5,509 matches
-
însușesc regulile elementare de igienă personală, de subordonare față de cerințele și interdicțiile adulților, capacitatea de reprimare a dorințelor exagerate și de frânare a manifestărilor capricioase. Dar, pentru a face educație propriilor copii, părinții înșiși trebuie să fie bine educați. Numai animați de dragostea de copii, de responsabilitatea morală și socială pe care o au, conștienți de puterea exemplului pe care îl oferă, părinții își pot îndeplini această grea și onorantă îndatorire. EDUCAȚIA FAMILIALĂ Familia este considerată ca fiind prima școală a
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
tot felul de strîmbătăți, pe care degeaba te vei strădui să le aduni în diverse formule de așa-zisă "coincidență a contrariilor". Odată cu morala, lumea noastră și-a pierdut sufletul. Celebrul Axis Mundi este drept și duce către Cer, în vreme ce Anima Mundi rătăcește într-o ceață etică, într-o noapte de sens. Unii numesc asta absurd, dar absurdul nu există decît în raport tot cu niște legi, reguli sau conveniențe. "Am scris în voi întreaga cunoaștere", zice Domnul. Ce am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
și acum, totul e să fii. Ce aș avea de așteptat ? Oricum nu vine decît ceea ce dăruiesc. Iar Eu sunt e dăruire pură, vibrații care susțin lumea. Dacă eu nu sunt, unde e lumea ? Realitatea pe care o trăim este animată din interior și nu poate fi neglijată nicicum, este non-locul conștiinței, iar acesta nu e un domeniu al efemerului, nici al cantităților, ci al intensităților și al eternității. De aceea zic : primesc, cu bucurie primesc, tot ce-mi aduce viața
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
garanția divinității. Bucuria nu e un concept, e o stază a Ființei, o teoză, spuneam, prima și ultima stază, de unde începe infinitul. Care, încă o dată, nu e durată, ci e esență, e Har ce ne suflă, e Duh ce ne animă imprevizibil, dinlăuntru, de sus, de pretutindeni. Lăsați-vă surprinși și vă bucurați ! 2. LEGEA EFEMERULUI 2.1. CHEMAREA Mă descopăr mai curînd în exteriorul decît în interiorul meu însumi, ceea ce înțeleg că nu e tocmai bine. Poate ar trebui să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
și Singapore, experiențe de putere economică în formă pură), chiar dacă există vulnerabilități întotdeauna și pretutindeni. Pentru ca sistemul ce generează puterea economică să dureze, și să se afirme mereu ca o matrice a viitorului, el are nevoie să fie în permanență animat de operatori și reglet printr-un ansamblu de instanțe care să vegheze ca nici unul din aspectele sale să nu fie neglijat sau prea pronunțat. El are nevoie de securitate durabilă. În primul rînd deci, puterea economică este o economie în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
să se finanțeze, să se organizeze, într-un cuvînt să evolueze. Astfel de capacități sunt rareori un dar al naturii. Ele se bazează pe istorie și pe achizițiile ei, pe cultură, pe ansamblul de competențe și cunoștințe și toate acestea animate în permanență de operatori, puteri publice, indivizi. Din punctul de vedere al acestei surse de putere care este aptitudinea de a acționa eficace împreună, rentele de orice fel sunt nu numai inutile, dar pot fi chiar prejudiciabile, deoarece ele cresc
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
că, acolo unde aceste condiții nu erau îndeplinite, prejudecățile împotriva evreilor continuau să facă ravagii, conta cel puțin pe acțiunea unor organisme ca Alianța Israelită Universală, înființată la Paris în 1860, pentru a contribui la ameliorarea lor. Optimismul care-i animă pe acești autori și pe cititorii lor îi face să vadă trecutul suferințelor evreiești ca pe un timp revolut. Credința lor în progres și civilizație, care-i îndepărtează cu pași siguri de iudaismul lor ca practică, este astfel consolidată. Și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
suferința îndurată. Tuturor celor care-și clamează suferințele pentru a obține drepturi, societățile dezvoltate le răspund prin gesturi de căință. Obligația memoriei generează căință, datorie plătită memoriei, dar nu un act de responsabilitate pentru viitor. O dorință de non-istorie îi animă și pe unii, și pe ceilalți, făcând din suferințele trecutului prezentul și viitorul nostru. Îngenuncherea lui Willy Brandt în fața monumentului din ghetoul Varșoviei, în decembrie 1970, a inaugurat era căințelor, care a continuat până la gesturile eminamente simbolice ale papei Ioan
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
hegemon, fie german, fie francez, a fost împiedicată și de efortul Angliei de a impune o balanță a puterilor. Londra trebuia să preîntâmpine ridicarea pe continent a unui stat puternic, capabil să-i amenințe existența insulară. Ideea refacerii imperiului a animat toate fostele provincii. Italia a manifestat, însă, o apetență scăzută pentru proiect, fiind mai degrabă parte a scenei unde s-au confruntat interesele franco germane 64. Spania a fost atrasă inițial în această dispută, dar descoperirile geografice i-au schimbat
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
apartenenței etnice. Cele două Franțe care au schimbat lumea, revoluționară și, apoi, imperială, au jucat un rol crucial în insuflarea și propagarea acestei identități. Războaiele nu s-au mai purtat între elite belicoase, ci s-au bazat pe armate populare. Animate de idealuri, armatele franceze au aprins flacăra naționalismului, care s-a răspândit cu repeziciune în Europa. Trebuie consemnat că, în paralel, în aceeași epocă, la Paris s-a creat o identitate subsumată, mai degrabă, cetățeniei. Spre deosebire de apartenența bazată, în interiorul anumitei
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
străbătu curtea cu repeziciunea unui fulger și se înfipse în urechea lui Ion, spărgându-i timpanul. Pleoapele i se întredeschise cu greu și privi spre tavanul odăii. În penumbră, pe pereții de chirpici se puse a juca luminile de afară, animate de razele soarelui. Țăranul se întoarse pe o parte și închise ochii. Mai zăbovi nițel, visând la bobul de grâu. Se făcea că îl vede cum crește iarna sub oghealul de zăpadă. Era atât de fascinat, încât se trezi râzând
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
nimic. Avântându-se spre mijlocul bolții cerești, soarele tocmai se așază în vârful muntelui. Înălțându-se din răsputeri, astrul sparge plasa structurii dimensionale în care stă prins. Sub greutatea lui imensă, curbează spațiul și dilată timpul spre limitele dezintegrării lor. Animat de fuziunea nucleară, își consumă substanța și, odată cu ea, vârsta. Timpul său se scurge sub efectul reacțiilor dintre nucleele atomice. Îmbătrânește cu fiecare atom de hidrogen transformat în heliu. Din înaltul cerului, soarele se fixează deasupra noastră, învăluindu-ne cu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
plăcerii reperat de teoreticienii decepției și ai economiei fără bucurie. Resimțim nu atât șocul decepției, cât excitația și satisfacția de a trece prin niște schimbări succesive ale modurilor noastre de viață. Scitovsky a evidențiat corect nevoia de noutate care-l animă pe neoconsumator: probabil că a subestimat capacitatea economiilor hiperdezvoltate de a răspunde acestei așteptări. Și mâine? Pe de o parte, obiectele au tendința să prezinte o mai mare fiabilitate și calități tehnice superioare, ceea ce anulează sursele decepției. Pe de altă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fi marcat de individ, ci de dispariția sa în adunări punctuale, în ansambluri colective, în microgrupuri în care primează valorile plăcerii și emoțiile trăite în comun. Acolo unde predomina atomizarea individualistă s-ar impune acum o nebuloasă de mici comunități animate de intense comuniuni de afecte și de sentimente împărtășite. Micile grupuri, clanurile și rețelele, iată fenomenul prezentat ca semnul însuși al caracterului depășit al individualismului, al victoriei lui „noi” asupra traiectoriilor singulare, al noii supremații a colectivului asupra individului. Că
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
invidia „bântuie în literatura economică actuală”7. Există și alte semne că Nemesis a revenit pe scena filosofiei și a științelor sociale. Paginile care urmează vor să se înscrie în această tendință de „reabilitare” a problemei invidiei. Intenția care le animă este de a încerca o analiză a modului cum societatea de hiperconsum „tratează” și orientează înclinațiile nesănătoase ce stau în firea omului. Jules Renard afirma că „nu-i suficient să fii tu fericit, mai trebuie și ca ceilalți să nu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
principalele rețele de ajutor reciproc se construiesc în jurul Bisericii sau se revendică pe linia tradiției. În afară de aceste două cadre de asociere, religioase și tradiționale, un alt cadru poate fi identificat în câmpul activităților sportive, unde echipa de fotbal a satului animă viața socială a tinerilor de sex masculin. În cele mai multe cazuri, asociațiile voluntare și rețelele de sprijin au ca „motor” un lider preocupat de întărirea legăturilor sociale și de menținerea modelelor de cooperare la nivelul comunității. Fosta directoare a școlii din
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
realități care ne îndreaptă pașii spre tărâmurile morții. Spre acele spații unde corpul viu cedează locul unei figuri ce îmbină, în alcătuirea ei, mișcarea și inerția și a cărei materialitate este traversată de jocul forțelor invizibile, aidoma idolilor antichității, statui animate de puteri sacre, statui străbătute de energii venite de la zei ori de la moarte, oricum dintr-un loc de dincolo de viață. În jurul acestui discurs al lui Craig, bază a cercetării de față, au început apoi să se facă auzite treptat ecourile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Infernului se jură pe o piatră. Gorgo îi transformă în stană de piatră pe cei ce o privesc. Statuia de piatră ce sugerează tăcerea, imobilitatea, neclintirea, statuia oarbă se poate preschimba în statuie care vorbește, se mișcă, privește, atunci când o animă puterile nevăzute ale zeilor ori ale morților. Prin săvârșirea ritualului magic, îi pot fi atribuite o privire, o voce, un gest. Invocarea sau evocarea o pot face să capete glas, după cum o pot face și să se înalțe deasupra mormântului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea a vocii. Muzicalitatea creează spațiul propice, cadrul adecvat necesar realizării dansului. Controlul suflului se află la originea materializării invizibilului în spațiu. Cum am putea atunci să nu vedem în acest dans al actorului mascat și costumat din teatrul no, animat de suflul unei voci susținute de ritmul muzicii și al verbului poetic un echivalent al statuii care prinde viață, al pietrei în care e încorporată forța imaterială a psyche-ului? S-ar părea că, în viziunea occidentală asupra teatrului no, e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prezent invizibilul, se sprijină tocmai pe materialitatea cea mai vizibilă, cea mai palpabilă cu putință. Magicianul shakespearian nu se slujește doar de „spirite” cărora încearcă să le dea un corp, ci și de statui pe care știe cum să le anime ori de trupuri neînsuflețite zăcând în coșciuge (și ele un fel de statui, cum spune Michel Serres) pe care le poate trezi din somnul lor etern. Ca practică magică, teatrul se plasează întotdeauna la Shakespeare la limita dintre imaterial și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în afara aceluia de a păstra deschise marile drumuri ce duc de la ceea ce vedem la ceea ce nu vedem”. Vorbind despre teatru și reflectând asupra primelor sale piese în prefața la ediția din 19012 a volumului intitulat Teatru, Maeterlinck definește „ideea” care „animă întreaga dramă” în Prințesa Maleine ca fiind aceea pe care și-o fac personajele despre univers, o idee „nițeluș buimacă”, a cărei „singură calitate” este „o oarecare armonie, sumbră și copleșită de spaimă”. Cât despre Pelléas și Mélisande, aici contează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tuturor acestor figuri ale interstițiului se află o spaimă amestecată cu uluirea produsă de săvârșirea unei minuni neașteptate, întocmai ca în Poveste de iarnă. În fața indeterminabilului moarte-viață, ca și în fața indeterminabilului fantomei, a mortului care vorbește, a neînsuflețitului care se animă - aceeași ambivalență a terorii și/sau a miracolului. Poate că, odată cu Sora Béatrice și statuia sa cu puteri supranaturale, Maeterlinck a ținut să exploreze până la capăt miracolul teatrului, miracolul statuii trezite la viață care se substituie unei ființe cu adevărat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inanimatul, de a transforma materia moartă în materie vie. În Lazăr, de pildă, trimiterea la Maeterlinck și la viziunea lui asupra „minunilor” este mai mult decât evidentă, cu diferența că „minunea” nu mai e aici aceea a statuii care se animă și care chiar ia locul unei femei vii, așa cum se întâmplă în Sora Béatrice, ci aceea a infirmului vindecat, a ologului care începe să meargă; pe de altă parte, Pirandello renunță și la dimensiunea mistică atribuită miracolului de către dramaturgul belgian
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să se întâmple, trebuie să crezi că ea se poate, într-adevăr, întâmpla. Să crezi orbește, cu acea credință pură, absolută a copiilor. Despre necesitatea credinței Minunea se întemeiază, așadar, pe credință, pe încrederea în capacitatea spiritului personajului de a anima manechinul inert. Despre acest gen de minune vorbește Pirandello în Uriașii munților. Cu mult înainte de intrarea în „camera aparițiilor”, încă de la primele didascalii, el notează prezența unor lumini ciudate care însoțesc personajele aflate în vilă, dându-le aspectul unor creaturi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viu. „Conformându-se naturii sale”, ca să-l cităm pe Craig, ea va oferi imaginea unei materii neînsuflețite, capabile să prindă viață sub acțiunea unei forțe ce depășește umanul, a unei puteri aflate dincolo de lumea oamenilor. În acest inanimat care se animează, Craig intuiește, ca și Maeterlinck, existența a ceva mult mai puternic decât impulsul natural ce pune în mișcare corpul viu. Cum arată noua artă pe care marioneta ne lasă s-o întrezărim? Cu siguranță că ea nu are nimic de-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]