2,761 matches
-
reparații. Forțele navale japoneze erau împărțite în trei grupe: Kondo era și comandantul celor trei forțe , care aveau în dotare în total 212 avioane. Pe partea americană grupul operativ era format din portavioanele Horneț și Enterprise sub comanda generală a amiralului Thomas C. Kinkaid - a trecut la nord de insulele Santa Cruz la 25 octombrie în căutare de forțelor navale japoneze. Navele de război americane s-au desfășurat în două grupuri de portavioane separate, formate în jurul celor două portavioane Horneț și
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
au părăsit navă. Ultimul atac japonez a zilei la ora 17:20 a aruncat încă o bombă pe navă care se scufundă. După ce a fost informat că forțele japoneze se apropie și că eforturile de remorcare sunt imposibil de realizat, Amiralul Halsey ordonat scufundarea portavionului "Horneț". În timp ce restul navelor de luptă americane se retrăgeau spre sud-est, pentru a ieși din raza de acțiune ale navelor lui Kondo și flotă lui Abe se apropia, distrugătoarele "USS Mustin" și "USS Anderson" a încercat
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
nedeteriorate au fost, de asemenea, obligate să se întoarcă în Japonia din cauza deficitului de personal aviatic de pe bord. Deși portavioanele japoneze au revenit la Truk până în vara anului 1943, ele nu au jucat niciun rol ofensiv în campania din Insulele Solomon. Amiralul Nagumo, după ce a fost eliberat din funcție la scurt timp după lupta și mutat la cu serviciul pe țărm în Japonia, a declarat în raportul său la Statul Major al Flotei Combinate că: În retrospectivă, în ciuda faptului unei victorii tactice
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era de a atrage în larg "Grand Fleet" și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
et impera”. Aveau de gűnd ső organizeze raiduri în Marea Nordului și bombardeze coastele engleze, cu scopul de a atrage mici escadroane și unități navale britanice, pe care apoi să le distrugă cu forțe vanale superioare sau submarine. În ianuarie 1916, amiralul von Pohl, comandantul flotei germane s-au îmbolnăvit. El a fost înlocuit cu Scheer, care credea că flota germană a fost folosită prea defensiv, are nave mai bune și personal mai pregătit decât britanicii, și ar trebui să se angajeze
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
și control. O flotă formată din mai multe coloane scurte putea schimba direcția sa mai repede decât una format într-o singură coloană lungă. Deoarece cele mai multe semnale de comandă se transmiteau între nave cu steaguri sau lămpi de semnalizare, nava amiral era de obicei plasată în fruntea coloanei centrale, astfel încât semnalele sale puteau să fie mai ușor de văzut de mai multe nave din formație. Telegrafie fără fir se folosea deja, deși securitatea, criptarea mesajelor, precum și dotarea insuficientă cu aparate radio
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
clasă. A intrat în serviciu în 1906, într-un moment în care a reprezentat un pas înainte în tehnologia navală atât de mare, încât a fost asociat cu o întreagă generație de nave. Tot el a dat și numele clasei. Amiralul "John Fisher" - creditat a fi părintele cuirasatului "Dreadnought", a intenționat și a relizat cu succes ca acest cuirasat să fie semnificativ mai rapid decât toate navele cu putere de foc asemănătoare, iar în privința puterii de foc să depășească cu mult
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
Galbenă și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima au fost analizate de "Comitetul Fisher", căpitanul William Pakenham declararând că „tunurile de 12 țoli ale ambelor părți au demonstrat o putere și precizie, pe lângă care prestația tunurilor de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor japoneze Salvele cu proiectile cu o rază lungă în timpul Bătăliei de la Marea Galbenă, cu toate că nu a fost experimentate de nicio marina înainte de luptă, părea
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
superioare ale navelor japoneze Salvele cu proiectile cu o rază lungă în timpul Bătăliei de la Marea Galbenă, cu toate că nu a fost experimentate de nicio marina înainte de luptă, părea să confirme de ceea ce Royal Navy era deja convinsă. La începutul anilor 1900, "amiralul Fisher" a propus mai multe modele de cuirasate cu armament uniform la, și la începutul anului 1904 el a adunat un grup neoficial de consilieri care să-l ajute în a decide care ar caracteristicile ideale ale unui cuirasat modern
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
Alianțe. Această bătălie a fost victoria principală pe mare a francezilor în cadrul acestui război. Flota inamică a pierdut între 7 și 11 nave (sursele variază) în timp ce francezii nu au suferit pierderi semnificative: chiar dacă Canalul Mânecii a căzut temporar în mâinile francezilor, amiralul de Tourville a eșuat în urmărirea flotei engleze permițându-i să se refugieze pe Tamisa. Tourville a fost aspru criticat pentru că nu a știut să profite de avantaj și a fost demis din funcție. Amiralul britanic, contele de Torrington - care
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
căzut temporar în mâinile francezilor, amiralul de Tourville a eșuat în urmărirea flotei engleze permițându-i să se refugieze pe Tamisa. Tourville a fost aspru criticat pentru că nu a știut să profite de avantaj și a fost demis din funcție. Amiralul britanic, contele de Torrington - care se pronunțase împotriva faptului de a ataca flota franceză superioară - a fost la rândul lui criticat de regina Maria și de către miniștri săi. A fost judecat de Curtea Marțială. Chiar dacă a fost achitat, William al
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
de război dezlănțuit în Flandra. În 6 mai 1689 o flotă franceză de 24 de nave de război și vase de transport comandată de Châteaurenault, a părăsit Brest pentru a purta ajutorul Franței lui Iacob al II-lea. Dar prezența amiralului englez Arthur Herbert (cunoscut mai mult ca "Lord Torrington") a făcut imposibilă debarcarea la Kinsale și l-a forțat pe amiralul francez să-și ancoreze flota în golful Bantry, pe 10 mai. În dimineața următoare escadra lui Herbert formată din
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
transport comandată de Châteaurenault, a părăsit Brest pentru a purta ajutorul Franței lui Iacob al II-lea. Dar prezența amiralului englez Arthur Herbert (cunoscut mai mult ca "Lord Torrington") a făcut imposibilă debarcarea la Kinsale și l-a forțat pe amiralul francez să-și ancoreze flota în golful Bantry, pe 10 mai. În dimineața următoare escadra lui Herbert formată din 19 vase de linie, se apropie de francezi. Înțelegând perfect situația, Châteaurenault nu se lasă încercuit în golf și îi conduce
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
este decisivă. Cele două flote suferă pierderi minore, dar manevra a permis debarcarea trupelor și a proviziilor. Flota franceză se reîntoarce la Brest pe 18 mai. Flota anglo-olandeză a obținut la rândul ei un anumit succes. Pe 10 august 1689 amiralul George Rooke a transportat trupe din Anglia în Irlanda pentru a rupe asediul de la Londonderry. Mai târziu debarcă forțele mareșalului Schomberg la Carrickfergus. Cea mai mare parte a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
de nave. Maria a II-a și "Consiliul celor nouă" se grăbesc să ia măsuri pentru apărarea țării. Carmarthen recomandă lupta, la fel și Nottingham și Russel, convinși fiind că francezii nu sunt atât de puternici cum a raportat pesimistul amiral Torrington și că doar defetismul sau trădarea puteau explica acest raport. Devonshire este și mai nemulțumit: "Este datoria mea, Madame, să spun maiestății sale exact ceea ce gândesc asupra unei chestiuni atât de importante; și eu cred că Lord Torrington nu
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
aflau încă sub controlul naziștilor, majoritatea nu se aflau de fapt în Germania. După ce posibilitatea de fugă spre sud fusese eliminată de americani, iar Berlinul era încercuit de Armata Roșie, Adolf Hitler s-a sinucis pe 30 aprilie, lăsându-i amiralului Karl Dönitz sarcina negocierii capitulării. După ce germanii au încercat fără succes să ajungă la o înțelegere doar cu aliații occidentali, Dönitz l-a împuternicit pe 7 mai pe Alfred Jodl să accepte o capitulare completă pe toate fronturile. Documentele necesare
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
rapidă prin Canalul Mânecii, iar întreaga acțiune de planificare a căzut în sarcina Comandamentului naval german de vest cu sediul în Paris. Deși întreaga operațiune avea să fie plasată sub comanda viceamiralului Otto Ciliax, (care și-a înălțat pavilionul pe "Scharnhorst"), amiralul Alfred Saalwächter și subordonații săi au fost responsabili pentru planificarea și emiterea directivelor operaționale. Cum operațiunea fusese ordonată personal de Hitler, pentru reușita ei au fost mobilizate dragoare de mine, au fost puse în funcțiune stații suplimentare de bruiere radar
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
va asigura acoperirea aeriană cu avioane de vânătoare a rutei prin Canal 24 din 24 de ore. În ianuarie, marina și forțele aeriene germane au executat mai multe exerciții de amploare pentru asigurarea unei bune cooperării dintre marinari și aviatori. Amiralul Ciliax, care avea mari îndoieli cu privire la succesul Operațiunii Cerberus, trebuia să facă față a numeroase probleme. Vasele pe care le avea sub comandă nu mai erau temutele mașini de luptă care fuseseră odată. Cât timp se aflau în docurile de la
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
dreaptă a punții și două camere ale cazanelor. Patru salve de pe "Prinz Eugen" au produs incendierea distrugătorului. Comandantul lui "Gneisenau" a ordonat încetarea focului, fiind convins că distrugătorul britanic este pe cale să se scufunde. În dimineața zilei de 13 februarie, amiralul Ciliax i-a trimis un mesaj amiralului Saalwächter la sediul din Paris: „Am onoarea să vă informez că "" a fost finalizată cu succes." Forțele armate britanice (marina, aviația și forțele terestre) au eșuat în tentativa de oprire a vaselor din
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
cazanelor. Patru salve de pe "Prinz Eugen" au produs incendierea distrugătorului. Comandantul lui "Gneisenau" a ordonat încetarea focului, fiind convins că distrugătorul britanic este pe cale să se scufunde. În dimineața zilei de 13 februarie, amiralul Ciliax i-a trimis un mesaj amiralului Saalwächter la sediul din Paris: „Am onoarea să vă informez că "" a fost finalizată cu succes." Forțele armate britanice (marina, aviația și forțele terestre) au eșuat în tentativa de oprire a vaselor din grupul Brest din drumul lor spre apele
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
portretiza guvernul egiptean, superiorilor săi din cabinet, ca fiind instabil. Malet se aștepta, în mod naiv, că îi poate convinge pe britanici să îi intimideze pe egipteni cu o demonstrație de forță, fără a lua în considerare o invazie totală. Amiralul Beauchamp Seymour ar fi grăbit startul bombardamentului, exagerând pericolul reprezentat de forțele lui ‘Urabi pentru vasele sale, în telegramele trimise guvernului britanic. Flota britanică a bombardat Alexandria între 11 și 13 iulie, iar apoi infanteria marină a ocupat orașul. Britanicii
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
este la fel de posibilă. La sfârșitul lunii ianuarie, el și-a avertizat superiorii că vasele germane de luptă sunt gata de plecare pe mare și că trebuie să se aștepte la o operațiune navală de amploare. Dening a timis un mesaj amiralului Dudley Pound: Drumul cel mai scurt al navelor germane este prin Canalul Mânecii. Sunt 240 de mile de Brest către Cherbourg și încă 120 de mile de Cherbourg la strâmtoarea Dover. În timp ce navele ar putea face traversarea de la Brest la Cherbourg
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
Gradele militare sunt treptele din ierarhia militară, prin care o persoană din cadrul forțelor armate poate promova de la soldat până la gradul de general sau amiral. Gradele militare sunt un sistem ierarhic de relații în forțele armate, poliție, servicii secrete sau a altor instituții organizate conform liniei militare. De obicei, uniforma indică rangul purtătorului prin însemne particulare aplicate pe uniforma respectivă. Sistemele de clasare pe grade
Grad militar () [Corola-website/Science/335735_a_337064]
-
de 14 m, respectând regula valabilă pe atunci a raportului 1/3 între lățimea maximă și lungime, iar catargul mare avea o înălțime de 134 m. O altă navă de linie cu trei punți, de dimensiuni comparabile, a fost nava amiral suedeză "Vasa", înzestrată cu 64 de tunuri. Lansată la apă în 1628, s-a scufundat în Marea Baltică la scurt timp după aceea, din cauza unor erori de proiectare și construcție. În 1961 a fost scoasă la suprafață, fiind în prezent una
Navă militară () [Corola-website/Science/335764_a_337093]