2,777 matches
-
niște explozii îndepărtate, apoi un uragan care se apropie. MACABEUS va rămâne insensibil pe toată desfășurarea primei apocalipse. PARASCHIV se va chirci și mai tare și se va lovi cu pumnii în cap. Explozii care se apropie și cutremurarea scenei. Apocalipsa e chiar deasupra pivniței. PARASCHIV urlă. De sus cad bucăți de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină pe cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra lumânării tremură. Apocalipsa la apogeu. Trompeta sare din cui și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cap. Explozii care se apropie și cutremurarea scenei. Apocalipsa e chiar deasupra pivniței. PARASCHIV urlă. De sus cad bucăți de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină pe cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra lumânării tremură. Apocalipsa la apogeu. Trompeta sare din cui și se rostogolește pe jos. Îndepărtarea apocalipsei. Zgomote în descreștere. Zvâcniri îndepărtate. Sunete care se sting. Din când în când câte un urlet. Zgomotul ploii pe acoperiș. Tăcerea se lasă treptat. Picăturile se răresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV urlă. De sus cad bucăți de tencuială. Curge praf din tavan. Trompeta se clatină pe cui, la început mai slab, apoi pendulează puternic. Flacăra lumânării tremură. Apocalipsa la apogeu. Trompeta sare din cui și se rostogolește pe jos. Îndepărtarea apocalipsei. Zgomote în descreștere. Zvâcniri îndepărtate. Sunete care se sting. Din când în când câte un urlet. Zgomotul ploii pe acoperiș. Tăcerea se lasă treptat. Picăturile se răresc. Se opresc. Flacăra lumânării se liniștește. PARASCHIV se liniștește. Se târăște pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tine? PARASCHIV: Le-am ținut... N-am găsit momentul... MACABEUS (Cu fața tot mai congestionată.): Dormi, că-ți crap capul! PARASCHIV (Un fir de teamă.): Nu dorm! (De undeva, de departe, se aud primele semne ale celei de-a doua apocalipse.) MACABEUS: Dormi, împuțitule, dormi! PARASCHIV: Tună? MACABEUS: Nu tună, dormi... (Îl zguduie ușor, apoi mai tare.) Dormi, n-auzi să dormi? (Se întăresc semnele Apocalipsei.) PARASCHIV: Vine! (Cu ochii explozivi.) Vine! Iar vine! MACABEUS: Nu vine! PARASCHIV: Vine, vine! MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu dorm! (De undeva, de departe, se aud primele semne ale celei de-a doua apocalipse.) MACABEUS: Dormi, împuțitule, dormi! PARASCHIV: Tună? MACABEUS: Nu tună, dormi... (Îl zguduie ușor, apoi mai tare.) Dormi, n-auzi să dormi? (Se întăresc semnele Apocalipsei.) PARASCHIV: Vine! (Cu ochii explozivi.) Vine! Iar vine! MACABEUS: Nu vine! PARASCHIV: Vine, vine! MACABEUS: Stai... PARASCHIV (Vrând să se ridice.): Vine, se apropie ora 12... MACABEUS: De unde știi că se apropie? Ce se apropie? Cum? (Îl trage înapoi, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
crăpăturile din chepeng curg fire de praf.) MACABEUS ( Pentru sine.): Ce tâmpit! PARASCHIV: Ți-am promis, ți-am promis... MACABEUS ( În punctul de sus al morbidității și excitației.): Ia dă-ți pantalonii jos! PARASCHIV (Nebun.): Trompeta, unde-i trompeta? (Urletele Apocalipsei; sunetele pot sugera un raid aerian, se pot auzi sirenele unui oraș în flăcări.) MACABEUS (Trăgând de hainele lui PARASCHIV, răsturnându-l pe jos.): Omoară-mă, omoară-mă! PARASCHIV (Ripostând, trăgându-se, urlând.): Vreau să ies, vreau să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
stingând dintr-un gest și lumânarea de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a PARASCHIV înjunghiat; apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena rămâne în întuneric, câteva tunete îndepărtate, zgomotul murind, picături de ploaie, apoi tăcere deplină, întuneric deplin.) ACTUL II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și ale tavanului. MACABEUS și PARASCHIV dorm aproape îmbrățișați. Trompeta lipită de ei. Somn senin, respirații calme. De departe se aud bubuiturile unei lupte. Încet, mult mai încet decât în cazurile precedente, se vor apropia semnele celei de-a treia apocalipse. Pe aceste semne sporadice, undeva, sus, se aud pași. Cineva face efortul de a găsi o intrare în pivniță. Un ciocănit ușor. Test. Un alt test, în alt loc. O apropiere de locul în care se află chepengul. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe zona chepengului. Un instrument metalic lucrând asupra gurii de intrare. Eventual un fierăstrău a cărui lamă poate fi văzută pătrunzând în interiorul încăperii. Personajul va lucra mult timp până va reuși să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri ușoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropiindu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo și cu pauze lungi. MACABEUS (Zvâcnește prin somn.): Au venit? PARASCHIV (Tresare prin somn, își schimbă poziția.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
e frică... Își caută și el un adăpost... PARASCHIV: Mă duc să-i dau drumul... MACABEUS: Nu. PARASCHIV: I-o fi foame... MACABEUS: Nu. Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: A stat. (Cinci secunde de liniște; apoi, cu cea mai mare violență, apocalipsa în plenitudinea ei, undeva deasupra; cei doi se ghemuiesc unul în altul; PARASCHIV își apără capul, MACABEUS îl strânge în brațe pe PARASCHIV; câteva lungi secunde de haos; apoi îndepărtarea treptată.) PARASCHIV: S-a dus? MACABEUS: Se duc... PARASCHIV: Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
evreii creștini urmăriți, de amintirea sacrilegiului de pe dealul Golgotei, care așteaptă parousia, a doua venire pe pământ a lui Mesia, ce va să consemneze sfârșitul lumii În sensul său istoric și instaurarea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu, conform profețiilor Apocalipsei) și colegul meu japonez Francis Fukuyama, proclamând, la rându-i, cu aplomb liberal iminența sfârșitului istoriei, primul rămânând credincios așteptării sale mistice, al doilea Întorcând-o, modern și contemporan, ca la Ploiești, via U.S.A., scena lubrică a singurului viol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
află acum în mijlocul vostru nu este aceea care mi s-a arătat mie, aceea care era gata de când m-am hotărât să fac Paradisul și pe care i-am arătat-o lui Adam înainte ca el să cadă în păcat" (Apocalipsa lui Baruh, II, IV, 3-7). Bazilica creștină și, mai târziu, catedrala preiau și prelungesc toate aceste sisteme de simboluri. Pe de o parte, biserica este gândită, încă din Antichitatea creștină, ca o copie a Ierusalimului ceresc; pe de altă parte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în forme. Apele nu pot transcende condiția virtualului, a germenilor, a latențelor. Tot ceea ce este formă se manifestă dincolo de Ape, desprinzîndu-se de ele. Trebuie să amintim aici un lucru esențial, și anume că sacralitatea Apelor și structura cosmogoniilor și a apocalipselor acvatice nu s-ar putea dezvălui în întregime decât prin simbolismul acvatic, singurul "sistem" capabil să articuleze toate înfățișările deosebite ale nenumăratelor hierofanii.13 Aceasta este de fapt legea oricărui simbolism: ansamblul simbolic valorizează diferitele semnificații ale hierofaniilor. "Apele Morții
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a o cunoaște. Iar cine se îndoiește de asta nu este decît un fițos de politically correct care nu știe despre ce vorbește. Mai departe, celor care cred în această ficțiune - și sînt mulți ! - nu le rămîne decît să aștepte apocalipsa : sîntem invadați, cuceriți, desființați. Nu mai e deci nimic de făcut ! Vina este a lor, problema nu este a noastră, așa a fost să fie... Cam în aceeași perioadă am urmărit un documentar realizat de Carmen Avram la emisiunea „în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
amărâtul de țânțar are cod genetic. În afară de om, nici o specie nu acceptă mezalianața. În natură, egoismul poartă numele de selecție naturală. Mesteacănul - acest balerin al pădurii! Uneori ai mai multe de învățat de la o plantă, decât de la un om. Deocamdată, apocalipsa coboară din cer în haine meteorologice. Se spune că, mâncând din carnea unui animal, dobândești și ceva din însușirile lui. De aceea simțim înrudirea cu porcul, oaia și găina, nu cu leul, tigrul și leopardul. Furnicile sunt ireproșabile sub dictatură
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rug speră să cucerească cerul. În umbra oricărui întemeietor de religii, crește un Prometeu. Abstinența e absurdă! Oricum, Dumnezeu ne iartă! Și totuși, Biblia este plină de violență. Ca și mitologia. De speranțe au nevoie și Ateii. Demonii pot slobozi apocalipse. Dar și capodopere. Unii nu-l roagă, ci îi ordonă lui Dumnezeu cum să-i ajute. Omul contemporan a dat transcendența pe pragmatism. Mă tem că mulți creștini de azi sunt mai desacralizați decât păgânii de altădată. În Occident, credința
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
măduva timpului. Rezistăm încă pentru că nu am renunțat la idealurile inaccesibile. Spre coarnele condeiului ne mână o suferință, un pariu, o obsesie. Cu timpul, unele idealuri ajung ca brânza uitată la soare. Marile spirite știu să grădinărească și în deșertul apocalipsei. Ordinea nu trebuie să deregleze armonia. Complicitatea unui ideal se câștigă prin transpirație. Nici vorbă de galanterii. Singura aristocrație viabilă este cea a spiritului. Revelațiile propulsează ideile spre capodoperă. Dacă tot trebuie să te înghită cineva, fii ambrozie, nu lături
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
că Occidentul era mai liniștit, când Estul era comunist. Geniile ar putea fi seismografele istoriei. Nu-ți denigra țara nici când ea îți pregătește ștreangul. Conștiința națională a oamenilor este mai importantă decât bogățiile unei țări. Istoria - acest lanț de apocalipse. Actualizarea spiritului de turmă al unui popor împinge dictatorii în scenă. Toate revoluțiile fac indigestie. Pentru că își devoră fiii cu tot cu pene. Cataclismele istorice se nasc din idei rahitice. În unele epoci, sunt mai hăituiți oamenii cinstiți decât pungașii. Pariază pe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
se nasc supărate. Judecată la rece, istoria are multe aspecte de ospiciu. Nu vom mai putea citi istoria, probabil, decât sub influența anestezicelor. Pentru popoarele mici, singurul mijloc de dăinuire este spiritul. Istoria pare că și-a fixat azimutul spre apocalipsă. În concertul puternicilor lumii, românilor li s-a păstrat cu sfințenie statutul de veșnici subalterni. Rezistă cei care cuceresc pentru a construi. În evul mediu, politicienii făceau naveta între tron și pușcărie, între mângâierile reginei și cele ale călăului. Singurul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ne îngrămădim mai mulți pe aceeași cruce. Din bulibășeala trecutului cu prezentul, va rezulta caricatura armoniei viitoare. S-ar putea ca, în curând, marele dușman al condiției umane să fie confortul, nu poluarea și nici terorismul. S-ar putea ca Apocalipsa să nu însemne decât degradarea accentuată a speciei. Un descreierat cu priză teribilă la mase i-ar mai trebui acestui sărman început de mileniu. Tehnica actuală poate transforma erorile în orori. Tehnica noastră a intrat cu mitraliera în Olimp. Epoca
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
iminente, schimbul continuu între realitate și aparență, înstrăinarea în care personajele/ generațiile își (re)trăiesc viața, aspirația obsesivă către ceva ce rămâne mereu invizibil, relația eros thanatos, efemer etern, misterul omului conectat la fluxul cosmic, rolul decisiv al mentorului, mitul Apocalipsei, călătoria în timp și spațiu, compromisul tragic cu ideile, amintirea, arivismul, copilăria, despărțirea, omniprezența spiritului primar agresiv, frica, dorința, vidul interior, singurătatea etc. A uita fără a uita, aceasta pare să fie principiul după care Anton Petrovschi Bacopiatra se conduce
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
rezolvă chestiile astea. Trebuie să știi să te tîrguiești ca la piață. Mai dau ei, mai lași tu, mai renunți la un Înger, mai acoperi niște țîțe, mai Înseninezi atmosfera, ce dracu, eu să te Învăț? Fă-ți și tu apocalipsele mai optimiste! — Bate-ți joc, ce-ți pasă. De tine nu se ating, ești mare. Dar de unul ca mine, care nici n-am scos bine capul, harșt, tunde-l, atîta pagubă. Cunosc o grămadă care abia așteaptă să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
este literalmente o masă de ruine sub care este de temut că toți ocupanții au fost Îngropați de vii. Din relatările martorilor oculari reiese că valurile seismice au fost Însoțite de o violentă perturbație atmosferică de caracter ciclonic țparcă citesc Apocalipsa mai mult intuiesc decît Înțeleg) ...un acoperămînt de cap după aceea identificat ca aparținînd mult respectatului slujitor al coroanei și al justiției de pace Domnul George Fottrell și o umbrelă cu măciulie de aur și cu inițiale gravate și purtînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a vieții nu părea abuzivă. Înspre Paris, autostrada Sudului era pustie. Avea impresia că se află Într-un film SF neozeelandez, văzut În anii studenției: ultimul om de pe Pământ, după dispariția oricărei forme de viață. Ceva, În atmosferă, evoca o apocalipsă aridă. Djerzinski locuia pe strada Frémicourt de vreo zece ani; se obișnuise cu locul, cartierul era liniștit. În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]