8,708 matches
-
datează de la sfârșitul secolului al XII-lea și Începutul secolului al XIII-lea. Atunci găsim răspândite, În toată Europa occidentală, o serie de instituții care predau sub nume diferite (scholae, studium, academia, gymnasium) ramurile culturii timpului, cu reminiscențe puternice din antichitate: dreptul, artes liberales, medicina, teologia și dreptul canonic. Din aceste școli, care nu erau Încă universități, s-au născut probabil unele din actualele universități, trecând mai Întâi prin stadiul acelor școli superioare, care purtau denumirea de studium universale sau studium
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
1.1. Conceptul de preț în teoria economică În decursul istoriei, probabil odată cu apariția schimbului de mărfuri, s-a intuit că prețurile măsoară „ceva”, fără a se explica însă - timp de câteva milenii - ce anume măsoară. De pildă, încă din antichitate, Aristotel susținea că „prețul exprimă echivalența a două bunuri diferite calitativ, adică valoarea lor de schimb”<footnote Idem (coordonator) ș.a., Economia politică, Editura Economică, București, 1995, p. 180. footnote>. În această accepțiune, prețul reprezintă raportul dintre două cantități de bunuri
Tipuri de pieţe și modalităţi de formare a preţului by Diana TĂNASE, Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/210_a_276]
-
individ, prin care acesta se distinge de ceilalți indivizi; Ansamblul particularităților unui obiect, fenomen. etc. Conceptul de persoană. Termenul de persoană vine din latinescul persona, care ar deriva din grecescul prosopon care a Însemnat, pe rând, În teatrul grec din antichitate, masca actorului, rolul acestuia, actorul Însuși, pentru ca, ieșind din incinta teatrului, să se generalizeze asupra omului. Unii filologi derivă termenul de persoană din denumirea phersu, Înscrisă sub o figură mascată din mormintele etrusce. Se crede că numele ar aparține unui
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
formal al afectivității și reactivității motorii specifice unei persoane. Există mai multe tipologii ale temperamentului, această problemă fiind o preocupare constantă de-a lungul istoriei și evoluției științei. Prima Încercare de identificare și explicare a tipurilor temperamentale o datorăm medicilor Antichității, Hipocrate (400 Î.e.n.) și Galenus (150 e.n.). În concordanță cu filosofia epocii, care considera că Întreaga natură este compusă din patru elemente fundamentale aer, pământ, foc și apă aceștia au socotit că predominanța În organism a uneia dintre cele patru
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
orice speranță. Prin Tolstoi, prin Baudelaire, prin Amiel sau prin Stendhal, autobiografia dobândește un lustru nobiliar. În parte pentru că nașii săi erau ei Înșiși personaje ilustre, În parte și pentru că specia ajunsese la un moment de criză. Asemeni personajului din Antichitate, nu avea decât două soluții: ori să Învingă, ori să moară. Genul autobiografic n-a murit, iar Amiel a arătat că el se afla mai În puteri decât oricând. Proliferând monstruos (șaptesprezece mii de pagini, record mondial ce părea de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
moarte al stoicului, Cezar. Pentru că prea puține Îngemănează cele patru mari cerințe stabilite de filozofia existențialistă romană: libertas, virtus, dignitas, fides. Funcția de model a sinuciderii s-a pierdut cu totul. Din conotația pedagogică pe care o avusese În timpurile antichității precreștine n-a mai rămas nimic. Astăzi, elogiul sinuciderii făcut de către Seneca În Despre providență, În care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și pentru a spori confuzia bicefalei embleme. Jurnalul intim, ca nume al unui gen literar, pare o farsă a onomatextualității. Faptul că marea majoritate a jurnalelor intime sunt... literare confirmă ironia unei dogme ce se vrea recuperatoare. Omul biografic al antichității, de la Seneca, Plutarh, Marc Aureliu sau Epictet, insistând, cu toții, asupra exercițiului personal 3 al scrisului, până mai târziu, la Cassian, cu Îndemnul de a releva toate mișcările sufletului (omnes cogitationes), sau la Sfântul Athanasie, văzând În descrierea sufletului o armă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi ea, terorismul irepresibil al mărturisirii (precedat de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
programele școlare revizuite în urma republicării din 2003 a legii învățământului 25. În general, numărul de ore alocat studiului istoriei în școală a fost, din anii '90, în continuă scădere 26. Reducerea a afectat cel mai mult segmentele temporale îndepărtate preistoria, antichitatea și epoca medievală 27 fiind parțial compensată prin redistribuirea unor fragmente cu tematică românească în manualele de istorie "universală" sau "europeană". Diminuarea informației nu este o metodă nouă, practicându-se și înainte de 1989, dar la alte dimensiuni. Introducerea obiectelor opționale
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
sa cu Biserica. Între timp, clasa a IX-a a devenit an de studiu obligatoriu pentru toți elevii. Iar în 2004 a apărut o nouă programă școlară, urmată de o altă generație de manuale. Tratând teme de istoria "universală", din antichitate până în secolul al XVII-lea, ele cuprindeau și câteva secvențe de istorie românească. Sub titlul "Relațiile comerciale și politico-militare ale Țărilor Române" se regăsea, de exemplu, un decupaj aproape identic cu cele din manualele de clasa a XII-a, unde
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
specificul unui timp anume 237. Cititorii puteau astfel călători cu ușurință între familiarul din prezent și cotidianul din trecut, grație unor scurte lămuriri cum ar fi, de exemplu, acelea despre fibule "un fel de ace de siguranță ornamentate, folosite în Antichitate pentru prinderea veșmintelor, nasturii nefiind cunoscuți pe vremea ceea"238. Autorul a avut grijă să se delimiteze de sursele sale, anunțând, de pildă, că va povesti "bizuindu-se" pe imaginile Columnei Traiane și pe "relatările câtorva cronicari"239. Invitând în
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
că "eu unul, cred în adevărul legendelor (s.n. C.M.)"246. Intenția sa principală a rămas, totuși, aceea de a se raporta la știința istorică. A introdus treptat în povestire termeni de specialitate cum ar fi arheologie, preistorie, secol, Epoca Fierului, Antichitate, Ev Mediu, structură socială, dinastie, formațiuni politice etc. nu neapărat și cu explicațiile corespunzătoare. În fond, ceea ce se reproșează pedagogilor, acuzați de didacticism, este ambiția de a explica la tot pasul. Eliberat de imperativele politice sau ideologice, ca și de
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
temperat, răzbate totuși o simpatie nedisimulată pentru acești strămoși înfrânți, asumată mai clar prin ilustrații decât prin text. Uneori, dorind să facă puțină dreptate celor neglijați de istorie, povestitorul apelează direct la bunăvoința cititorilor. Referindu-se la evoluția cavaleriei în antichitate, de pildă, el și-a încheiat digresiunea în ton optimist: "vedeți așadar că nu toate popoarele cele mai civilizate au fost cele mai inventive în arta războiului!"250. Alteori, a folosit cu abilitate chiar lipsa informațiilor istorice disponibile, invitând la
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
claselor sociale, detectabilă și în manualele anilor '90, a fost pur și simplu ignorată. Sclavia, de exemplu, era prezentată ca un fenomen istoric reprobabil dar persistent, practicat până în secolul XIX263. Djuvara anula astfel teoria sclavagismului ca "mod de producție al antichității". În privința nobililor și a țăranilor din Evul mediu, autorul a optat pentru explicații terminologice, fără a se aventura în judecăți facile asupra rolurilor sociale și fără a teoretiza un feudalism românesc anterior feudalității occidentale 264. Lucrarea se încheia cu întemeierea
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a practicat un model de alternare similară a istoriei românilor cu istoria universală, dar după 1975, prima a câștigat o netă preeminență. În noua formulă, ea se preda în clasa a IV-a (integral), în clasa a VIII-a (preistoire, antichitate, Evul Mediu), în clasa a IX-a (perioada cuprinsă între 1821 și 1918) și a X-a (perioada ulterioară, inclusiv epoca Ceaușescu). În ultimul an, manualul urmărea cu asiduitate să elogieze regimul în funcțiune, alocând un spațiu amplu mișcării muncitorești
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a provocat și o modificare a programelor de studiu. Reamintim că, în noile planuri școlare ale învățământului obligatoriu de 10 ani, "istoria patriei" se studia în clasa a IV-a (integral) și se relua în clasele a VIII-a (preistorie, Antichitate și Ev Mediu), a IX-a (epoca modernă) și a X-a (perioada contemporană, echivalată, în mare, cu o istorie supradimensionată a mișcării muncitorești și a Partidului Comunist Român). Conform "programei aprobată de Ministerul Educației și Învățământului cu nr. 6647
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
umorului negru, al glumelor cu canibali etc.), judecățile morale (de aici succesul glumelor sexuale, dar și sexiste sau rasiste) și judecățile filosofice (a căror ocultare ne îndreptățește să caracterizăm comicul drept libertate carnavalescă de inversare a semnelor ordinii sociale). Din antichitate pînă la Freud, Bergson, Eco sau Escarpit comicul a reprezentat un termen umbrelă subsumînd o familie relațională precum:umor, comedie, ironie, glumă, joc de cuvinte, Witz, satiră, parodie, sarcasm etc., bazată pe transgresarea unei reguli, transgresare înfăptuită de un individ
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Academie Franceză, care cuprindea doar 40 de "Nemuritori" (cuvânt folosit pentru a-i desemna pe cei aleși). Yourcenar a avut o imaginație istorică pro-fundă. De-a lungul unei vieți lungi a scris zeci de cărți, majoritatea romane istorice plasate în Antichitate și Renaștere, dar și nuvele, piese de teatru și memorii. Și-a câștigat notorietatea nu numai datorită scrisului. A fost o personalitate cu totul originală care a făcut din descoperirea firii opera vieții ei. Și-a petrecut primii ani de
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
alte texte, de alte fraze; este un nod într-o rețea". Michel Foucault Cuprins Cuvânt înainte (Constantin Dram) / 11 Argument / 17 Capitolul 1. Parodie romanescă vs. roman parodic. Pentru o reconsiderare a parodiei, azi / 21 Capitolul 2. Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului / 67 2.1. Definirea parodiei literare în Antichitate. De la etimologie la terminologie: primii teoreticieni / 67 2.2. Metamorfozele epicului în cheie parodică: de la satira menippee la romanul latin / 106 2.2.1. Parodia în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Cuvânt înainte (Constantin Dram) / 11 Argument / 17 Capitolul 1. Parodie romanescă vs. roman parodic. Pentru o reconsiderare a parodiei, azi / 21 Capitolul 2. Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului / 67 2.1. Definirea parodiei literare în Antichitate. De la etimologie la terminologie: primii teoreticieni / 67 2.2. Metamorfozele epicului în cheie parodică: de la satira menippee la romanul latin / 106 2.2.1. Parodia în satira menippee: Lucius Annaeus Seneca / 112 2.2.2. Parodia romanului din "fragmente": Petronius
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a preciza sau, eventual, de a clarifica aspecte, nuanțe și înțelesuri ale parodiei în timp, cu aplicație pe un corpus de texte selectate în acest scop. Astfel, cel de-al doilea capitol dedicat lumii complexe de subiecte și stiluri a Antichității prezintă observații, atitudini ale primilor teoreticieni ai artei parodiei, care o definiseră ca pe un simplu gen comic minor. În "Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului", este remarcată, în mod corect, distanța existentă între perspectiva modernă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
acest scop. Astfel, cel de-al doilea capitol dedicat lumii complexe de subiecte și stiluri a Antichității prezintă observații, atitudini ale primilor teoreticieni ai artei parodiei, care o definiseră ca pe un simplu gen comic minor. În "Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului", este remarcată, în mod corect, distanța existentă între perspectiva modernă asupra parodiei, cea care suprapune acest tip de discurs cu cel critic, acoperind aspecte comice, ludice, metaficționale, și cea antică, neacoperitoare a unor sensuri
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și din pricina prea complexelor hibridări, individualitatea. Secțiunea introductivă a lucrării, "Parodie romanescă vs. roman parodic?", explică preferința noastră pentru anumite moduri de înțelegere a parodiei și ne motivează opțiunea pentru praxisul romanului. Cele trei capitole care urmează ("Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului", "Renașterea parodiei și romanul renascentist. Premise medievale, efecte în modernitate", "Parodii romanești ale secolului XX: de la practicile novatoare la teoriile postmoderne") reprezintă tot atâtea încercări de clarificare a semnificațiilor pe care parodia le-a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Renașterea parodiei și romanul renascentist. Premise medievale, efecte în modernitate", "Parodii romanești ale secolului XX: de la practicile novatoare la teoriile postmoderne") reprezintă tot atâtea încercări de clarificare a semnificațiilor pe care parodia le-a căpătat din momentul apariției sale în Antichitate și până în prezent. Am semnalat substanțialele diferențe existente între percepția primilor teoreticieni, cei care plasează parodia în rândul genurilor literare de importanță scăzută și de rang vulgar, și a celor mai recenți, care îi conferă un statut privilegiat și o
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
rațiuni care vor fi explicate la vremea lor, modelul de analiză care ne-a condus în cercetarea noastră este tributar poeticii genettiene, iar așezarea fenomenului literar în diacronie urmează sugestiile oferite de Margaret A. Rose. Am urmărit, de-a lungul Antichității, Renașterii și în postmodernitate, acele particularități ce țin de structura hipertextului (uneori comparându-l cu hipotextul) sau pot rezulta în funcție de atitudinea parodistului față de textul "victimă", adăugându-le, atunci când a fost cazul, și discuții asupra comicului sau ironiei, intertextualității sau metaficțiunii
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]