să răsune în încăpere. — Ei bine, spuse Vitellius, trecându-și o mână peste fața mânjită, ăsta nu-i sânge. E sos de prune sălbatice și oțet. Își trecu din nou mâna peste ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de o entitate nevăzută, plasa se întinse orizontal și-l lovi, îl învălui. Scutul și coiful îi erau blocate. Când rețiarul slăbi strânsoarea, Valerius își simți capul clătinându-se în dreapta și în stânga, cu neputință de controlat. Greutatea plasei îl dezechilibra, amețindu-l. Se întorcea disperat spre adversar, pe care nu-l mai vedea, fiindcă funiile de cânepă acopereau găurile coifului. Încercă de mai multe ori să facă un pas înainte ca să atace, dar de fiecare dată ajungea prea târziu, fiindcă plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și îi legă brațul de gât. Auziră zgomotul copitelor unui cal care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o ureche la alta, cu același gest - pe care nu-l uitase - cu care, într-o zi de decembrie din același an, barbarul acela tăiase fața unui soldat roman, sub privirile lui Valerius, ascuns după un stejar. Mirosul sângelui îl ameți. Cu ochii injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învinsese sau pierduse. Cu o lovitură abilă în șoldul unui vitellian, îi salvă viața tracului și fu salvat, la rândul lui, de sabia lui Marcus, care lupta cu cruzime și ucidea fără ezitare. Mulțimea era în delir. Strigătele ei îi amețeau pe luptători. Sângele îmbiba pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nou la Flamma. „Nu-l ucide“, se gândi. — Ucide! Jugula! urla mulțimea. — Ucide-l! - Vitellius se aplecă peste balustrada pulvinar-ului. Ucide-l! Flamma îngenunche, privind nisipul. — Nu ucid, răsună glasul lui Valerius. Se întoarse cu spatele și străbătu arena obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În interes de serviciu de la dispensarul medical Pietroșița la redacția revistelor Cuvîntul și Amfiteatru. Domnea o confuzie totală prin direcțiile sanitare la acea dată, o neliniște paralizantă, toți erau dezorientați, nu mai știau numele anotimpului, cui să-l raporteze, erau amețiți, am profitat. S-au pus așadar imediat semnăturile și ștampilele, peste tot, pînă și-n locurile unde nu trebuiau puse și, voil, eram liber ca pasărea cerului moțăind În personal. După ce FUCK a dispărut din raza mea vizuală, dincolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]